S-au împlinit 75 de ani de la o dată care provoacă încă dezbateri: 23 august 1944. Unii o numesc „O dată istorică”, comuniştii au declarat-o zi de sărbătoare naţională, iar alţii au anatemizat-o ca „Act de trădare naţională. O lovitură de stat, prin care ţara a fost predată bolşevicilor „la cheie”.

Iată doar unul din multele amănunte pe care unii le țin sub obroc. Precizăm că documentele sunt din dosarul „Actul de la 23 august în lumina comentariilor străine” realizat de Ministerul Propagandei, Direcţia Radio-Ascultare 1946 aflat în custodia C.N.S.A.S. și publicate în volumul „Război în eter. 23 august 1944 pe unde radio”[1]. Duşul rece a venit din partea sovieticilor, care, în ziua de 24 august 1944, au declarat la Postul Radio Moscova: „Uniunea Sovietică se află în continuare în stare de război cu România!”, lămurind situaţia.

„Declaraţia Comisariatului Afacerilor Străine. În legătură cu evenimentele din România, guvernul sovietic socoteşte că nu este de prisos să întărească declaraţia dată în aprilie a.c., că Uniunea Sovietică nu are niciun fel de pretenţie teritorială şi nici nu intenţionează să schimbe starea socială existentă sau să-i ştirbească prin orice mijloc independenţa.

Dimpotrivă, guvernul sovietic socoteşte necesar să refacă împreună cu românii independenţa României pe calea eliberării ei de sub jugul fascist.

Comandamentul sovietic suprem declară că dacă trupele române vor înceta operaţiunile militare împotriva Armatei Roşii şi dacă ele se obligă să ducă războiul de eliberare mână în mână cu Armata Roşie împotriva germanilor, sau împotriva ungurilor pentru eliberarea Transilvaniei, atunci Armata Roşie nu o va dezarma, îi va îngădui să păstreze tot armamentul şi o va ajuta prin toate mijloacele să ducă la bun sfârşit această înaltă misiune.

Armata Roşie nu poate înceta operaţiunile militare de pe teritoriul românesc, decât după ce vor fi lichidate trupele germane care asupresc poporul român. Sprijinul trupelor româneşti acordat forţelor Armatei Roşii în vederea lichidării trupelor germane este singurul mijloc pentru grăbirea încetării operaţiunilor militare pe teritoriul României şi încheierii Armistiţiului României cu Coaliţia Aliată.

Sovieticii explicau lumii întregi cum stătea treaba cu 23 august 1944. Fără alte comentarii! Semnarea Convenţiei de armistiţiu a avut loc, la 12 septembrie 1944, care declară România o ţară înfrântă în război, consacră anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 şi impune plata unor despăgubiri de război către U.R.S.S., în valoare de 300 milioane de dolari, urmând a fi achitate în decurs de şase ani, în produse petrolifere, lemnoase etc”.
A fost declarat nul Arbitrajul de la Viena „Transilvania sau cea mai mare parte a ei” revenind României.
Mai trebuie spus că:
„- Nu se semnase nimic între guvernul român şi guvernul sovietic. Se desfăşuraseră doar discuţii.
- Chiar dacă s-ar fi semnat, pe drept cuvânt, ruşii ar fi invocat adevărul că ei se înţeleseseră cu Mareşalul şi nu cu Majestatea Sa”[2].
Pe acest fond continuarea operaţiunilor ruseşti pe frontul din Moldova e perfect justificată. Generalii ruşi nu ascultau „Radio România!”.
Pamfil Şeicaru e şi mai dramatic: „Toţi ofiţerii ascultaseră la « Radio Bucureşti » cuvântarea unui armistiţiu”[3] („Proclamaţia către ţară” citită de regele Mihai la ora 22.00 în seara zilei de 23 august 1944 - n.r.).

După un moment de dezordine, comandanţii unităţilor ruseşti au cerut instrucţiuni, nefiind informaţi de semnarea unui armistiţiu, cum informau ofiţerii români. Răspunsul din Moscova a fost conform cu adevărul: nu se semnase niciun armistiţiu şi, în consecinţă, unităţile româneşti trebuiau înconjurate, dezarmate şi făcute prizoniere. În primele ore, au fost mai mult de 130.000 de prizonieri români trimişi în Rusia. După două zile, totalul prizonierilor depăşise 175.000” (militari români, dar şi militarii germani care se predaseră Armatei Române după 23 august 1944 - n.r.)[4].

Începea lunga noapte a comunismului![5]

---------------------------------------
[1] Florian Bichir,  Război în eter. 23 august 1944 pe unde radio, Bucureşti, Editura RAO, 2015.
[3] Proclamaţia către ţară, scrisă de Lucreţiu Pătrăşcanu şi citită la „Radio Bucureşti” la orele 22.00 în seara de 23 august 1944:
În ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit în deplină înțelegere cu Poporul Meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea Țării de la o catastrofă totală: ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite.
Români,
Un nou Guvern de Uniune Națională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voința hotărâtă a Țării de a încheia pacea cu Națiunile Unite.
România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite. Primiți pe soldații acestor armate cu încredere. Națiunile Unite ne-au garantat independența Țării și neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită.
Români,
Poporul nostru înțelege să fie singur stăpân pe soarta sa. Oricine s-ar împotrivi hotărârii noastre liber luate și care nu atinge drepturile nimănui este un dușman al Neamului nostru. Ordon Armatei și chem Poporul să lupte prin orice mijloace și cu orice sacrificii împotriva lui. Toți cetățenii săse strângăîn jurul Tronului și al Guvernului pentru salvarea Patriei. Cel care nu va da ascultare Guvernului se opune voinței poporului și este un trădător de Țară.
Români,
Dictatura a luat sfârșit și cu ea încetează toate asupririle. Noul Guvern înseamnă începutul unei ere noi în care drepturile și libertățile tuturor cetățenilor Țării sunt garantate și vor fi respectate.
Alături de armatele aliate și cu ajutorul lor, mobilizând toate forțele Națiunii, vom trece hotarele impuse prin actul nedrept de la Viena pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub dominația străină.
Români,
De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mână independența împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul Țării noastre.
Cu deplină încredere în viitorul Neamului Românesc să pășim hotărîți pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice și fericite.
Mihai”
[4] cf. statisticii din Raportul M.St.M.-1946