Ofițerii cu origine sănătoasă

Victor Atanasie Stănculescu

 N. 10 mai 1928, Tecuci,județul Galați, fiul lui Constantin, aviator (decedat în 1933) și al Auricăi, profesoară. d.- „9 iunienm2016, Ghermănești, județul Ilfov, într-un azil de bătrâni.

 Naționalitate - Român.

Starea civilă - Căsătorit cu Elena Stănculescu. La 21 decembrie 2003, soția sa în vârstă de 68 ani, s-a sinucis aruncându-se de la etajul doi al imobilului în care locuiau. Au avut  împreună o fiică (născută în 1954).

Studii civile - Liceul în Brașov; curs postuniversitar în cadrul Academiei de Studii Economice București.

Studii politice - Cursuri de pregătire politică la Universitatea serală de marxism-leninism.

Profesie - Militar.

Studii militare - Școali Militară de Ofițeri de Artilerie din Sibiu (absolvită la 30 decembrie 1948), apoi Facultatea de Artilerie din cadrul Academiei Militare "I.V. Stalin" din București (absolvită în anul 1952)

Activitate politică- Și-a depus candidatura de membru P.M.R. la 22 decembrie 1954, într-o cerere transmisă Organizației de bază a UM 04348 Timișoara, fiind primit în partid în martie 1957;

Membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale(1989-1990);

Cariera militară -  Ofițer în cadrul Centrului de Instrucție al Artilerie “Mihai Bravu”(1948-1952); șef de Stat Major al Artileriei Corpul 38 Armată din Timișoara (1952-1955); șef secție în Marele Stat Major, șef de direcție și apoi locțiitorul șefului Marelui Stat Major și șeful Direcției Organizare, Mobilizare, Planificare, Înzestrare din Marele Stat Major; șef al Direcției economice a Ministerului Apărării Naționale; adjunct (1981-1986) și apoi prim-adjunct al ministrului apărării naționale (1986-1989); ministru al Apărării Naționale (16 februarie 1990-30 aprilie 1991);

Activitatea în timpul evenimentelor din decembrie 1989 și consecințele acesteia

La data de  17 decembrie 1989, având funcția de ministru adjunct al apărării naționale, a fost trimis de Vasile milea  la Timișoara pentru a reprima manifestațiile declanșate în după amiaza zilei de 16 decembrie;

Își va desfășura activitatea la Comitetul Județean de Partid, în subordinea directă a lui Ion Coman, comandantul tuturor forțelor de represiune.Conform propriei mărturii, în perioada 17-20 decembrie 1989, „nu există, în nici un document, pentru că la armată se scrie totul, nici un telefon, nici un document, în care să se spună că Stănculescu a dat vreun ordin”.; Recunoaște doar că a întocmit o situație a amplasării dispozitivelor militare pe un plan turistic al orașului pentru ca  Ion Coman să cunoască desfășurarea forțelor militare; Sentința dată publicității în 5 decembrie 2007, îl contrazice, consemnd faptul că Victor Atanasie Stănculescu a exercitat cu „vădit exces de zel” atribuțiile ce i-au revenit în cadrul acelui comandament;

La 20decembrie 1989, ora 21.30, Victor Atanasie Stănculescu a fost numit, de către Nicolae Ceaușescu, comandant militar unic al garnizoanei Timișoara, fiind obligat să citească decretul privind declararea stării de necesitate. Va evita executarea acestui ordin, aranjând, cu directorul Spitalului Militar, o internare cu diagnosticul de criză de vezică biliară. După adinistrarea unei injecții va dormi până a doua zi, la prânz. În aceste condiții, Ion Coman îl va numi comandant unic pe generalul Chițac;

Se va întoarce la București, cu aprobarea generalului Milea,în noaptea de 21-22 decembrie 1989, și, la sugestia soției, s-a deplasat la Spitalul Militar din București, unde comandantul spitalului, generalul Niculescu, șeful secției traumatologie, un bun prieten de-al lui, i-a pus un picior în ghips, pentru a se sustrage în acest fel de implicarea pe mai departe în reprimarea manifestațiilor;

La chemarea lui Nicolae Ceaușescu se va prezenta la sediul Comitetul Central al PCR, fiind anunțat verbal de către acesta  că l-a numit ministru al apărării naționale în locul lui Vasile Milea;

