Activiștii de partid - Partea II
Ion Ioniță
(N.14 iunie 1924, sat Tetcoiu, com Mogoșani, azi Mătăsaru, județul Dâmbovița – d. 27 iulie 1987).
Studii civile - 5 clase elementare; Școala de ucenici (1939-1942).
Profesie - Lăcătuș mechanic.
Studii politice - Universitatea serală de partid de șase luni (1945); Școala serală de partid din Constanța (martie-iunie 1947); Școala serală de partid organizată pe lângă Direcția Centrală a Ministerului Forțelor Armate (1951-1952).
Studii militare - Cursul de comandanți și șefi de stat major de mari unități Academia Militară „I.V. Stalin” (ianuarie-iunie 1953, Academia Militară Superioară „K.E.Voroșilov” din U.R.S.S. (21 noiembrie 1956-20 decembrie 1958).
Activitate politică
Secretar al organizației de tineret și membru al Comitetului U.T.C. din Atelierul C.F.R. București-Triaj (septembrie1944); membru P.C.R. (februarie 1945): activist U.T.C. la Sectorul IV Roșu București (ianuarie- iulie 1945); activist sindical (responsabil cu tineretul) la Sindicatul C.F.R. București (septembrie 1945-ianuarie 1946); secretar de Comitet la Sectorul C.F.R. al Tineretului Progresist (ianuarie-mai 1946); secretar al Comitetului județean Ilfov al Tineretului Progresist (mai 1946); instructor organizatoric al C.C. al U.T.C. (iunie 1947-mai 1948); secretar al C.C. al Tineretului Sătesc (mai-octombrie 1948);
Membru supleant al C.C. al P.M.R. (28 decembrie 1955- 23 iulie 1965): membru al C.C. al P.C.R. (23 iulie 1965-22 noiembrie 1984): membru supleant al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. (12 august 1969- 28 niembrie 1974): membru supleant al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.(28 noiembrie 1974-18 decembrie 1982);
Vice prim ministru al guvernului (19 iunie 1976- 21 mai 1982);
Cariera militară - Încadrat de partid în armată la 15 octombrie 1948, direct locotenent; instructor pentru tineret la D.S.P.A. (octombrie 1948-mai 1950) și membru al Comisiei de verificare nr.2 a membrilor de partid din armată; membru al Comisiei regionale de verificare nr. 1 (septembrie 1949); șef al Secției propagandă la Comandamentul Trupelor de Tancuri (mai 1950-aprilie 1951); locțiitor al șefului Direcției cadre din D.S.P.A. (aprilie 1951-septembrie 1952); locțiitor politic al comandantului Regiunii a 3-a Militare (septembrie 1952-ianuarie 1953); membru al Consiliului Militar al Regiunii a 3-a Militare (mai-august1953); șef al Direcției Cadrelor Forțelor Armate (august 1953-august1954); locțiitor pentru probleme de propagandă (august-decembrie1954) și pentru probleme organizatorice al șefului D.S.P.A. (decembrie 1954-iulie1955): membru al Consiliului Militar al Comandamentului Forțelor Aeiene Militare (iulie1955- februarie 1956); comandant al Forțelor Aeriene Militare ale R.P.R. (21 februarie-21noiembrie 1956); membru al Consiliului Militar al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului (20 decembrie1958-28 octombrie 1959); comandant al Apărării Antiaeriene a Teritoriului (28 octombrie 1959-decembrie 1962); adjunct al ministrului Forțelor Armate (1962-1963): ministrul Forțelor Armate (1 septembrie 1966-21 noiembrie 1972); ministrul Apărării Naționale (21 noiembrie 1972-19 iunie 1976): membru al Consiliului Apărării al R.S.R. (29 aprilie 1974-2 martie 1979).
Grade militare - Locotenent (15 octombrie1948); locotenent major (30 decembrie 1949); căpitan (19 august 1950); maior (16 aprilie 1951); locotenent colonel (27 aprilie 1952); colonel (30 septembrie 1952); general maior (21 august 1955-31 de ani); general locotenent (10 martie 1961); general colonel (21 octombrie 1964); general de armată (6 mai 1971). Toate gradele au fost obținute la excepțional, în aproape opt ani fiind avansat de la locotenent la general maior.
Trecere în rezervă- 26 iunie 1982, cu drept de pensie, aprovizionare de la gospodăria de partid și vilă de la Biroul Politic.
