19 august 1940. Tratative româno-ungare la Turnu Severin.

La reluarea tratativelor de la Turnu Severin, Valer Pop face cunoscut că invocarea de către guvernul ungar a evacuării Basarabiei și a nordului Bucovinei și eventuala cedarea a Cadrilaterului „n-au niciun raport” cu problema discutată și repetă punctul de vedere al guvernului român conform căruia „schimbul de populație domină chestiunile teritoriale, în sensul că acestea din urmă trebuie să se pună în mod logic numai în funcție de chestiunile de schimb de populație [...] deplasările de frontiere nu pot fi oportune decât în măsura în care pot augmenta spațiul vital al statelor ce au de a aduce în cadrul lor teritorial conaționali care s-ar găsi în cadrul teritorial al altui stat”, astfel încât fiecare stat să cuprindă între frontierele sale „pe toți conaționalii și, pe cât posibil, numai pe naționalii săi”.

Șeful delegației române a mai precizat că Memoriul ungar din 16 august dovedea „incompatibilitatea totală” a concepției ungare cu cea română, că propunerea ungară „trage o frontieră cu totul arbitrară, care nu decurge din niciun principiu și care nu poate rezista niciunei critici”. După ce a combătut alte așa-zise argumente ungare, Valer Pop a declarat că propunerea guvernului ungar apare guvernului român ,,atât de exorbitantă că ar fi justificat să piardă orice speranță în rezultatul final al conferinței de la Turnu-Severin și utilitatea continuării ei”.

Pentru a da totuși încă o dată „dovada sincerității sale în ceea ce privește dorința sa de pace și de conciliere cu Ungaria” a informat că delegația română era dispusă să continue negocierile dacă delegația ungară „ar binevoi să comunice că este gata să accepte în numele guvernului ungar, ca bază de discuție, principiul schimbului de populație”. Pentru „a studia foarte serios” conținutul declarației române, Hory András a solicitat o pauză de câteva ore.  La reluarea discuțiilor, șeful delegației ungare a declarat că Memoriul român „respinge explicit și definitiv propunerile ungare și aceasta fără a prezenta nicio altă propunere concretă sau altceva echivalent”. Apoi a reamintit că guvernul ungar a subliniat de la început că „un acord principial trebuie să fie realizat cu privire la noua linie-frontieră […] fără această procedură orice altă discuție ar fi lipsită de elemente indispensabile unei negocieri uitile și serioase”.

Pentru ca partea română să-și pregătească răspunsul, ședința s-a suspendat 15 minute.

În acest timp, Valer Pop a declarat lui Hory András și lui Bárdosszy László (într-o discuție neoficială) că Ungaria trebuie să înțeleagă faptul că „Dacă ni se cere un teritoriu pur și simplu nu avem nimic de dat. Dacă însă Ungaria vrea repatrierea ungurilor din Ardeal - a mai precizat şeful delegaţiei române - suntem gata a trata, trăgând toate consecințele ce ar decurge din aplicarea principiului etnic realizabil prin schimb de populație... Câtă vreme există o Românie și o armată română tezele teritoriale nu se discută și nici pământ românesc nu se negociază. Jamais, á tout jamais!”.

La redeschiderea ședinței, Valer Pop a făcut cunoscut că guvernul român „nu are nimic nici de retras, nici de adăugat” față de precizările anterioare, că „față de teza guvernului imperial ungar, care se bazează pe revendicări de ordin teritorial, fără a lua în considerație principiul etnic, teza guvernului regal român s-a întemeiat și se întemeiază, fără duplicitate și fără rezerve, pe principiul etnic, realizabil în practică prin schimbul de populație și comportând drept consecință logică, corective de ordin teritorial, în măsură, bineînțeles, în care acest principiu și-ar găsi aplicare”. Prin urmare, pentru a evita „orice pierdere de timp”, guvernul ungar trebuia „să decidă dacă primește sau nu drept bază de discuție principul etnic cu corolarele sale”.

În continuare, Hory András a solicitat lui Valer Pop o întâlnire între patru ochi declarându-i că s-a decis să plece imediat la Budapesta pentru „o clarificare definitivă”, restul delegației ungare urmând a rămâne la Turnu Severin. A mai întrebat dacă s-ar putea păstra la Budapesta „o vagă speranță că teritoriul locuit de secui ar putea avea vreo legătură cu Ungaria”. Răspunsul lui Valer Pop a fost categoric: „Dacă Ungaria vrea să aibă pe secui, la rigoare îi poate avea pe calea schimbului de populație; teritoriul locuit de secui însă face parte în mod organic din pământul românesc și asupra cedării lui nu se poate nici negocia, nici ajunge la un acord, niciodată”.

La acest răspuns tranșant, șeful delegației ungare a încercat din nou „marea cu degetul”, rugând să i se dea „cel puțin o vagă imagine a viitoarei frontiere care ar urma de pe urma schimbului de populație”. I s-a răspuns că acest lucru se putea ști „în mai puțin de 48 de ore”, după ce Ungaria va accepta însă definitiv principiul etnic realizabil prin schimb de populație, va indica numărul de unguri ce urmează a fi evacuați din Ardeal și dacă se va angaja să-i repatrieze realmente”.

În urma întreruperii tratativelor româno-ungare (începute la 16 august la Turnu Severin), Wilhelm Fabricius comunică lui Mihail Manoilescu că „Berlinul refuză să arbitreze și invită cele două să se înțeleagă singure”. În acest timp, în rândul populaţiei române de pe frontieră se crease „o atmosferă încordată - aşa cum raporta Biroul de siguranţă al Poliţiei judeţului Satu Mare -, fiecare locuitor român exprimându-şi teama de o eventuală ocupaţie maghiară”. Militarii concentraţi în zonă declarau că „nu vor admite nicio cedare teritorială”, că dacă se va ordona retragerea „vor refuza categoric executarea ordinului de retragere şi vor opune rezistenţă până la moarte chiar dacă ordinul de retragerea ar fi dat de ofiţerii superiori”.

În urma consfătuirii cu prefectul judeţului Bihor, primarii şi notarii declară: „Nu ne vom duce nicăieri, căci aici suntem legaţi de pământ cu sufletul nostru, cu mormintele înaintaşilor noştri. Rodul acestui pământ a fost şi în trecut al nostru şi va fi peste o mie de ani tot al nostru. Nimeni şi nimic nu ne va clinti de pe moşia noastră strămoşească”.