Va organiza, împreună cu generalii Marin Neagoe și Iosif Rus evacuarea soților Ceaușescu din clădirea CC la 22 decembrie 1989;

Ulterior, părăsește sediul C.C. și se deplasează la Ministerul Apărării Naționale, unde va emite la ora 13.30,  Nota Telefonică. nr.38, prin care ordona retragerea trupelor în cazărmi și Nota Telefonică nr.39 cu următorul conținut: "Se vor executa numai ordinele primite de la ministrul Apărării Naționale. Față de cele ordonate, comandanții militari să asigure paza obiectivelor civile de importanță deosebită cu subunități înarmate, care să nu tragă decât în situația în care sunt atacate de grupuri înarmate cu arme de foc. Pentru stabilirea priorităților în asigurarea pazei, comandanții militari să se pună de acord cu reprezentanții organelor locale. Militarii care asigură paza acestor obiective să poarte pe brațul stâng banderolă tricoloră" . Formularea referitoare la executarea uzului de arme de către militari doar împotriva grupurilor înarmate cu arme de foc, reprezintă cheia represiunii de după 22 decembrie 1989, vizionarul general prevăzând astfel apariția temuților teroriștilor;

Solicită sosirea lui Ion Iliescu și a revoluționarilor grupați în jurul acestuia la sediul Ministerului Apărării Naționale, pentru a-i preda puterea în stat;

Generalul Victor Stănculescu este numit membru în Consiliul Frontului salvării Naționale , din această poziție având un rol determinant în organizare și desfășurarea „procesului” soților Ceaușescu și în executarea mișelească a acestora.

 Conform aprecierii lui Lorin Fortuna,conducător al revoluției de la Timișoara și membru în Colegiul Director al Institutului Revoluției Române, atacul teroriștilor declanșat în seara de 22 decembrie 1989, a fost o acțiune criminală, contrarevoluționară, declanșată și coordonată de către o grupare din cadrul Ministerului Apărării Naționale condusă de Victor Atanasie Stănculescu;

Încă din  anul 1990, Comisia Guvernamentală de anchetă a evenimentelor din 1989, condusă de Viorel oancea, a propus trimiterea sa în judecată acuzându-l că: ” Și-a desfășurat activitatea la fostul comitet județean Timiș al P.C.R., împreună cu Ion Coman, înclocuindu-l pe acesta când lipsea din sediu. Acesta  a participat la organizarea operațiunilor militare și la transpunerea pe hărți a dispozitivelor militare de luptă, precum și la cooperarea dintreM.Ap.N. și M.I.”;

 În anul 1997, împotriva generalului Victor Atanasie Stănculescu va începe procesul pentru evenimentele de la Timișoara, care se va dovedi un adevărat maraton juridic. În anul 1999, a fost condamnat de Curtea Supremă la 15 ani închisoare pentru omor deosebit de grav, 10 ani interzicerea unor drepturi și degradarea militară, hotărârea fiind confirmată în 2000 în urma recursului. Ca urmare a recursului în anulare promovat de procurorul general  Tănase Joița, aceste hotărâri judecătorești au fost casate în 2004  dar după rejudecare, au fost reconfirmate în 2007. În octombrie 2008, Curtea Supremă a respins recursul generalului Stănculescu la decizia din 2007, acesta ispășindu-și în închisoare sentința pronunțată în 1999. Prin aceeași hotărâre, a fost degradat militar, urmând a fi scos din evidențele militare;

La 20 mai 2014, după ispășirea a cinci din cei 15 ani de închisoare la care fusese condamnat, Victor Stănculescu a fost eliberat condiționat;

În 24 martie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului  a respins plângerea lui Victor Atanasie Stănculescu cu privire la pretinsele nereguli din procesul prin care a fost condamnat.

Grade militare - Locotenent (decembrie 1948); locotenent major (23 august 1952); căpitan (5 septembrie 1952);  maior (1955); locotenent colonel (?); colonel (1960); general maior (1968 - 40 de ani); general locotenent (?); general colonel (28 decembrie 1989); general de armată (13 mai 1991); prin condamnarea din 2008, a fost degradat la gradul de soldat.

Trecere în rezervă - 13 mai 1991.

Funcții civile îndeplinite după trecerea în rezervă

Prin Decretul CFSN nr. 8/1989 din 28 decembrie 1989, a fost numit în funcția de ministru al economiei naționale;

Va înființa o bancă, va fi încadrat consilier principal la firma "Balli", fiind unul dintre cei mai bogați români, averea sa fiind estimată de generalul aristotel Stamatoiu la aproximativ 2 miliarde dolari.

