Ofițerii cu origine sănătoasă

În perioada 1945-1955, numărul ofițerilor Armatei Române s-a redus dramatic de la 19.642 la aproximativ 700. Venerabilii generali, care au condus cu pricepere şi curaj trupele române pe câmpurile de luptă ale celor două războaie mondiale sunt batjocoriţi, în această perioadă peste 161 de generali vor fi condamnaţi, 78 dintre ei  murind în închisorile comuniste.

Una din sursele de formare a generalilor necesari Armatei Populare o va reprezenta tinerii cu o pregătire intelectuală sumară, care la admiterea în şcoala militară vor da examen la dictare şi rezolvarea unei probleme de matematică. Avansarea la gradul de general devine, în acste condiții, pur politică, noile criterii pe baza cărora un militar putea ajunge în doar cîţva ani la acest grad nu mai aveau nimic de a face cu criteriile riguroase din perioada interbelică. Origine socială sănătoasă și devotament faţă de cauza poporului şi a partidului asigurau o carieră militară de succes. Pentru ca succesul să fie sigur aceştia trebuiau să se căsătoreacă, doar după ce viitoarea soţie şi părinţii acesteia erau verificaţi asupra moralităţii, originii sociale  şi a devotamentului faţă de R.P. Română. Lăcătuşi, mecanici, strungari, tinichigi, ospătari sau muncitori necalificaţi ajung în aceată perioadă în funcţii importante în armată, în condiţii normale ei neputând spera măcar la onoarea de a deveni ofiţeri.

Sistemul de avansare a tinerilor ofițeri se bazează pe o regulă extrem de simplă, anul şi gradul (în această perioadă au existat numeroase cazuri de ofiţeri care au  obţinut  două şi  chiar trei grade într-un singur an). Faptul că majoritatea acestor tineri ofițeri nu absolviseră  liceul nu avea nicio relevanță. Un argument forte pentru o avansare spectaculoasă în carieră, specific acestei perioade, îl reprezenta efectuarea studiilor în U.R.S.S.. O perioadă de timp nu va conta că mulți dintre tinerii ofițeri români, pe timpul studiilor, vor fi racolați de serviciile de informații rusești. Dacă în perioada interbelică ofițeii erau avansați, de regulă, după 47 de ani, în Armata Populară iar vârsta de avansare la primul grad de general a scăzut spectaculos, ea variind între 27 şi 46 ani,  Niciunul dintre generalii din Armata Regală nu a deținut titlul de doctor, în această perioadă generalii Constantin Olteanu și Nicolae Militaru vor fi primii care vor obține acest titlu științific.

Evenimentele din decembrie 1989 vor evidenția cu prisosință nocivitatea utilizării acestor criterii. Deși juraseră credință poporului român, generalii români, în frunte cu  Vasile Milea, au transformat, din păcate, armata română în principala forţă de represiune. Politicienii vremii vor dirija sancționarea celor vinovați după criteria numai de ei știute. Cazul „Intercontinental” este semnificativ in acest sens. Trei dinter corifei- generalul colonel Vasile Milea, generalul locotenent Ion Dincă și generalul colonel Ion Hortopan- sunt cei care au ordonat și au condus efectiv executarea represiunii soldată cu zeci de morți și răniți. După evenimente Vasile Milea este declarat erou al revoluției și avansat post mortem. Ion Dincă este arestat și condamnat la inițial la moarte, ulterior, la 26 aprilie 1993, condamnarea reducându-se la 15 ani și șapte luni de închisoare. Ion Hortopan nici măcar nu a fost anchetat.

Ion Dincă

DINCA IONN. - 3 noiembrie 1928, comuna Cobia, județul Dâmbovița - d. - 9 ianuarie 2007, București.Înmormântarea sa cu onoruri militarea la Cimitirul Ghencea Militar a stârnit un imens scandal.

Studii civile - Școala primară (1935-1940); Gimnaziul industrial  din Făgăraș (4 clase).

Profesie - Strungar.

Studii militare - Școala Militară Politică Nr.1 Ineu (1948 - februarie 1949); Școala Militară de Ofițeri; Cursul de locțiitori politici de regimente și instructori de mari unități (noiembrie 1950 - mai 1951); Cursul academic superior de comandanți și șefi de state majore de pe lângă Academia Militară “I.V.Stalin” (octombrie 1954 - octombrie 1955); Academia Militară Generală, Facultatea de Arme Întrunite (1965 - 1968), pe care o absolvă ca șef de promoție.

