Dintre capitolele marcante ale epocii 1939-1945 în ansamblu s-au aflat în atenţia istoricilor români şi străini: originile şi izbucnirea războiului în Europa la 1 septembrie 1939[43], rolul şi locul României în context, neutralitatea României în conflict (1939-1940), rostul şi semnificaţia Pactului Hitler-Stalin din 23 august 1939, extinderea ostilităţilor în Europa, relaţiile României cu Marile Puteri[44], prăbuşirea României Mari şi a regimului Regelui Carol al II-lea, instaurarea regimului legionaro-antonescian, caracterul regimului, rebeliunea legionară din ianuarie 1941, regimul lui Ion Antonescu (1941-1944) - trăsături şi esenţă, evoluţia constituţională a României, intrarea României în sistemul Axei Berlin-Roma-Tokio, premisele şi declanşarea războiului din Est, eliberarea Ţinutului Herţa, a Basarabiei şi Bucovinei de Nord[45], desfăşurările militare în U.R.S.S. şi prezenţa trupelor României, istoria economiei naţionale, rolul factorului petrol, problemele demografice şi de graniţă, rolul serviciilor secrete, istoria culturii, iniţiativele infructuoase ale României antonesciene pentru desprinderea de Axă (1942-1944)[46], rezistenţa anti-antonesciană, rolul partidelor politice, pregătirea, înfăptuirea şi consecinţele loviturii de stat din 23 august 1944, efectele internaţionale, ocuparea ţării de către forţele armate ale U.R.S.S., România pe frontul antihitlerist (1944-1945), Convenţia de Armistiţiu cu Naţiunile Unite şi efectele ei catastrofale, pregătiri pentru Conferinţa de Pace, Congresul Păcii de la Paris (iulie – octombrie 1946), semnarea şi urmările Tratatului de Pace din 10 februarie 1947[47], evoluţiile politice interne, comunizarea ţării, România - abandonată în „sfera de interese" a U.R.S.S. etc.

Acestei problematici complexe şi întinse i-au fost consacrate de-a lungul anilor numeroase lucrări generale, în acest loc propunându-ne să atragem atenţia asupra lor: - Grigore Gafencu, Préliminaires de la Guerre à l'Est. De l'Accord de Moscou (21 août 1939) aux hostilités en Russie (22 juin 1941) (1944)[48]; Petre Mihail Mihăilescu, România în calea imperialismului rus. Rusia, România şi Marea Neagră (1944); Armata 1 Română în Campania din Vest. 23 august 1944-9 mai 1945 (1945; 1999); Constantin I. Kiriţescu, România în al doilea război mondial, I-II (1995)[49]; N. I. Lebedev, Rumîniia v godî vtoroi mirovoi voinî (1961); General Platon Chirnoagă, Istoria politică şi militară a războiului României contra Rusiei Sovietice. 22 iunie 1941-23 august 1944 (1998)[50]; V. Anescu şi colaboratori, România în războiul antihitlerist. 23 august 1944-9 mai 1945 (1966); Hermann Weber, Die Bukowina im Zweiten Weltkrieg (1972); I. E. Levit, Uciastiie faşistskoi Rumînii v agressii protiv SSSR, I-II (1981-1983); Ilie Ceauşescu şi colaboratori, ed., România în anii celui de-al doilea război mondial, I-III (1989); Ion Şuţa, România la cumpăna istoriei. August '44 (1991); V. F. Dobrinescu, Emigraţia română din lumea anglo-saxonă. 1939-1945 (1993); Ioan Scurtu, Constantin Hlihor, Complot împotriva României. 1939-1947. Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa în vâltoarea celui de-al doilea război mondial (1994); V. F. Dobrinescu, Ion Constantin, „Basarabia în anii celui de-al doilea război mondial (1939-1947)" (1995); Gh. Buzatu, „România şi războiul mondial din 1939-1945" (1995); Florin Constantiniu, Alesandru Duţu, Mihai Retegan, „România în război, 1941-1945. Un destin în istorie" (1995); Florin Constantiniu, Ilie Schipor, „Trecerea Nistrului (1941). O decizie controversată" (1995); Alesandru Duţu, Mihai Retegan coordonatori, „Armata Română în al doilea război mondial, I, Eliberarea Basarabiei şi a părţii de nord a Bucovinei" (22 iunie-26 iulie1941) (1996); Ioan Scurtu, Gh. Buzatu, „Istoria Românilor în secolul XX. 1918-1948" (1999); Dinu C. Giurescu, „România în al doilea război mondial" (1939-1945) (1999); Alesandru Duţu, coordonator, „L'Armée Roumaine dans la Deuxième Guerre mondiale (1939-1945)" (1999); Alesandru Duţu, Mihai Retegan, coordonatori, Eliberarea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei (22 iunie-26 iulie 1941) (1999); Alesandru Duţu, Petre Otu, coordonatori, „Pe ţărmul nord pontic" (17 iulie 1941-4 iulie 1942) (1999); Alesandru Duţu, coordonator, „Golgota Estului (iulie 1944-martie 1944)" (2000); Alesandru Duţu, „Între Wehrmacht şi Armata Roşie. Relaţii de comandament româno-germane şi româno-sovietice" (1941-1945) (2000); Gh. Buzatu, V. F. Dobrinescu, Horia Dumitrescu, coordonatori, „România şi al doilea război mondial" (2000); Vasile Bărboi şi colaboratori, „The Romanian Army in the Whirl of War (1941-1945)" (2001); Anatol Petrencu, „Basarabia în al doilea război mondial. 1940-1944" (1997); D. Şandru, „Mişcări de populaţie în România (1940-1948)" (2003); Mihai-Aurelian Căruntu, „Bucovina în al doilea război mondial" (2004); Aurel Sergiu Marinescu, „O contribuţie la istoria exilului românesc, I-V (1999-2005)".

