Stimați cititori, nu întâmplător, astăzi, când tunetul războiului se aude lăngă granița României, se pare că afirmația „Istoria se răzbună, repetându-se” se confirmă. Mult mi-aș fi dorit să pot pune aici înălțătoarele cuvinte ale marelui istoric: „Neam părăsit la răscrucea furtunilor care bat aici din veac în veac și vor bate totdeuna în aceste locuri de belșug și de trecerea oștilor, Copil al Romei pierdut în pustiul veșnic înnoit al barbarilor. Așa puțini între așa mulți, cu frații la celălalt capăt al Europei și cu străini de noi în toate părțile. Apți pentru cea mai înaltă civilizație și siliți de a trăi de la o bejanie la alta. Oricare alții s-ar fi risipit în lume. Pentru mai puțin se părăsesc cele mai dulci patrii. Noi am rămas. Cu sabia în mână de strajă la toate zările, iar, când s-a frânt o clipă, ca să se lege din nou, tainic, am întins brutalității arma subțire a inteligenței noastre. Și iată, suntem tot acasă !” (Nicolae Iorga, Neamul Românesc, an XXXV, nr. 136 din 23 iunie 1940). Îmi este teamă, însă, că zicerea istoricului nostru a început să se clatine. Ceea ce a durat mii de ani, a început să se destrame în anii democrației postdecembriste, în anii în care Uniunea Europeană, cu ajutorul slugilor băștinașe și-au bătut joc de România, au jefuit-o mai rău decât turcii, rușii și austriecii de-a lungul secolelor. O fac și astăzi, dar profitorii s-au schimbat. Regimurile celor trei „escu” și cel al „Guvernelor mele” au adus-o „pe marginea prăpastiei”, milioane de români s-au risipit în pribegie, iar astăzi, actuali conducători incapabilii ai Țării slujesc alte interese decât cele ale Neamului Românesc.

Să fim recunoscători trudei istoricului Jipa Rotaru, care, în volumul „Asumarea răspunderii” ed. a II-a a adunat o serie de documente prețioase datând dintr-o altă clipă grea a istoriei noastre, pe care vi le oferim pentru lectură. Vă rog citiți, comparați și trageți concluziile. (Ion Măldărescu, ART-EMIS)

Scrisoare adresată regelui Carol al II-lea la 10 iulie 1940

Tragedia și calvarul acestui neam. Țara toată este consternată și în panică. Am fost un slujitor fanatic al acestui neam.
10 iulie 1940, București
Majestate,

Țara se prăbușește. În Basarabia și Bucovina se petrec lucruri sfâșietoare. Mari și mici unități, abandonate de șefi și surprinse fără ordine, se lasă dezarmate la prima amenințare. Funcționarii, familiile lor și ale ofițerilor au fost lăsate pradă celei mai groaznice urgii. Materialele imense și depozitele militare, acumulate acolo din ianuarie și menținute până în ultimul moment din ordin, au rămas în mâna inamicului.

Iată, Maiestate, schițat in fugă, numai un capitol al tragediei și calvarului unui neam, care este numai la început.

Poporul și armata au fost dezarmați fără luptă. Demoralizarea lor este fără limită. Lipsa lor de încredere în conducători este totală. Ura lor contra vinovaților, a tuturor vinovaților de ieri și de azi, crește. Consiliul de Coroană a hotărât să cedați. Deciziunea a dezlănțuit haosul.  Consecința lui, anarhia și anarhizarea sunt însă numai la începutul lor. Țara care simte, țara care vede, țara care presimte, țara toată este consternată și în panică Este consternată și în panică, fiindcă a auzit de repetate ori pe primul ministru și pe miniștrii ei, declarând că: „suntem înarmați până în dinți”, că „nu vom ceda nici o brazdă”: , că să avem încredere oarbă și fără control în șefi și în priceperea și înțelepciunea Regelui (găsiți cumva vreo similitudune cu asigurările actualei conduceri a României ? - n.r.) .

