Locotenentul Emil Bodnăraș, șeful promoției 1930 a Școlii de ofițeri de artilerie, după doar doi ani de carieră, dezertează în U.R.S.S. din motive nici astăzi elucidate pe deplin. La revenirea în țară este reținut, judecat și condamnat la ani grei de pușcărie. În închisori devine un apropiat al conducătorilor comuniști, după eliberare, utilizând pistolul și ciocanul, a luat conducerea interimară a minusculului partid communist, având o implicare deosebit de importantă în pregătirea și realizarea actului de la 23 august 1944. Până la moarte va ocupa funcții de decizie în partid, dar și în guvernele României, remarcabilă fiind conducerea, cu mână forte, de către fostul dezertor, a Armatei Române. Este artizanul avansările în grad pe criterii politice.

Victor Precup, nepotul liderului politic Ștefan Cicio Pop, se remarcă în anul 1918, pe tipul acțiunii de unire a Transilvaniei cu România, eroismul de care a dat dovadă permițându-i o ascensiune remarcabilă în cariera militară. Deosebit de activ în sprijinirea acțiunilor pentru revenirea prințului Carol în țară, devine, din motive încă neclare, un adversar al acestuia, plănuind, în 1934, asasinarea celui pe care, cu mari riscuri, îl susținu-se în preluarea tronului. Va fi arestat și condamnat, fiind încarcerat, marea majoritate a timpului la Doftana, ocazie cu care devine un apropiat al liderilor comuniști.

Cei doi ofițeri au câteva elemente comune :

 au fost suspectați de acțiuni de spionaj împotriva statului român ;

deși  degradați, ca urmare a condamnărilor uccess, vor fi reintegrați în armată, fiind avansați în gradul de general;

vor ocupa funcții importante în ierarhia militară, contribuind uccess la politizarea armatei române;

deși comit abuzuri în funcțiile ocupate vor supraviețui nefiind sancționați.

Alte uccess, fără nicio pregătire militară, cu cetățenii mereu schimbate, dar cu stagii importante în Armata Roșie, vor fi integrați în Armata Română, fiind avansați în gradul de general, contribuind cu uccess la realizarea armatei populare. 

N. - 20 mai 1912, Lupeni, Austro-Ungaria - d. 3 decembrie 1981, Lupeni.

Naționalitate - Polonă

Studii civile - 5 clase

Profesie - Miner

Studii militare – Nu are

Activitate în U.R.S.S. -  S-a refugiat în U.R.S.S., unde a fost încadrat în Armata Sovietică ;

Activitatea în cadrul Armatei Române

Revine în România în 1944, fiind avansat general-maior, în 1945 (33 de ani) și numit sef al Departamentului Contraspionaj al Armatei (1945-1949).

Prin Decretul nr. 232 din 18 martie 1950, a fost  numit adjunct al Ministrului Apararii „pentru problemele care privesc spatele armatei”(1950-1952). 

Evoluția politică după plecarea din armată - Ministrul Cărbunelui (25 august1952- 24 ianuarie 1953); Director general al Direcției Generale a Cărbunelui Petroșani (24 ianuarie 1953-13 noiembrie 1954).

Activitate politică - Membru al C.C. al P.M.R. (1948-1955); Deputat în Marea Adunare Națională în circumscripția electorală Hunedoara (1948-1952) și Lupeni, regiunea Hunedoara (1952-1957).

Decorații - „Ordinul Muncii” clasa a III-a (1949)

Diverse

In 1962, a primit o tabachera din argint, cu monograma SW si stema RPR, pe care era gravat: „Din partea conducerii ministerului/ Tov. Ing. Szuder Wiliam/ Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de viață/ și 23 ani de muncă neîntreruptă în subteran / Mai 1962”.

Familia îl considera un om de mare omenie și înaltă ținută morală și politică

 
N. 26 martie 1912, comuna Frasin,Bucovina, Austro-Ungaria -  d. 10 aprilie 1972, 

Stare civilă - Căsătorit cu Cristina Boico-Luca, sora mamei lui Vladimir Tismăneanu , au avut trei copii:Tania, Andrei, Olga.

Naționalitate - Română.

Etnie - Evreu.

Profesie - Țesător strungar, Militar.

Studii politice - Nu are.

Studii militare - Nu are. 

Activitate politică – Ilegalist (membru de partid din 1931 – „ UTC,PCR, PC Spaniol, PC Francez si PMR din 1943, cu carnetul de partid nr. 000665 eliberat de D.S.P. M.A.I.”.