Decorații - Medalia „A 5-a aniversare a R.P.R.”(1952); Ordinul ”Muncii”clasa a II-a (1953); Ordinul „Steaua Republicii Populare Române ”clasa a III- a (1954); Ordinul “23 August”clasa a IV-a (1959), clasa a II-a (1964), clasa I-a (1974); Ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a III-a (1966); Ordinul “Apărarea Patriei” clasa a II-a (1966); Ordinul „Steaua Republicii Socialiste România”clasa I (1969); Medalia „A XXV-a aniversare a eliberării patriei ” (1969); Titlul de „Erou al Muncii Socialiste” (1971) și Medalia de Aur „Secera și Ciocanul”(1971).
Diverse
A fost al 13 născut în familia sa, doar 4 copii ajungând la maturitate. Începând cu vârsta de 5 ani, se va îngriji de păscutul vacii și celor câteva oi ale familiei.
Pe timpul cât a activat în organizațiile de tineret a fost înarmat: „Arma îmi frigea pielea. Fusesem dotat cu un pistol încă la începutul lui 1945.Nu mă despărțeam de el.”
La încadrarea în armată, conform propriei mărturii, „nu știam nici să salut, nici pe cine să salut, nici cui să răspund la salut”;
În aprilie 1949, înființează prima organizație U.T.M.din armată la Regimentul de Infanterie Marină din Galați;
Devine celebru în D.S.P.A. în urma conflictului avut cu șeful direcției Organizare, Corneliu Mănescu. Când, se prezintă la acesta, împreună cu Virgil Trofin, pentru a-i prezenta proiectul înființării organizațiilor U.T.M. în armată, acesta rupe documentul fără a se uita măcar pe el. Ion Ioniță reacționează aruncând cu o călimară spre capul șefului său. După două săptămâni este chemat la ministrul Emil Bodnăraș, care după ce îl ascultă a remarcat : „Trebuie ca acest filfizon a tras o spaimă la care nu se aștepta - de fapt îi trebuia un duș tare”. În urma acestui incident Corneliu Mănescu a fost mutat la Casa Centrală a Armatei;
La cursul de comandanți și șefi de atat major de mari unități al Academia Militară “I.V. Stalin” (ianuarie-iunie 1953) va fi coleg de grupă cu Ștefan Kostial, Virgil Trofin și Gheorghe Logofătu, toți deveniți în timp adversari ai lui Nicolae Ceaușescu;
În anul 1984, va aderă la grupul de complotiști militari alături de generalii Nicolae Militaru, Ștefan Kostyal și comandorul Radu Nicolae, având repetate întâlniri și cu Ion Iliescu și Virgil Măgureanu;
În perioada 1982-1987, va suferi trei infarcturi, iar în primăvara anului 1987 starea sănătății generalului Ion Ioniță se agravează și, la 27 iulie, după repetate internări la Spiatlul Fundeni, va înceta din viață;
Va fi înmormântat fără onoruri militare la Cimitirul Ghencea. După 1990, prin grija familiei i se va ridica un monument funerar, realizat de sculptorul Vlad Ciobanu.
Vasile Luca (Luka Laszlo)
(N. 8 iunie 1898, comuna Călina, județul Covasna,Austro-Ungaria. Născut într-o familie numeroasă de ţărani secui, rămâne orfan în 1905 şi creşte la orfelinatul catolic maghiar din Sibiu - d. 27 iulie 1963, în penitenciarul de la Aiud, decesul lui fiind înregistrat la Sfatul Popular omonim, cu numărul 1165/30 iulie 1963.(13);
Studii civile-Șase clase primare; școala de ucenici.
Profesie - Lăcătuș.
Studii militare - Nu are.
Activitate până în 1918
Lăcătuș la Atelierele C.F.R. Brașov (până în 1915); se înrolează în octombrie 1915, luptând în Rusia, România, Italia şi Albania; Demobilizat, fără venituri, intră în 1919, în „Garda Națională” apoi în „Divizia secuiască", formaţiuni antiromâneşti şi antibolşevice.
Activitate politică până în 1944-
Lăcătuș la Atelierele C.F.R. Brașov (1919); membru de sindicat (1919); membru PCdR din 1922; secretar al Comitetului județean Brașov al P.C.d R. (1924); arestat și închis (1924-1927); în 1930 participă la luptele fracționiste din partid și este trecut la munca de jos în Moldova; arestat pentru implicarea în organizarea activității sindicale, judecat și întemnițat (1933-1938); membru al C.C. al P.Cd R.(din 1938); arestat în timp ce încerca să treacă granița în U.R.S.S. (4 aprilie 1940); închis în penitenciarul din Cernăuți, fiind eliberat după ce sovieticii au ocupat Bucovina.
