Pentru informarea celor care cunosc mai puţin istoricul şi personalităţile prestigioasei Academii a Oamenilor de Ştiinţă din România (A.O.Ş.R.), vă prezentăm o adaptare a dialogului dintre General (r) Prof. univ. dr. Vasile Cândea, Președintele de Onoare al Academiei şi Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Preşedinte al Secţiei de istorie şi Arheologia a A.O.Ş.R. (Redacţia ART-EMIS)

Înființarea Academiei de Științe din România

Afirmarea științei românești, relațiile dintre oamenii de cultură au evidențiat necesitatea înființării unui organism de coordonare și îndrumare la scară națională. Istoricul Dan Berindei aprecia că înființarea Academiei Române era rezultatul vocației cultural-științifice a românilor, al unui proces istoric și nu doar a acțiunii unor personalități, „ci a unei serii întregi de inițiatori și străduitori. Societatea Academică avea să ia naștere ca urmare a unui întreg curent de opinii". Tot astfel, Academia de Științe din România trebuia să răspundă unei necesități generale, căreia i-au dat expresie un grup de profesori universitari. După o pregătire prealabilă, în ziua de 3 martie 1935, s-au întrunit la Universitatea din București un număr de 26 oameni de știință. Comisia aleasă a lucrat la elaborarea statutului, precum și la alcătuirea Actului Constitutiv, care să fie înaintate la Tribunal pentru înscrierea legală a Academiei de Științe din România.
În ziua de 11 martie 1935 a avut loc o nouă întrunire, în cadrul căreia a fost semnat următorul document:

Act constitutiv
„Subsemnații:
1. Prof. Dr. Constantin Angelescu, str. C.A. Rosetti No. 13 București
2. Prof. Dr. Dragomir Hurmuzescu, str. V. Emanuel No. 16 București
3. Prof. Dr. Nicolae Coculescu, str. Cuțitul de Argint No. 5 București
4. Prof. Dr. Dimitrie Călugăreanu, str. B. P. Hajdeu No. 8 București
5. Prof. Dr. Ștefan Minovici, Splaiul Independenței No. 87 București
6. Prof. Dr. Andrei Popovici Bâznoșanu, str. A. Simu No. 3 București
7. Prof. Dr. Anton Davidoglu, str. Buzești No. 92 București
8. Prof. Dr. Constantin Kirițescu, str. Stupinei No. 41 București
9. General Adjutant Nicolae Condeescu, str. Cobălcescu No. 42 București
10. Prof. Dr. Ion Borcea, str. Buzdugan No.1 Iași
11. Prof. Dr. Negoiță Dănilă, Calea Moșilor No. 132 București;
12. Prof. Dr. Alexandru Borza, str. Regala No. 28 Cluj
13. Prof. Dr. Ion Popescu Voitești, str. Elisabeta No.12 Cluj
14. Prof. General I. V. Bădulescu, str. Maior Ene No. 12 București;
15. Prof. Dr. Nicolae T. Deleanu, Aleea Barbu Delavrancea No.42. București
16. Prof. Dr. Constantin Stănescu, str. N. Ionescu No. 10 București
17. Prof. Dr. Eugen Bădărău, str. R. Poincaré No. 14 București
18. Dr. Costin Stoicescu, str. Dr. Burghele No. 16 București
19. Prof. Dr. Ing. Marin Drăcea, Bud. Dacia No. 16 București
20. Conf. Dr. Eugen Angelescu, str. Dr. Lister No. 1 București
21. Prof. Dr. C. Mihăilescu, str. Dr. Radovici No. 12 Cotroceni
22. Prof. Dr. Simion Ștefan Radian, str. Fonteriei No. 11 București
23. Prof. Dr. Constantin Popescu, str. I. G. Duca No. 86 București
24. Ing. Ion Miclescu, str. Paris No. 56 București
25. Dr. Ilie C. Purcaru, strada Șerban Vodă No.62 București
26. Prof. Dr. Christian Musceleanu, str. Cazarmei No. 49 București
constituim prin prezentul act și pe baza statutelor cari fac parte integrantă din el o asociație stiințifică fără scop lucrativ sau patrimonial sub denumirea de Academia de Științe din România".

