Memoriile foştilor ilegalişti conţin informaţii preţioase referitoare la instaurarea puterii staliniste în actuala regiune Cernăuţi. Datorită lor a devenit cunoscut faptul că primul tanc sovietic şi-a făcut apariţia în centrul Cernăuţiului, lângă Primăria oraşului, la ora 17 a zilei de 28 iunie 1940. Tanchiştii au fost întâmpinaţi cu bucurie de către membrii comitetelor ţinutale ilegale Bucovina ale Partidului Comunist Român şi Uniunii Tineretului Comunist, care în perioada interbelică au dus „o luptă aprigă împotriva asupritorilor”: Bernard Kaţ, Sara Grinberg (Podolean), Anton Godeac, A. Soroftei, Kurt Fainer, Vasyl Markovski, S. Zighelboim, Dmytro Rusnak, A. Voloh, M. Şaier, Mykola Pavliuk. La rugămintea „eliberatorilor”, Bernard Kaţ s-a căţărat cu mândrie pe maşina blindată a bolşevicilor, devenind călăuza ostaşilor Armatei Roşii în drumul lor spre aeroportul din Cernăuţi, unde se aştepta aterizarea avioanelor sovietice cu oaspeţii din Kiev.

La ora 22 a aceleiaşi zile memorabile, la Cernăuţi au sosit reprezentanţii Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, în frunte cu Ivan Gruşeţki, viitorul prim secretar al comitetului judeţean Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei. Trimişii partidului s-au întâlnit cu sus numiţii tovarăşi, pentru a căpăta informaţiile necesare despre atitudinea băştinaşilor faţă de evenimentele istorice care au început pe meleagurile bucovinene. Foştii ilegalişti au adus la cunoştinţa oaspeţilor că unităţile militare române, organele poliţiei şi jandarmeriei, precum şi mulţi proprietari ai diverselor întreprinderi au părăsit Cernăuţiul, care în prezent se află în mâinile „gărzilor roşii”, organizate  de către activiştii locali. Totodată, s-a relatat că închisoarea cernăuţeană a fost luată cu asalt, porţile şi uşile ei sunt deschise, iar deţinuţii eliberaţi s-au împrăştiat pa la casele lor.

Ivan Gruşeţki le-a mulţumit foştilor ilegalişti pentru „activitatea rodnică depusă pe făgaşul servirii idealurilor socialiste timp de două decenii” şi i-a rugat să fie alături de noua conducere a ţinutului, acordând ajutorul necesar în atingerea obiectivelor planificate. „Aceste persoane de nădejde” au constituit o importantă sursă de date informative în privinţa descoperirii noilor „duşmani ai poporului”. Cu aportul lor nemijlocit, în ultima decadă a lunii iulie 1940, vor fi arestaţi zece oameni nevinovaţi, fiind incluşi de către organele staliniste în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”.

La 21 iulie este încătuşat ţăranul Dumitru Bosovici din Boian, raionul Noua Suliţă, născut în 1892, cu studii medii incomplete, primeşte 5 ani de lagăr, conform deciziei Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS din 7 aprilie 1941. Tot în aceeaşi zi, va fi ferecat în lanţuri fostul secretar al Primăriei comunei Mahala, Vasile Antonescu, născut la 1898. Pe data de 5 noiembrie 1940, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la 6 ani de detenţie. Moare într-un lagăr stalinist de muncă corecţională pe data de 11 aprilie 1942. Împreună cu fostul secretar, este arestat ţăranul Toader Dascaliuc, în privinţa căruia organele staliniste de represalii primesc un denunţ despre faptul că acest român în perioada anilor 1938 -   1940 a deţinut un post în cadrul Primăriei comunei Mahala, „ruinând astfel starea materială a săracilor”. Îşi va pierde libertatea pentru trei ani, fiind întemniţat în lagărul bolşevic din oraşul Vorkuta, Republica Komi a Federaţiei Ruse.