Activitate în U.R.S.S.
Primește cetățenia sovietică; membru al PCUS şi deputat în Sovietul Suprem al RSS Ucrainene (1940-septembrie 1944); a fost încadrat ofiţer politic în Armata Roşie, făcând propagandă la Secția română de la Radio Moscova și la postul radio românesc susținut de către Comintern; s-a implicat în recrutarea prizonierilor români pentru diviziile de voluntari; revine în România (septembrie 1944).
Activitatea politică după revenirea țară
Devine, după întoarcerea în ţară, unul dintre cei mai puternici oameni în stat, fiind membru al Biroului Politic şi al Secretariatului C.C. al P.C.d R./P.M.R (1945-1952), ministrul de Finanțe (8 noiembrie 1947-9 martie 1952); președinte al Comisiei pentru simplificarea și raționalizarea aparatului de stat (din 1 decembrie 1948); vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (16 aprilie 1949-28 mai 1952);
Deputat în Adunarea Deputaților (1946-1948); Deputat în MAN (1948-1952);
În toată această perioadă este agent al serviciilor secrete sovietice.
Grade militare- Maior- în Armata U.R.S.S.; general maior (1 noiembrie 1947- 49 de ani).
Decorații - Ordinul „Coroana României” în grad de „Mare Cruce”(1947)
Diverse
În perioada 1924-1940 a fost agent informator al Siguranţei.
A revendicat gradul de general cu următoarele argumente: „De ce să fie numai Dumitru Petrescu, spre exemplu, general? [...] Bine, dar pe Gheorghiu-Dej ce-l facem, mareşal?». Zic: «Lăsaţi-mă, tovarăşe!». Eu am fost sergent în armată”.
În lupta pentru putere din interiorul partidului, de la începutul anilor 50, s-a situat însă în tabăra învinşilor, la Plenara C.C. din 29 februarie-1martie 1952, a fost acuzat de „deviaţie de dreapta", sabotarea reformei monetare, subminarea dezvoltării cooperativelor agricole, „sprijinirea elementelor capitaliste de la sate şi oraşe", fiind exclus din toate funcțiile de partid și de stat. După doi ani de anchetă, (16 august 1952-toamna 1954), Vasile Luca a fost condamnat la 8 octombrie 1954, pentru „subminarea economiei naţionale“ la pedeapsa capitală, iar pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare”, la muncă silnică pe viaţă. În aceeaşi zi, prin Adresa nr. 44/BS a Prezidiului Marii Adunări Naţionale pedeapsa cu moartea i-a fost comutată în muncă silnică pe viaţă. Va fi încarcerat în penitenciarele Malmaison, Jilava, Văcărești, Râmnicul Sărat și Aiud.
Va fi reabilitat politic la Plenara C. C. al
P.C.R. din aprilie 1968 .
Corneliu Mănescu
(N. 8 februarie 1916, Ploiești, într-o familie de funcționari - d. 26 iunie 2000, București
Studii civile - Cursurile de drept și științe economice ale Universității din București.
Profesie - Jurist.
Studii militare - Școala de ofițeri
Activitate politică - Membru în Frontul Studenţesc Democrat, Membru al PCdR (1936)
Activitatea în armată 1940-1944
În 1940, este încadrat ca sublocotenent în Regimul 23 Infanterie,, Divizia 10 Infanterie.Va acționa cu această unitate, în perioada august-octombrie 1941, până aproape de Odessa, fără a participa la asediul acesteia;
Revenit în ţară, pentru a scăpa de reînregimentare se angajează ca funcţionar la Institutul Central de Statistică. A participat din partea instituției la recensământul din Transnistria (1941-1943).
Activitatea în armată în perioada 1944-1955
În martie 1945, este încadrat, din partea PCR, ca activist al Secţiei Militare a Comitetului judeţean de partid Ilfov, fiind primit şi în aparatul auxiliar al C.C. al P.C.R.
Va fi implicat în procesul de politizare (sovietizare) a Armatei, în februarie 1948 fiind încadrat şef al Direcţiei de Organizare şi Instructaj din Direcţia Superioară Politică a Armatei (D.S.P.A.), organism care se ocupa cu propaganda în rândul soldaţilor.
