Prof. univ. dr. Dinu Poştarencu, art-emisBoierii care au apelat la concursul mitropolitului pentru a interveni pe lângă autorităţile de la Sankt Petersburg i-au remis acestuia trei petiţii spre a fi transmise, respectiv, împăratului, ober-procurorului Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse şi înaltului împărătesc „ministerium" (adică, Comitetului de Miniştri). Petiţiile conţineau, ca un fir roşu, cererea să le fie lăsate locuitorilor Basarabiei legile proprii. Primind aceste trei acte, mitropolitul le-a expediat la Sankt Petersburg împreună cu o scrisoare din partea sa, redactată, la 12 februarie 1814, în ruseşte şi adresată ober-procurorului, principelui A.N. Goliţân, în care a considerat îndreptăţite plângerile boierilor, de aceea, zicea el, nu a fost în stare să se eschiveze în a-i ajuta pe aceşti „noi supuşi ai Rusiei de aici". Deşi mitropolitul, precum i-a mai scris acesta lui Goliţân, le-a declarat boierilor să se adreseze, în caz de necesitate, direct ministerului, potrivit regulii stabilite, aceştia, însă, i-au răspuns că, „fiind obişnuiţi să cinstească şi să aibă ca protector al naţiunii şi apărător pe lângă Tronul Monarhului, în problemele lor cele mai mari, pe mitropolitul local, au dreptul să-mi ceară intervenţia şi roagă, cu lacrimi, să nu fie lipsiţi de ultima bucurie de a se folosi de obiceiurile strămoşeşti, de a se bucura de încrederea păstorilor bisericeşti"[1].

La 28 februarie 1814, ober-procurorul, la rândul său, a prezentat petiţiile boierilor preşedintelui Comitetului de Miniştri, N.I. Saltâkov, informându-l, concomitent, despre faptul că şeful administraţiei civile basarabene i-a solicitat ministrului Justiţiei permisiunea de a-i judeca pentru abuz de putere pe funcţionarii moldoveni conform legilor ruseşti, în timp ce boierii, socotind această solicitare drept o insultă, l-au rugat pe mitropolitul Gavriil să intervină în favoarea lor[2]. În petiţia adresată împăratului, datată cu 12 februarie 1814, se menţionează: „[...] de-ne buna vieţuire, dăruieşti-ne nestricare obiceiurilor şi a pravililor, miluieşti-ne cu mărime sufletului şi a iubirei tale de oameni, şi dacă din oareşcare râvnire a soartei noastre au agiuns l Împărătescul Vostru auz arătările ce s-au făcut de aici cătră ministerul că moldovenii nu ar ave pravili şi că ar fi din fire porniţi întru urmări nepriincioase, şi că ar trebui zaconuri pentru pedeapsa greşalilor lor, fii milostiv a vede că moldovenii sânt plini de credinţă" şi ei „aşteaptă acum noianul îndurărilor tale, şi adogire, şi întărire pronomiilor şi a pravililor care au de patru vacuri acum"[3]. După aceasta, gruparea boierească de opoziţie i-a adus la cunoştinţă împăratului cele două solicitări ale lor, formulate în scrisoarea remisă lui Bănulescu-Bodoni: 1. Mitropolitul să fie, ca pe vremuri, cap al legii şi întâiul „şăzător şi lucrător al divanului, pentru că aceasta este fire şi lege" a Moldovei. 2. Să fie rânduit un cârmuitor civil dintre moldovenii pământeni, credincios tronului Rusiei, care „cunoaşte persoanele, pronomiile, pravilele noastre şi împrejurările de aici, fiindcă lipsind aceste acum, înstrăinându-să din zi în zi, izvodindu-să cele neobicinuite, ne înspăimântează şi pe noi şi pe fraţii noştri şi ne deznădăjduiesc de bună vieţuire ce neîncetată, cum mai ales văzând şi streine arătări cătră însuşi împărăteasca ta ministerstvă"[4]. Astfel, boierii şi-au exprimat dorinţa de a-l avea drept cârmuitor pe Ilie Catargi[5]. În încheiere i-au scris împăratului că jaloba a fost expediată prin intermediul mitropolitului Gavriil, pe care „cu lacrimi" l-au rugat s-o primească şi s-o trimită „la picioarele pragului Măriii Voastre", apoi „prea plecaţii şi credincioşii supuşi" şi-au depus semnăturile, aceştia fiind următorii: sfetnicul curţii[6] Iordachi Milo, spătarul Ioan Başotă, sovetnicul[7] Başotă, Iordachi Bucşănescu, paharnicul Neculai, serdarul Pavel Măcărescu, paharnicul Petrachi, paharnicul Neculai Doni, serdarul T. Măcărescu, Ioan Străjescu, vtori postelnicul Pavel Măcărescu, slugerul Iordachi, pitarul Ilie Botezatu, vtori comisul Constantin Iancul, polcovnicul Ioan Ilie.