Următorul „asupritor” este ţăranul Silvestru Bileţchi din Oprişeni, actualul raion Hliboca (Adâncata), cu studii primare, născut la 1897, pedepsit cu 5 ani de închisoare. Tot în ziua de 21 iulie, satrapii comunişti au bătut cu putere în uşa casei ţăranului Vasile Budeanu, născut în 1898, în localitatea Pilipăuţi, fostul judeţ Dorohoi al României. Mâinile lui donice de muncă sunt puse în cătuşe. Fiind acuzat de faptul că în perioada interbelică a fost, chipurile, „agent secret al securităţii române”, având misiunea să descopere „elementele revoluţionare”, este condamnat la 8 ani de detenţie şi întemniţat într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă. Alt ţăran, Ion Cojocaru, care a venit pe lume în 1881, în localitatea Cotiujeni din Basarabia, poseda studii primare, locuitor al oraşului Cernăuţi, intră în mâinile enkavediştilor la 22 iulie, fiind condamnat la 8 ani de detenţie. Funcţionarul Zaharia Barabuţa, născut la 1894, în localitatea Crasna, azi raionul Storojineţ, va fi aruncat după gratii pe data de 25 iulie. Primind 5 ani de temniţă, se stinge din viaţă în ziua de 31 decembrie 1941, în regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă. La 27 iulie este arestat de reprezentanţii regimului totalitar ţăranul Constantin Gafu din satul Molniţa, raionul Herţa, născut în 1891, poseda studii primare. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi fostul imperiu sovietic, românul va fi transferat în regiunea Sverdlovsk, unde închide ochii pentru totdeauna în ziua de 16 martie 1942.  Au rămas fără mângâierea tatei cinci copilaşi. Ţăranul Alexa Lunic, care a văzut lumina soarelui în 1895, în localitatea Marşinţi, fostul judeţ Hotin al Basarabiei, locuitor al satului Pilipăuţi, actualul raion Herţa, nimereşte în mâinile călăilor stalinişti la 30 iulie 1940. Pe data de 26 februarie 1941, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îl condamnă la 10 ani de detenţie „pentru activitate de spionaj”. Moare într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă.  

Activitatea organelor sovietice de represalii era îndreptată în direcţia nimicirii reprezentanţilor claselor sociale considerate a fi purtătoare a valorilor societăţii burgheze, fiindcă ei erau o piedică în construcţia socialistă. Moşierul Mihai Oprea, care a venit pe lume la 1890, în municipiul Bucureşti, locuitor al satului Mamorniţa (în prezent Mamorniţa – Vama), raionul Herţa, cu studii superioare, este arestat de trimişii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. în ziua de 21 iulie 1940. Pe data de 8 octombrie, acelaşi an, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la moarte. Sentinţa va fi executată la 12 februarie 1941. A rămas cu inima sfâşiată de durere scumpa lui soţie, Alexandrina. Cele 75 hectare de pământ vor fi naţionalizate. Românul a fost reabilitat de către Procuratura regiunii Cernăuţi la 29 aprilie 1992.

La finele lunii iulie 1940, Ivan Gruşeţki, primul secretar al comitetului judeţean Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, a înaintat Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei informaţia „Despre instaurarea puterii sovietice în Bucovina de Nord şi începutul activităţii organelor de partid şi sovietice”, în care se menţiona: „Zilele când Armata Roşie a intrat pe teritoriul Bucovinei de Nord s-au transformat într-o adevărată sărbătoare a întregului popor. Zile întregi, toată populaţia Bucovinei de Nord stătea pe marginea drumurilor, pe care treceau unităţile Armatei Roşii, întâmpinându-le cu flori, scandând cuvinte de salut la adresa guvernului sovietic şi Armatei Roşii eliberatoare. Deosebit de emoţionante au fost întâlnirile populaţiei cu ostaşii Armatei Roşii. Pretutindeni unde se opreau, ostaşii roşii erau înconjuraţi de sute de oameni, care se interesau de condiţiile de trai şi muncă ale truditorilor din Uniunea Sovietică, comparându-le cu situaţia lor, povestind despre suferinţele şi exploatarea oamenilor muncii din Bucovina de Nord în timpul dominaţiei boierilor români”.