În 1950, a fost exclus din partid urmare a verificării executată de comisia formată din Leontin Sălăjan, Levy Brill şi Emil Popa. fiind acuzat că a fost apropiat al lui Lucreţiu Pătrăşcanu și că luptase pe Frontul de Răsărit, împotriva Uniunii Sovietice. Este mutat de la D.S.P.A. la şefia Casei Centrale a Armatei (C.C.A.), instituţie pe care o va conduce în perioada 1950-1952;
În 1952, Corneliu Mănescu revine la D.S.P.A., fiind numit locţiitor al şefului DSPA lucrând direct cu Nicolae Ceauşescu, liderul D.S.P.A. la acea vreme.
Este numit șef al D.S.P.A. în 1954, după plecarea lui Nicolae Ceaușescu.
Corneliu Mănescu va fi mutat în 1955, în poziţia de vicepreşedinte al Comitetului de Stat al Planificării. Responsabilitatea sa nu ţinea de calcule, ci de supravegherea desfăşurării lucrurilor din sectorul militar şi al înarmării din cadrul instituţiei. Pe lângă acestea, Corneliu Mănescu mai supraveghea şi relaţia CSP cu ministerul de Externe.
La 13 octombrie 1960, demnitarul comunist abandonează cariera miliară odată cu numirea sa ca ambasador în Ungaria.
Grade militare - Locotenent colonel (1948); colonel (1950); general maior (2 octombrie 1952- 36 de ani).
Evoluția politică după plecarea din armată:
Ambasador în republica Populară Ungară (1960-1961); ministrul Afacerilor Externe (1961-1972); președinte al celei de a XXII –a sesiuni a Adunării Generale a ONU (1967-1968); vicepreședinte al Consiliului Național al Frontului Unității Socialiste (1973-1977); ambasador în Franța (1977-1982); reprezentant permanent al RSR pe lângă UNESCO (1979-1982);
Deputat în Marea Adunare Nașională- circ. elect Băicoi, reg.Ploiești (1965-1969), Vălenide Munte, jud. Prahova (1969-1975) și Moreni, jud. Dâmbovița (1975-1980); președintele grupului român al Uniunii Interparlamentare (1973-1977); ); președintele Comisiei de politică externă și de cooperare economică a M.A.N. (1975-1977);
Membru al Comitetului executiv al Uniunii Interparlamentare (1973-1975); președintele Reuniunii de primăvară a uniunii Interparlamentare (1974);
În 1989 a fost unul din semnatarii „scrisorii celor șase” în care foști lideri comuniști îl criticau Nicolae Ceaușescu;
La 22 decembrie 1989, a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale ;
În iunie 1990, este ales senator în circ. elect. 30 Prahova, din partea FSN, desfășurându-și activitatea în legislatura 1990-1992.
Decorații- Ordinul „Steaua Republicii Populare Române” clasa a II-a (1964), „Ordinul Muncii”clasa I (1966)
Diverse
S-a căsătorit în 1950 cu Doina Dobrescu, având o fiica, Alexandra;
În armată a avut o atitudine arogantă față de subordonați, fiind celebru conflictul cu tânărul locotenent Ion Ioniță.
Nicolae Gh. Mihai
(N. 15 ianuarie1920, comuna Șocariciu, județul Ialomița, fiul lui Gheorghe și al Stelianei; Tatăl său a fost subofițer de marină și jandarmi - d. 25 mai 2012, Târgoviște).
Starea civilă- Căsătorit cu Aurica Marinescu, de care a divorțat în 1928; recăsătorit cu Aristița Vasilescu, cu care a avut un fiu, Gheorghe.
Studii civile - 4 clase primare în București (1931); Școala de arte și meserii, Călărași (1937).
Profesie - Tâmplar.
Studii militare - Cursul de comandanți și șefii de state majore de mari unități organizat de Academia Militară Generală (1951); Cursul academic de pe lângă Academia Militară de Marină din Leningrad-URSS (16 octombrie 1958).
Activitate politică - Membru PMR din noiembrie 1945. În perioada septembrie 1946-iulie 1947, a fost vicepreședinte și președinte al Sindicatului Marinarilor. Între iulie 1947-februarie 1948, a fost instructor cu organizarea la Județeana P.M.R. Constanța, iar între februarie 1948- septembrie 1949, a fost secretar al Comitetului Județean P.M.R. Tulcea.
În perioada septembrie 1949-octombrie 1950, a fost prim secretar al Comitetului P.M.R. al Canalului Dunăre-Marea Neagră.