Prin petiţia datată tot cu 12 februarie 1814, aceeaşi semnatari ca şi în cazul celei adresate împăratului au declarat Comitetului de Miniştri că ei sunt cuprinşi de întristare din cauza „arătării ce s-a făcut de aice" către ministrul Justiţiei, „spre defăimarea neamului moldovenesc că nici am ave pravile şi că am fi din fire plecaţi spre răle urmări, şi s-au cerut zaconuri spre pedeapsa greşalelor neamului", ceea ce i-a cutremurat, i-a înspăimântat. Din acest motiv, „cu cele mai multe glasuri", ei au înaintat „marelui ministerium" rugămintea să arunce „ochiul cel pătrunzătoriu" al său şi să privească „cu milostivire că pătimesc pravoslavnicii năzuitori a oblastului cu nişte streine urmări şi închipuiri călcătoare legiuirilor şi a obiceiurilor firii noastre, încât neamul jidovesc prin poliţăe Chişinăului obideşte lege creştinească". Zi de zi, se mai tânguiau ei, sunt încălcate şi alte obiceiuri pământeşti, provocând întristare. „Dar acum nu cerem de la Monarhul nostru nimică altă până vor veni şi închinătorii pragului său din partea obştii ca să dobândească întărire şi înmulţire pronomiilor, fără numai cerim ca să ni miluiască iubitoare de oameni împărăţie a nu să strica legiuire obiceiurilor noastre întru ale ocârmuirii şi a nu să hotărî zaconuri de pedeapsă pentru neamul boieresc". Ei au mai cerut ca mitropolitul să fie, precum a fost de secole în Moldova „întâiul şăzător în divanul ocârmuirii politiceşti" şi să fie rânduit un pământean în postul de „nacealnic[8] politicesc" al regiunii, propunându-l în această calitate pe general-maiorul Ilie Filipovici Catargiu[9].

În memoriul transmis ober-procurorului A.N. Goliţân, reprezentanţii societăţii civile basarabene şi-au motivat, mai întâi, demersul pe care l-au întreprins pe lângă puterea centrală, după care au opinat asupra situaţiei Basarabiei în contextul politic al Imperiului Rus. Semnatarii memoriului i-au comunicat ober-procurorului că ei cunosc „cu pătrundere adâncimea" datoriei lor faţă de tronul Rusiei şi „preputernicu şi milostivnicul nostru Monarh, care cu pajura puterii sale ne-au scos de supt giugul celor de alt neam şi ne-au primit supt umbrirea schiptrului său"[10]. Dar pentru fericirea pe care a aşteptat-o „norodul Moldavii în curgere de un întreg viac, şi cari ne-am învrednicit noi acum a o câştiga, datori am fost şi sântem să aducem la pragul Monarhicescului său prestol, mai întâi decât oricari alti mişcări, plecatile noastre mulţămiri". Însă, explicau ei, întârzierea împlinirii acestei „neapărate datorii" s-a produs, pe de o parte, din pricina care mai persista la acea oră şi care i-a împiedicat „de a o săvârşi îndată" (adică, absenţa împăratului din capitala Rusiei), iar, pe de altă parte, împletirea întâmplării „mai gios însămnate, aducându-ne în îngrijări", i-a silit să alerge, „prin această plecată a noastră jalobă, la apărarea luminării voastre şi cu umilinţă să cerem sprijin". După ce „cu norocire s-au lipit" la Rusia „toată Basarabia şi cu o parti din Moldavia", îşi continuau ei firul expunerii, amiralul P.V. Ciceagov i-a dat guvernatorului civil o instrucţiune „înalt întărită, cuprinzătoare de chipul cu care să cuvine a să ocârmui norodul" Basarabiei, pe temeiul căreia Scarlat Sturza a alcătuit „o obrezovanie[11] de chipul ocârmuirii" (adică, Guvernul Regional al Basarabiei). Această vremelnică „obrezovanie", după cum se înţelege de la sine, „nu are toati înplinirile cuviincioase, şi pentru aceasta nu rămâne îndoială că lipsurile obrezovanii au putut să aducă neîntocmiri în chipul ocârmuirii şi să pricinuiască sminteli la liniştea şi odihna obştii. Pe lângă aceasta, prin aceiaş instrucţie", s-a înştiinţat că preaputernicul „nostru monarh a binevoit cu milostivire a ni le dărui pravilile, privileghiile şi obiceiurile pământului nostru. Însuşi fiinţa însă acestor pravile şi obiceiuri au cerşit neapărat să li fi lămurit şi să li fi discoperit în pre larg arătări D. gheneral Sturza precum i s-au şi poroncit. Dar excelenţa sa sau din slăbiciunea sănătăţii, sau din alti pricini necunoscuti noă, n-a înplinit această neapărată datorie, fără cari iarăşi de sine să înţălege că nu poati să se înfiinţăză buna orânduială şi odihna norodului"[12].