Activitate până în 1944 - A fost trimis de către Comintern să acționeze peste hotare. A participat ca voluntar în cadrul Brigăzilor Internaționale din Spania, acționând ca secretar de partid în Regimentul de artilerie motorizat “Ana Pauker” comandat de E. Neulander/V. Roman (1936-1939).

După încheierea războiului civil din Spaia s-a refugiat în URSS. În perioada 1941-1944 a acționat ca ofițer în cadrul Armatei Sovietice.

La 12 aprilie 1945, odată cu înființarea, la Kotovsk, a Diviziei de voluntari “Horia, Cloșca și Crișan”, a fost încadrat locțiitor pentru Educație și Cultură la comandantul Regimentului 6 Infanterie Voluntari.

Funcții îndeplinite după revenirea în România

Începând din anul 1946, activează în cadrul Brigăzii Mobile din Direcția Generalăa Siguranței Statului.

După proclamarea Republicii Populare Române, locotenentul colonel Mihail Boico a îndeplinit funcțiile de locțiitor politic (decembrie 1947 – decembrie 1950) și comandant al Comandamentului Trupelor de Grăniceri (30 decembrie 1950 – 1 noiembrie 1952);

Destituit „pentru lipsă de fermitate în exercitarea comenzii, pentu neglijență și tendințe anarhice”. O altă cauză a destituirii ar fi putut fi desele întâlniri ale acestuia cu generalul Valter Roman și col.dr. Sulam Iosif Brill, tovarăși evrei care discutau despre faptul că Gheorghiu Dej este incapabil să conducă partidul, mult mai indicată fiind Ana Pauker. A fost sancționat cu vot de blam cu avertisment ca membru al « grupului fracționist » al Anei Pauker;

Grade militare - Căpitan (1936) - în Spania; maior (1944) - în URSS; locotenent-colonel (1945); colonel (1947); gradul de general-maior (1949, 37 de ani): de general-colonel (1965);

Trecere în rezervă - 1 noiembrie 1952;

Activitate după trecerea în rezervă

A fost numit, deoarece acuzațiile s-au dovedit a fi neîntemeiate, director adjunct la Uzina „23 August” , ulterior lucrând la reprezentanța economică a României de la Moscova.

Va fi rechemat în țară în anul 1958, fiind anchetat din nou de către foștii generali Dumitru Coliu și Ion Vințe (de la Comisia Controlului de partid), pentru discuțiile avute cu foști ilegaliști.

Decorații

Ordinul „Tudor Vladimirescu” clasa a II-a, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului.

Diverse

Din fișa de ilegalist rezultă următoarele:

A  fost condamnat pentru activitate desfășurată în cadrul sindicatului textiliștilor din Cernăuți la 14 luni, fiind încarcerat la Cernăuți și Doftana.

A activat pe linie de partid în 1930-1932 la Cernăuți, 1935-1936 în emigrația românească la Paris, 1937-1939 în Spania, 1939-1941 în URSS, 1943, Diviza Tudor Vladimirescu, U.R.S.S.

A fost căsătorit  cu Cristina Boico, care adoptase numele Luca drept pseudonim în timpul rezistentei franceze. După revenirea în țară va ocupa următoarele funcții : directoare în Ministerul Informațiilor (1945-1947), atașat de presă, din mai 1948, prim-consilier la ambasada României de la Belgrad (1947-1948), șefa Direcției Cultură din M.A.E. (1948-1952 ; în 1952 aparent șefa Direcției Administrative), ulterior conferențiar la Universitatea Politehnica București (până în 1956), iar apoi traducător la Editura Politică, București, respectiv autoare unor articole publicate de revista Magazin Istoric ; în 1987 rămasă în Franța.

Părinți - Driga Ștefan, tată vitreg, țăran mijlocaș, cu 5-6 hectare pământ, decedat în 1941; Driga Maria, casnică, decedată în1943; și-a luat numele după mamă – Bulan; a avut un frate și 3 surori, toți locuind în R.S.S. Moldovenească;

Stare civilă -  Căsătorit cu Leabis Petrova Tatiana, jurnalistă; are doi copii;

Naționalitate - Moldovenească;

Studii civile - După absolvirea școlii primare, a urmat școala medie la Dubăsari (1928-1931);

 În perioada 1931-1933, a urmat cursurile Institutului de Artă Dramatică din Tiraspol și Facultatea de Literatură și Artă Dramatică din Odesa. La terminarea studiilor a fost încadrat Șef Secție Literară și Actori la Teatrul de Stat Moldovenesc din Tiraspol (1933-1936).

