Am avut privilegiul să-l cunosc pe distinsul diplomat și istoric Vasile Buga, în vara anului 1995, când mă pregăteam să plec în misiune dipomatică pe termen lung în Republica Polonă. Domnia sa îndeplinea funcția de director adjunct la Direcția pentru relațiile cu țările central-răsăritene din M.A.E. M-a impresionat de la început prin competența profesională deosebită, tactul și delicatețea modului de abordare a relațiilor de serviciu. Pentru o perioadă, drumurile noastre s-au despărțit. Eu am plecat la Varșovia, iar Domnul Vasile Buga la Ambasada României din Federația Rusă, apoi, la cea din Republica Cehă. Ne-am reîntâlnit după mai mulți ani la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, unde Domnul Vasile Buga, valorificând experiența de excepție pe care o avea în domeniul relațiilor româno-sovietice-ruse, a dat adevărate nestemate ale istoriografiei noastre referitoare la istoria recentă, prin lucrări precum: „Putere şi societate. Lagărul comunist sub impactul destalinizării". 1956, I.N.S.T., Bucureşti, 2006 (coordonator împreună cu Dan Cătănuş); „Apusul unui imperiu. U.R.S.S. în epoca Gorbaciov, 1985-991", I.N.S.T., Bucureşti, 2007; „O vară fierbinte în relaţiile româno-sovietice. Convorbirile de la Moscova din iulie 1964", I.N.S.T., Bucureşti, 2012; „Gh.Gheorghiu-Dej la Stalin",1944-1952, I.N.S.T., Bucureşti, 2012 (coordonator împreună cu Dan Cătănuş); „Pe muchie de cuţit. Relaţiile româno-sovietice.1965-1989", I.N.S.T., Bucureşti, 2013; „Sub lupa Moscovei. Politica externă a României, 1965-1989", I.N.S.T., Bucureşti, 2015 ș.a.
Pe baza a numeroase surse documente din arhivele româneşti şi ruse, precum şi a unei bogate bibliografii, lucrările Domnului Vasile Buga tratează aspecte multiple ale istoriei noastre contemporane, îndeosebi ale complexei problematici a relațiilor româno-sovietice în perioada regimului comunist. Având în vedere expertiza de excepție a Domnului Vasile Buga pe acest domeniu, este greu de crezut că un alt specialist ar fi putut realiza o operă mai valoroasă sau măcar comparabilă.
Meritorie este activitatea pe care Domnul Vasile Buga a desfășurat-o în cadrul Comisiei bilaterale a istoricilor din România şi Federaţia Rusă, fapt apreciat de fiecare dată de președintele părții române al Comisiei, academicianul Florin Constantiniu, care îl prețuia enorm pentru calitățile sale umane și profesionale de excepție, hărnicia, dăruirea în muncă, competența ca istoric și traducător al lucrărilor cu partea rusă.
Cu totul remarcabil este, însă, rolul pe care Domnul Vasile Buga l-a avut în crearea acum peste zece ani, la inițiativa regretatului istoric Florin Constantiniu, a Laboratorului de Studii Ruse si Sovietice, mai întâi în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga", apoi la „Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului", unde activitatea acestei structuri, devenită „Centrul de Studii Ruse şi Sovietice « Acad. Florin Constantiniu »", a căpătat mult mai multă consistenţă. Pe măsura trecerii timpului, tot mai mult, Centrul s-a evidențiat printr-o activitate bogată în diverse manifestări științifice dedicate unor momente importante din istoria Rusiei şi a Uniunii Sovietice, precum şi a relaţilor româno-sovietice. În cadrul Centrului s-a format un adevărat grup de cercetare recunoscut în plan intern şi internaţional, de factură academică, un grup de reflecţie concurent nemeroaselor iniţiative ale istoricilor din Federaţia Rusă şi a spaţiului ex-sovietic.
La aniversarea a 80 de ani de viață a diplomatului și istoricului Vasile Buga, nu-mi rămâne decât să-i urez multă sănătate, viață îndelungată, cu bucurii și fericire, alături de toți cei dragi și apropiați, precum și multă putere de muncă, în vederea materializării tuturor proiectelor și aspirațiilor sale.
La Mulți Ani, Domnule Profesor Vasile Buga!