Diverse

A muncit ca brigadier pe șantierul național de la Bumbești-Livezeni, unde a ajuns instructor de șantier și apoi instructor sanitar al șantierului;

A fost președinte al Federației Române de călărie și pentatlon modern (1971-1990);

Generalul Victor Atanasie Stănculescu a fost inculpat, în anul 1997, în controversatul dosar “Motorola”, alături de alte șase persoane (un ministru al agriculturii, 2 geneali, 2 colonei, un locotenent colonel, 3 oameni de afaceri). Inculpații au fost acuzați de producerea, în contul M.Ap.N., unei pagube de 8.053.147 dolari, ca urmare a achizționării a 1.000 stații Motorala la preț supraevaluat. Deasemenea, contractul nu avea avizul Consiliului Înzestrării Armatei. Curtea Supremă de Justiție a constatat, la 26.01.2004 că infracțiunile pentru care au fost judecați membrii lotului “Motorola” s-au prescris, astfel că s-a decis încetarea procesului.;

 Victor Athanasie Stănculescu, alături de  Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Emil Cico Dumitrescu şi Corneliu Diamandescu, a fost anchetat  privind Mineriada din iunie 1990. Iniţial, faptele pentru care s-au făcut cercetări au fost de subminare a puterii de stat şi a economiei naţionale, lipsire de libertate în mod ilegal şi crime contra umanităţii. Prin rezoluţia din 17 iunie 2009, în dosarul Mineriadei, Parchetul instanţei supreme a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul fostului preşedinte Ion Iliescu, a lui Virgil Măgureanu, fost şef al SRI, Mihai Chiţac, fost ministru de Interne, Victor Athanasie Stănculescu, fost ministru al Apărării, precum şi pentru alţi patru oficiali din perioada mineriadei. Atunci, procurorii au constatat intervenţia prescripiţiei şi au decis încetarea urmăririi penale.

Victor Atanasie Stănculescu a fost informator al Securității,referința apentru a devini informator fiind semnată de Vasile Milea.

Constantin Olteanu

N. 5 iulie 1928, sat Vulcana-Pandele comuna Brănești, județul Dâmbovița , într-o familie numeroasă, cu şapte copii -  d. 1 mai 2018 municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița,  îngropat cu onoruri militare.

Naționalitate- Român.

Starea civilă – Căsătorit, la 26 ianuarie 1951, cu Victoria Bacri.

Studii civile - Școala primară, șapte clase (1942); Şcoala Profesională numărul 12 cu profil Mecano-chimic din București;  Facultatea de istorie a Universității București (1959); doctorat în istorie la Academia de Științe Social-Politice “Ștefan Gheorghiu”(1964).

Studii politice - Curs scurt (15 zile) pentru locțiitori politici(1949); Școala Superioară de Partid „Ștefan Gheorghiu”(1957).

Profesie - Tinichigiu.

Studii militare - Școala Militară Politică nr.1 din Ineu (1949); Facultatea  Blindate, Tancuri și Mecanizate (1956), cu diplomă de merit;Academia Militară Politică “Gheorghe Gheorghiu Dej”din București (1953-1956).

Cariera politică- Membru al U.T.C. (1947); membru al P.C.R. (1953); membru supleant al C.C. al P.C.R.(28 noiembrie 1974-23 noiembrie 1979); membru al C.C. al P.C.R.(23 noiembrie 1979-22 decembrie 1989); membru al Comitetului Politic al  C.C. al P.C.R (22 noiembrie 1984- 22 decembrie 1989); membru al Secretariatului  C.C. al P.C.R (24 noiembrie-22 decembrie 1989); președinte al Comitetului executiv al Consiliului Popular al municipiului București și primar generalal capitalei (16 decembrie 1985-iunie 1988); Membru al Consiliului de Stat (din 5 aprilie 1986);