Din cauza acestei „începiri fără temeliile cuviincioase" apar probleme, „foarti supărătoare pentru un norod mai ales spăimântat de feliuri de întâmplări a prefacerii vremilor" şi care trebuie aduse „în ştiinţa locurilor celor înalte". De aceea, ei au cugetat să trimită „deputaţi din partea obştii a oblastului Basarabiei, şi spre a înplini neapărata datorie care mai sus s-a pomenit, şi pentru discoperirea şi arătarea pre larg cari sânt pravilile şi privileghiile pământului acestuia". Ştiut este, mai declarau ei, că în puterea tratatului încheiat „cu norociri între pre puternica înpărpţie a Rosii şi între poarta othomanicească îndătoriţi am fost a disfaci toati averile noastre mişcătoare şi nemişcătoare ce avem din dreapta Prutului, cari aceasta nu s-au putut faci fără multă prelungire. Tot întru această vremi ni-am aflat încunjuraţi de carantinile aşăzate pentru paza năprasnicii boali a ciumii ce s-au ivit la multi locuri. Pe lângă acestea, am aşteptat cu bucurie din ceas în ceas ce desăvârşită sdrobire şi supunere supt picioarele preputernicului nostru Monarh a tuturor vrăjmaşilor acelor ce cutează a tulbura odihna Măririi Sale. Şi dar nu s-a putut din aceste pricini trimiti până acum după datorie deputaţi"[13].

Finalizând expunerea, semnatarii acesteia i-au dat asigurări că toată obştea „oblastului" Basarabia, toate stările de aici năzuiesc „la apărarea Luminărei voastre" şi, cu cele mai „falnice glasuri, ne rugăm să fii milostiv asupra unui întreg norod cari la toati prilejurile au fost şi esti cu sufletească supunire şi râvnă către prestolul Rosii, şi să nu să dea ascultari nici la un fel de arătări din oari cui parti vor fi, nici să se dea hotărări soartii noastre, pără nu să vor înfăţoşa deputaţii din partea obştii"[14]. Memoriul este semnat de un număr impunător de persoane (peste o sută de semnături), acestea fiind boieri şi reprezentanţi ai altor categorii sociale.

Pe data de 20 iunie 1814, Harting a primit dispoziţia Comitetului de Miniştri, transmisă, la 28 mai 1814, de către S. K. Veazmitinov[15], cu privire la invitarea din gubernii la Sankt Petersburg a deputaţilor din partea nobilimii şi negustorimii, pentru a participa la solemnitatea ce avea să se producă în caz de înapoiere a împăratului Alexandru I[16] de la Viena, unde era prezent în legătură cu desfăşurarea congresului[17] internaţional convocat aici. A doua zi, Harting i-a comunicat lui Veazmitinov referitor la dispoziţia guvernamentală ce a parvenit: „Deoarece în această provincie nouă nu există mareşali ai nobilimii, precum şi din cauza că până în prezent nu sunt instituite adunări corespunzătoare ale nobilimii, în aceiaşi zi de 20 iunie i-am chemat la mine pe toţi boierii şi moşierii din regiunea Basarabia care se aflau în Chişinău. L-am invitat şi pe mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni"[18]. Harting le-a propus celor prezenţi la întrunire să aleagă din partea sa soli pentru a participa la solemnitatea ce se pregătea în capitala imperiului. Drept urmare, au fost alese trei persoane: banul Dimitrie Râşcanu, spătarul Iordache Bucşănescu şi spătarul Ioan Sturdza, care aveau să călătorească la Sankt Petersburg pe cheltuiala moşierilor basarabeni. În zilele apropiate, îl mai punea Harting la curent pe demnitarul imperial, aceşti trei soli urmau să plece la Movilău, unde trebuiau să suporte termenul de carantină de 16 zile, apoi să-şi urmeze calea mai departe spre metropola rusă, pentru a reuşi să ajungă la destinaţie până la sosirea împăratului. Concomitent, el i-a sugerat lui Veazmitinov: „Nu a-ţi dori să cereţi de la ei informaţii despre această nouă provincie, care necesită organizare. Unul dintre ei, spătarul şi funcţionarul de clasa a VIII-a Iordache Bucşănescu, este anume acela, în privinţa căruia am înaintat Excelenţei Voastre propunerea de a-i conferi rangul civil de clasa a VII-a, ca răsplată pentru serviciile sale excelente făcute în folosul Imperiului Rus. Fiind unul dintre cei mai capabili, experimentaţi şi sârguincioşi boieri moldoveni, el poate furniza cele mai bune informaţii despre provincia de aici, foarte necesare pentru a o cunoaşte"[19].