Cariera militară
Militar în termen voluntar la Compania a 2-a a depozitelor Maritime (martie-iunie 1936);
Va fi îmbarcat pe distrugătorul Mărășești ( iunie-decembrie 1938), pe distrugătorul Regele Ferdinand (decembrie 1938-februarie 1939) și din nou pe distrugătorul Mărășești (februarie 1939-noiembrie 1942);
În perioada noiembrie 1942-noiembrie 1943 a fost încadrat ajutor al ofițerului cu infanteria și artileria pe canoniera Stihi, iar în perioada noiembrie 1943-noiembrie 1944 a îndeplinit funcția șef tunar și ajutorul ofițerului cu artileria pe aceeași navă;
Prin Ordinul MFA nr.1.913/ 30 octombrie1950, a fost numit locțiitor politic al comandantului Marinei Militare, mobilizat de partid în câmpul muncii;
Timp de șase luni, conform ordinului M.C. 3600 din 21 noiembrie 1951, va urma cursul de comandanți și șefii de state majore de mari unități organizat de Academia Militară Generală;
Prin Ordinul M.F.A. nr.0353/ 28 ianuarie 1953, a fost numit membru militar al Consiliului Militar al Comandamentului Marinei Militare, iar prin Ordinul M.F.A. nr.M.C. 02008/ 12 septembrie 1953, a fost numit comandant al Flotilei de Dunăre;
Prin H.C nr.512/ 13 aprilie 1954 și Ordinul M.F.A. nr. MC 0765/ 16 aprilie 1954, a fost numit comandant al Forțelor Maritime Militare;
La 16 octombrie 1958, a absolvit cursul academic de pe lângă Academia Militară de Marină din Leningrad, U.R.S.S.;
În luna martie 1958, a fost pus la dispoziția Direcției Cadre a M.F.A., fiind propus de ministrul Forțelor Armate, generalul locotenent Leontin Sălăjan, pentru retrogradarea la gradul de sergent major și trecerea în rezervă pentru că a ascuns legăturile cu mișcarea legionară din perioada 1940-1941; Prin H.C.M nr.481/ 13 aprilie 1959 și Ordinul M.F.A. nr. MC 00756/ 21 aprilie 1951 a fost retrogradat la gradul de sergent major și trecut în rezervă;
În urma memoriilor depuse, prin H.C.M. nr.1013/ 25 decembrie 1963, i se redă gradul de contraamiral, iar prin H.C.M. nr 542/ 27 iulie 1964, este rechemat în cadrele active ale armatei, pe aceiași dată fiind trecut în rezervă;
Pentru implicarea în complotul împotriva lui Nicolae Ceaușescu, prin Decretul Consiliului de Miniștri nr.278 din 4 iunie 1970, “pentru fapte incompatibile cu calitatea de ofițer în rezerva armatei și manifestări cu character dușmănos” i se retrage din nou gradul de contraamiral în rezervă, fiind luat în evidența armatei cu gradul de soldat; I se va stabili domiciliu obligatoriu în Târgoviște;
În anul 1972, C.C. a P.C.R. a fost de acord ca fostului contraamiral să i se acorde o pensie de 2500 de lei;
Grade militare
În anul 1943, a fost avansat la gradul de sergent major în rezervă;
La 26 octombrie 1950, a fost chemat în cadrele active ale armatei, cu gradul de căpitan rangul 2, iar la 21 iunie 1952, a fost avansat la excepțional la gradul de căpitan de rangul 1.
Prin Decretul nr.125/ 14 aprilie 1954 a fost înaintat în gradul de contraamiral (34 de ani).
Trecere în rezervă - 29 aprilie 1959, cu gradul de sergent major; rechemat în cadrele active ale armatei prin H.C.M din 27 iulie 1964, pe aceeași dată fiind trecut în rezervă.
Decorații - Medalia „Bărbăție și Credință” clasa a III-a și Ordinul “Steaua Republicii ” clasa a IV-a (1948), Ordinul „Steaua Republicii ” clasa a V-a (1949).