Nici o replică nu a fost tolerată. Orice strigăt public de alarmă a fost înăbușit, adesea sângeros. Țara a mai avut încredere, fiindcă generalul pe care Majestatea Ta l-a acoperit cu cea mai mare încredere a declarat la un banchet că sunteți „cel mai puternic rege din Europa” și, în neuitata și recenta declarație de la Chișinău – fiind desigur indusă în eroare, - a asigurat că a încins-o cu un stăvilar de foc, de fier și de beton, peste care nimeni nu va putea trece. Realitatea însă s-a răzbunat. S-a răzbunat fiindcă era alta.

Dar, Maiestate, toate acestea sunt fapte consumate, nu putem stărui acum asupra lor, nu ne îngăduie nici timpul și nici evenimentele. Dar chiar dacă ne va îngădui, nu am face-o. Am contribuit conștient la  precipitarea catastrofei și pe plan intern. Acum trebuie să ne întrebăm: ce facem? și avem datoria să strângem rândurile. Abandonăm totul și ne răfuim între noi?, ori încercăm chiar și imposibilul? Aceasta trebuie să facem: opera va fi grea dar nu imposibilă, trebuie să încercăm. Încercarea însă nu o pot face tot acei care sunt vinovați de a fi pregătit și dezlănțuit catastrofa. Ei ar spori-o. Trebuie schimbat imediat sistemul și oamenii.

Dacă Majestatea Ta nu va apleca nici în acest ceas urechile la durerile neamului, prăbușirea totală, prăbușirea iremediabilă - cu tot cortegiul ei sinistru de crime și de distrugeri - va urma.

Am prevenit ani de zile, în scris și verbal și guvernele și pe șefii militari răspunzători și pe Majestatea Sa că va veni catastrofa de azi. Metodele întrebuințate de selecționare și în conducere, trebuiau să ne ducă fatal la această scadență. Am fost însă socotit răzvrătit și lovit ca atare. În fața catastrofei am uitat totul. Sunt gata să dau concursul, dar la atitudine cinstită trebuie să mi se răspundă cu atitudine cinstită. Nu mă voi răzbuna pe nimeni. Voi încerca numai să salvez ceea ce mai este cu putință de salvat din Coroană, din ordine și din granițe. Ascultă-mă cel puțin în acest ceas, Maiestate.

Nu am fost un dușman al Majestății Tale. Am fost un slujitor fanatic al acestui neam. Am fost înlăturat prin intrigă și calomnie de acei care au adus țara unde este. Nu mai asculta de aceștia, Majestate. Ei te-au adus unde ești si ne-au adus unde ne găsim. Este ultimul meu strigăt de alarmă, Majestate.

Scrisoare trimisă de generalul Ion Antonescu regelui Carol al II-lea, prin care-i cere să abdice

Sire,
M-am angajat să apăr cu trecutul, cu cinstea și cu viața mea Țara și Tronul.
Încercările mele de a găsi oameni cu adevărat patrioți și ptricepuți cu care să fac o echipă nouă de redresare a Statului și de reînfrățirea Majestății Tale cu Țara, au eșuat.
Toți cer abdicarea Majestății Tale. În fața acestei situații și agitațiilor pe care eu nu pot să le înec în valuri de sânge pentru a arunca  Țara într-un război civil și a determina ocupația străină, mă simt dator să spun și în scris Majestății Tale, glasul Țării. Cine afirmă altfel, face o crimă. Atrag însă serios atențiunea Majestății Tale, în privința răspunderilor grave care va apăsa pe vecie asupra Majestății Tale, dacă nu dă ascultare imediat și fără ezitare cererii mele, care este a Armatei și a Țării.
Președinte al Consiliului de Miniștri
Ion Antonescu
Septembrie 1940

Documente referitoare la preluarea puterii de către generalul Ion Antonescu

Înaltul Decret nr.3052 din 1940 prin care se acordă generalului Ion Antonescu depline puteri pentru conducerea Statului Român.
Carol al II-lea, Prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Rege al României, La toți de față și viitori, sănătate!
Având în vedere decretul-lege nr.3052 din 5 septembrie 1940,
Am decretat și decretăm:
Art.1: Investim pe dl. general Ion Antonescu, președintele Consiliului de Miniștri, cu depline puteri pentru conducerea Statului Român.
Art.2:   Regele exercită următoarele prerogative regale:        
- El este Capul Oștirii;
- El are dreptul de a bate monedă;
- El conferă decorațiunile române;
- El are dreptul la grațiere, amnistie și reduceri de pedepse;
- El primește și acreditează ambasadorii și miniștrii plenipotențiari;
- El încheie tratate;
- Modificarea legilor organice, numirea miniștrilor și subsecretarilor de stat se va face prin decrete regale contrasemnate de Președintele Consiliului de Miniștri.
Art.3: Toate celelalte puteri ale Statului se exercită de Președintele Consiliului de Miniștri.
Dat în București la 5 septembrie 1940.                                                            
ss/Carol
Președintele Consiliului de Miniștri
(ss)general Ion Antonescu          