Cariera militară - Voluntar în armată la Regimentul 3 Care de Luptă al Diviziei “Tudor Vadimirescu- Debrețin” (1948); Locțiitor politic la subunitate și instructor cu propaganda la Comandamentul Trupelor Blindate de Tancuri (1949-1953); locțiitor  politic la regimentul 10 autotunuri - Pitești (1950-1952); locțiitor la Catedra de Istorie a Academiei Militare Politice (noiembrie 1956 - septembrie 1957); ofițer responsabil cu pregătirea politico-ideologică a ofițerilor din Direcția propagandă și agitație a Direcției Superioare Politice a Armatei (din 1957); inspector și lector în D.S.P.A.(octombrie 1957 - octombrie 1960); activist la Secția pentru probleme Militare și Justiție a Academia de Științe Social-Politice “Ștefan Gheorghiu”; instructor în Consiliul Politic Superior (august - decembrie 1964); detașat la Direcția  organizatorică a C.C. al P.C.R. (30 decembrie 1964 - 3 aprilie 1979); instructor, șef adjunct de sector, apoi șef (din 1967) al Sectorului pentru control în M.Ap.N.; în paralel este și conferențiar cu jumătate de normă la Academia de Științe Social-Politice “Ștefan Gheorghiu”(1965 - 1967); adjunct al șefului de sector al Secției pentru controlul muncii la M.F.A., M.A.I. și Justiție a C.C. al P.C.R. (până la 1 aprilie 1968); șef al sectorului M.F.A. din cadrul Secției pentru controlul muncii la M.F.A., M.A.I. și Justiție a C.C. al P.C.R. (1 aprilie 1968 - 15 mai 1973); adjunct al Secției pentru probleme militare și justiție a C.C. al P.C.R (15 mai 1973 - martie 1978); șef al Secției pentru probleme militare și justiție a C.C. al P.C.R (martie1978 - 26 martie 1979); șef al Statului Major la Gărzilor Patriotice și consilier al lui Nicolae Ceaușescu (3 aprilie 1979 - 29 martie 1980); membru în biroul Comitetului de partid pe Aparatul C.C. al P.C.R (din septembrie 1979); ministrul Apărării Naționale (29 martie 1979-17 decembrie 1985).

Activitatea în timpul evenimentelor din decembrie 1989 și consecințele acesteia

Are o participare contradictorie la înăbușirea mișcăii anticeaușiste de la Iași. La 14 decembrie 1989, generalul Constantin Olteanu, din partea C.C. a P.C.R.  și generalul Victor Neculicioi, din partea Departamentului Securității StatuluI, au condus acțiunile de reprimare a acțiunilor de protest pregătite de revoluționarii ieșeni. Capii complotului,au fost arestați, iar alte 60 de persoane au fost anchetate. Cei reţinuţi au fost interogaţi şi supuşi la presiuni fizice şi morale deosebite, fiind eliberaţi abia la 22 decembrie 1989;

La 18 decembrie 1989, ora 10.00, a primit ordin de la Emil Bobu şi Manea Mănescu, membri ai Comitetului Politic Executiv (C.P.Ex.), să se deplaseze în Moldova, în județele Vaslui, Iaşi, Suceava şi Botoşani cu misiunea de a se ocupa de problemele economice, respectiv de încheierea planului pe acel an, de aprovizionarea populaţiei, aprovizionarea tehnico-materială a întreprinderilor. În subsidiar, i s-a cerut să discute cu factorii de conducere ai judeţelor respective şi măsurile indicate de Ceauşescu la teleconferinţa din seara zilei de 17 decembrie, pentru asigurarea liniştii şi ordinii publice“;
Ajunge la Iași la ora 18.30 și, în perioada 18-22 decembrie 1989, a făcut vizite de lucru în fabrici pentru a examina starea de spirit a muncitorilor.

Pretinde că în întreaga perioadă nu a dat ordine unităților M.Ap.N., M.A.I., Departamentului Securității Statului sau Gărzilor Patriotice să facă uz de armă împotriva manifestanților;

La 22 decembrie 1989, după părăsirea sediului C.C. de către Nicolae Ceaușescu, s-a deplasat la Buzău, unde generalul Ion Dândăreanu îl va caza la Căminul Militar. La 23 decembrie 1989, a fost pus sub arest, iar la 31 decembrie 1989 a fost transportat sub escortă la București, fiind încarcerat la Centrul de Instrucţie al Trupelor de Geniu, amplasat pe Şoseaua Olteniţei, care fusse transformată în închisoare pentru foștii demnitari comuniști;