Activitate politică - Membrul P.C.R. (1947) ; prim-secretar al Comitetului Județean de Partid din Argeș (iunie 1973 - iunie 1976);  prim-secretar al Comitetului municipal București al P.C.R. și primar general al municipiului București (iunie 1976 - februarie 1979); 

Deputat în M.A.N. în perioada 1961- 1989; președinte al Comisiei pentru probleme de apărare a M.A.N.(22 martie 1975 - 1 aprilie 1980).

Cariera militară - Voluntar în armată - Regimentul 4 A.A. din Brașov (1948); ofițer la Secția politică a M.Ap.N. și membru în comisia de verificare nr.12 a membrilor de partid din armată (1949); locțiitor politic al comandantului Batalionului 3 transmisiuni din Divizia 1 Vânători de Munte (mai 1950 - martie 1951), șef birou în Direcția organizare și instructaj (martie - mai 1951), șef Secție și locțiitor al șefului Direcției Organizare din D.S.P.A. (mai 1951 - octombrie 1954);  șef Secție politică Corpul 81 Artilerie Antiaeriană (octombrie 1955 - iulie 1957);  instructor al C.C. al P.C.R.(iulie 1957-iamuarie 1958);  șef sector în secția Administrativă a C.C. al P.M.R. (4 ianuari - 4 decembrie1958); șef al Sectorului  muncă de partid în M.F.A. și M.A.I.din cadrul Secției Organizațiilor de partid a C.C. al P.M.R.(4 decembrie 1958 - 17 iunie 1960); șef al D.S.P.A. (17 iunie 1960 - iunie 1964): secretar al Consiliului Politic Superior al Forțelor Armate (iunie 1964 - 14 iunie 1965); adjunct al șefului (29 august 1968 - 9 noiembrie 1970), prim adjunct al șefului (9 noiembrie 1970 - 1971) și șef al Secției pentru Controlul Muncii în M.Ap.N., Ministerul de Interne, C.S.S. și Justiție (1971 - 18 aprilie 1972); membru al Consiliului Apărării R.S.R. (13 octombrie 1972 - 9 noiembrie 1973).

Grade militare - locotenent (1949); locotenent major (1950); căpitan (1951); maior (1952); locotenent colonel (1954); colonel (1959); general maior (10 martie 1961- 33 de ani); general locotenent (26 august 1969).

Trecut în rezervă- 25 august 1977.

Evoluția politică după plecarea din armată - A ocupat următoarele funcții: vicepreședinte al Biroului executiv al Comisiei centrale de partid și de stat pentru sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale (din 3 martie 1978); președinte al Biroului executiv al Comisiei pentru arhitectură și sistematizare a municipiului București (din 3 martie 1978); viceprim-ministru al Guvernului și Ministrul Construcțiilor Industriale (1 februarie 1978 - 1 aprilie 1980); prim-viceprim- ministru al Guvernului (1 aprilie 1980 - 22decembrie 1989); președinte al Consiliului de coordonare a activității de investiții (din 1980); președinte al Consiliului de coordonare a activității din ramurile mine, petrol, geologie, energie electrică și termică (din 1980); președinte al Biroului executiv al Consiliului Național al Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii și Gospodăririi Apelor (în noiembrie 1982); vicepreședinte al Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice și Sociale (7 decembrie 1982 - 1985); președinte al Comisiei pentru problemele cooperării economice și relații internaționale ale partidului și statului a C.C. al P.C.R.(martie 1988); membru al Comisiei centrale pentru organizarea și modernizarea proceselor de producție și valorificarea superioară a materiilor prime și materialelor (în 1988); membru al Comisiei centrale pentru optimizrea transporturilor (în 1988); membru al Grupului Român din Uniunea Interparlamentară (1 aprilie 1985-22 decembrie 1989).

Implicare în represiunea din 16-22 decembrie 1989 - A coordonat deplasarea gărzior patriotice din Oltenia la Timișoara și represiunea din București în noaptea 21/22 decembrie 1989. A fost condamnat inițial la moarte, ulterior, la 26 aprilie 1993, condamnarea se va reduce la 15 ani și șapte luni de închisoare. Va petrece după gratii doar cinci ani și trei luni.