Manifestul către țară al regelui Carol al II - lea, cu ocazia renunțării la tron

Români,

Vremuri de adâncă tulburare și îngrijorare trec peste scumpa mea țară. De acum 10 ani de când am luat locul de adâncă răspundere de  a fi cârmaciul patriei mele, fără răgaz, fără odihnă și cu cea mai desăvârșită dragoste m-am străduit de a face tot ce conștiința mea îmi poruncea pentru binele României.

Azi, zile de vitregie nespusă îndurerează țara, care se găsește în fața unor mari primejdii.
Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pământ în care am fost născut și crescut, să le înlătur trecând astăzi fiului meu, pe care știu cât de mult îl iubiți, grele sarcini ale domniei. Făcând această jertfă pentru salvarea patriei, înalț cea mai caldă rugăciune ca ea să fie cât mai folositoare. Lăsând poporului meu pe scumpul meu fiu, rog pe toți românii să-l înconjoare cu cea mai caldă și mai desăvârșită credință și dragoste, ca să poată găsi în ele reazemul de care are atâta nevoie greaua-i răspundere ce de azi înainte apasă pe umerii săi fragezi. Țara mea să fie păzită de Dumnezeul părinților noștri, care să-i hărăzească un cât mai falnic viitor.
Trăiască România!                                                                                                          
Carol R.
București, 6 septembrie 1940

Prima proclamație a domnului prim-ministru general Ion Antonescu către țară

RomâniI,
În aceste ceasuri de zdruncinare a României şi de sfâşiere a Neamului, am luat conducerea Statului, prin înţelepciunea M.S. Regelui. Nu este un Guvern nou, ci un regim nou. Nu vorbe, ci acţiune. Nu şovăire, ci faptă. Un trecut grav şi dureros s-a închis. Peste el nu voi trage vălul uitării, ci al dreptăţii. Dar, azi trebuie să salvăm Statul şi Naţiunea. Cu toată conştiinţa şi strădania, trebuie să-i ştergem rănile, să-i adunăm puterile, să-i ridicăm onoarea şi să-i asigurăm viitorul. Într-o suferinţă, dar şi într-un gând, într-o singură putere. Durerea trebuie să ne înveţe, să ne înalţe. Popoarele adevărate îşi torc din înfrângeri marile destine.
Români,
Vrajba trebuie să înceteze, De oriunde şi prin oricine. Lupta să fie numai pentru Stat.
Înţelegerea şi clemenţa regală au înlesnit ca şi ultimele frământări să se închidă fără sancţiuni într-un suflu de libertate. Prigonirile au încetat. Acum, tineretul, nădejdea curată a Neamului, trebuie să-şi împlinească datoria. Faţa lumii se schimbă, Naţiunea noastră trebuie să-şi dovedească prezenţa în istorie.
Români,
Numai prin jertfă şi prin muncă vom putea birui. Vă cer tuturor grija şi fapta. Mă îndrept spre inimile voastre şi vă cer iubirea pentru Ţară; mă adresez cugetelor voastre şi vă cer încrederea în Neam; mă adresez puterilor voastre şi vă cer să le daţi Patriei, muncii noastre comune.
Funcţionarii Statului să înţeleagă că pe ei se reazimă totul. Să-şi merite răspunderea! Cinstea, legalitatea, dreptatea şi munca să le îndrumeze acţiunea. O cer tuturor.
Voi constitui Guvernul pe baze noi. Programul vi-l voi prezenta ca să-l judecaţi toţi. El se va isvorî pe de-a-ntregul din crezul naţionalist integral. Treptat vor proceda la reforma Statului. Vom adânci bazele legăturilor noastre de azi.
Cu credinţa în Dumnezeu, în dreptul sfânt şi nepieritor al Neamului.
Înainte, la datorie!