Semnatarii Actului de constituire a Academiei de Științe din România erau, în covârșitoarea lor majoritate, profesori universitari, cei mai mulți din București, dar și din Iași și Cluj, cele trei mari centre universitare din România acelei perioade.
Specialitățile reprezentate erau multiple: fizică, astronomie, chimie, medicină, biologie, matematică, geografie, istorie, zoologie, geologie, educație, economie etc.
Personalitățile care au pus bazele Academiei de Științe din România erau cunoscute la nivel național, unele și la nivel internațional prin contribuțiile aduse în domeniile specialității lor. Multe dintre aceste personalități erau întemeietori ai unor școli științifice, se remarcaseră la congrese și conferințe internaționale, aveau studii științifice și conduceau institute de cercetare ale căror rezultate erau aplicate pe scară națională, în medicină, industrie, agricultură, zootehnie, biologie, geologie etc.
Cu alte cuvinte, întemeietorii Academiei de Științe din România erau personalități cu un autentic prestigiu profesional.

Academia de Stiințe din România - câteva nume emblematice

Dr. Constantin Angelescu (n. 1869) - medic, specialitatea chirurgie, profesor la Facultatea de Medicină, Universitatea București. A obținut doctoratul în medicină la Paris în 1897. Membru al Societății Internaționale de chirurgie, cu sediul la Bruxelles (1928), membru de onoare al Academiei Române (1934). Autorul unor lucrări de mare importanță teoretică și practică în domeniul medicinii: La septicemie postopératoire et son traitement (1902), Cartea surorilor de caritate (1915), Manual de medicină operatorie (1925, în colab.), Încercări de imunizare contra cancerului în terapia umană (1931, colaborare). Militant activ pentru formarea statului național unitar român, în calitate de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României în SUA (1918) și Franța - vicepreședinte al Consilului Național al Unității Române (președinte Take Ionescu). Ministrul Lucrărilor Publice (1914-1916), ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice (decembrie 1918 - septembrie 1919), ministrul Instrucțiunii Publice (ianuarie 1922 - martie 1926, iunie 1927 - noiembrie 1928, noiembrie-decembrie 1933). Pentru scurt timp (30 decembrie 1933 - 3 ianuarie 1934) a îndeplinit funcția de președinte al Consiliului de Miniștri, după care a rămas titularul Ministerului Instrucțiunii, Cultelor și Artelor. Participanții la întrunirea din 3 martie 1935 au apreciat că Dr. Constantin Angelescu era personalitatea cea mai îndreptățită să ocupe funcția de președinte al Academiei de Științe din România.
Era un „om de școală și mare ziditor", cum îl caracteriza Constantin Kirițescu. Lui Constantin Angelescu i-a revenit meritul de a unifica învățământul din România întregită, de a construi peste 12.000 de școli în toate localitățile din România etc.

Dragomir Hurmuzescu (n. 1865) – fizician, profesor la Facultatea de Științe, Universitatea București, membru corespondent al Academiei Române din 1916. A adus contribuții științifice fundamentale în domeniile electricității și fizicii razelor X. A construit electroscopul care i poartă numele (1894), a pus bazele primului laborator de electricitate din România. Este ctitorul radiofoniei românești; în 1922 a înființat Societatea de Difuziune Radiotelefonică, devenită Societatea Română de Radiodifuziune. A fost cel dintâi director al postului național de radio, care și-a început activitatea la 1 noiembrie 1928. Dintre lucrările sale menționăm: Căldură și electricitate (1900), Radioactivitatea apelor minerale din România (1909), Electricitate generală și aplicată (1934).

Nicolae Coculescu (n. 1866) – astronom, profesor la Facultatea de Științe, Universitatea București, și-a legat numele de înființarea Observatorului Astronomic din București (1908). A publicat Teoria refracției astronomice; Perturbațiile planetare; Curs de astronomie teoretică. A contribuit la înființarea Comitetului Național de Geodezie și Geofizică (1929) și a Comitetului Național de Astronomie (1933). Cu ajutorul aparaturii de la Observatorul Astronomic a determinat poziția mai multor comete, a observat și cercetat fenomenele solare.

Ștefan Minovici (n. 1867) - chimist, profesor la Facultatea de Științe a Universității București. În 1925 a înființat Institutul de Chimie, în cadrul acestei Universități, după ce în 1919 pusese bazele Societății de Chimie din România.
Membru corespondent al Academiei Române (1925), al Societății de Biologie din Londra, al Comisiei Internaționale de Farmacopee, al Societăților de Chimie din Germania, SUA, Polonia etc. A publicat: Manual teoretic și practic de chimie analitică (4 vol., 1907 - 1915); Manual practic de chimie organică (1926); Contribuții la originea colesterolului în organismul animal (1934).