La data de 3 ianuarie 1990, începe urmărirea sa penală. E acuzat de subminarea economiei naţionale, pentru ca apoi să fie încadrat la genocid şi, în final, să primească o condamnare pentru omor deosebit de grav. La sfârşitul lui martie 1990 este mutat pentru trei luni la închisoarea din Calea Rahovei, apoi la Jilava. Are ca apărător pe avocata Paula Iacob, aceasta obținând , la 25 martie 1991, prin sentinţa numărul 11, achitarea generalului Constantin Olteanu. Aceasta este atacată cu recurs extraordinar introdus de procurorul general, generalul de justiție Mihai Popa Cherecheanu, iar decizia definitivă îl va aduce pe Constantin Olteanu din nou în spatele gratiilor, începând cu 20 aprilie 1992, pentru a ispăși o condamnare de 11 ani și șase luni;

La 29 mai 1993, generalul Constantin Olteanu a cerut întreruperea pedepsei Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, obținând întreruperea executării pedepsei pe timp de 12 luni. În 1994 a fost  grațiat de președinetele Ion Iliescu.

Grade militare - Locotenent (1949); locotenent major (1952); căpitan (1955); maior (1959);  locotenent colonel (1964); colonel (1969); general maior (1974- 46 de ani); general locotenent   ( 26 august 1981) ; general colonel (1982).

Trecere în rezervă -11 ianuarie 1990,

Funcții civile îndeplinite după trecerea în rezervă

Începând cu 1999, Constantin Olteanu a fost încadrat profesor universitar la Universitatea „Spiru Haret”, având în responsabilitate coordonarea lucrărilor de licenţă şi predarea cursurilor despre istoria celui de-Al Doilea Război Mondial  și despre relaţiile militare externe ale României în secolele XIX-XX.

Decorații - Ordinul „23 August” clasa a II-a (7 mai 1981); Medalia ”A 40 aniversare a revoluției de eleiberare națională, antifascistă și antiimperialistă” (22 august 1984).

Diverse

A muncit ca ucenic la Fabrica de avioane ICAR din București, obținând calificarea de tinichigiu (1943);

Până în 1947, nu a făcut parte din nicio organizaţie politică. După absolvirea școlii de meserii, a fost primit în Uniunea Tineretului Muncitoresc (U.T.M.), primind sarcini în biroul organizaţiei de bază a U.T.M. din fabrică și participând la muncile voluntare organizate pe diferite şantiere din Bucureşti;

Ca ofițer elev la Academia Militară, la sfârșitul anului I a executat practică la Regimentul 227 Autotunuri din Turda, în calitate de comandant divizion;

În şedinţa Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia, ţinută la Moscova, în perioada 2-3 decembrie 1981, generalul Constantin Olteanu s-a opus intervenţiei armate în Polonia, înainte de instaurarea legii marţiale de generalul Wojciech Jaruzelski;

În perioada cât a fost primar al capitalei s-a implicat în modernizarea râului Dâmbovița, continuarea lucrărilor la metrou, construcția de blocuri și prelungirea fostului bulevard Victoria Socialismului până la Șoseaua Mihai Bravu, precum și darea în folosință a pasajelor Mărăşeşti,  Piaţa Unirii, Piaţa Victoriei şi Lujerului;

A rămas în istoria Stelei ca artizanul care a contribuit din umbră la construirea echipei care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986; S-a opus îndepărtării de la echipă a jucătorilor Ienei, Boloni și Lacătuș sub motivul că ar fi maghiari;

A publicat 34 de lucrări, fiind distins cu Premiul “Ștefan Gheorghiu” al Academiei R.S.R. pentru lucrarea „Activitatea P.C.R. în armată în anii 1921-1944”(aprilie 1975).

Nicolae (Lepădat) Militaru

N- 10 noiembrie 1925, Băilești, județul Gorj).

Studii civile - Școala primară; Liceul la fără frecvență.

Studii militare  - Școala Militară de Subofițeri  de Infanterie de la Făgăraș (1945-1947); Școala de ofițeri (1948-1949, doar un an); Academia Militară Generală, Facultatea de arme întrunite (1950-1952); Academia Militară “Frunze”(1953-1954); Academia Militară Superioară „Voroșilov”(1954-1956);  doctor în științe militare (1973);

Activitate politică - Membru P.C.R. (1945); Deputat în Marea Adunare Națională  (1969-1975) ); Membru supleant al C.C. al P.C.R. (28 noiembrie 1974 - 2 noiembrie 1984).