Profesie- Artist

Studii militare - Academia Militară “Klement E. Voroșilov” din Moscova (seria 1955).

Activitate politică - Membru al PCUS din 1943.

Activitate militară în U.R.S.S. – În 1936, a fost încorporat, la Şcoala divizionară de subofiţeri de cavalerie de la Novograd-Volînsc (Ucraina).

În perioada 1936-1948, a fost încadrat în Armata Sovietică fiind folosit pe linie informativă, lucrând şi ca redactor la gazeta „Moldova Socialistă”.

În anul 1941 a fost numit instructor la Direcţia Politică a circumscripţiei militare Kiev, apoi la Direcţia Politică a Armatei 37 pe Frontul de Vest.

În octombrie 1943, a fost trimis la Riazan pentru a participa la formarea “Diviziei Tudor Vladimirescu”, ca locţiitor politic. A acționat pentru atragerea ofițerilor prizonieri la „mișcarea comunistă”, recrutarea din rândul acestora de informatori și colaboratori pentru organele de securitate sovietice.

În decembrie 1943, a fost rechemat la Comandamentul armatei sovietice şi trimis cu misiuni speciale în cadrul detaşamentelor de partizani ce acţionau în Crimeea în spatele frontului german. Pe lângă alte misiuni a avut-o şi pe aceea de a redacta şi difuza diferite manifeste şi afişe adresate militarilor români ce luptau în Crimeea.

În mai 1944, a fost rechemat la Moscova şi trimis să lucreze ca propagandist secretar de redacţie la gazeta „Grai Nou” care se edita de către Direcţia Politică a Frontului II Ucrainean şi se adresa populaţiei din România. În anul 1948, gazeta şi-a încetat apariţia, iar Bulan Iacob a fost trecut în rezervă din armata sovietică cu gradul de maior şi trimis în România.

Activitatea în cadrul Armatei Române

Iacob Bulan, a devenit cetăţean român, fiind introdus pe lângă CC al PCR.

A primit gradul de colonel, fiind numit locţiitor politic (consilier) la Comandamentul Trupelor de Securitate (noiembrie 1948- decembrie 1950).

La 23 august 1949, a fost avansat la gradul de general-maior la excepţional (37 de ani). și apoi numit la Comandamentul Trupelor de Grăniceri.

În perioada decembrie 1950- iunie 1952, a îndeplinit funcția de Locțiitor Politic al Comandantului Trupelor de Grăniceri.

În iunie 1952, a fost promovat şef al Academiei Militare Politice „Gheorghe Gheorghiu- Dej”, funcţie pe care a deţinut-o până în februarie 1956.

După terminarea studiilor în U.R.S.S., în decembrie 1958, a fost numit locţiitor al Comandantului Apărării Antiaeriene a Teritoriului, încredinţându-i-se conducerea sectoarelor spate, financiar şi construcţii, iar din martie 1961 a fost numit şeful spatelui C.A.A.T.

Trecere în rezervă – 14 aprilie 1961, la cerera sa, din cauza stării de sănătate ;

Decorații

Ale Republicii Populare Române - Ordinul „Apărarea Patriei” clasa a II-a, Ordinul „Steaua RPR”, clasa a IV-a, Ordinul „Muncii”clasa a III-a;

Ale U.R.S.S. - Ordinul „Steaua Roșie” clasa a II-a, Ordinul „Războiul pentru Apărarea Patriei” clasa a II- a; 

4 medalii ale RPR și 5 sovietice

Diverse

Bulan Iacob a fost căsătorit cu Leabis/Isidor Tatiana, născută în 1912, în oraşul Bălţi, de profesie publicistă. În anul 1933, aceasta a fost infiltrată în mişcarea comunistă din România, unde la un moment dat a devenit soția liderului comunist Ștefan Foriș. În anul 1940, Tatiana a plecat în Basarabia şi a lucrat la Chişinău până la începerea războiului, când a fost chemată la Moscova pentru a lucra în Comitetul executiv al Internaţionalei a III-a Comuniste a Tineretului.

În decembrie 1943, N.K.V.D. a trimis-o cu o grupă operativă în Crimeea la detaşamentele de partizani cu misiuni speciale. La întoarcere a fost numită şefă de secţie la ziarul “Grai Nou”.