Aşadar, se poate afirma că termenul „Bucovina de Nord” şi-a făcut apariţia triumfală în istorie în vara anului 1940, datorită lui Ivan Gruşeţki, fostul primul secretar al comitetului judeţean Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei. În continuare, în informaţia adresată Kievului, noul conducător al ţinutului mioritic relata că în decursul unei luni de zile, partidul a desfăşurat o importantă activitate legată de instaurarea şi consolidarea puterii sovietice pe teritoriul „eliberat”. Cei 22 de reprezentanţi ai Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei s-au încadrat activ în procesul de constituire a organelor locale ale dictaturii staliniste. În perioada 30 iunie – 5 iulie 1940, în toate localităţile din ţinut şi în cadrul diverselor întreprinderi industriale s-au desfăşurat mitinguri, în timpul cărora se aducea la cunoştinţa participanţilor principiile socialiste de înaintare a candidaţilor în consiliile locale ale regimului totalitar. În prima decadă a lunii iulie, în componenţa comitetelor executive de plasă şi a consiliilor săteşti activau deja 1443 de membri, dintre care 53 de persoane aparţineau partidului comunist, iar 1390 de oameni erau activişti fără carnetele acestei glorioase organizaţii politice. În rândul diriguitorilor meleagurilor voievodale se aflau 1271 de ucraineni, un rus, 64 de moldoveni şi 67 de oameni, naţionalitatea cărora nu este indicată în documentele vremii. 21 de persoane posedau studii medii, iar 1422 de consilieri locali erau absolvenţi ai şcolilor primare. Sub conducerea lor, economia ţinutului a fost paralizată de exproprierea întreprinderilor particulare şi de sistemul cotelor şi al rechiziţiilor din agricultură.

În fosta capitală a Bucovinei istorice mitingurile se ţineau lanţ. La începutul lunii iulie, în oraşul Cernăuţi s-au desfăşurat mitingurile intelectualităţii, femeilor, tineretului, la care au luat parte, conform raportului lui Ivan Gruşeţki, peste 30 mii de oameni. Majoritatea cernăuţenilor era dezorientată din cauza acţiunilor întreprinse de către „eliberatori”. Magazinele stăteau închise. În fiecare zi, foştii ilegalişti şi activiştii locali extaziaţi mărşăluiau pe străzile oraşului, ţinând în mâini drapele roşii şi cântând „Internaţionala”: „Hai la lupta cea mare,/ Rob cu rob să ne unim,/ Internaţionala/ Prin noi s-o făurim!”. La ei au început să se alăture şi activul din satele învecinate. Pe data de 7 iulie a avut loc o serată tematică, consacrată filmului sovietic. La ea a participat cunoscutul regizor Oleksandr Dovjenko cu pelicula documentară „Eliberarea Ucrainei Apusene”. La 8 iulie s-a desfăşurat mitingul învăţătorilor cernăuţeni, la care a luat cuvântul scriitorul Mykola Bajan. În aceeaşi zi a avut loc mitingul lucrătorilor aşezămintelor de cultură cu participarea academicianului Oleksandr Korniiciuk. Pe data de 11 iulie, comitetul judeţean al comsomolului leninist, constituit la 4 iulie 1940, cu ajutorul foştilor membri ai comitetului ţinutal ilegal Bucovina al Uniunii Tineretului Comunist din România, a organizat adunarea tineretului cernăuţean, la care au participat şi au vorbit: Lysenko, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, şi Homenko, secretar al Comitetului Central al Comsomolului din Ucraina. În ziua de 14 iulie, oaspeţii din Kiev au depus coroane de flori la mormântul scriitorului bucovinean, Iuri Fedkovyci. 