Cariera militară - Subofițer la Batalionul de Gardă din București (1947-1948); comandant pluton în Regimentul 34 Infanterie (1949-1950); șef de Stat Major Regiment de infanterie (1952-1953);  șef de stat major al  Diviziei 93 Infanterie (1956 -1958); comandant al Diviziei 2 Mecanizată (1958 - 1961); șef de stat major al Armatei a 3-a, Cluj (1961- 1965); comandant al Armatei a 3-a, Cluj (1965-1969) ; Comandant al Armatei a 2-a, București (8 iulie 1969 - 5 iuniem1978) ; reactivat și numit Ministru al Apărării Naționale (26 decembrie 1989 - 16 februarie 1990).

Grade militare - sergent major(1947); locotenent (1949); locotenent major (1952); căpitan (1953);  maior (1954); locotenent-colonel (?); colonel (1959); general maior (1961-36 de ani); general locotenent (1967); general colonel (1977); general de armată (cu 4 stele) prin Decretul nr. 15 al președintelui Consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu, din 28 decembrie 1989.

Evoluția politică după plecarea din armată

A fost încadrat adjunt al Ministrului construcțiilor industriale (1978-1983);

Adjunct al Ministrului Construcțiilor Industriale (5 iunie 1978 - 8 februarie 1984).

Trecere în rezervă - 1983.

Deces - 27 decembrie 1996, București.

Controverse –

În doar 13 ani a fost avansat de la gradul de sergent major la gradul de general maior (1948-1961);

A absolvit academiile în URSS, dar, ca majoritatea ofițerilor din  perioada stalinistă, nu avea liceul terminat. Când s-a dat un ordin ca toți ofițerii să-şi completeze liceul măcar, “el a făcut câteva convocări la poligon la Mihai Bravu, cu cort, cu muzică, băutură şi cu profesorii la care dădea examene.” raportând apoi absolvirea liceului;

Este unul dintre puținii generali care au obținut titlul de doctor în Știinte Militare, specialitatea Strategie Militară;

Referitor la Nicolae Militaru, generalul Mircia Chelaru declara :” Militaru era unul dintre cei mai rudimentari şi barbari militari, care îşi baza comanda numai pe autoritatea distructivă, vulgară, pe rigiditate, pe intoleranţă”;

Nicolae Militaru a fost ofițerul superior cu cel mai mare grad recrutat de serviciile secrete rusești;

Olteanu Constantin, fost ministru al apărării, declara despre Nicolae Militaru:,”Am fost atenţionat de generalul de securitate Nicolae Pleşiţă cu privire la faptul că exista bănuiala asupra generalului Militaru privind colaborarea lui cu GRU ( … ) Urmare a unor verificări, generalul Militaru s-a autodenunţat şi a relatat, în scris, legătura lui reală cu GRU. Această declarație s-a aflat asupra generalului Ion Coman, ministru al apărării la acea dată, iar în 1980 mi-a predat-o, odată cu preluarea de către mine a funcţiei”;

 Este identificat ca spion al G.R.U. de către Securitate care va întocmii dosarele „Corbii”, prin care au fost descopeririți o serie de generali în rezervă și activiști de partid implicați în contacte clandestine cu U.R.S.S. și activități complotiste împotriva conducerii României;

În timpul evenimentelor din decembrie 1989, va fi implicat în acțiuni menite a demonstra existența teroriștilor, fiind acuzat de asasinarea colonelului Gheorghe Trosca, care condusese ancheta care a dus la demascarea generalului ca agent K.G.B., precum și de masacrarea unor militari la Aeroportul Otopeni;

Ion lliescu argumentează astfel numirea lui Nicolae Militaru în funcția de ministru al Apărării: „Îl vreau pentru că este tâmpit, este prost, este obedient, este orgolios, este arivist".;

Va reactiva peste 20 de generali și amirali, excluși din armată pentru suspiciuni privind colaborarea acestora cu serviciile secrete sovietice, îi va avansa în grad și îi va numi în funcții importante, ceea ce va declanșa revolta tinerilor ofițeri, soldată cu demiterea generalului Nicolae Militaru din funcția de ministru;

Acesta a declanșat, așa cum declara  generalul Nicolae Spiroiu, fost ministrul al apărării, avalanșa avansărilor  la excepțional, de care vor profita peste 7.000 de cadre , în cea mai mare parte aceste avansări fiind nemeritate;

A candi8dat la Președinția României în anul 1996, obținând 0,22% din voturi.

- Va urma -