Decorații

„Ordinul Muncii” clasa a II-a (1948); Ordinul „Apărarea Patriei”clasa a III-a (1961); Ordinul “23 august” clasa a III-a (1964), clasa a II-a (1969), clasa I (1988); Ordinul „Tudor Vladimirescu", clasa a II-a (1974); „Steaua Republicii Populare Romane", clasa a V-a; Ordinul „Steaua Republicii Socialiste", clasa a III-a (1974); Ordinul „Meritul Agricol”clasa a II-a (1974); titlul de „Erou al muncii socialiste" și Medalia de Aur „Secera și Ciocanul”(1981);

Medalia „A V-a aniversare a R.P.R.”(1953)  Medalia „10 ani de la înființarea primelor unități ale Armatei Populare Române”(1958); medalia „Meritul Militar” clasa a III-a, clasa a II-a,

clasa I.

Diverse

A muncit ca băiat de prăvălie în Găiești (1940 - 1942) , ucenic (1942 - 1946) și strungar (1946- mai 1948) la fabrica „Nitramonia” Făgăraș;

Averea lui Ion Dincă, conform autobiografiei consta în „una casă țărănească cu trei odăi, un hectar de pământ arabil, una vacă cu doi viței și trei oi” moștenite de la părinți. În timp, pentu a avea o origine cât de cât sănătoasă, averea sa, constatată de Comisia de verificare, s-a redus la două oi și un miel;

Pentru duritatea cu care acționa împotriva celor încălcau idealurile clasei muncitare a fost alintat „Ion Te-leagă”;

Avansările la excepțional în gradele de maior și locotenent colonel s-au executat la propunerea lui Nicolae Ceaușescu;

În aprecierea de serviciu pe anul 1957, Leontin Sălăjan, ministrul forțelor armate, consemna: „Este un tovarăș cinstit, modest și corect în activitatea sa. Sarcinile primite din partea organizației de bază le-a îndeplinit cu simț de răspundere și inițiativă. Este perseverant în îndeplinirea sarcinilor. […] Uneori este pripit în unele aprecieri pe care le face”;

Pe timpul controalelor, Dincă își așeza ostentativ pistolul pe birou și apoi începea interogatoriile;

La cutremurul din 1977, împreună cu ministru Apărării Naționale, Ion Coman, va coordona , din ordinul lui Nicolae Ceaaușescu, îndepărtarea urmărilor seismului;

În perioada cât a fost primar al Bucureștiului se remarcă prin operațiunea de îndepărtare a balcoanelor și demolarea Bisericii”Sfânta Vineri”, în 1987;

După eliberarea din penitenciarul Jilava, se va angaja consilier la firma ginerelui său Nicolae Badea.

Vasile Milea

MILEA VASILEN. - 1 ianuarie 1927, Lerești, județul Muscel - d. - 22 decembrie 1989, București. Înmormântat cu onoruri militare în comuna Lerești.

 Studii civile - Liceul Comercial „Mihai I”din București (1946).

Profesie - Militar.

Stare civilă - Căsătorit cu Nicoleta, la 30 noiembrie 1953.

Studii militare  - Școala Militară de Ofițeri de Infanterie din Sibiu (1947-1949); Școala de comandanți Companii Tancuri de la Colibași (februarie – 15 mai 1950); Facultatea de Tancuri, Blindate și Mecanizate din cadrul Academiei Militare Generale din București ( octombrie 1950-05.09.1952), ca șef de promoție; Curs special de limba rusă (14 aprilie - 7 septembrie 1953); curs postacademic superior (1 octombrie 1963 - 1septembrie 1964).

Activitate politică – Membru al P.N.Ț.(1946), Membru P.M.R (16 februarie 1955) ; membru P.C.R. (6 octombrie 1960);

Membru supleant al C.C al P.C.R.(27 noiembrie 1974 - 23 noiembrie 1979); membru al C.C al P.C.R. (23 noiembrie 1979 - 22 decembrie 1989); membru supleant al Comitetului Politic Executiv al C.C al P.C.R. (decembrie 1985 - 22 decembrie 1989);

Deputat  în Marea Adunare Națională (1975 - 1980) și (1985 - 22 decembrie 198); președinte al Comisiei Marii Adunări Naționale pentru Probleme Militare (1977); membru al Consiliului Național al Frontului Unității Socialiste (1974);  membru supleant al C.C. al P.C.R. (1974);  membru titular al C.C. al P.C.R. (1979).