 În anul 1948, a venit împreună cu soţul (Bulan) la Bucureşti. Tatiana Bulan a îndeplinit un timp funcţia de secretar general, apoi adjunct şi consilier la Ministerul Învăţământului, apoi a lucrat la Şcoala Superioară de partid „Ştefan Gheorghiu”.

Generalul-maior Ştefan Iacob Bulan, a recunoscut într-un raport trimis la 5 februarie 1955, generalului-maior Corneliu Mănescu (şef al Direcţiei Superioare Politice) faptul că „în afara cursului de perfecţionare, nu are la bază o şcoală militară superioară, iar cunoştinţele acumulate sunt mai mult din studiul individual şi munca practică”.

Suferea de mai mulţi ani şi, cu toate că a urmat un intens tratament sub supravegherea medicilor, starea acestuia de sănătate nu s-a ameliorat.

În iunie 1949, în calitate de locţiitor politic al comandantului Trupelor de Securitate,a solicitat  clarificarea situaţiei sale de partid, Colegiul Central de Partid (C.C.P.) hotărând încadrarea lui în Partid din 1948, când s-a înapoiat din U.R.S.S. În 1951, când era general-maior în MAI, a solicitat acordarea stagiului de partid din 1943, C.C.P.  hotărând acceptarea cererii.

Studii civile - A urmat şcoala elementară din comuna natală, apoi liceul din Sibiu (1901-1905).

Profesie - Militar.

Studii politice - Nu are.

Studii militare -  Școala militară din Sibiu (1909) – Austro-Ungaria; Curs șase luni Școala Superioară de Război din Viena (1917-1918); Școala Superioară de Război din România (1919-1921).

Activitate militară în timpul Primului Război Mondial

La terminarea școlii militare a fost încadrat în Regimentul austro-ungar “Maria Tereza” nr. 32 din Viena, unitate cu care a luptat în Primul Război Mondial, din 1914 până în noiembrie 1918, pe fronturile din Serbia, Rusia și Italia. În această perioadă va petrece efectiv 4 ani şi 5 luni pe front, absentând doar 5 luni  necesare vindecării celor două răni suferite și înlăturării urmăriilor tifosului, precum și 6 luni în care a urmat, în perioada 1917-1918, cursul  Școlii Superioare de Război din Viena, la terminarea căruia a fost repartizat ca ofițer de stat-major, cu  gradul de căpitan, la o mare unitate de pe frontul din Italia de Nord.

Activitatea militară 1918-1934

După înfrângerea armatei austro-ungare, la sfârșitul lui octombrie 1918, s-a integrat în Armata Română, devenind membru al Legiunii Române din Ardeal.

La 17 noiembrie 1918, a fost primit în cadrele active ale Armatei Române cu gradul de căpitan și vechimea din 1 noiembrie 1916, pe care a avut-o în armata austro-ungară ;

Se va remarca prin misiunea îndeplinită, în calitate de trimis al Legiunii Române și al Comitetului Naţional Român, de solicitare a intrării trupelor române cât mai urgent în Transilvania. După întâlinirea, la 7/20 noiembrie 1918, cu Regele Ferdinand, Regina Maria și profesorul Nicolae Iorga, căpitanul Victor Precup  se va deplasa la Bacău, de unde, împreună cu  pilotul locotenent Vasile Niculescu, va efectua un zbor, devenit istoric, la Blaj, transportând  documentele și manifestele necesare înfăptuirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Este momentul în care devine o persoană foarte cunoscută și apreciată de conducătorii României ;

 În timpul  revoluției bolșevice a lui Bela Kun, conform unei note a S.S.I. din 30 august 1932, s-ar fi aflat la Budapesta, fără a se cunoaște scopul acestei acțiuni.

Încă din 1921, printr-o notă a Direcției Generale a Poliției, Corpul Detectivilor îl suspecta pe Victor Precup de spionaj, fără a prezenta în favoarea cărei țări. 

În 1922, maiorul Victor Precup era şef al Biroului 2 informaţii al Comandamentului Militar al Basarabiei, de la Chişinău. Cu toate că el însuşi era ofiţer de informaţii într-o structură a armatei române, activităţile lui Precup au intrat în atenţia Siguranţei Statului. În acest an, maiorul Victor Precup are repetate conflicte cu Zaharia Husărescu, inspector regional la Inspectoratul de Siguranţă Chişinău. Acesta îl acuza în rapoartele sale pe Victor Precup „s-a ocupat cu traficul de persoane refugiate din Rusia Sovietică și a lucrat cu rea credință în cercetări comuniste, punând în libertate comuniști periculoși(...) pare a fi făcut acest lucru numai pentru că era afacerist”.