În informaţia primului secretar al comitetului judeţean Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei nu se spunea nimic despre fărădelegile comise de enkavedişti în prima lună de instaurare a puterii sovietice în ţinut, când au fost arestaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare sau la moarte zeci de oameni nevinovaţi, fiind acuzaţi pentru crime pe care nu le-au săvârşit. Nu se spunea nimic despre evenimentul sângeros de la Herţa, din ziua de 29 iunie 1940, ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, când Armata Roşie „eliberatoare” a deschis foc împotriva militarilor români, care au ieşit în calea maşinilor blindate ale bolşevicilor, răpind viaţa căpitanului Ioan Boroş, sublocotenentului Adrian Dragomir şi a soldatului Iancu Solomon. Nu se spunea nimic despre teroarea roşie, ridicată la rangul de principiu, care a provocat un val de treceri numeroase în Patria istorică ale românilor din satele herţene: Bănceni, Beceşti, Buda Mare, Buda Mică, Culiceni, Frunza, Fundoaia, Godineşti, Horbova, Hreaţca, Lucoviţa, Lunca, Mihoreni, Mogoşeşti, Molniţa, Movila, Pasat, Pilipăuţi, Proboteşti, Ştreanga, Târnauca, Ţânteni, Văleni.

Astfel, chiar la 29 iunie 1940, ţăranul Mihai Huţanaşu din Pilipăuţi şi-a luat soţia şi cei cinci feciori ai săi şi s-a mutat cu traiul în satul Baranca, judeţul Dorohoi, unde poseda patru hectare de pământ arabil. La 7 iulie trece în România Constantin Stoica, născut în 1899, în localitatea Beceşti. A doua zi,  alt ţăran, Dumitru Mihai din Mogoşeşti, se îndreaptă spre hotarul instalat de mâna veneticului la finele istoricului cireşar. În dimineaţa zilei de 9 iulie 1940, împreună cu numeroşi tineri din localitatea Mihoreni, a trecut în România Adam Iacub, născut în 1918, dorind să scape de odiosul regim stalinist. Dumitru Fodorea din Movila, născut la 1922, pe data de 15 iulie trece în Ţara strămoşilor săi, unde de la stele la flori, toate vorbesc de libertate şi demnitate într-un larg fluviu de cuvinte şi unde predomină sentimentul dragostei sincere pentru fiecare om. La 25 iulie porneşte spre frontieră ţăranul Gheorghe Bezede din Proboteşti, născut în 1885. În ziua de 28 iulie trece în România Ştefan Pogoreanu, născut în 1888, în localitatea Lunca. În aceeaşi zi, alt ţăran, tot din satul Lunca, Toader Pogoreanu, născut la 1895, în această frumoasă localitate din Valea Prutului, se îndreaptă spre hotarul instalat de bolşevici, fiindcă pe aceste meleaguri nimeni n-a adus atâta nenorocire, batjocură şi moarte ca imperiul sovietic.     