Bucureşti, 6 septembrie 1940

Apel al generalului Ion Antonescu către români la 6 septembrie 1940

Nici o violență în contra nimănui, cu atât mai puțin în contra nevinovaților soldați ori gardieni aflați la datorie”.

6 septembrie 1940, București

Români,
Ordinea făcută sus, cere ordine jos. Numai ordinea poate să fie răspunsul pe care-l dă astăzi națiunea actului pe care l-a primit. Nici o zbuciumare. Ajunge. Tineretul a sângerat desigur și a suferit adânc. Dar sângele nu poate fi răscumpărat cu sânge și nici suferința prin noi suferințe. Nu-și iubește țara, nu-și cinstește neamul și nu respectă ceasul cel ce face altfel.
Nici o violență, în contra nimănui, cu atât mai puțin în contra nevinovaților soldați și gardieni aflați la datorie. Aceasta nu este o faptă, ci o crimă pe care nu pot decât să o pedepsesc grav și imediat. Pentru ca ordinea să fie imediat dobândită și nici un dușman lăuntric să nu încerce să folosească dezordinea, opriți manifestațiile și nu lăsați pe provocatori să calce în numele vostru prima lege: disciplina. Cinstiți lecția pe care a dat-o destinul și meritați-o.
                                                                                             
General Ion Antonescu

Președintele Consiliului de Miniștri

Proclamația generalului Antonescu către armată la 6 septembrie 1940

Majestatea Sa Regele Carol al II lea a renunțat la tron, astăzi, 6 septembrie 1940. Marele Voevod Mihai de Alba Iulia s-a suit pe tronul Regilor României.

În aceste vremuri de zbucium și fărâmare, inimile noastre se liniștesc unite în nădejdea pe care un neam întreg o pune în noua Domnie. Armata jură credință noului Rege Mihai I al tuturor românilor. Dumnezeul strămoșilor noștri și a domnilor bravi ai acestui neam, să-i ajute ca Domnia Lui să-i fie plină de fapte vrednice, de biruință și de glorie și totdeauna să-l înconjoare iubirea și încrederea supușilor Săi.

Ostași,
Armatele au fost întotdeauna cele dintâi care au depus legământul de credință făcut Tronurilor. De aceea, chiar azi, în orice situație s-ar găsi trupele, vor închina jurământul lor până la ora 18 cel mai târziu noului nostru Rege.
Ordon să se raporteze executarea imediat Ministerului Apărării Naționale.
Trăiască Regele Mihai I.
Trăiască Armata Sa,
General Ion Antonescu
Președintele Consiliului de Miniștri
București, 6 Septembrie 1940

Textul jurământului depus de M.S. Mihai I la urcare pe tronul României

Jur credinţă Naţiunii Române.
Jur să păstrez cu sfinţenie legile Statului.
Jur să păzesc şi să apăr fiinţa Statului şi integritatea teritoriului României.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
Mihai I
6 Septembrie 1940

Declarația făcută de generalul Antonescu M.S. Regelui Mihai în prima audiență ce i s-a acordat

Două scopuri voi urmări în zilele ce mi-au mai rămas să trăiesc: întâi, ridicarea morală a acestui popor din mocirla în care s-a zbătut atâția ani, cum și unirea tuturor românilor împrejurul ideii de cinste, muncă și dreptate(…). În al doilea rând, repunerea Țării în drepturile ei veșnice”.

Sire,
Acum după ce ați depus jurământul, ați pășit într-o viață nouă. Soluționarea prin care s-a ajuns la situațiunea de astăzi, a fost singura care ducea la salvarea Țării, Neamului și Dinastiei. Două scopuri voi urmări în zilele ce mi-au mai rămas să trăiesc:

Întâi, ridicarea morală a acestui popor din mocirla în care s-a zbătut atâția ani, cum și unirea tuturor românilor împrejurul ideii de cinste, muncă și dreptate. Vă asigur că acest rezultat îi voi obține.