Cariera militară- Comandant de pluton, companie și batalion în Brigada 9 Tancuri (1949-1950); locțiitor pentru blindate, tancuri și mecanizate al comandantului Corpului 38 Armată (5 septembrie-9 decembrie 1952); șef al Secției Pregătire de Luptă la Regiunea 2 Militară (8 ianuarie 19531953); comandant al Regimentului 196 Tancuri și Autotunuri (7 septembrie 1953 -11 iunie 1956); șef de stat major Divizia 49 Mecanizată (11 iunie 1956 - 6 aprilie 1957);  comandant al Diviziei 9 Mecanizate „Mărășești" (6 aprilie 1957- 30 aprilie 1958); locțiitor al șefului Secției Pregătire de Luptă a Regiunii 2 Militare (30 aprilie 1958 - 7 octombrie 1959); locțiitor pentru învățământ (7 octombrie 1959 - 22 noiembrie 1960) și comandant al Școlii Superioare de Ofițeri de Tancuri și Auto din Pitești (22 noiembrie 1960 -7 septembrie 1964); comandant al Diviziei 6 Tancuri (7 septembrie 1964 - 15 iunie 1965); șef de stat major (iunie 1965 - iulie 1969) și comandant al Armatei a 3-a, dislocată la Cluj (8 iulie 1969 - 7 iunie 1973); șeful Statului Major al Gărzilor Patriotice (7 iunie 1973 – 5 iunie 1978); comandant al Armatei a 2-a, dislocată în garnizoana București (5 iunie 1978 - 31 martie 1980); prim adjunct al ministrului și șef al Marelui Stat major al Armatei Române  (31 martie 1980-17 decembrie 1985);  ministru al apărării naționale (17 decembrie 1985-22 decembrie 1989).

Grade militare - sublocotenent (9 mai 1949); locotenent (30 decembrie 1949);locotenent major (13 iunie 1952); căpitan (5 septembrie 1952);maior (14 august 1954); locotenent colonel (13 noiembrie 1956);colonel (30 decembrie 1962); general maior (25 octombrie 1964- 37 de ani); general locotenent (20 august 1969); general colonel (7 iunie 1977); general de armată p.m. (22 decembrie 1989).

Decorații - Ordinul „Steaua Republicii Socialiste România”clasa a V-a și clasa a IV-a; Ordinul „23 August”clasa a III-a și clasa a I; Ordinul „Apărarea Patriei”clasa a III-a; „Ordinul Muncii” clasa a III-a și clasa a II-a.

Diverse

În perioada 14 aprilie - 7 septembrie 1953, urmează cursul special de limba rusă, pentru trimitere la studii în URSS, neacordând atenția necesară și clasificându-se ultimul dintre cursanți;

 După luare în primire a comenzii Regimentului 196 Tancuri și Autotunuri, se va implica în îmbunătățirea bazei materiale de instrucție prin realizarea unor săli tehnice și de specialitate care vor fi date exemplu pe Regiunea 2 Militară. Prin implicarea sa directă, acestuia nefiindu-i rușine să lucreze alături de subordonați, se va amenaja parcul de mașini”. Deși era comandantul regimentului, a lucrat efectiv la parcul de mașini. A cărat piatră, plăci de beton și avea palmele pline de bătături.Exemplul său  a fost urmat și de alți ofițeri care munceau cot la cot cu el.” Cei din aparatul de partid reclamau că exploatează oamenii.

În anul 1954, este reclamat de către ofițerii aparatului politic că ar fi bruscat  un subofițer, pentru că blocase coloana regimentului în timpul unei aplicații la Ciocârlia, dar comandantul diviziei nu a luat nici o măsură.

În primăvara anului 1955, pe timpul  inspectării Diviziei 49 Mecanizată de către  Ministerul Apărării Naționale, regimentului îi revine sarcina de a prezenta un exerciți tactic în zona Ciocârlia-Valea Dacilor. Pe timpul deplasării la o repetiție a acestei activități, căpitanul Vasile Milea, a luat volanul de la șoferul autoturismului GAZ-67 cu care se deplasa, iar la intrarea în localitatea Ciocârlia s-a răsturnat cu mașina într-un șanț, cu această ocazie doi ofițeri, care îl însoțeau, fiind răniți. La finalul aplicației, deși regimentul a fost apreciat cu calificativul „bine”, Vasile Milea va fi aspru criticat de către președintele comisiei de inspecție.