Conform unor date statistice, la 1 iulie 1940, în ţinut se aflau 328 de fabrici, uzine şi ateliere meşteşugăreşti cu un număr de 19 mii 540 muncitori. Cele mai mari întreprinderi erau: fabrica de tricotaje „Hercules”, fabrica de cherestea, fabrica de zahăr „Jucica”, fabrica de zahăr „Lujeni”, fabrica „Industria cărnii”, fabrica de tricotaje „Trinako”. În dimineaţa zilei de 30 iunie, când tancurile cu steluţe roşii treceau Nistrul, proprietarii a 120 de întreprinderi particulare, în rândul cărora intrau şi unele dintre cele înşirate mai sus, părăseau teritoriul actualei regiuni Cernăuţi, fiind convinşi de faptul că se apropie sfârşitul vieţii lor. Au lăsat întreprinderi înzestrate cu utilaj modern, procurat în Elveţia, Franţa, Marea Britanie, ţări europene cu o industrie dezvoltată. Cei rămaşi aparţineau altor etnii şi nu făceau parte din categoria „boierilor români”. Sperau în viitoarea loialitate a noilor stăpâni. S-au înşelat amarnic. Ei nu ştiau, că „în ansamblu, în URSS nu etnonaţiunile erau supuse exterminării sau reeducării, ci anumite clase sociale considerate a fi purtătoare a valorilor societăţii burgheze”. Fabricanţii, moşierii, negustorii de toate naţionalităţile erau incluşi de autorităţile staliniste în aceste „clase indezirabile”, faţă de care se planifica aplicarea terorii în masă. Drept exemplu poate servi naţionalizarea averii evreilor din orăşelul Herţa (o farmacie, două frizerii, o moară, 34 de prăvălii), care a aparţinut în perioada interbelică locuitorilor Simku Vataru, Harabaju Lupu, Moriţ Leibovici, Şoil Aklip, Iosif Aranovici, Haim Blanaru, Haim Karuceru, David Kon, Nuhim Markovici, Abram Paskaru, Abram Rozen, Noih Segal, Ianju Şmilevici, Iankel Şpunt. Foştii proprietari vor fi arestaţi şi condamnaţi la ani grei de lagăr, unde pe toţi i-a ucis gerul, foamea, tortura.

Din primele zile ale instaurării puteri sovietice, în cadrul întreprinderilor din ţinut au fost organizate „comitetele muncitoreşti”, care au luat sub control funcţionarea acestor unităţi industriale. A pornit procesul de comunizare a fostelor întreprinderi particulare, fiind pe larg folosite metodele sovietice „de sporire a productivităţii muncii – întrecerea socialistă şi mişcarea fruntaşilor în producţie, bazate pe popularizarea mişcării stahanoviste”. În scopul comasării utilajului tehnic au fost reduse numeroase întreprinderi mici, care, după părerea noilor conducători, nu erau rentabile. Fabricele şi uzinele funcţionau cu mari întreruperi din lipsă de materie primă. Din Uniunea Sovietică se aducea numai vodcă, cărbune şi mahorcă. Totodată, a început reorganizarea celor 4 mii 573 de întreprinderi de comerţ, înregistrate în actuala regiune Cernăuţi în prima decadă a lunii iulie 1940.     

Aceste metode „progresiste” de conducere a diriguitorilor cu patru clase au înrăutăţit substanţial starea materială a băştinaşilor. Depozitele cu mărfuri şi produse alimentare, fiind naţionalizate, vor fi jefuite de către „eliberatori”. Locuitorii meleagurilor voievodale erau nevoiţi să pornească în căutarea materialelor necesare pentru viaţa cotidiană. Se îndreptau către frontiera instalată de sovietici cu scopul de a-şi procura strictul necesar în magazinele din Patria istorică. Unii aveau norocul să treacă neobservaţi graniţa, alţii nimereau în mâinile grănicerilor stalinişti. În luna iulie a anului 1940, „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat” vor fi reţinuţi şi pedepsiţi peste o sută de români. În numărul lor au intrat şi acei care se întorceau de la muncă din interiorul României. Au fost arestaţi de grănicerii sovietici şi tinerii care veneau acasă după expirarea serviciului militar sau, fiind înrolaţi în rândurile armatei române, primeau concediu de scurtă durată şi doreau să-şi vadă rudele. Unii dintre ei, dacă treceau cu bine graniţa, erau încătuşaţi în localităţile natale de către zbirii regimului totalitar. Alţi români, care au avut de suferit din cauza instalării samavolnice a frontierei, au fost acei, ogoarele cărora s-au pomenit rupte în două: o parte de pământ se afla în Uniunea Sovietică, iar cealaltă – în România. Ţăranii treceau hotarul ca să-şi prelucreze ogoarele şi erau arestaţi de către grănicerii din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. Lipsa mijloacelor de trecere legală a frontierei a dus la distrugerea sutelor de destine, steaua cărora s-a stins în gulagurile siberiene. Graniţa s-a transformat într-o adevărată vânătoare de oameni nevinovaţi.