Prin comunicarea oficială din 27 iunie 1814, adresată lui S. K. Veazmitinov, mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni i-a recomandat astfel pe solii Basarabiei: „Primul dintre ei, Iordache Bucşănescu, este omul care posedă o informaţie amănunţită şi fundamentală despre toate drepturile, obiceiurile şi situaţia provinciei de aici, în calitatea sa de fost şef al Cancelariei Departamentului Afacerilor Interne şi Finanţelor încă dinainte de războiul trecut[20]. Al doilea este vel banul Dimitrie Râşcanu, ai cărui strămoşi au fost distinşi cu acte favorabile pentru devotament faţă de Rusia, încă pe timpul feldmareşalului Münnich, acte care se păstrează la el. Al treilea, Ioan Sturdza, al cărui neam este cunoscut din vechime între boierii de prim rang, este o persoană educată şi care poate îndreptăţi bunele speranţe"[21].

Ajunşi la Sankt Petersburg, cei trei soli ai Basarabiei i-au remis lui Veazmitinov o petiţie datată cu 2 august 1814, în care, mai întâi de toate, i-au vorbit despre următoarea poruncă imperială, dată lor verbal de către monarh: „În cazul dacă noi vom avea vreo cerere privitoare la populaţia Basarabiei, să o prezentăm în scris împăratului". De aceea, menţionau ei în continuare, „cutezăm să înaintăm rugămintea colectivă de a obţine prin dispoziţie imperială aprobarea privilegiilor acestei regiuni. Această rugăminte, dată nouă spre a fi transmisă împăratului, împreună cu traducerea ei, avem onoarea să o înmânăm Excelenţei Voastre"[22]. Declarându-i, totodată, lui Veazmitinov că „legile şi toate circumstanţele noastre sunt bine cunoscute senatorilor care au fost preşedinţi ai Divanurilor Moldovei şi Valahiei, dintre care senatorul Krasno-Milaşevici se află acum la Sankt Petersburg", deputaţii basarabeni au formulat solicitarea, în cazul dacă împăratul îşi va da acordul, de a-l detaşa în Basarabia pe senatorul nominalizat, „cu scopul de a institui în această regiune o ordine bună, de a curăţa şi a clarifica obiceiurile pământului şi, în sfârşit, de a furniza informaţii conducerii superioare despre comportamentul şi fermitatea fiecăruia dintre noi"[23]. Deputaţii i-au dat asigurări că senatorul, „tot aşa precum s-a arătat faţă de noi în Moldova", v-a izbuti „şi acum să liniştească sufletele populaţiei acestei noi Rusii"[24].

Solii Basarabiei i-au predat lui Veazmitinov, în primul rând, scrisoarea redactată la Chişinău, în ziua de 5 iulie 1814, prin care semnatarii ei şi-au exprimat devotamentul din partea întregii populaţii a provinciei dintre Prut şi Nistru faţă de „îndurătorul monarh" Alexandru I. În scrisoare se menţionează în acest sens: „Supuşii Tăi, locuitori ai regiunii Basarabia, au îndrăznit să se înfăţişeze Ţie, Împărat Pământesc şi Tată al Nostru, căzând la picioarele Tronului Tău în persoana aleşilor din partea clerului şi a societăţii civile, din partea boierilor şi ale altor stări sociale deputaţii vel banul Dimitrie Râşcanu, biv vel spătarul Iordache Bucşănescu şi biv vel spătarul Iancu Sturza"[25]. În continuare, subsemnaţii l-au rugat pe monarhul „iubitor de oameni" să le ierte îndrăzneala cu care i-au cerut să acorde deputaţilor nominalizaţi „binevoitoarea sa atenţie" şi să ţină cont „de fidelitatea neclintită a poporului moldovenesc faţă de tronul Rusiei". Concomitent, ei au formulat dorinţa ca împăratul să le confirme legile proprii[26].

Scrisoarea este semnată de următorii 54 de reprezentanţi ai elitei basarabene: general-maiorul Ilie Catargi, spătarul Ioan Başotă, Dimitrie Râşcanu, maiorul Constantin Şeicovici, Iordache Bucşănescu, spătarul Ioan Sturza, banul Teodor Başotă, comisul Ştefan Râşcanu, paharnicul Toma Stamati, paharnicul Nicolae Catargi, paharnicul Petrache Catargi, stolnicul Matei Râşcanu, Vasile Iamandi, paharnicul Nicolae Doni, comisul Alexandru Panaiti, căminarul Ştefănache Rali, Coste Jiccea, Iancu Vasiliu, Manolache Negruţi, Ioan Strejescu, serdarul Toader Măcărescu, jitnicerul Simion Glavce, serdarul Pavel Măcărescu, postelnicelul Pavel Măcărescu, Toma Paninopolo, Vasile Caţichi, vtori vistiernicul Gheorghe Sala, gubernski secretar[27] Ioan Ganea, armaşul Constantin Budescu, Costache Başotă, porucicul Ştefan Teodoru, pitarul Teodosie, Alecul sîn Neculai Grecul, Dimitrie Sala, pitarul Casian Suruceanu, Ioniţă Suruceanu, Niculae Dumbravă, medelnicerul Lupu Ruset, vornicul de poartă Dimitrache Meleghi, Grigore Ursu, postelnicelul Enachi Izmană, postelnicelul Vasile Chirică, postelnicelul Pavel Chirică, postelnicelul Iordache Grecu, Manolache Rusu, capitanul Stati Şendrea, şatrarul Iordache Alexandri, sulgerul Iordache Teodor, pitarul Ilie Botezatu, Isaia Lupu, titulearnâi sovetnik[28] Ioan Iamandi, Ioan Sechiraş, Constandachi Sterpu, Niculae Rusu. Semnăturile lor au fost adeverite de către mitropolitul Gavriil.