În perioada în care a fost încadrat șef de stat major la Diviziei 49 Mecanizată, Depozitul de muniții Creta îi va da mari bătăi de cap. Este extrem de dur cu subordonații  în încercarea de a pune ordine în cadrul obiectivului. Va fi reclamat că a bruscat și înjurat personalul care asigura paza depozitului.

Urmare a deselor sesizări ale ofițerilor politici, generalul Leontin Sălăjan îl va chema la ordin, atenționându-l  asupra modului cum trebuie să lucreze cu Secția politică și îi recomandă să nu-i mai înjure pe cei indisciplinați și” să folosească regulamentul disciplinar, că era mai bine pentru el.”

La 10 mai 1957, Vasile Milea este chemat la comandamentul Regiunii a 2-a Militare  să explice de ce a bruscat, din nou, un ofițer. Comandantul regiunii militare a înțeles situația, solicitându-i înaintarea unui raport scris. Rezoluția pe acest raport este următoarea:”Ofițerul a fost chemat și atenționat în fața Consiliului Militar și și-a luat angajamentul că nu va mai face asemenea abateri. La dosarul personal al ofițerului.” Este sancționat cu „avertisment că nu corespunde pe deplin  funcției”. 

La 8 iulie 1957, cazul său este discutat de comisia ministerială condusă de generalul colonel Iacob Teclu, aceasta hotărând că  „lt.col. Vasile Milea rămâne în continuare comandantul Diviziei 49 Mecanizată, până la terminarea anului de instrucție. La terminarea anului de instrucție comandantul Regiunii 2 Militare va raporta dacă ofițerul și-a schimbat comportarea. Atunci se va reanaliza cazul față de modul cum și-a îmbunătățit comportarea și față de posibilitățile de înlocuire ce vor fi atunci. Pentru bruscarea lt.maj. Nistor Victor rămâne în vigoare pedeapsa de avertisment că nu corespunde pe deplin funcției ce o are, dată de comandantul Regiunii 2 Militare.

Pentru a rezolva îmbunătățirea bazei materiale de instrucție, precum și sistematizarea locurilor de adunare a efectivelor și a parcurilor auto din garnizoanele din subordinea diviziei, a demarat o serie de măsuri, care îi  vor produce  mari problem și se vor finalize cu destituirea din funcție. Pentru aprovizionarea cu ciment, după ce a obținut aprobarea eșaloanelor superioare, va detașa 200 de militari care vor lucra la Fabrica de ciment din Medgidia, iar pentru procurarea nisipului Compania transport a diviziei va fi detașată la Cariera Cuza Vodă – Nisipari. Deasemenea, a dispus ca toate cele 200 de autocamioane care participaseră la o aplicație în zona Iași, la întoarcere în unitate să fie încărcate cu balast (prundiș) din albia Siretului. Cu materialele procurate se vor executa lucrării în toate unitățile din subordinea divizie, deosebit de complexe fiind cele din garnizoana Basarabi.

La sesizarea dușmanior lt.col. Vasile Milea, controlul executat de o comisie a Controlului Financiar Intern (C.F.I.) va constata o pagubă de peste 700.000 lei, comandantului fiindu-I imputate lipsuri la parcul auto, la carburanți și depășirea normelor de kilometri. Se va mai constata  obligarea subordonaților să fure de pe șantiere, comportamentul violent al locotenent colonelului Vasile Milea față de subordonați,. Din aceste motive, precum și pentru desconsiderarea activității secției politice, acesta va fi exclus din P.M.R. (30 iulie 1958).

La 6 octombrie 1960, Comisia de Partid de pe lângă Direcția Superioară Politică a Armatei, a hotărât ridicarea sancțiunii și reincadrarea lui în rândurile membrilor de partid, fără să i se recunoască vechimea în partid avută anterior.

 În perioada 19 - 27 octombrie 1986, execută, în fruntea unei delegații militare, o vizită în SUA, aceasta fiind prima din partea unei țări membre a Tratatului de la Varșovia.

Pe timpul evenimentelor din decembrie 1989 , generalul colonel Vasile Milea a avut un comportament contradictoriu.