În prezent (2005 - n.r.), spre deosebire de perioada „zorilor" epocii comuniste, când s-a lansat faimosul şi detestabilul „manual unic" al lui M. Roller intitulat Istoria R.P.R. (1948), plin de absurdităţi şi denaturări, dar care, poate tocmai de aceea avea să facă epocă (?!), influenţând pe zeci de ani destinele istoriografiei naţionale până la cota de avarie, vecină cu nimic altceva decât un veritabil autodafé, toate problemele istoriei româneşti în răstimpul 1939-1945 îşi află abordări şi soluţionări corespunzătoare, în temeiul unui dialog ştiinţific fructuos, decent, raţional şi liber. În mod concret, nu mai există nici o problemă atât de „delicată" sau de „secretă" încât să nu-şi afle studioşi temerari şi calificaţi, cenzurarea opiniilor exprimate ţinând cu adevărat de domeniul trecutului. Într- un atare climat, nu mai constituie un sacrilegiu recunoaşterea faptului că războiul României a fost, de la un capăt la altul (1941-1945), unul drept, pentru eliberarea şi apărarea teritoriului naţional, chiar dacă sub Ion Antonescu acţiunea militară s-a purtat în tabăra Axei fasciste Berlin-Roma-Tokio. Rezultatele conflictului pentru România au fost dezastruoase în toate privinţele (teritorial, militar, politico-diplomatic, demografic, economic şi financiar, psihologic şi, în premieră absolută, pe planul menţinerii regimului social-politic existent)[51] şi pe lungă durată, multiple consecinţe fiind încă de strictă actualitate. Totul a fost posibil, în situaţia în care - după cum am menţionat - România, ca şi restul statelor Europei Est-Centrale, fiind mai întâi ocupată de Armata Roşie, a fost apoi rapid cedată, cu acte în regulă, de către Marii Aliaţii din Vest în „sfera de interese" a U.R.S.S., fiind chiar ameninţată la un moment dat să devină o gubernie a Moscovei sau o republică socialistă a Imperiului Roşu. Deja în 1946, Cortina de Fier trasată de Marile Puteri echivala cu alungarea României în zona sovietică de dominaţie[52], iar condiţiile nu aveau să se schimbe decisiv decât o dată cu prăbuşirea U.R.S.S. în decembrie 1991 şi, o dată cu aceasta, cu sfârşitul „Războiului Rece" angajat între Est şi Vest prin 1944-1945, pentru Polonia, România, Cehoslovacia sau Germania, în cazul în care Marii Aliaţi învingători la 1945 în faţa Axei ce reunea Germania, Italia şi Japonia au dovedit elocvent că, dacă ştiuseră să obţină o victorie istorică asupra Reichului lui Adolf Hitler, atunci ei nu reuşiră să câştige pacea şi să reinstaureze liniştea pe bătrânul continent şi pe planetă. Din punctul de vedere examinat, relevante se dovedesc realităţile surprinse de istoricul francez Jean-Marie Le Breton: „Prăbuşirea Germaniei hitleriste, instaurarea Armatei Roşii la Berlin şi la Viena, cu, drept corolar, prezenţa ei la Varşovia, Budapesta, Bucureşti şi Sofie, distrugerea structurilor burgheze ale vechilor sateliţi ai Reichului, îndepărtarea polonezilor de la Londra şi a iugoslavilor lui Petru II şi ai lui Mihailovici, absenţa în Europa Occidentală a unei contra-puteri serioase care să facă faţă Uniunii Sovietice, toţi aceşti factori s-au conjugat pentru a deschide calea celei mai mari zguduiri care afectase vreodată ansamblul lanţului de ţări ce se întindea de la Marea Baltică la Marea Neagră şi la Marea Adriatică, la est de Germania. Evenimentele, mai mult decât un plan prestabilit, au favorizat Uniunea Sovietică şi i-au permis să instaureze în această regiune regimuri nu numai calchiate după ea, dar şi întrutotul obediente faţă de Moscova"[53].