Datată tot din 5 iulie 1814 şi semnată de aceeaşi 54 de boieri, scrisoarea compusă pentru împărat[29] conţine, după un scurt preambul, 12 articole, prin care au fost redate doleanţele supuşilor „credincioşi moldoveni". În articolul al treilea a fost exprimată cererea de a întrebuinţa limba română în viaţa publică a provinciei: „Prin pontul al 19-lea a acei în scris vremelniceşti obrezovanii făcute de către Domnul Admiral Ciceagov pentru închipuirea ocârmuirii oblastului Basarabiei se cuprinde ca toate pricinile întru această eparhie să se caute şi să se puie în lucrare în limba rosienească şi moldovenească a pământului Acest de pe urmă cuprinzătoriu de milostivire priveleghiuri de a se căuta toate pricinile în limba moldovenească a pământului, fie îndurarea ce înaltă a Măririi Voastre a se întări spre a păzi pentru de-a purure, căci toate arhivele Moldaviei nu sânt într-altă limbă decât în dreaptă limba moldovenească. Toate documenturile pentru moşii şi pentru feliuri de giudecăţi şi învoiele sânt alcătuite numai în limba moldovenească. Tot norodul acestii oblasti nu are înţelegere altei limbi decât a Patriei sale. Aşa dar fiind, dacă pricinile se vor căuta într-altă limbă mulţi dintre noi putem pierde drepturile noastre, neputând bine a le descoperi în limba necunoscută nouă. Mulţi pot căde şi în feliuri de învinovăţiri, iscălind documenturi pe care nu le înţelegem, şi multe din documenturile ce avem vor lua prefacere în puterea cuvintelor, când se vor tălmăci într-altă limbă. Adevărul acesta mai înainte l-au cunoscut pătrunzătoarea înţelepciune a iubirii voastre de oameni şi au dăruit şi megieşilor noştri şi altor noroade, care cu puterea nebiruitelor arme a pravoslaviei s-au supus Monarhicescului Vostru schiptru a se ocârmui în limba Patriei lor. Cu asemine nemărginită milă ne rugăm să fim şi noi împărtăşiţi"[30].

La 4 septembrie 1814, S. Veazmitinov i-a comunicat mitropolitulului Gavriil că deputaţii Basarabiei, Dimitrie Râşcanu, Iordache Bucşănescu şi Iancu Sturza, după ce au fost prezentaţi împăratului, pe care l-au felicitat cu ocazia revenirii cu bine în capitala imperiului, au plecat înapoi în Basarabia[31]. Aflând de la câţiva „nobili de aici" că cei trei soli plecaţi la Sankt Petersburg au luat cu sine o petiţie adresată împăratului, „semnată de o parte din nobilii basarabeni şi care conţine diferite cereri de ale lor", Harting a intervenit pe lângă Veazmitinov, prin adresa din 23 iulie 1814, cu rugămintea să-i expedieze o copie a actului respectiv, „pentru a chibzui în mod corespunzător"[32]. Fără să ţină seama de reclamaţiile opoziţiei, Harting şi-a continuat linia sa de guvernare a provinciei: nu a încetat să promoveze proiectul său de organizare a administraţiei civile, expediindu-l, în ianuarie 1815, ministrului Justiţiei; ignora întrebuinţarea în administraţie a limbii române, deşi aceasta era recunoscută drept limbă oficială alături de cea rusă; numea funcţionari ruşi în isprăvnicii[33]. Dispoziţii în ruseşte. Într-un raport din 1816, trimis Direcţiei Financiare a Guvernului Regional al Basarabiei, sameşul Isprăvniciei ţinutului Codru, Şişcanu, a mărturisit în privinţa poruncilor date în limba rusă: „Cu toată supusa plecăciune îndrăznesc a arăta că nu le pot dezlega, neştiind limba sau scrisoarea aceasta, a le tălmăci n-are cine, nefiind sloboziţi de unde să cadi plata lefii ţănerii vreunui talmaciu"[34].

