„Eugen Cristescu a fost „unul dintre oamenii care au imprimat meseriei lor un sens superior, ridicând-o deasupra meschinăriei politice şi deasupra unui partizanat egoist". (Cristian Troncotă, Eugen Cristescu - asul serviciilor secrete româneşti (memorii 1916-1944, Editura Roza Vânturilor , Editura RAI, p. 15 ).

Eugen Cristescu apare ca inculpat în aşa zisul proces al Marii Trădări Naţionale, care s-a desfăşurat între 6 şi 17 mai 1946, în urma căruia Cristescu a fost condamnat la moarte pentru „crimă de război şi dezastrul ţării". În sentinţă se menţiona:
„- [...] faptele astfel cum sunt expuse mai sus, întrunesc în totul elementele crimei de dezastrul tării, prin săvârşirea crimei de război, prevăzută de art. 2, lit. d, din legea 312/1945 şi sancţionată de art. 3, al. 2 din legea 312/1945, texte pe care Tribunalul Poporului le aplică în cauză;
- acuzatul Eugen Cristescu este iniţiatorul înfiinţării de ghetouri, lagăre de internare şi deportări din motive de persecuţie politică şi rasială, şi prin urmare făcând în cauză aplicaţia art. 2, lit. m, din legea 312/1945, şi art. 3, al. 1, combinat cu art. 3 din aceeaşi lege, urmează a pronunţa condamnarea acuzatului şi pentru această crimă;
- Tribunalul Poporului trage concluzia că acest acuzat s-a pus în slujba hitlerismului şi fascismului şi a contribuit cu fapte proprii la realizarea scopurilor politice, fapt prevăzut de art. 2, lit. o din legea 312/1945 şi sancţionat de art. 3, al. 1, din aceeaşi lege, texte pe care, de asemenea, Tribunalul Poporului le aplică în cauză.
Văzând şi dispoziţiile art. 101 din Codul penal, după care Tribunalul urmează a stabili pedeapsa cea mai gravă ce urmează a fi executată de acuzat, ca pedeapsă cea mai mare dintre pedepsele stabilite pentru fiecare crimă în parte".

Din ordonanţa nr. 3 din 22 august 1946 emisă de Parchetului General al Curţii de Apel Bucureşti, Cabinetul III Criminali de război, se preciza faptul că Eugen Cristescu împreună cu generalul de brigadă Constantin Tobescu erau acuzaţi într-un alt proces pentru infracţiunea de „sabotare a actului de la 23 august 1944"! De remarcat faptul că după judecarea procesului intentat celor ce s-au făcut vinovaţi de masacrele de la Iaşi din iunie 1941, numele lui Eugen Cristescu (în Decizia Criminală cu nr. 2628 din 26 iunie 1948) nu se regăseşte în rândul celor care au fost condamnaţi, ceea ce înseamnă că a fost absolvit de orice penalitate. Împreună cu Radu Lecca, care a fost comisar general pentru problemele evreieşti şi generalul Constantin Pantazi, fost ministru de război, Eugen Cristescu a beneficiat de Înaltul Decret Regal cu nr. 1746 prin care i s-a comutat pedeapsa la muncă silnică pe viaţă. După ce a fost închis în penitenciarele de la Dumbrăveni, (Sibiu) şi Aiud, Eugen Cristescu a decedat la 12 iunie 1950 în penitenciarul Văcăreşti.

Deznodământul acestui proces - un act politic - s-a înscris clar între acele tipuri de procese în care hotărârea era adoptată înainte de administratrarea probelor şi se desfăşura în conformitate cu articolul 14 al Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944 şi care preciza Guvernul şi înaltul Comandament Român se obligă să colaboreze cu Înaltul Comandament Aliat (Sovietic) la arestatrea şi judecarea persoanelor acuzare de crime de război". Ocupaţia sovietică şi regimul comunist impuse României au împiedicat o dezbatere reală despre regimul autoritar al regelui Carol al II lea şi regimul mareșalui Ion Antonescu, despre imperfecţiunile societăţii româneşti sau despre valorile acesteia. În acest context, chiar dacă nu ni se mai pare grav că ne uităm elitele şi nu ne mai cunoaştem eroii eliminându-i din memorie şi istorie uităm că suntem datori cu o reparaţie morală aşa cum este şi în cazul fostului director al S.S.I. Eugen Cristescu în care sentinţa nu a fost anulate prin nicio altă reglementare oficială a instanţei supreme (Curtea Supremă de Justiţie), ca în multe alte cazuri, o prevedere legală într-un anumit context istoric a blocat orice iniţiativă de reconsiderare a trecutului.