 În 1923, a fost cercetat de Comandamentul Corpului 3 Armată, dar cauza a fost clasată la 9 decembrie 1925, pentru „lipsă de probe materiale”.

În anul 1927, va face parte din Consiliul de Război care l-a judecat pe Mihail Manoilescu, acuzat că milita pentru revenirea pe tron a prințului Carol, contribuind prin votul său la achitarea acestuia.

A fost implicat, alături de Iuliu Maniu şi de unchiul său, Ştefan Cicio Pop, în complotul din 1930, care a avut drept urmare readucerea în țară şi instalarea pe tronul României a lui Carol al II-lea. Victor Precup a fost în această perioadă mesagerul premierului Iuliu Maniu si-i transporta scrisorile catre Carol.

Activitatea  în perioada mai 1934- august 1944

Nemulțumit că nu a fost numit ministru al apărării, așa cum spera, a organizat un complot, împreună cu alți 10 militari, toți originari din Transilvania, pentru asasinarea Regelui Carol al II-lea, la 7 aprilie 1934. Ca urmare a descoperiri acțiunii, va fi judecat, fiind condamnat, la 5 mai 1934, la 10 ani de închisoare, retrăgându-i-se totodată cele 8 decoraţii românești și străine cu care fusese distins de-a lungul timpului. De asemenea va fi degradat militar, activitatea desfășurându-se în cazarma Malmaison din București;

Își va executa condamnarea, în perioada mai 1934- septembrie 1940, în marea majoritate a timpului, în închisoarea Doftana. Aici îi va cunoaște pe liderii comuniști, Gheorghe Gheorghiu Dej și Emil Bodnăraș, interesati să pătrundă în armată, să obţină informaţii şi să recruteze aderenţi. Pe timpul detenției  Victor Precup a aderat la Partidul Comunist din Romania.

După eliberarea din închisoare la11 septembrie 1940, Precup a înfiinţat firma „Portex”, care se ocupa cu comerţul de produse de marochinărie, articole textile şi chimicale. O acoperire destul de bună pentru desfășurarea unor acțiuni în favoarea forțelor de stânga.Din fonduri proprii sau prin obținerea unor fonduri pe alte căi va finanța o serie de acțiuni organizate de C.C. a P.C.R.

A fost șeful de stat-major al Formațiunlor de Luptă Patriotice–Partizani, comandate Emil Bodnăraş.

Activitatea după 23 august 1944

În perioada  23 august 1944-1 mai 1945 a activat la C.C. al Partidului Comunist Român în calitate de responsabil al resortului armatei.

Conform unei note a S.S.I. din 10 octombrie 1944, Victor Precup a fost șeful Poliției „Acțiunii Patriotice”, cu sediu în Aleea Alexandru.

După câteva zile, acesta este desemnat director principal al Direcției Superioare de Cultură Educație și Propagandă . Pe 11 mai 1945, s-a deplasat în Cehoslovacia împreună cu 1005 ofițeri și subofițeri din Divizia „Tudor Vladimirescu” pentru a încadra aparatele de educație ale armatelor 1 și 4, în această muncă fiind susţinut cu eficacitate de către comandanţii și ajutoarele  lor politice din Comandamentele Grupurilor de Armate din Frontul “Malinovschi”.

În octombrie 1945, participă la Conferința Națională a Partidului Comunist, reprezentând Armata.

În august 1946, a fost numit comandant al CorpuluiVI Teritorial din Cluj, iar în august 1947 comandant al Regiunii IV Militară la Iași.

Grade militare – Sublocotenent, locotenent și  căpitan (1909-1918) – Austro Ungaria, noiembrie 1918-recunoscut gradul în Armata Română ; maior (1921) ; locotenent-colonel (1930) : gradul de general-maior (13 aprilie 1945- 56 de ani): de general-colonel.

Trecere în rezervă - 1 februarie 1948, prin demisie.

Activitate după trecerea în rezervă:

O scurtă perioadă de timp va fi Primar General  al Municipiului Cluj (6 martie 1948-2 iulie 1948) , ulterior fiind numit Preşedinte al Camerei de Industrie şi Comerț din Cluj, funcție pe care a îndeplinit-o până la desființarea acestei instituții, la 25 Februarie 1949.