Diverse
În perioada iulie 1937-martie1938 a muncit ca tâmplar la un atelier;
În luna noiembrie 1944 a fost desconcentrat, locuind în Constanța, fără nici o ocupație până în toamna anului 1945;
În noiembrie 1945-octombrie 1947, a fost muncitor la Cooperativa “Ancora”a Sindicatului Marinarilor din Constanța, o perioadă de două luni (ianuarie-februarie 1947) fiind îmbarcat ca timonier pe remorcherul „Vârtosul”;
În urma verificărilor executate în anul 1958 va fi retrogradat la gradul de sergent major, grad pe care îl avea înainte de cehemarea în rândul cadrelor active, pentru următoarele acuzații:”în urma verificărilor făcute de organele de partid s-a constatat că în perioada 1940-1941, în timp ce era ambarcat pe distrugătorul Mărășești, a fost membru activ al mișcării legionare, luând parte la ședințele cuibului legionar, plătind cotizații și difuzând broșuri legionare; a participat la unele acțiuni propagandistice desfășurate de legionari la sate, unde ținea discursuri în care explica politica legionară; a abuzat de funcția pe care o deținea în cadrele F.M.M., exercitând presiuni asupra celor care cunoșteau activitatea sa legionară, spre a nu declara nimic; a menținut în mod conștient în diverse funcții în cadrul C.F.M.M. o serie de foști legionari sau simpatizanți ai acestora, sub pretextul că sunt specialiști”
După trecerea în rezervă, la 20 mai 1959 a fost repartizat de către Ministerul Economiei Forestiere în funcția de șef la Atelierului de prototipuri mobilă din Institutul de Cercetări Forestiere București:
Nicolae Mihail a mai fost acuzat că pe timpul cât a fost ambarcat pe “Mărăști”făcea contrabandă cu colaci de sârmă de cupru pe care îi aducea din porturile sovietice Odesa și Sevastpol; că a fost surprins, în iarna 1947-1948, sustrăgând o supieră de argint dintr-un restaurant constănțean;că în calitate de secretar al județenei de partid Tulcea a permis strângerea, pe căi ilegale, a unor fonduribănești pentru repararea sediului instituției.
A fost caracterizat ca fiind un tip “orgolios, orgoliu combinat cu un carierism feroce” sau „distant, îngâmfat și-i plac chefurile”.
Leontin (Silaghi) Sălăjan
(N. 19 iunie 1913, com. Santău, comitatul Sătmar, Austro-Ungaria, cu numele de Leon Silaghi (Szilágyi) - d. 28 august 1966, București)
Naționalitate - Maghiară.
Studii civile - Școala primară; Școala de meseriași la Atelierele C.F.R. Tmișoara.
Profesie- Lăcătuș.
Studii politice-Nu are.
Studii militare - Academia Militară un curs superior special (1953)
Activitate politică - Membru P.C. d R.(1939);
Membru al secretariatului Comitetului regional Banat al P.C.d R. (1940-1943); prim secretar al Comitetului regional de partid Satu Mare (iulie 1945); adjunct al ministrului Sănătății și prevederilor Sociale (22 aprilie 1948-24 septembrie 1949); ministru Construcțiilor (1949-20 martie1950); Membru al C.C. al P.C.R/ P.M.R/ P.C.R (21 octombrie 1945- 28 august 1966);
Membru supleant al Biroului Politic la C.C. al P.C.R.(28 decembrie 1955-24iulie 1965); Membru al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. (24 iulie 1965-28 august 1966);
Deputat în Marea Adunare Națională ales în circ. elect. Sălaj (1946-1948 și 1948-1952); Arad-Nord, regiunea Arad (1952-1957); Oradea Nord, regiunea Oradea (1957- 1961 și 1961-1966).
Cariera militară - Stagiu militar la Regimentul 3 Transmisiuni, arma geniu (1934-1936), fiind avansat sergent16 octombrie 1935; este chemat în rândul cadrelor active ale armatei primind gradul de general maior (18 martie 1950); Șef al marelui stat Major al Armatei Române și adjunct al ministrului Forțelor Armate (20 martie 1950 - 37 de ani), prim-adjunct al ministrului Forțelor Armate și Șef al Marelui Stat Major (1951 - 1954); a fost eliberat din funcție la 26 aprilie 1954; ministrul Forțelor Armate (4 octombrie 1955-28 august 1966).
Grade militare - soldat(1934-1936); general-maior (18 martie 1950); general-locotenent (2 octombrie 1951); general de armată (1959).
Decorații – Ordinul „Tudor Vladimirescu” clasa I (1966); „Ordinul Muncii” clasa a III-a (1949); Ordinul „23 August”clasa I (1959); Ordinul „Steaua Republicii Populare Române” clasa I (1963), medalia „A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România” (1961) .