Misiunea lui Pavel Svinin. Deşi au fost sesizaţi, prin petiţiile boierilor, asupra agravării situaţiei social-politice în Basarabia, guvernanţii imperiali nu au reacţionat cu promptitudine în vederea operării unor remanieri în cadrul conducerii superioare a provinciei acaparate, ci, mai întâi, au socotit de cuviinţă să deplaseze aici un funcţionar pentru a examina situaţia pe teren. Această misiune i-a fost încredinţată lui Pavel Svinin (1788-1839), angajat al Ministerului Afacerilor Externe, scriitor. Prin comunicarea oficială expediată din Sankt Petersburg şi parvenită la Chişinău în ziua de 8 iulie 1815, Harting a fost înştiinţat în privinţa lui Svinin despre următoarele: „Considerând necesar de a dispune de informaţii complete cu privire la modul actual de cârmuire a Basarabiei şi, în genere, despre regiunea de acolo, la 15 iunie ce a trecut, Comitetul de Miniştri a decis: de a-l detaşa încolo pe Svinin, funcţionar de clasa a VIII-a în cadrul Colegiului Afacerilor Externe, cu sarcina de a trece în revistă administrarea existentă în Basarabia şi, în general, de a descrie această regiune"[35].

Sosind, la sfârşitul lunii septembrie 1815, în Basarabia[36], P. Svinin a fost „asaltat din toate părţile cu reclamaţii asupra neorânduielilor şi abuzurilor pe care le comitea conducerea locală, asupra insultelor şi persecuţiilor venite din partea funcţionarilor, asupra injustiţiei, şperţuielii şi ilegalităţii, torturilor şi mutilărilor, asupra devastărilor, tâlhăriilor, omorurilor şi lipsei totale de apărare"[37]. În urma celor circa şapte luni cât a durat vizita sa (până în martie 1816[38]), P. Svinin a alcătuit o descriere a Basarabiei, în care, nefiind de acord cu părerea funcţionarilor ruşi precum că băştinaşii nu au legi, a consemnat: „Este incorect să afirmi că Moldova nu are legile sale, deşi se poate deduce aruncând o privire asupra guvernului moldovenesc, unde voia suveranului este lege, unde dreptul celui puternic are preponderenţă, unde justiţia se adaptează la împrejurări şi rangurile persoanelor, dar nu la adevăr; însă aceasta e un spirit al despotismului turcesc şi nu un cusur în legi. Dimpotrivă, poporul are legi bune, care pot să favorizeze prosperarea societăţii şi au la bază obiceiurile şi drepturile locale"[39]. Din punctul său de vedere, majoritatea problemelor în provincie s-au iscat, în mare parte, nu din cauza lipsei actelor normative necesare, ci a ignorării celor existente. În una din scrisorile adresate fratelui său, care era senator, P. Svinin îl ruga să transmită puterii supreme adevărul despre situaţia din regiune şi abuzurile ce domnesc aici. În condiţiile modului de viaţă al pământului, îi scria el fratelui, Harting nu mai poate fi suportat[40]. Mai cu seamă, pe P. Svinin l-au indignat măsurile lui Harting de a nu admite contacte comerciale între Basarabia şi Principatul Moldovei. În una din scrisorile sale către principele N.I. Saltâkov, el în mod deschis îl învinuia pe guvernator, a cărui politică „nu numai că nu a fost în stare până acum să încurajeze devotamentul poporului moldovenesc faţă de Rusia, dar prin toate mijloacele îl diminuează şi îl nimiceşte. În 1815, din ordinul lui Harting, a fost permis exportul cerealelor din Basarabia prin Ismail şi Suliţa Nouă. Din portul menţionat totul este transportat în Turcia, iar din cel de-al doilea punct - în Bucovina, astfel că săraca Moldovă, îndurând o foamete totală, nu are ajutor din partea fraţilor săi de sânge, pentru care este avantajos să fie instituit exportul de cereale în Moldova"[41].

Pavel Svinin a mai menţionat: „În genere, moldovenii au un caracter liniştit, blând şi bun; oamenii care aparţin păturii de mijloc şi de jos sunt simpli, ospitalieri, neclintiţi în ceea ce priveşte credinţa şi fidelitatea, docili faţă de autorităţi; dar, în urma neîncetatelor violenţe, ei au devenit sfioşi şi neîncrezători în guvern"[42]. Revenit în capitala imperiului, Svinin i-a adus la cunoştinţă lui Veazmitinov despre toate fărădelegile înregistrate[43], iar descrierea Basarabiei pe care el a realizat-o, datând-o cu 1 iunie 1816, a fost publicată în 1867[44].