În perioada martie- mai 1949, Victor Precup a îndeplinit diferite funcții de Inpector-șef la Direcția Comercială a Județului Cluj. În acelaşi timp, la 1 Mai 1949, i s-a încredinţat Președenția Consiliului de Administrație a Societății „Sovromlomn”.  La 15 Mai 1949, a fost numit Consilier-Telmic la Confederația Generală a Muncii ;

Diverse

La 23 martie 1945, Victor Precup a solicitat C.C. al P.C.R. repunerea în drepturi și avansarea în grad, prin recunoașterea perioadei petrecute în închisoarea de la Doftana:

Înapoindu-se din Cehoslovacia, în august 1945, Victor Precup a purces la dezvoltarea şi întărirea educației culturale ideologice şi politice în toate elementele armatei. Astfel, a înființat ziarul „Glasul Armatei” şi a pus bazele „Teatruluí Armatei” şi al „Ansamblului Artistic al Armatei.”

Victor Precup, în 1948, înaintea prezentării demisiei din armată era caracterizat astfel:”Abuziv. Telefonul plătit de M.Ap.N.  este folosit de fabrica proprietate. Protejează abaterile. Face regionalism (la Cluj). A dat condamnați de la închisoarea militară la fabrica sa, ofițerii din cadrul disponibil la Crucea Roșie. Frecventează cercuri reacționare deși este înscris în PCR” ;

În cartierul Șerbanești din Bacău există o stradă care se numește, din 1994, strada „Căpitan Victor Precup”. Cu un an înainte, în 1993, Consiliul local l-a declarat cetățean de onoare al Bacăului pe Victor Precup.

Emil Bodnăraș

N. 10 februarie 1904, în satul Iaslovăţ, judeţul Suceava, Ducatul Bucovinei din Austro-Ungaria - d. 24 ianuarie 1976, în Bucureşti, rămăşiţele sale pământeşti fiind puse într-un sicriu de metal masiv şi înmormântate cu mare alai preoţesc, la dorinţa sa, într-o criptă de lângă biserica construită pe banii lui în satul natal, Iaslovăţ, din judeţul Suceava.

Provenea dintr-o familie mixtă- tatăl, Ion Bodnăraş, de etnie ucraineană- mama sa, Elisabeta Bodnăraş, de etnie germană. A avut doi frați-Aurel și Emanoil (Manole);

Cetățenie – Austro-ungară (1904-1918), sovietică (1935-1944), română (1918- 1935) și (1944-1976);

Stare Civilă - Căsătorit cu ilegalista Florica Munzer, de care va divorța, pentru a se încadra în curentul îndepărtării nevestelor rusoaice şi evreice ale activiștilor din nucleul puterii;

Studii civile- Liceul „Dragoş Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, Facultatea de Drept a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, de unde, după câteva luni, este exmatriculat;

Profesie - Politician, Militar;

Studii politice - Nu are;

Studii militare - Școala Militară din Timișoara-doi ani (1927), Școală Militară de Artilerie din București, șef de promoție (1930);

Apartenență politică -  Membru al Fasciilor Naționale Române și al Ligii Apărării Național Creștine-A.C.Cuza (1924-1925);Membru PMR/ PCR (1934);

Activitatea în perioada 1930-1934

 La terminarea Școala Militară din Timișoara va efectua un an stagiu la Regimentul 12Artilerie. După absolvirea  Școalii Militare de Artilerie din București este repartizat comandant de pluton la Regimentul 12 Artilerie. Colonelul Rădescu, comandantul unității, apreciindu-l în mod deosebit, îi încredinţează două sarcini importante : îl numeşte adjutant al regimentului şi ofiţer cu contrainformaţiile şi cifrul.

La 15 februarie 1932, dezertează în U.R.S.S., fiinda judecat în contumacie și condamnat  de Consiliul de Război al Corpului 4 Armată la zece ani închisoare.

Conform propriilor declarații, în perioada 1932-1934, a lucrat ca economist, dar în realitate  a fost verificat la centul de la Astrahan, după care a absoalvit școala  de spionaj a Kominternului de la Moscova (Podlipki).

Activitatea  în perioada mai 1934- august 1944

Revine în România în  octombrie 1934, este arestat și judecat, sentința, pronunțată la 19 februarie 1935, prevăzând o condamnare de 10 ani pentru dezertare în timp de pace, sustragere de acte oficiale și crime împotriva siguranței statului. A fost degradat militar în cazarma unei unități din Iași.