În al doilea rând, repunerea Țării în drepturile ei veșnice.
Acesta este adevărul și ordinea cronologică în care s-au desfășurat evenimentele în cursul celor două lovituri de stat date în zilele de 5 și 6 septembrie: lovituri care au înlăturat pentru totdeauna posibilitatea de a mai veni la cârma statului un regim ca acela care a fost spulberat. Este timpul ca să înceteze orice vorbe de violență după o luptă care a fost încheiată. Dacă n-am putut să le opresc până azi, cer ca de acum înainte să se înconjoare Tronul cu respect iar trecutul cu tăcerea condamnatoare și loială.
Președintele Consiliului de Miniștri și Conducătorul Statului Român
General Ion Antonescu

Ion Antonescu, Proclamație către Țară din 6 septembrie 1940

Frați români,
Geniul răului a fost smuls din inima noastră, de pretutindeni şi pentru totdeauna. De sus şi până jos, de la tânăr până la bătrân, din colibă până la palate, purificare totală, purificare desăvârşită, purificare în tot şi în toate se va face. Ea se va face fără ură, fără părtinire, fără nedreaptă lovire. Justiţia prin tot ce are ea mai înalt, mai priceput, mai curat şi mai onorat, va veghea la acestea.
Români,
Ceasul datoriei vă cheamă. Ceasul muncii a sunat.
Ceasul unirii nu mai poate întârzia. El cere imperios şi impune sever celor cu gând curat, să vină cu toţii fără şovăire în unire şi înfrăţire, să reeducăm familiile noastre, să întărim Biserica noastră, să reconstruim Şcoala noastră, să îmbunătăţim soarta ţăranilor, muncitorilor şi a funcţionarilor noştri, să alinăm suferinţele săracilor şi loviţilor de soartă, să sporim bogăţiile noastre şi să întărim forţele noastre morale, politice şi militare, pentru ca numai astfel România de mâine va putea să fie  Românie respectată şi stimată, o Românie ascultată şi folosită.
Români,
Din ceea ce aţi citit, din ceea ce aţi văzut, din ceea ce aţi simţit, aţi putut să vă daţi seama într-o singură săptămână de guvernare, ce gândesc să fac pentru ţară şi ce doresc să daţi voi pentru ea. Eu cu voi şi voi cu mine, cât vă voi fi vrednic să ascultăm, cel puţin în acest ultim ceas, porunca de dincolo de mormânt a strămoşilor şi martirilor noştri şi să nu uităm datoria sacră pe care o avem de a trece copiilor noştri o ţară frumoasă, o ţară puternică înlăuntru şi respectată în fără, în sfârşit, o ţară la care am aspirat cu toţii şi pentru care am pătimit cu toţii.
Legea credinţei, legea dreptăţii, legea disciplinei, legea muncii, legea educaţiei severe, legea tăcerii, legea solidarităţii naţionale şi a sprijinului reciproc şi legea onoarei, vor fi legile de temelie ale Statului de mâine legile călăuzitoare ale Statului Naţional. Numai astfel va veni şi ziua biruinţei.
Români,
După înfrigurate şi grele suferinţe, azi începe în această Ţară o Domnie nouă şi o Guvernare nouă. Începe domnia pe care aţi voit-o, aţi dorit-o şi aţi cerut-o.
După o lungă şi dureroasă pribegie, Augusta Mamă a tânărului nostru Rege s-a întors. Un imperativ de o înaltă morală în Stat, impunea aceasta. Familia Regala va fi de acum înainte, prin exemplul de moralitate, de sobrietate, de nepărtinire, de modestie, de conştiinţă civică şi de ţinută patriotică, simbolul din care se va inspira veşnic familia românească, pe care eu o consider cheia de boltă a rezistenţei şi a prosperităţii neamului nostru.
Să urmaţi exemplul.
Români,
Ţara începe noua Domnie cu o nouă echipă de guvernare. Am ales tot ce am găsit mai curat ca trecut şi mai promiţător ca viitor. Sunt, desigur, în această Ţară şi alţii tot aşa de buni şi alţii şi mai buni. Începând cu mine şi terminând cu cel mai tânăr din echipa, care nu va dovedi prin muncă, prin energie, prin pricepere, prin conştiinţa că a meritat locul ce i s-a dat, îl va ceda altuia.
Români,
V-am vorbit de la suflet la suflet, de la inimă la inimă, de la român la român. Sunt sigur că m-aţi înţeles, după cum vă asigur că v-am înţeles. Treceţi la muncă. Generalul Antonescu vă asigura că proprietatea voastră va fi respectată, libertăţile voastre vor fi garantate, munca voastră va fi răsplătită, dreptatea voastră vă va fi dreaptă.
Cu Dumnezeu înainte!

