20 august 1940.

Buletinele informative menţionează că populaţia românească din Ardeal „este într-o continuă frământare, datorită faptului că ideea rezistenţei totale pentru menţinerea actualei frontiere de vest şi-a făcut drum tot mai mult în rândul populaţiei. Numărul celor ce socot că nu se poate ceda nimic creşte mereu. Se afirmă că în unele comune locuitorii ar fi depus jurământ în biserică pentru a apăra cu preţul vieţii lor pământul Ardealului; se afirmă că mulţi ofiţeri vor demisiona pentru a protesta astfel contra cedărilor de teren făcute fără concursul armatei”.

Agitate erau spiritele şi în Dobrogea, unde „elementele iredentiste bulgare ameninţă populaţia macedo-română. Aurorităţile oprind expedierea bunurilor spre interior se produce enervare în populaţie. Evreii şi armenii simpatizează cu bulgarii. Singuri turcii sunt contra preteniulor bulgare”.

21 august 1940.

Buletinul contrainformativ nr. 57 constată că „numărul celor ce socot că nu se poate ceda nimic creşte mereu. Se afirmă că în unele comune locuitorii au depus jurământ pentru a apăra cu preţul vieţii lor pământul Ardealului”.

22 august 1940.

La Oradea are loc o mare adunare a fruntaşilor populaţiei române din zonă la care participanţii protestează împotriva pretenţiilor revizioniste ungare şi votează o moţiune prin care se preciza că „voinţa unanimă a populaţiei este de a apăra frontierele actuale cu Ungaria şi că românii din Transilvania sunt hotărâţi a nu ceda un petic de pământ românesc”.

În Cadrilater, starea de spirit a romnilor este „foarte deprimantă şi chiar revoltată din motivul că sunt forţaţi a nu se putea mişca şi nici nu se pot apăra de bulgarii izolaţi care îi terorizează cu focuri de armă. Pentru a se apăra, românii, în special macedonenii, cer arme, iar cei săraci mijloace de transport”.

23 august 1940.

În Consiliul de Coroană mitropolitul Nicolae Bălan declară că „Ţara Românească nu poate trăi fără Ardeal şi nu ne putem despărţi de el […], să ne ascuţim armele, să organizăm armata şi să ridicăm moralul naţiei « în vederea răfuieleii ». […] Sufletul nu poate fi zdrobit cu armele niciodată”.

Cetăţenii din Valea lui Mihai trimit lui Iuliu Maniu o telegramă prin care cereau să se ţină seama de „testamentul lăsat cu limbă de moarte de părinţii noştri luptători şi făuritori ai Unirii. Să nu cedăm nicio palmă din patrimoniul nostru câştigat prin jertfă şi sânge”.

Românii din Oradea reamintesc şi ei un mare adevăr istoric: „Ardealul nu este o simplă provincie românească. El este însăşi inima neamului românesc”. Fac cunoscut că împreună cu bihorenii, sălăjenii, maramureşenii şi sătmărenii erau gata „să-şi verse sângele pentru păstrarea frontierelor actuale ale ţării”.

Sintetizând starea de spirit din vestul ţării, Biroul Statistic Militar Cluj consemnează: „Opinia publică românească din Ardeal şi Banat este profund indignată şi revoltată chiar, de multipelele atacuri pline de neadevăruri ale staţiunilor de emisie radio maghiare. Lumea se întreabă pentru care motiv mijloacele de propagandă româneşti nu răspund în aceeaşi măsură, pentru ce Ministerul Propagandei român nu explică lumii româneşti şi lumii întregi care este realitatea românească. Interpretarea declaraţiilor domnului prim-ministru în sensul că se intenţionează cedarea unor anumite părţi din Ardeal către Ungaria au mărit neliniştea şi îngrijorarea înmasele româneşti din această regiune”.