La 28 mai 1935, i se comunică pierderea cetățeniei românești. Emil Botnăraș, devenit apatrid, solicită prin Legația URSS de la București, obținerea cetățeniei sovietice, cerere care îi va fi aprobată în scurt timp.

Va fi încarcerat în penitenciaele : Iași, Galați, Aiud, Brașov, Doftana,Văcărești și Caransebeș.

A fost eliberat din închisoare la 7 noiembrie 1942, stabilindu-se, la cerere, în Brăila. În calitate de reprezentant al firmei “Bradul Bucovinei”, care fărcea comerț  cu lemn, circulă lejer prin țară, ocupându-se și cu achziționarea de arme.Membrii organizației conduse de Emil Bodnărăș, vor fi acuzați, după război de deturnarea fondurilor trimise de centrul de la  București și utilizarea acestora în interese personale.

Este principalul organizator al îndepărtării de la conducerea PCdR a lui Ștefan Foriș și preluarea conducerii interimare de către tiumviratul Iosif Rangheț, Constantin Pârvulescu și Emil Bodnăraș Misiune a fost îndeplinită “cu pistolul în mână și ciocanul la brâu”. Triumviratul va funcționa în perioada 4 aprilie – septembrie 1944.

Activitatea după 23 august 1944

La sfârșitul lunii iulie 1944, Emil Bodnăraș comunică la Moscova planul, elaborat împreună cu generalul Mhai Racoviță, comandantul Armateia IV-a și colonelul Dumitru Dămăceanu, reprezentantul Regelui Mihai, pentru deschiderea frontului, la 20 august 1944, în Poarta Iașului, pe o lărgime de 25 km între Erbiceni și Rediu Mitropoliei, ușurând astfel acțiunea ofensivă a trupelor sovietice.

Joacă un rol deosebit de important în organizarea și desfășurarea evenimentelor care au avut loc în ziua de 23 august 1944.

La 31 august 1944, Emil Bodnăraş l-a predat pe mareşalul Ion Antonescu şi pe Mihai Antonescu grupului comandat de generalul-locotenent Tevcenkov (şef al Direcţiei Politice a Frontului 2 Ucrainean).

Are legături directe cu serviciile de informaţii sovietice şi cu Comisia Aliată de Control (sovietică).

Îndeplinește următoarele funcții: secretar general la Președinția Consiliului de Miniștri (în septembrie 1945,1946) ; ministru subsecretar de stat la Președinția Consiliului de Miniștri (23 noiembrie 1946-23 decembrie 1947); ministru de Război (23-30 decembrie 1947); ministru Apărării Naționale (30 decembrie 1947-24 martie 1950); ministru Forțelor Armate (24 martie 1950-3 octombrie 1955);  vicepreședinte (20 august 1954-3 octombrie 1955 și 19 martie1957-21 august 1965) și prim vicepreședinte (3 octombrie 1955-19 martie 19557 și 21 august 1965-9 decembrie 1967) al Consiliului de Miniștri; Ministru Transporturilor și Telecomunicațiilor (19 martie 1957-17 aprilie 1959);  vicepreședinte al Consiliului de Stat al R.S.R.(din 9 decembrie 1967); membru al Consiliului Apărării al R.S.R.(din 7 aprilie 1969) ;

Deputat în Adunarea Deputaților (1946-1976) ;

Grade militare - sublocotenent (1927), locotenent (10 mai 1931), gradul de general-maior (13 aprilie 1945- 56 de ani): de general de armată (3 octombrie 1951).

Decorații

Ordine - Ordinul Republicii Ungare (1947) ; Ordinul cehoslovac „Leul Alb“ în grad de mare cruce (1947); Ordinul „Muncii“ clasa I (1948); Ordinul „Steaua Republicii Populare Române” clasa I (1948, 1954); Ordinul „Apărarea Patriei“ clasa I (1949); Ordinul ”Meritul Militar“ clasa I (1955); Ordinul „23 August“ clasa I (1959); Ordinul ”Tudor Vladimirescu“ clasa I (1966)

Medalii - Medalia ”40 de ani de la înființarea P.C.R.“ (1961); Medalia „A 20-a aniversare a eliberării patriei“ (1964); Medalia „A 20-a aniversare a Zilei Forțelor Armate ale R.P.R.” (1964); Medalia ”A 25-a aniversare a eliberării patriei” (1969); Medalia „Victoria Socialismului” (1971);

Titlul de „Erou al Muncii Socialiste” și Medalia de Aur „Secera și Ciocanul” (1959).