- Va urma -

Extras din volumul „Hitler, Stalin, Antonescu", Gheorghe Buzatu, Ploieşti, Editura Societăţii Culturale PLOIEŞTI-MILENIUL III, 2005, Cap. 1.
----------------------------------------------
[43] Dintre lucrările, apreciate „clasice", pe această temă, supunem atenţiei cititorului Maurice Baumont, La Faillite de la Paix (1918-1939), I-II, Paris, Presses Universitaires de France, 1960-1961; idem, Les origines de la Deuxième Guerre mondiale, Paris, Payot, 1969; A. J. P. Taylor, The Origins of the Second World War, London, H. Hamilton, 1961 (tradusă şi în limba română).
[44] Un domeniu în care excelează, încă din 1954, de la prima ediţie, cartea celebrului istoric german Andreas Hillgruber, „Hitler, Regele Carol şi Mareşalul Antonescu". Relaţiile germano-române (1938-1944), traducere, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994.
[45] Cf. V. F. Dobrinescu, Bătălia diplomatică pentru Basarabia (1918-1940), Iaşi, Editura Junimea, 1991; Ion Constantin, România, Marile Puteri şi problema Basarabiei, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1995; Nicolae I. Arnăutu, 12 invazii ruseşti în România, Bucureşti, Editura Saeculum/Editura Vestala, 1996 (ediţia originală - Buenos Aires, 1956).
[46] Un domeniu în care trimitem la o altă carte de referinţă, dat fiind destinul tragic al autorului şi, deopotrivă, al contribuţiei sale, „topită" imediat după apariţie de către autorităţile comuniste, Aurică Simion, Preliminarii politico-diplomatice ale insurecţiei române din august 1944, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1979.
[47] Cf. Ştefan Lache, Gheorghe Ţuţui, La Roumanie et la Conférence de la Paix de Paris (1946), Bucureşti, Editura Academiei, 1987; V. F. Dobrinescu, România şi organizarea postbelică a lumii (1945-1947), Bucureşti, Editura Academiei, 1988.
[48] Cartea s-a bucurat de un succes internaţional remarcabil, fiind tradusă de îndată în limbile engleză (1945) şi italiană (1946), iar, în ultimul rând, în română.
[49] Lucrarea lui Constantin I. Kiriţescu, faimosul autor al trilogiei consacrate anterior marii epopei naţionale din 1916-1919 (cf. Istoria războiului pentru întregirea României. 1916-1919, I- III, Bucureşti, ediţiile 1922-1924, 1926-1927 şi 1989), a fost terminată în 1956, dar, fiind confiscată de Securitate, nu a putut vedea lumina tiparului decât la data indicată.
[50] Ediţia originală: Madrid, Editura Carpaţi, 1965.
[51] După 23 august 1944, o dată cu "eliberarea" României de către trupele sovietice, URSS, devenind pe moment putere ocupantă pentru cel puţin 15 ani (1944-1958), a înfăptuit prin forţă, cu concursul comuniştilor indigeni, sovietizarea ţării, potrivit voinţei exprimată de liderul de la Kremlin, I. V. Stalin, în sensul că, "acolo unde înaintează tancurile sovietice, se extinde şi sistemul socialist".
[52] Dinu C. Giurescu, „Imposibila încercare. Greva regală - 1945. Documente diplomatice", Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1999, p. 15 şi urm. In acelaşi sens, Jean-François Soulet vorbea despre „puternicul val de expansiune a comunismului sovietic controlat în totalitate de Moscova" (cf. Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre, Iaşi, Editura Polirom, 1998, p. 73).
[53] Jean-Marie Le Breton, Europa Centrală şi Orientală între 1917 şi 1990, Bucureşti,
1996, p. 79-80.