În ziua de 17 decembrie 1989, a emis ordonul de  executare a uzului de armă împotriva demonstanților.

În noaptea de 21/22 decembrie 1989 a comandat personal acțiunile militare de reprimare a protestelor din zona Piața Universității - Hotel Intercontinental.

În dimineața zilei de 22 decembrie 1989, în jurul orei 09:30, când situația devenise limpede și după o întâlnire cu Nicolae Ceaușescu (la ora 08:00), Vasile Milea s-a sinucis.

La ora 10:45, posturile de radio și televiziune au transmis următorul comunicat: „Vă informăm că ministrul Forțelor Armate a acționat ca un trădător, împotriva independenței și suveranității României și, dându-și seama că este descoperit, s-a sinucis”.

Direcției Investigații a C.N.S.A.S., într-un articol publicat în „Revista 22” din 13 aprilie 2021, afirmă că generalul Vasile Milea a fost  racolat ca informator al Securității, fără a oferi alte detalii. Mai mult, Vasile Milea i-ar fi făcut referințe generalului Victor Atanasie Stănculescu pentru ca și acesta să fie racolat. În perioada 1975-1976, când, conform jurnalistului Cornel Ivanciuc, generalul Victor Atansie Stănculescu, seful Directiei Economice din MApN, ar fi fost racolat de securitate, generalul locotenent Vasile Milea îndeplinea funcția de Șef de stat Major al Gărzilor Patriotice  de la C.C.al P.C.R.

La 28 decembrie1989, președintele Consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu, îl va avansa post mortem pe  Vasile Milea în gradul de general de armată

Generalul Vasile Milea a fost înmormântat cu onoruri militare la 30 decembrie 1989, în fața bisericii din comuna Lerești, județul Argeș. În această localitate a fost realizat un monument în onoarea generalului. Vasilea Milea a fost declarat erou al Revoluției Române și, în memoria sa, mai multe străzi și bulevarde de pe cuprinsul țării au fost botezate cu numele fostului ministru al Apărării.

După 1958, mii de tineri s-au instruit în fosta cazarmă Regimentului 196 Tancuri și Autotunuri, devenit între timp Regimentul 18 Tancuri, la amenajarea căreia un rol esențial a revenit lui Vasile Milea. Pentru aceasta tanchiștii dobrogeni îi poartă un respect deosebit.

Ion Hortopan

HORTOPAN IONN.- 12 martie 1925, comuna Turciunești, județul Gorj – d. 6 aprilie 2000, București, înmormântat cu ceremonial militar.

 Studii civile - Școala primară (1932-1939); Liceul “Ady Endre”din Zalău (1962).

Profesie - Ospătar.

Studii politice- Curs de partid la Brașov (1945).

Studii militare  - Curs comandanți de batalioane Brașov (iunie-decembrie 1949); Academia Militară, Facultatea de Arme Întrunite (1956-1959); Curs postacademic de arme întrunite  și tancuri (octombrie 1973- martie 1974).

Activitate politică - Membru de partid (1945); secretar al Comitetului U.T.C. de sector în București (mai 1946 - aprilie 1948); membru al Comitetului județean de partid Bihor (1974); membru al C.C. al P.C.R. (28 noiembrie 1974 - 22 noiembrie 1984);

Membru al Consiliului de Stat (din 9 iulie 1976);

Membru al F.D.U.S. (în 1988);

Deputat în M.A.N. (1975-1980); vicepreședinte al Comisiei M.A.N. pentru probleme de apărare (22 martie 1975-31 decembrie 1976).

Funcții îndeplinite în armată- Locțiitor politic de companie și secretar al organizației de partid în Regimentul 2 Transmisiuni (mai 1948-martie 1949); instructor pentru tineret la Regiunea a 3-a Militară (martie - iunie 1949); șef al Biroului 3, membru al biroului organizației de bază partid și secretar al Comitetului U.T.M. la Secția a 2-a a Direcției cadre a Forțelor Armate (30 decembrie 1949 - ianuarie 1952); șef al Secției Cadre la Regiunea a 3-a Militară (ianuarie-mai 1952);locțiitor al comandantului (decembrie 1954-decembrie 1955) și comandant al regimentului 106 Mecanizat (decembrie 1955-august 1956); comandant al Regimentului 4 Mecanizt (octombrie 1959 - august 1962); locțiitor la Direcția pregătirii de Luptă (1963-1965); locțiitor la Diviziei „Tudor Vladimirescu-Debrețin”(1965-1967); comandant al Diviziei 11 Mecanizate (1967 - 6 iunie 1973); comandant al Armatei a 3-a (7 iunie 1973 - 1 iulie 1976); prim adjunct al  ministrului Apărării  Naționale și Șef al Marelui Stat Major (1 iulie 1976-31 martie 1980); comandant al Comandamentului Infanteriei și Tancurilor (31 martie 1980-24 februarie 1990).