Diverse

La Doftana, are o relație privilegiată cu Gheorghe Gheorghiu Dej căruia îi predă limbi străine- rusă, germană, idiș - dar și cunoștințe militare.

În vara anului 1944, Emil Bodnăraș formează primele grupuri de muncitori comuniști înarmați.  În septembrie 1944, acesta va fi numit la comanda Gărzilor de Apărare Patriotică , a căror  pregătire și organizare s-a făcut sub supra­ve­ghe­rea serviciilor de securitate sovietice N.K.G.B.

Emil Bodnăraș și Gheorghe Gheorghiu Dej, în anul 1958, au avut un rol important în retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României.

În martie 1961, a fost aspru criticat de colegii de partid pentru că :

- era singurul ofiţer din lagărul socialist care avea ordonanţă (Petre Borilă);

gestul ilegal de a circula de Ziua Marinei, într-o maşină decapotabilă, îmbrăcat în uniformă de amiral (Nicolae Ceauşescu);

- în 1954, în central Bucureștiului, în plin viscol, Bodnăraş, îmbrăcat ca la paradă, s-a cocoţat pe un tanc, conducând asaltul final asupra troienilor de zăpadă (Gheorghiu Dej);

- petrecea concediul la o vilă din Mangalia, care din ordinul său a fost înconjurată de ziduri înalte, paza, fiind asigurată de grăniceri şi de securişti (Gheorghiu Dej);

- frecventa Insula Şerpilor, la bordul ambarcaţiunii personale, escortată de un remorcher şi alte nave, staţionând ore în şir în fâşia de pământ care nu mai aparţinea României, fiind bănuit de spionaj în favoarea sovieticilor ( Leontin Sălăjan);

La 19 august 1949, generalul Emil Bodnăraş a prezentat Consiliului de Miniştri,  proiectul de Ordin de zi al Ministerului Apărării Naţionale către Armată - cu prilejul sărbătoririi pentru prima dată a zilei de 23 august ca Ziua Naţională a României.

Emil Bodnăraş a vizitat în repetete rânduri China comunistă, înainte și după moartea lui Dej, manifestându-se ca un veritabil adversar al autorităţilor de la Moscova în privinţa aplicării planurilor sovietice de a impune acţiuni comune în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia împotriva Republicii Populare Chineze.

Emil Bodnăraş a susţinut în mod clar ideea de a nu se accepta planurile autorităţilor de la Moscova privind mutarea unor trupe pe teritoriile altor state membre al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia fără a se obţine, în prealabil, acordul guvernelor ţărilor afectate de măsura respectivă.

Deoarece a suferit un  prim infarct în 1969, mai multe accidente vasculare și fost supus unei intervenţii oculare în vara anului 1974, solicită retragerea definitivă din toate funcţiile de conducere în partid şi în stat, pentru că nu mai poate satisface exigenţelor cerute de îndeplinirea acestora, dar cererea sa  este respinsă.

Fratele Manole după 1944, a fost şef al S.S.I. la Suceava fiind implicat în reprimarea violentă a opoziţiei, ulterior fiind numit șef peste sportul românesc şi ambassador.

Fratele Aurel, născut în 1915, a fost legionar, fiind încadrat în trupele SS, fapt cu care Emil Bodnăraș a fost șantajat de Gheorghiu Dej. În perioada 1946-1948, și-a desfășurat activitatea  ca maistru de maşini arte grafice la Sofia, în Bulgaria. Ulterior, după 1948  a fost încadrat ca director la intreprinderi agricole din Variaş ( județul Timiş), Segarcea ( județul Dolj) și Mânăstirea ( judeţul Călăraşi).

A vut trei copii : Viorel (adoptat), Ioana (a murit in adolescenta de leucemie) si Gheorghe.

În perioada 7 septembrie 1976 - 20 mai 1996, comuna Milişăuţi, în care fusese înglobat satul Iaslovăţ, a purtat denumirea de comuna Emil Bodnăraş.

În prezent, în fața Căminului Cultural din satul natal se află amplasat un bust al fostului lider comunist.

- Dr Sorin Aparaschivei Lev Kotlear, un “comisar” sovietic contra României;