Mai mult în anul 2002 a fost emisă Ordonanţa de Guvern 31/13.03.2002 (transformată în Legea 217/2015 şi apoi cu adaosuri neconstituţionale, în Legea 157/2018 - n.r.) privind „interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvărşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii", care în articolul 2 c) precizează „prin persoane vinovate de săvărşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii se înţelege orice persoană condamnată definitiv de o instanţă judecătorească română sau străină pentru una sau mai multe infracţiuni contra păcii şi omenirii, precum şi orice persoană condamnată de o instanţă penală internaţională pentru crime de război sau crime contra umanităţii".

Anexa
Documente publicate de Cristian Troncotă în lucrarea „Omul de Taină al Mareşalui", Editura Elion Bucureşti, 2005, pp. 372-375.

17 mai 1946. Fragmente din Sentinţa pronunţată de „Tribunalul Poporului" prin care Eugen Cristescu este condamnat la moarte pentru „crime de război" şi „dezastrul ţării".

- Eugen Cristescu, de ani 51, fost director al Serviciului Special de Informaţii, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, în prezent arestat, acuzat de dezastrul ţării, crimă prevăzută de art. 1, lit. „b" şi sancţionată de art. 3, al. 1 din legea 312/1945, şi crimă de dezastrul ţării prin săvârşire de crime de război prevăzute de art. 2, lit. a, b, c, d, e, f, g, 1, m, n şi o, şi sancţionate de art. 3, al. 1, 20 3 din legea 312/1945.
[...]
În ce priveşte pe acuzatul Eugen Cristescu
Acest acuzat a fost Directorul General al Serviciului de Poliţie Secretă (sic!) a lui Ion Antonescu, de la 15 noiembrie (1940), până la 23 august 1944. El a fost marele vinovat în toate hotărârile ce s-au luat în Consiliile restrânse de Cabinet, de ordine internă şi de colaborare militară, la care era nelipsit, şi în special la cele cu privire la măsurile de reprimare a oricărei încercări din partea antifasciştilor şi în genere a tuturor oamenilor cinstiţi, patrioţi, de a arăta adevărata situaţie dezastruoasă a ţării. Acest acuzat este unul din autorii internărilor în masă a patrioţilor români în lagărele de la Târgu-Jiu şi din Transnistria, lucru ce rezultă atât din stenograma Consiliului de Miniştri din 8 aprilie 1941, în care Ion Antonescu arată că „Serviciul Secret lucrează acum de acord cu ţările cu care suntem în Axă, astăzi lucrăm cu germanii şi italienii", cât şi din dosaru155/1945 - anexă a dosarului Antonescu - privind extrasele după şedinţele Consiliului de Miniştri.

Acuzatul Eugen Cristescu este acela care stabilea în ultimă instanţă, cu acuzatul Constantin Vasiliu, Dumitru Popescu şi sub controlul lui Ion Antonescu, listele de internări în lagăre, de arestări de oameni politici şi fruntaşi antifascişti, lucru care, de asemenea, rezultă din stenograma Consiliului de Miniştri din 8 aprilie 1941. Rolul lui Eugen Cristescu în măsurile de siguranţă pentru spatele frontului, ce se punea o dată cu începerea războiului, este covârşitor. Cu câteva zile înainte de declanşarea agresiunii contra U.R.S.S., acuzatul Eugen Cristescu, împreună cu maiorul von Stransky - delegatul ataşat pe lângă el din partea Serviciului Secret german –, şi locotenent-colonelul Ionescu Micandru, s-au întâlnit cu amiralul Canaris pentru a stabili precis planul de colaborare atât pentru asigurarea spatelui frontului, cât şi pentru organizarea unei acţiuni intense în profunzime pe teren informativ în U.R.S.S.