Grade militare- Locotenent (15 februarie1949); locotenent major (28 decembrie 1949); căpitan (30 decembrie 1949); maior ( 9 mai 1952); locotenent-colonel (15 mai 1956); colonel (30 decembrie 1962); general maior( 20 august 1969-44 de ani); general locotenent (19 august 1974); general colonel (23 august 1984).

Trecere în rezervă - 24 februarie 1990.

Ordine și medalii - Ordinul „Meritul Militar", Ordinul „Tudor Vladimirescu" - clasa III, Ordinul „Apărarea Patriei" - clasa III.

Diverse

A fost vânzător într-un magazin din București (1939 - 1943) și ospătar (1946 - 1948);

Și-a satisfăcut stagiul militar (aprilie 1948 -1949);

Generalul Ion Hortopan era în 1948 militar în termen în Divizia “Tudor Vladimirescu”. un an mai trâziu devine șeful Direcției cadre în Regimentul 2 Transmisiuni, până în 1955 primind comanda unui regiment mecanizat.

Istoricul Florin Șperlea prezintă un aspect hilar din cariera lui Ion Hortopan: “Deși absolvise, în 1959, Academia Militară, abia în 1962, când pe epoleți avea stelele de colonel, reușește să-și termine studiile liceale”;

Conform mrturiei lui Constantin Olteanu, în ianuarie 1980, generalul Ion Coman, era nemulțumit de prestația generalului Ion Hortopan, deoarece “nu stăpânește  domeniul teoretic a nivelului cerut de funcție, se pierde în lucruri mărunte, nu cuprinde laturi importante ale muncii, fapt care- și găsește expresia în scăderea autorității lui și a calității activității de ansamblu a acestei importante structuri de concepție și directivă a Armatei ”, propunând schimbarea acestuia din funcția de șef al Marelui Stat Major.

La 5 decembrie 1989, căpitanul Neculae Diaconescu, șef de stat major al Școlii de Ofițeri în Rezervă de la Radna, a fost chemat la București de generalul Hortopan Ion. Acesta l-a întâmpinat în biroul său, îmbrăcat civil și după câteva minute a părăsit încăperea, căpitanul rămânând în compania a trei civili, care l-au chestionat asupra unor problem privind efectivele, tehnica de luptă și starea morală a populației în zona Lipovei. Întâlnirea s-a încheiat, cu următoarea recomandare: „să vă faceți mai mult timp și să vă duceți în Timișoara, pe Calea Lipovei, Calea Girocului”. Această întâmplare, care nu a fost lămurită de procurorii militari care au cercetat evenimentele din decembrie 1989, demonstrează fără niciun dubiu implicarea generalului Ion Hortopan în complotul anticeaușist din decembrie 1989;

În calitate de comandant al Comandamentului Infanteriei și Tancurilor, el a îndeplinit un rol cheie în reprimarea evenimentelor din decembrie 1989, de la București.

În 21 decembrie 1989, a condus personal, din ordinul generaluluui Vasile Milea, represiunea la baricada de la hotelul Intercontinental, elocventă fiind mărturia generalului Corneliu Bărbulescu, la vremea respectivă colonel, șef al Secției Cercetare din cadrul Direcției de Informații a Armatei: „La un moment dat, ieșind din birou, am văzut-o pe Elena Ceaușescu, care se plimba nervoasă pe unul din holuri. Atunci l-am văzut pe generalul Hortopan care se îndrepta către Elena Ceaușescu. În mod evident acesta venea din afara sediului C.C. al P.C.R.. Ajuns lângă aceasta, Hortopan i-a raportat: I-am terminat! I-am dus pe toți până la  Piața Unirii”.

La începutul anilor '90, generalul Hortopan își dădea cuvântul de general al armatei române că nu a ordonat să se tragă la Intercontinental în decembrie 1989.

- Va urma -