Pe aceeaşi linie de dezinformare şi de ascundere a adevărului, Cenzura încercase (9 august 1940) să tempereze dorinţa românilor de rezistenţă în cazul unei noi agresiuni asupra ţării, interzicând următorul pasaj care urma să apară în ziarul „Facla”: „Cred unii - nu sunt de pe la noi - că România are de dat ceva cuiva că s-ar putea rupe pământ românesc pentru a se da unor străini pentru simplul motiv că ţipă de 20 de ani că le trebuie ceva ce nu li se cuvine... Ei bine, să se ştie răspicat: nu dăm nimănui nimic! Şi nu dăm pentru că ceea ce avem este al nostru, după toate legile omeneşti divine, după sfânta dreptate pe care nu o vom lăsa să o frângă nimeni... Ardealul nu-l avem de dat pentru că el este românesc din vecii vecilor... N-avem Ardeal de dat sau de vândut pe niciun preţ. Dacă ni se cere pământul românesc să ne socotim ultragiaţi şi să procedăm corespunzător... O ţară nu se dă!”.

A doua zi (10 august 1940), şeful Marelui Stat Major, generalul Florea Ţenescu, a cerut distrugerea şi interzicerea difuzării în armată a manifestului „Deşteaptă-te române” (trimis prin poştă unităţilor şi comandamentelor miliare), în care se făcea „aluzie la cedarea Basarabiei și altor teritorii”, documentul fiind considerat a fi „opera unei organizații subversive neidentificate până în prezent”.

24 august 1940.

La Turnu Severin, la orele 10.50, se reiau discuţiile româno-ungare. Cu puţin timp înainte, Hory András a declarat, neoficial, lui Valer Pop că deoarece nu a reușit să convingă guvernul ungar să accepte ca bază de discuții principiul etnic și schimbul de populație, tratativele nu se mai puteau desfășura eficient dacă guvernul român nu va prezenta o contrapropunere concretă în ceea ce privește noua frontieră. Apoi, în cadrul oficial, șeful delegației ungare a citit un Memoriu al guvernului de la Budapesta în care se preciza că ,,Ungaria ar vrea să obțină revendicările sale pe căi pașnice, guvernul ungar ,,nici nu vrea, nici nu poate face să emigreze secuii de la vetrele lor, niciodată și sub nicio condiție”.

În continuare, în document se punea tranșant problema: ,,Dacă guvernul român vrea, da sau nu, să desemneze teritoriile pe care este gata a le retroceda Ungariei. Nu există altă procedură care să permită de a termina faza cea mai primejdioasă a negocierilor în curs”. În cazul în care delegația română refuza „să desemneze teritoriile pe care guvernul român ar fi gata să le retrocedeze Ungariei” acesta „ar trebui să dea fără ezitare răspunsul său negativ”. Altfel, șederea delegației ungare la Turnu Severin „va deveni inutilă și va lua sfârșit”.

Constatând că Memoriul guvernului uagar se întemeia pe ,,principiul retrocedării de teritorii, fără a ține seama de realitatea etnică”, Valer Pop a declarat, în numele guvernului român, că nu poate accepta ,,o astfel de propunere ca bază pentru negocieri”.

În replică Hory András a declarat : „Fiindcă, potrivit instrucțiunilor mele, îmi este cu neputință să negociez pe altă bază trebuie să declar, cu cel mai mare regret, că nu pot trata mai departe. Am făcut o propunere de compromis. Am avut onoarea de a vă comunica și în aceste conversații particulare că aceasta a fost pentru noi o mare jertfă. Nu este azi întâia zi când România a luat cunoștință de dorințele Ungariei: 20 de ani le-am susținut... Am spus de la început că este vorba de o chestiune teritorială, natural cu toate consecințele etnice... Găsim că nu se poate rezolva chestiunea decât numai pe bază teritorială”.

La rându-i, Valer Pop a replicat: „Noi, România, nu avem de dezlegat cu Ungaria nicio chestiune teritorială. Suntem însă dispuși și gata să solicităm chestiuni naționale și etnice, chiar a le rezolva definitiv. Propunerea, care este o propunere teritorială și exclusiv teritorială, deoarece trece sub stăpânire străină peste 2 milioane de români și exclude putința schimbului, deoarece în restul Transilvaniei ar rămâne numai 162.000 de unguri - regret că trebuie să o spun încă odată - nu este o propunere de compromis. Nu putem lua în considerare nici astăzi și nici în viitor propuneri care trec sub stăpânire străină chiar și numai un singur român. După cum însă nu vrem să trecem sub stăpânire străină niciun singur român, la fel suntem gata a accepta o soluție care nu mai menține niciun singur ungur sub dominație străină”. Şedința s-a încheiat după ce s-a redactat, de comun acord, un Comunicat în care se preciza că discuțiile s-au încheiat la cererea delegației ungare.