Memoriul lui P. Leibin. Ministrului S. K. Veazmitinov i-a fost prezentat şi un memoriu cu privire starea de lucruri în Basarabia, semnat, la 18 ianuarie 1816, de Piotr Leibin, consilier în Guvernul Regional al Basarabiei[45]. Acesta l-a pus la curent pe demnitarul de la Sankt Petersburg că boala îndelungată a lui Harting, care dura timp de aproape cinci luni, „a adus guvernul de aici la o dezorganizare extremă şi această dezordine enormă s-a produs doar din cauza că unii funcţionari ai cancelariei guvernatorului, abuzând de încrederea şefului, au luat puterea în mâinile sale sub toate aspectele. Neavând obligaţia de a purta răspundere directă, ci, din contra, exercitând influenţă asupra tuturor funcţionarilor din cadrul guvernului şi al ţinuturilor în ceea ce priveşte angajarea şi concedierea lor, ei au orientat totul astfel, încât, nerespectându-se ordinea generală şi subordonarea între funcţionari, s-a dat motiv pentru comiterea abuzurilor, care au provocat asuprirea până în ultimul grad a locuitorilor din ţinuturi şi i-a determinat pe foarte mulţi dintre ei să se refugieze peste hotar, în posesiunile turceşti. Pentru a pune capăt acestor dezorganizări şi samavolniciei şi pentru a înapoia populaţiei încrederea în guvernul rus, este necesar de a desemna în Basarabia un nou guvernator, iar până atunci, temporar, conducerea regiunii Basarabiei să fie încredinţată guvernatorului guberniei Ekaterinoslav, I. Kalagheorghe, pe care îl voiesc toţi cei cu gândire sănătoasă"[46].

Demiterea lui Harting. Între timp, puterea centrală pregătea terenul spre a-l îndepărta pe Harting de la guvernarea Basarabiei. La 15 ianuarie 1816, Comitetul de Miniştri a decis în acest sens:
1. De a trimite în Basarabia un funcţionar de clasă superioară, cu sarcina de a dirija provincia şi de a elabora un nou regulament privind administrarea acesteia.
2. De a institui în Basarabia un comitet special, sub preşedinţia acestui funcţionar, pentru a-i sta în ajutor[47]. Drept consecinţă, potrivit intenţiei imperiale, conducerea provinciei dintre Prut şi Nistru urma să fie preluată de senatorul Moderah, iar atribuţia de a-l secunda s-a preconizat să fie acordată lui Ivan Kalagheorghe[48]. În timpul conversaţiei din 4 mai 1816 cu general-maiorul P.D. Kiseliov, Alexandru I i-a comunicat acestuia că avuse de când să-l trimită in Basarabia pe Moderah, „dar el este bolnav şi nu poate pleca"[49]. P.D. Kiseliov i-a propus să-l instaleze în fruntea Basarabiei pe general-locotenentul I.N. Inzov. Împăratul i-a răspuns că Inzov „este un general bun" şi nu vrea ca acesta, trecând la activitate civilă, să-şi piardă calităţile de militar. Atunci Kiseliov l-a recomandat pe general-locotenentul A.N. Bahmetev, care „se află în vecinătate", exercitând funcţia de guvernator general militar al guberniei Podolia. Alexandru I a consimţit această idee[50].