Diverse
După stagiul militar, a lucrat ca muncitor lăcătuș la depoul C.F.R. din oradea;
Larry Wtts prezintă faptul că Leontin Sălaj ar fi fost agent sovietic/cominternist;
În perioada 25 mai 1949-5 februarie 1950, comisia condusă de generalul Leontin Sălăjan, ajutat de Vasile Vâlcu, a verificat toți comuniștii din armată;
La 5 septembrie 1955, a aprobat ca trei generali și șapte ofițeri români să urmeze timp de doi ani cursurile Academiei Militare Sovietice “Klement E.Voroșilov” din Moscova;
În timpul revoluției ungare din 1956, Sălăjan a făcut parte împreună cu Emil Bodnăraș, Alexandru drăghici, și Nicolae Ceaușescu din Comandamentul Național organizat pentru a împiedica orice revoltă internă posibilă în Republica Populară Română;
La 20 martie 1958, a ordonat scoaterea personalului Trupelor Radiotehnice din subordinea armei Artilerie Antiaeriană, arma Radiolocație devenind o entitate de sine stătătoare;
Aprobă achiziționarea mai multor cantități de armament și muniție din U.R.S.S., printre care și un lot de 200 de tancuri T 34/85, cu un grad de uzură de 34 %, care erau oferite gratuit;
În perioada cât a condus Ministerul Forțelor Armate, Marina Militară va fi dotată cu nouă vedete purtătoare de rachete (1962-1965);
La 14 decembrie 1962, a propus C.C. al P.M.R. și acesta a aprobat înființarea Studioului Cinematografic al Ministerului Forțelor Armate ale R.P.R.;
Urmare a propunerii lui Leontin Sălăjan, la 27 iunie 1964, Comitetul Central al P.M.R.a aprobat desființarea Direcției Superioare Politice a Armatei și înființarea Consiliului Politic Superior al Forțelor Armate;
A avut probleme cu consumul de băuturi alcoolice, care potrivit generalului Ion Ioniță, i-ar fi provocat moartea prematură;
Și a botezat copilul cu numele de Ana, în ton cu numeroși alți activiști importanți ai partidului, din considerație pentru Ana Puaker;
I s-au organizat funeralii naționale la 30 august 1966; Catafalcul a fost depus, după tipic, în holul de la Sala Palatului; Zilele de 29 și 30 august au fost declarate zile de doliu național; O comisie condusă de secretarul P.C.R. Alexandru drăghici a organizat funeraliile. În semn de prețuire a memoriei lui Leontin Sălăjan, prim-ministrul Ion Gheorghe Maurer și-a amânat cu 48 ore vizita sa în Grecia; Au participat la funeralii ministrul apărării din U.R.S.S., mareșalul Rodion Malinovski , precum și miniștrii apărării din celelalte state membre ale Organizației Tratatului de la Varșovia; Rămășițele sale pământești au fost înmormântate într-o criptă aflată în semicercul din jurul Monumentului eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism.
Numele Leontin Sălăjan a fost acordat unui bulevard din nou-construitele cartiere muncitorești din București (astăzi Bulevardul Nicolae Grigorescu), precum și Pieței Titan. După Revoluția din decembrie 1989, bulevardul și piața au fost redenumite;
Școala Superioară de ofițeri de Artilerie Antiaeriană și Radiolocație din Brașov a primit numele de „Leontin Sălăjan”.
Țârcă Sterian
Cariera militară-
Șef al Direcției organizare și instructaj din D.S.P.A.(martie-octombrie 1950); commandant al Flotei Maritime Militare (octombri 1950-aprilie 1951); șef al Direcției tehnice (septembrie 1952-octombrie 1953); locțiitor la Direcția înzestrării materiale (octombrie 1953-iunie 1954); membru în Consiliul Militar al Regiunii a 2-a Militară (1954); comandant al Diviziei 37 Mecanizată (decembrie1957-decembrie 1958); șeful Statului major al Regiunii a 3-a Militară Cluj (decembrie 1958-august 1959); comandant al Regiunii a 3-a Militară Cluj (august 1959-noiembrie 1964); locțiitor Direcția pregătirii de luptă din Ministerul Forțelor Armate (17 decembrie 1964-18 februarie 1966); șef la Direcția pregătirii de luptă din Ministerul Forțelor Armate (18 februarie1966-8 iulie 1969); comandant al Comandamentului infanteriei și Tancurilor (8 iulie 1969-1977);
Grade militare-colonel (1950); general maior (10 martie1951-37 de ani); general locotenent (1958); general colonel (1969).