Încercând să creeze o nouă bază pentru discuții, Mihail Manoilescu a reproșat lui Valer Pop (în seara zilei, printr-o telegramă) că a fost surprins (împreună cu prim-ministrul Ion Gigurtu) că a dat ,,un răspuns atât de tranșant” înainte de a fi consultat (prin telefon) și i-a cerut să comunice lui Hory András că în ședința următoare delegația română va prezenta o documentare completă și o motivare a punctului său de vedere și o hartă care să ilustreze concepția românească privind spațiul vital ce trebuia acordat Ungariei în cadrul schimbului de populație.

Contrariat de aceste instrucțiuni, Valer Pop a comunicat guvernului român că modificarea ultimei declarații a delegației române „ar fi o mare greșeală și nu ar însemna altceva decât conformarea noastră la tactica urmărită de delegația maghiară, și mai ales, la sugestiile insistente făcute în convorbirile particulare care s-au întețit în cursul zilei de astăzi, și anume: de a le prezenta o propunere cu caracter teritorial, indicând o linie de frontieră fără ca, în prealabil, ei să fi dat adeziunea lor, pentru soluționarea litigiului româno-ungar, la principiul etnic realizabil prin schimb de populație. Tactica delegației ungare este evidentă: ei urmăresc de a putea ajunge la două propuneri teritoriale care să stea față în față și între care, fie prin meditațiune, fie prin negociere, fie prin arbitraj, să poată obține media, ceea ce ar fi absolut inacceptabil din punctul de vedere al intereselor românești. Răspunsul meu a fost dat în strictă conformitate cu hotărârea unanimă a Consiliului de Coroană, cu instrucțiunile dvs.”.

În continuare, șeful delegației române făcea cunoscut că deoarece aceste instrucțiuni erau „în contrazicere” cu convingerile sale ,,intime și de nezdruncinat”, în situația în care se insista în transmiterea lor delegației ungare, cu această misiune să fie însărcinat Dinu Hiott. Mihail Manoilescu i-a răspuns că propunerea ungurilor de a lăsa pe loc pe secui „ne avantajează pe noi” întrucât urma să se dea ,,un spațiu vital mult mai mic ungurilor” în cadrul principiului etnic și a schimbului de populație.

Valer Pop nu s-a lăsat intimidat și i-a răspuns că la Burcurești ,,este interpretat greșit sensul adevărat al notei maghiare”: ,,Ungurii vor să lase pe loc cu orice preț pe secui însă cu condiția ca aceștia să fie puși sub suzeranitatea statului maghiar, deci pasagiile respective din notă nu pot fi interpretate în mod favorabil nouă. Linia de frontieră, chiar în cazul eliminării ungurilor numai din regiunea de vest și din diaspora, va fi atât de adânc deplasată către interior încât toate nedumeririle și temerile mele exprimate în comunicarea anterioară rămân în picioare; de altfel, ungurii ne-au spus și ne-au lăsat să înțelegem că chiar dacă noi am face indicarea frontierei în temeiul principiului etnic ei vor considera propunerea făcută tot ca una cu caracter teritorial.... Îmi declin pentru mine orice răspundere pentru urmările ce ar putea decurge din prezentarea unei linii de frontieră înainte de acceptarea principiului etnic și a schimbului de populație de către Ungaria, chiar făcând toate rezervele indicate de dvs”. În final, Mihail Manoilescu s-a lăsat convins și a acceptat punctul de vedere al lui Valer Pop pentru... „a nu ne da în spectacol față de delegația ungară”.

Notă - În 1950, Valer Pop a fost arestat şi închis la Sighet până în 1955.