Alexandru Borza (n. 1887) – botanist, geobotanist și istoric al științei. Profesor la Facultatea de Științe a Universității din Cluj. Întemeietorul și animatorul geobotanicii în România. A înființat Grădina Botanică, Muzeul Botanic și Institutul Botanic din Cluj. A militat pentru ocotirea naturii; sub conducerea sa a apărut, în 1933, „Buletinul Comisiunii Monumentelor Naturii". Membru corespondent al Societății Botanice din Cehoslovacia, membru extern al Societății „Pro-Fauna et Flora Fennica" din Finlanda, a Societății de Horticultură din Lyon etc. A publicat numeroase studii de etnobotanică, istoria botanicii, floristică, precum și pentru ocrotirea naturii: Protecția naturii în România (1926), La protection de la nature en Roumanie (1932). Inițiatorul legii pentru ocrotirea naturii, adoptată în 1930 și a primului parc național al României, în Munții Retezat (1934).

Eugen Bădărău (n. 1887) - fizician. Profesor la Universitatea din Cernăuți, director al Institutului de Fizică Experimentală din cadrul acestei universități, apoi, din 1934, la Facultatea de Științe a Universității din București. Specialist în fizica plasmei, descărcări electrice în gaze, optică, acustică, spectroscopie. Lucrări: Mecanica corpurilor solide (1922), Teoria electricității (1922), Electronică și radioactivitate (1926), Emisiune electronică secundară din metale (1932).

In iulie 1938, A.O.Ş.R. și-a luat numele de Institutul de Științe al României

La 3 iunie 1938 în funcția de președinte al Academiei Române a fost ales filosoful Constantin Rădulescu-Motru. Noul președinte s-a grăbit să reia demersurile vizând desființarea Academiei de Științe din România. Neobținând câștig de cauză în 1936, pe cale juridică, Academia Română a decis să insiste pentru o soluție autoritară impusă prin decret regal. Carol al II-lea era membru de onoare al Academiei Române din mai 1921. Și înaintașii săi fuseseră membri ai Academiei Române, încă din vremea când erau principi: Carol I din 1867, iar Ferdinand din 1890. Astfel că nu a fost greu pentru conducerea Academiei Române să-l convingă pe rege să adopte o decizie împotriva Academiei de Științe din România. La începutul lunii iulie 1938, Academia Română a profitat de faptul că Ministrul Educației Naționale nu avea un titular, iar Armand Călinescu era ocupat cu dificile probleme privind politica internă a României, el fiind total angajat în lupta pentru distrugerea Mișcării Legionare. În acest context, la 8 iulie 1938 a fost publicat Decretul-Lege nr. 242, care avea următorul conținut:
Art. 1. - Cuvântul „Academie", singur sau urmat de alte cuvinte, nu poate fi întrebuințat drept denumire sau firmă, de nicio persoană fizică sau juridică în afară de Academia Română.
Art. 2. - Numai legea poate acorda școlilor de învățământ superior, sau asociaținuilor științifice profesionale denumirea de „Academie". Academia Română va fi în prealabil consultată și va hotărî în sesiunea generală.
Art. 3. - Autoritățile vor refuza înscrierea unei firme sau luarea unei denumiri potrivnică prevederilor art. 1 sau 2.
Art. 4. - În termen de 3 luni de la publicarea acestei legi, persoanele juridice sau întreprinderile care întrebuințează în firmă sau denumirea lor cuvântul „Academie" sunt obligate a-și schimba firma sau denumirea.
Art. 5. - Persoanele juridice de drept privat, care nu vor îndeplini în termen obligațiunile prevăzute de art. 4. își pierd de drept personalitatea. Ministerul public sau „Academia Română" vor putea cere tribunalului lichidarea lor.
Întreprinderile de orice fel, care în termen acordat de același articol, nu-și vor schimba firma sau denumirea, vor fi închise pe cale administrativă, în urma deciziunii Ministerului Internelor. Ridicarea firmei din registrul comerțului va putea fi ordonată la cererea Academiei Române sau Ministerului Public.

Astfel, regimul autoritar patronat de Carol al II-lea a decis să acorde Academiei Române monopolul asupra cuvântului „academie". În fond, decretul-lege era îndreptat împotriva Academiei de Științe, pe care conducerea Academiei Române o privea ca pe un rival, care i-ar umbri prestigiul și autoritatea științifică și morală. Academia de Științe din România putea fi considerată asociație științifică profesională, fapt ce i-ar fi permis să se înscrie în art. 2 al decretului-lege. Dar, cunoscând sensul real al respectivului decret-lege, președintele Academiei de Științe, dr. Constantin Anghelescu, nu a considerat util să solicite aprobarea conducerii Academiei Române pentru menținerea titulaturii.
- Va urma -