Conform opiniei lui Leon Casso, Harting s-a compromis în faţa curţii imperiale nu atât din cauza petiţiilor înaintate de boieri privind nesocotirea privilegiilor de care ei beneficiau, cât datorită veştilor neîmbucurătoare despre emigrarea populaţiei din Basarabia, furnizate de către P. Svinin şi P. Kiseliov[51]. Această părere a lui Leon Casso, credem noi, poate fi acceptată cu unele rezerve şi iată de ce. Pavel Svinin şi-a prezentat raportul asupra misiunii sale în Basarabia abia după luna martie 1816, când s-a înapoiat la Sankt Petersburg. Iar Pavel Kiseliov, fiind trimis de împărat, anterior zilei de 27 octombrie 1815, să se ocupe de recrutare şi să inspecteze unele regimente ale Armatei a 2-a[52], şi-a încheiat însărcinarea în luna aprilie 1816, după care a urmat întrevederea cu împăratul (la 4 mai 1816), pe parcursul căreia i-a relatat şi despre situaţia socială din Basarabia[53]. Prin urmare, aceste două persoane, detaşate de centru pentru a se documenta pe teren, au prezentat informaţii referitoare la Basarabia după adoptarea de către Comitetul de Miniştri a deciziei din 15 ianuarie 1816. Versiunea lui L. Casso poate fi admisă doar în cazul dacă aceşti doi reprezentanţi ai autorităţii centrale au expediat rapoarte pe durata călătoriei lor.
---------------------------------------------------------
[1] A. Stadniţchi, Gavriil Bănulescu-Bodoni exarh al Moldovei şi Valahiei (1808-1812) mitropolit al Chişinăului (1813-1821), Chişinău, 2004, p. 153.
[2] Buletinul Societăţii Istorico-Literare din Chişinău „B.P. Hăjdeu", p. 266.
[3] Ibidem, p. 244.
[4] Ministerstvă (rusism) – minister.
[5] Buletinul Societăţii Istorico-Literare din Chişinău „B.P. Hăjdeu", p. 245.
[6] Este o traducere a expresiei ruseşti надворный советник – rang civil de clasa a VII-a.
[7] Sovetnik (cuvânt rusesc) – consilier.
[8] Nacealnik (cuvânt rusesc) – şef.
[9] Buletinul Societăţii Istorico-Literare din Chişinău „B.P. Hăjdeu", p. 251.
[10] Ibidem, p. 246.
[11] Obrezovanie (de la cuvântul rusesc образование) – constituire, organizare. În cazul de faţă se are în vedere crearea unei instituţii.
[12] Buletinul Societăţii Istorico-Literare din Chişinău „B.P. Hăjdeu", p. 247.
[13] Ibidem, p. 247-248.
[14] Ibidem, p. 248.
[15] Despre S.K. Veazmitinov vezi în capitolul Note biografice.
[16] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 368, f. 2.
[17] Congresul de la Viena şi-a desfăşurat lucrările în perioada octombrie 1814-iunie 1815.
[18] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 368, f. 2.
[19] Ibidem, f. 4.
[20] Adică, războiul ruso-turc din 1806-1812.
[21] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 368, f. 5-6.
[22] Ibidem, f. 7.
[23] Ibidem, f. 7-8.
[24] Ibidem, f. 8.
[25] Ibidem, f. 9v.
[26] Ibidem, f. 10.
[27] Funcţionar de clasa a XII-a, conform Tabelei despre ranguri din Rusia.
[28] Funcţionar de clasa a IX-a.
[29] Scrisoarea boierilor moldoveni către ţar (1814), în „Moldova", 1989, nr. 11, p. 25-26 (reprodusă din: ANRM, F. 2, inv. 1, d. 368, f. 11-20v, text paralel în română şi rusă). Un pasaj din această petiţie este publicat în lucrarea lui Leon Boga, Lupta pentru limba românească şi ideea unirii la românii din Basarabia după 1812, Chişinău, Tipografia Eparhială Cartea Românească, 1932, p. 10.
[30] Scrisoarea boierilor moldoveni către ţar (1814), p. 25.
[31] ANRM, F. 88, inv. 1, d. 4, f. 13-14. De fapt, după cum se mai menţionează în această sursă, banul Dimitrie Râşcanu, înbolnăvindu-se, a plecat ceva mai înainte.
[32] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 368, f. 21.
[33] Fapt constatat şi de A. Nacco (A. Н., op. cit., p. 130).
[34] L.T. Boga, Lupta pentru limba românească..., p. 9.
[35] Б.А. Трубецкой, П.П. Свиньин в Бессарабии, în „Кишиневский Государственный Университет. Ученые записки", 1959, том XXXVI (филологический), р. 59 (informaţie extrasă din: ANRM, F. 88, inv. 1, d. 5).
[36] Ibidem.
[37] A. Н., op. cit., p. 133.
[38] Б.А. Трубецкой, op. cit., p. 59.
[39] П. Свиньин, Описание Бессарабской области, în „Записки Одесского Общества Истории и Древностей", Одесса, 1867, том VI, p. 223.
[40] В. Морозан, Формирование и деятельность административных органов управления в Бессарабской области в начале XIX в., în „Клио", Издательство Нестор, 2005, № 1 (28), p. 133.
[41] Ibidem.
[42] П.П. Свиньин, op. cit., p. 219.
[43] A. Н., op. cit., p. 133.
[44] П.П. Свиньин, op. cit., p. 175-320.
[45] A. Н., op. cit., p. 133. A. Nacco a indicat doar iniţialele prenumelui şi numelui ale semnatarului acestui memoriu. Considerăm că enigmaticul P. L. nu este altcineva, decât P. Leibin, care exercita în acest timp funcţia de consilier în Guvernul Regional al Basarabiei.
[46] A. Н., op. cit., p. 134.
[47] Ibidem.
[48] Ibidem, p. 135. Despre Ivan Hristofor Kalagheorghe vezi în capitolul Note biografice.
[49] А.П. Заблоцкий-Десятовский, Граф П.Д. Киселев и его время, С.-Петербург, 1882, том I, p. 33.
[50] Ibidem, p. 34.
[51] Л.А. Кассо, op. cit., р. 211.
[52] În acest timp, Armata a 2-a era încartiruită în guberniile Kiev, Podolia, Herson, Ekaterinoslav, Taurida şi regiunea Basarabia (А.П. Заблоцкий-Десятовский, op. cit., p. 82).
[53] А.П. Заблоцкий-Десятовский, op. cit., p. 18, 22, 33.