Rezultatul acestor hotărâri s-a văzut cu ocazia înscenării pogromului de la Iaşi, de la 29 iunie 1941, a măcelurilor de la Odessa şi a cuptoarelor morţii de la Berezovca. Acest lucru rezultă din adresa nr. 13501 din 12 martie 1942 a Serviciului Special de Informaţii. Dintre serviciile care au răspândit cea mai mare groază în mijlocul populaţiei din teritoriile cotropite, se situează aşa numitul Eşalon II al poliţiei lui Eugen Cristescu, care opera pe teritoriul sovietic şi care avea diverse centre, numite de identificare şi cercetare. Unul din aceste centre, care şi-a căpătat un renume odios, este acela de la Odessa. Aici au fost arestaţi sute de partizani din Odessa, din catacombele oraşului, precum şi din localităţile Nerubaisc şi Osatova, punându-i la cele mai groaznice torturi, fapt ce rezultă din depunerea martorului Ioniţă Ştefan, cum şi din circulara trimisă în 1941, imediat după ocuparea Odessei, în care se conţine directive date Centrului Contrainformativ Transnistrian.

Considerând că faptele astfel cum sunt expuse mai sus, întrunesc în totul elementele crimei de dezastrul tării, prin săvârşirea crimei de război, prevăzută de art. 2, lit. d, din legea 312/1945 şi sancţionată de art. 3, al. 2 din legea 312/1945, texte pe care Tribunalul Poporului le aplică în cauză. Având în vedere că tot din considerentele arătate mai sus se desprind şi elementele crimei prevăzute de art. 2, lit e, din legea 312/1945 şi sancţionată de art. 3, al. 2 din aceeaşi lege, texte pe care Tribunalul Poporului le reţine în cauză. Având în vedere că tot din expunerea făcută mai sus, Tribunalul Poporului trage concluzia că acuzatul Eugen Cristescu este iniţiatorul înfiinţării de ghettouri, lagăre de internare şi deportări din motive de persecuţie politică şi rasială, şi prin urmare făcând în cauză aplicaţia art. 2, lit. m, din legea 312/1945, şi art. 3, al. 1, combinat cu art. 3 din aceeaşi lege, urmează a pronunţa condamnarea acuzatului şi pentru această crimă. Având în vedere că prin rapoartele informative şi contrainformative făcute de numitul acuzat, acesta se mai face vinovat şi de crima prevăzută de art. 2, lit. n, din legea 312/1945, prin aceea că a edictat măsuri nedrepte de concepţie hitleristă şi rasială, fapt prevăzut de art. 2, lit. n şi sancţionat de art. 3, al. 1 din legea 312/1945, şi Tribunalul Poporului făcând în cauză aplicaţia acestui text de lege, urmează a pronunţa condamnarea numitului acuzat şi pentru acest fapt. Având în vedere că numitul acuzat, prin colaborarea sa la Serviciul Secret de Informaţii, cu organele Serviciului Secret german, de aici Tribunalul poporului trage concluzia că acest acuzat s-a pus în slujba hitlerismului şi fascismului şi a contribuit cu fapte proprii la realizarea scopurilor politice, fapt prevăzut de art. 2, lit. o din legea 312/1945 şi sancţionat de art. 3, al. 1, din aceeaşi lege, texte pe care, de asemenea, Tribunalul Poporului le aplică în cauză.

Văzând şi dispoziţiile art. 101 din Codul penal, după care Tribunalul urmează a stabili pedeapsa cea mai gravă ce urmează a fi executată de acuzat, ca pedeapsă cea mai mare dintre pedepsele stabilite pentru fiecare crimă în parte. Văzând şi dispoziţiile art 3, al. ultim şi art. 25, pct 1, Cod penal, potrivit cărora urmează a pronunţa şi pedeapsa complementară a degradării civile, pe timp de 10 ani. Văzând şi dispoziţiile art. 3, al. ultim şi art. 16 din legea 312/1945, după care Tribunalul Poporului urmează a dispune confiscarea tuturor bunurilor aflate în patrimoniului acuzatului, astăzi, cu titlul de despăgubiri în folosul statului, cum şi acelea ieşite din patrimoniul său după data de 23 august 1944, de asemenea, şi a bunurilor şi drepturilor aparţinând soţiei şi descendenţilor condamnatului, dobândite după data de 6 septembrie 1940, cu excepţia celor dobândite prin succesiune.