Activitate după părăsirea armatei
Încadrat adjunct al ministrului Aprovizionării Tehnico–Materiale și Controlul gospodăririi Fondurilor Fixe și director al Direcției Generale a Rezervelor de Stat (1977-26 martie 1979);
Decorații - „Ordinul Muncii” clasa a II-a; Ordinul “Steaua Republicii Populare Române” clasa a IV-a (1948); Ordinul „23 August” clasa a IV-a; Medalia „Eliberarea de sub jugul fascist”; Medalia „Meritul Militar” clasa a II-a și clasa I; titlul de”Erou al Muncii Socialiste” și Medalia de Aur „Secera și Ciocanul”(1971); clasa a IV-a (1964), clasa I (1969); Ordinul „Tudor Vladimirescu”clasa a III-a (1966); titlul de „Erou al Muncii Socialiste”(1981); Ordinul „Steaua Republicii Socialiste România” clasa I (1986); Ordinul „Meritul Militar” clasa a II-a și clasa I.
Diverse
A fost avansat la gradul de colonel pentru merite ”în propaganda împotriva regimului antonescian și inițiative personale pentru strângerea de fonduri pentru ajutorul roșu”
A participat , în perioada 9-21 aprilie 1962, în Ungaria, la o aplicație de cooperare în cadrul Tratatului de la Varșovia;
La 14 octombrie 1962, a condus reactivarea Bg. 2 V.M. cu comandamentul la Brașov și cu batalioanele dislocate la Sfântu Gheorghe, ghimbav și Predeal;
Suspectat de relații cu serviciile secrete sovietice, în anul 1977 va fi trimis în economia națională, fiind încadrat adjunct al ministrului Aprovizionării Tehnico –Materiale și Controlul gospodăririi Fondurilor Fixe și director al Direcției Generale a Rezervelor de Stat periferice;
În anul 1979, el a fost demis din ambele funcții.
La 22 decembrie 1989, în uniformă militară, s-a prezentat la sediul Televiziunii Române,în studioul 4, alături de ceilalți complotiști, îndemnând militarii să se alăture poporului, respectiv noii orientări politice.
La terminarea Academiei Militare „K.E.Voroșilov”, generalul maior V.A. Kutuzov îl caracteriza astfel: „Colonelul Țârcă s-a dovedit a fi sârguincios și cu atitudine plină de abnegație față de învățământ. Inteligență naturală ieșită din comun. Se recomandă a fi folosit în funcții de comandă la o mare unitate superioară”;
A fost decorat cu Ordinul “Suvurov”, clasa I-a pentru ”calități personale și calificare de excepție” în specialitatea comandă și stat major, arme întrunite
Fostul său subordonat, generalul Iulian Topliceanu remarca faptul că generalul Târcă „s-a format mai mult la școala vieții și aborda mai puțin problemele de teorie și strategie militară și că era foarte apropiat de subordonați, iar aceștia țineau mult la el, pentru că se interesa de problemele fiecăruia și se străduia să-I înțeleagă și să-i ajute”.
Bibliografie selectivă
- Florica Dobre (coordonator): Consiliul Național pentru Studiera Arhivelor Securității. Membrii C.C. al P.C.R. 1945–1989. Dicționar. Editura Enciclopedică, București 2004
Ion Ioniță, Însemnări, Ed. Curtea veche, București,2008
- Iulian Patca, Vasile Tutula, Ovidiu Purdea-Someș, De la Armata a 4 (de Nord) la Divizia 4 Infanterie “Gemina”, Ed. Casa Cărții de Știință,Cluj Napoca, 2016
- Petre Opriș, Armată, spionaj și economie în România (1945-1991), Ed. Trei, București, 2021,
- Florin Șperlea, De la Armata Regală la Amata Populară. Sovietizarea armatei române 1948-1955, Ed.Ziua, București, 2003
- Constantin Ucrain, Personalități ale Infanteriei Române, vol.IV, Ed. Pro Transilvania, București, 2003,
- Laurenţiu Ungureanu,Radu Eremia, Apostolii lui Stalin: evanghelia comunistă după Vasile Luca, ministrul de Finanţe cu şase clase, 07.09.2014,adevarul.ro
- Laurenţiu Ungureanu,Radu Eremia, Apostolii Epocii de Aur, episodul #26. Corneliu Mănescu, omul care a dus cuvântul lui Ceauşescu la ONU, 6 august 2022
- Larry Watts, Ferește-mă, Doamne, de prieteni, Ed.Rao, București, 2011,