21 septembrie 1941. Comunicatul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri din 21 septembrie 1940

Români,
Luând conducerea Statului cred de a mea datorie să reamintesc tuturor de pe toate treptele în ierarhia civilă şi militară, următoarele principii de bază în exercitarea atributului lor.

Legalitatea integrală

Legiuirile de toate categoriile şi regulamentele respective în vigoare trebuie formeze îndreptarul permanent şi punctul de plecare pentru soluţionarea oricărei chestiuni, fie de serviciu, fie personale.
Aplicarea legalităţii integrale, fără nici un fel de deosebire, formează bza oricărei intituţii. Din ce derivă încrederea şi siguranţa în destinele noastre.
Legalitatea integrală înseamnă libertate de acţiune, lipsă de teamă, sporirea iniţiativei şi curajul necesar pentru a munci şi a înfăptui.
Încadrându-ne pe calea legală vom avea şi curajul să ne luăm fiecare răspunderile şi trebuie să ştim să ni le luăm. Acela ce cere autorizare pentru chestiunile care-i revin, prin legi şi regulamente, să le rezolve, nu are personalitate. Şi cine nu are personalitate şi curaj, nu este, nu poate fi şef.

Dreptatea

Dreptul suveran la dreptate trebuie recunoscut oricui îl are şi trebuie aplicat oricui îl cere fără nici un fel de ocolire, de interpretare sau de discuţiuni.
Dreptatea se dă după legiuiri scrise, dar se dă şi după comandamente de ordin moral şi sufletesc. A proteja pe unii în dauna altora, fără a ţine seamă de merite şi mai ales de greutăţi, este desigur nedrept.
Nu se poate admite ca cineva să aibă dreptate şi să nu i se dea. Cel care cere dreptatea nu o poate indica cu anticipaţie, căci atunci devine prezumţie. Ea trebuieşte judecată cu multă înţelepciune de şefii de toate categoriile şi dată curajos şi hotărât celui care o are.

Omenia

Orice şef trebuie să se poarte cu subalternii și cu omenie. Acest sentiment nu poate fi şi nu trebuie să lipsească nici chiar în Armată, unde disciplina comportă oarecare rigiditate. Sentimentele sufleteşti de omenie faţă de subaltern aduc din partea acestuia dragoste în muncă, încredere în şefi, înviorare morală în toate acţiunile lui bune, mândria respectului ce i se dă, personalitate. Şefii de toate categoriile vor urmări necontenit şi în toate ocaziunile obţinerea acestor sentimente şi desvoltarea demnităţii personale şi a personalităţii însăşi. În serviciul zilnic, în discuţiunile ocazionale, în viaţa socială şi în greşelile ce eventual se fac, şeful este dator sa-şi trateze subalternii în cadrul legilor, însă cu omenie.

Prin aceste procedee se desvoltă, se întăreşte şi se înfăptuieşte prestigiul de autoritate de la mare la mic şi de la mic la mare. Nu trebuie să se uite că rolul şefului este de a îndrepta cu părintească atitudine, nu de a brusca, de a pedepsi, de a umili. Nu se poate cere sacrificiu sufletelor care au fost crescute la şcoala umilinţei.

Şeful trebuie să fie sever însă urban şi civilizat în raporturile de serviciu şi din afară de serviciu cu subalternii săi. Nu se admit două atitudini: una de platitudini în sus şi alta de brutalitate în jos. Astfel de şefi, pe oricare treaptă s-ar găsi, nu au, nu pot avea prestigiu. Autoritatea derivă din superioritate: superioritate în atitudine, în gândire, în cultură, în procedare.

Exemplul personal

A pretinde exercitarea tuturor virtuţilor de mai sus fără ca şeful să le practice integral, este a lipsi subalternii de unul din elementele fundamentale în conducere: exemplul personal. Recomand şi pretind deci tuturor, celor hărăziţi să conducă, bunul exemplu.