Având în vedere că acuzatului Eugen Cristescu, i se mai pune în sarcină şi crima prevăzută de art. 1, lit. b din legea 312/1945;
- Că Tribunalul Poporului din lipsă de dovezi urmează a pronunţa achitarea acuzatului pentru acest fapt.
Având în vedere că acuzatului i se mai pune în sarcină şi crima prevăzută de art. 2, lit. 1, din legea 312/1945;
- Că, însă şi pentru acest fapt, Tribunalul Poporului constatând din lipsă totală de dovezi, acest acuzat neavând calitatea de a hotărî declararea războiului sau continuarea lui, şi prin urmare urmează a pronunţa achitarea sa.
- Că, în ce priveşte faptul că a supus la un tratament inuman pe prizonierii de război, de asemenea, nefiind dovedite, Tribunalul Poporului urmează a pronunţa achitarea acuzatului şi pentru acest fapt.
Având în vedere că acuzatului i se mai pune în sarcină şi crima prevăzută de art. 2, lit. f, pentru care Tribunalul Poporului, tot din lipsă de dovezi, urmează a pronunţa achitarea sa.
- Că, de asemenea, şi în ce priveşte crima prevăzută de art. 3, lit. g, neimputându-se acest fapt acuzatului Eugen Cristescu, Tribunalul Poporului urmează a pronunţa achitarea şi anularea acestui fapt.
- Că, în fine, şi în ce priveşte crima prevăzută de art. 2, lit. 1 din legea 312/1945, Tribunalul Poporului din lipsă de dovezi din care să rezulte că acest acuzat a realizat avere în mod ilicit, cu ocazia participării la conducerea războiului, urmează a pronunţa achitarea sa şi pentru acest fapt[1].

1 iunie 1946. Document elaborat de Lucreţiu Pătrăşcanu - ministru secretar de stat la Ministerul Justiţiei - şi înaintat Regelui Mihai I cu propunerea de comutare în muncă silnică pe viaţă a pedepsei cu moartea aplicată lui Eugen Cristescu, Radu Lecca şi Constantin Pantazi[2]

Sire,
În urma respingerii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recursurilor declarate de Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Vasiliu, Gheorghe Alexianu, Constantin Pantazi, Radu Lecca şi Eugen Cristescu, condamnaţi la pedeapsa cu moartea prin sentinţa Tribunalului Poporului, din 20 mai 1946. În numele şi din însărcinarea guvernului, am onoarea a propune Majestăţii Voastre, pentru înalte raţiuni de Stat, respingerea cererilor de graţiere făcute de Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Vasiliu şi Gheorghe Alexianu şi comutarea în muncă silnică pe viată a pedepsei cu moartea aplicată condamnaţilor Constantin Pantazi, Radu Lecca şi Eugen Cristescu. Guvernul îşi îngăduie să solicite Majestăţii Voastre aprobarea în întregime a acestui raport, având în vedere necesitatea satisfacerii marilor interese ale ţării noastre. Sunt cu cel mai profund respect al Majestăţii Voastre
Lucreţiu Pătrăşcanu

1 iunie 1946. Decretul Regal prin care se comută în muncă silnică pe viaţă pedeapsa cu moartea la care fuseseră condamnaţi: Eugen Cristescu, Radu Lecca şi Constantin Pantazi

„Mihai I-iu
Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională
Rege al României
La toţi de faţă şi viitori, sănătate

Asupra raportului Ministrului Nostru Secretar de Stat la Departamentul Justiţiei cu Nr.[...] În virtutea Decretului Regal nr. 1627 din 31 august 1944, publicat în Monitorul Oficial nr. 202 din 2 septembrie 1944, privitor la prerogativele regale: am decretat şi decretăm:
Art. I. - Comutăm în muncă silnică pe viaţă pedeapsa cu moartea la care Constantin Pantazi, Radu Lecca şi Eugen Cristescu au fost condamnaţi prin sentinţa din 20 mai 1946, a Tribunalului Poporului.
Art. II. - Ministrul Nostru Secretar de Stat la Departamentul Justiţiei este împuternicit cu aducerea la îndeplinire a prezentului Decret.
Dat în Bucureşti la 1 iunie 1946".

---------------------------------------
[1] Arh. SRI, fond „p", dosar nr. 40010, vol. 3, f. 371, 456-459.
[2] Magazin Istoric, nr. 6/1991, p. 54.