Iniţiativa

A aştepta totul de la şef, rămânând în pasivitate, este cu desăvârşire condamnabil.
A avea iniţiativă înseamnă a avea curajul răspunderii şi încredere că riscurile vor fi dominate de rezultate. Duşmanii iniţiativei sunt centralismul şi neîncrederea. În cadrul legilor existente, iniţiativa cea mai largă trebuie să anime pe toţi câţi fac parte dintr-o instituţiune civilă sau militară. Ceea ce trebuie însă să se ţină în seamă în exercitarea iniţiativei constituie pentru toţi o înaltă şcoală morală de vrednicie şi curaj şi de aceea trebuie ridicată la rangul de cult.
Acestea fiind principiile de care m-am călăuzit în toată viaţa mea, cer tuturor să înţeleagă aceste imperative ale timpului, să şi le însuşească, să le dezvolte şi să le aplice în toate ocaziunile, în interesul superior al propăşirii Statului nostru.
Conducătorul Statului şi
Preşedintele Consiliului de Miniştri
General Ion Antonescu
Bucureşti, 7 septembrie 1940

Comunicatul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri din 7 septembrie 1940

Comunicat
Preşedinţia Consiliului de Miniştri anunţă:
Luni, 9 septembrie 1940, Domnul General Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român, Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi Ministru al Apărării Naţionale, a convocat la Marele Stat Major cele trei Subsecretariate Militare:
- Apărarea Naţională
- Aer şi Marină
- Înzestrarea Armatei
Precum şi pe Şeful Marelui Stat Major, pentru a le da directive generale pentru îndrumarea şi coordonarea activităţii lor.
Sub noul regim, toate Departamentele Militare sunt concentrate într-un singur Minister, al cărui titular rămâne însuşi Conducătorul Statului. Faţă de evenimente ultime, Domnul Prim Ministru ordonă să se treacă imediat la reorganizarea armatei pe baze noi şi cât mai practice. Serviciile în special vor trebui modernizate. De asemenea, dă directive de felul cum trebuie îndrumată instrucţia în armată, aşa fel încât să corespundă nevoilor timpurilor, adică să ştim a lupta cu armele de mâine, nu cu cele de ieri.
După ce ordonă o serie de măsuri menite să aducă o mai bună şi mai economicoasă dotare a armatei cu materiale, Domnul General Ion Antonescu dă indicaţiuni pentru rezolvarea problemei personalului. Acolo va trebui bine selecţionaţi pe criterii de calitate, vârstă şi fprp compromisuri. Din rest, se va face un corp disponibil din care se vor recruta, în limita locurilor vacante, titularii diferitelor funcţii administrative, eventual intermediarii în licitaţiile militare.

Apel către țară al generalului Ion Antonescu, la 9 septembrie 1940

Frați români,
Fac din inima mea îndurerată un apel să uitați totul și să vă strângeți în jurul tânărului și iubitului nostru rege, să intrați în ordine și să vă puneți pe muncă.
Trăiască România!
General Ion Antonescu
București, 9 septembrie 1940

Apelul la ordine și muncă al Conducătorului Statului din 11 septembrie 1940

Români,
Mi-am pus în cumpăna soartei viaţa mea ca să o scap pe a voastră.
Dumnezeu care a fost cu voi şi cu mine m-a ajutat să spulber în două zile un regim tiranic şi odios. Scopul meu nu a fost însă să sparg în ţăndări un sistem, ci acela de a crea altul. Un regim nou de viaţă curată; un regim de viaţă armonioasă şi frăţească între conducători şi conduşi; un regim de viaţă plină de ideal, de cuget curat şi de forţă creatoare, în sfârşit un regim în care de la cel mai tânăr dintre voi până la cel mai în vârstă dintre noi să muncim cu patimă, să muncim cu dragoste, să muncim fără preget pentru a reclădi de la bază Statul nostru, pentru a face din el ceea ce doriţi voi şi aceea ce am visat eu. Este o muncă grea, neînchipuit de grea care cere de la voi şi de la mine gândire, organizare, metodă, ordine, disciplină, neslăbită voinţă şi dârzenie. Ajutaţi-mă şi ascultaţi-mă.

Dacă o faceţi cinstit, dacă nu umblaţi după foloase personale sau de castă, dacă nu vă uitaţi cu ochi răzbunători în trecut, dacă întindem o mână frăţească tuturor care sunt în stare să pună sufletul, priceperea, cinstea, munca şi patriotismul lor în slujba patriei, dacă lăsăm ambiţiile şi păstrăm proporţiile, în sfârşit, dacă începeţi să daţi tot sufletul, toată energia şi toată munca voastră în folosul ţării, voi reuşi. Puneţi deci frâu bucuriei care v-a cuprins că ne-am descătuşat şi începeţi munca constructivă. În fiecare săptămână, de luni dimineaţa şi până sâmbătă seara să transformăm statul într-un stup de înţelepte şi harnice albine. Orice secundă pierdută în intrigă şi luptă strâmbă, poate să ne fie mortal (2022 : Alo, Guvernul României, se aude ? - n.r.).

Am înţeles şi înţeleg explozia voastră de mulţumire, pentru că fără să fiu dintre voi, am suferit cumplit cu voi şi pentru voi. Am suferit cu voi fiindcă doream ceea ce doreaţi voi, gândeam ceea ce gândeaţi voi. Doream ca România Mare să fie o Românie Mare. Doream să fac, după cum doreaţi, ca în această ţară să domnească dreptatea, să fie stăpână numai legea, să conducă numai meritul şi să se bucure de bunul trai nu numai unul, ci toţi. Am suferit şi aţi suferit luptând pentru aceleaşi simple idealuri. Am uitat. Să uitaţi. Nu se clădeşte cu răzbunare, ci cu muncă; nu cu dezordine ci cu ordine.

Am lăsat liberă explozia voastră de bucurie şi de entuziasm fiindcă am înţeles-o şi o înţeleg. Nu uitaţi însă că în acest ceas, pe tot întinsul ţării noastre, sunt ţărani care suferă de lipsuri şi-i ameninţă foamea; sunt victimele greşelilor noastre; sunt loviţi de soartă şi nefericiţii noştri fraţi care au părăsit pământul lor strămoşesc, icoanele lor sfinte, casele lor dragi, avutul lor agonisit cu trudă, amintirile lor scumpe, mormintele străbunilor şi speranţele lor în dreptate. Sunt muncitori de la oraşe şi năpăstuiţi de soartă care se zbat după o neagră şi amară pâine; în sfârşit sunt familiile şi bisericile, şcoala şi armata pe care trebuie să le refacem, să le dăm un nou suflu de viaţă şi să le redăm avântul pentru ca prin ele să redăm naţiunii demnitatea şi puterea, speranţa în viitor şi credinţa în biruinţă. Gândiţi-vă la ce vă spun. Socotiţi şi alegeţi între agitaţii şi ateliere. Eu am ales. Am ales munca şi vă pot asigura că tineretul va lua parte activă, după pregătire, competenţă şi puterea fiecăruia, la această muncă de reconstrucţie.

Români,
În timpul săptămânii, nimeni nu face altceva decât munceşte pentru naţie şi muncind pentru naţie, munceşte pentru el. Nu mai aşteptaţi să vină totul de la mine. Daţi-mi răgaz să-mi formez echipa şi să încep adevărata muncă constructivă. O voi face în câteva zile. Greutăţile în care se zbate neamul sunt atât de mari şi treburile publice atât de încurcate, încât descurcarea lor cere timp. Am pornit la muncă numai cu un singur om. Nu am avut nici o organizaţie în spatele meu.
Fiţi siguri că eu nu dorm, nu mă plimb şi nu petrec (2022 : Alo, Palatul Cotroceni, Palatul victoria, Palatul Parlamentului - se aude ? - n.r.).
Dacă veţi găsi altul mai priceput şi dacă mi-o veţi cere, mă voi da singur la o parte şi la timp (2022 : Alo, Palatul Cotroceni, se aude ? - n.r.).

Bucureşti, 11 septembrie 1940

Notă - Documentele prezentate au fost extrase din volumul semnat de Comandorul (rtg) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, cu concursul conf. Univ. Dr. Vasile Șoimaru, membru al Parlamentului Republicii Moldova.„Asumarea răspunderii”, Ediția a II-a revăzută și completată, Chișinău, Editura Serebia, 2021