Istoria Primului Război Mondial ca instrument al noii politici imperiale a Federaţiei Ruse (1999-2015)

În alocuţiunea sa, transmisă live de televiziunile din întreaga lume, liderul de la Kremlin, trecând peste „politeţea obişnuită", a făcut un adevărat rechizitoriu la adresa Occidentului şi, în special, a Statelor Unite şi Alianţei Nord-Atlantice: că Vestul a exploatat unilateral şi fără scrupule dificultăţile prin care trecuseră de curând moştenitorii Uniunii Sovietice; că, în loc să ofere compensaţii pentru pierderile suferite de Rusia, Vestul a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a câştiga un avantaj geopolitic în întreaga Europă de Est şi în cea mai mare parte a Asiei Centrale; că relaţia cu N.A.T.O. era, în cel mai bun caz, una încordată; că ruşii se simt înconjuraţi, de la Marea Baltică până în Uzbekistan; că Rusia nu este de acord cu „expansiunea" N.A.T.O. în Europa de Est; că Statele Unite nu au onorat cecul de bunăvoinţă inclus în acordurile privind Germania în procesul de aplanare a Războiului Rece sau în ajutorul oferit şi primit după 11 septembrie 2001 etc.[19]. Şi dacă europenii erau văzuţi ca având doar nişte vini minore, iar ţările satelit ale fostei Uniunii Sovietice, ca fiind doar iritante, Statele Unite au fost ţinta unui atac de amploare al preşedintelui Putin, şi nu numai la nivelul relaţiilor internaţionale. Ceea ce i-a displăcut în mod deosebit lui Putin, nu a fost doar forţa brută a S.U.A., ci şi toate variantele sale de forţă soft, adică neagresivă, pe care Rusia nu ar putea spera niciodată să le egaleze: „Acest lucru se vădeşte în abordările de natură economică, politică, culturală şi educaţională, care sunt impuse celorlalte naţiuni"[20]. Discursul din 10 februarie 2007 al lui Vl. Putin la Conferinţa pentru Securitate de la München a fost nu numai un moment esenţial în relaţiile dintre Rusia cu SUA şi cu Vestul în ansamblu, ci a avut repercusiuni şi în interiorul Rusiei, inclusiv asupra modalităţilor de abordare a evenimentelor din cadrul Primului Război Mondial. Astfel, dacă o primă turnură în evoluţia istoriografiei ruse a Primului Război Mondial se conturase în anii '90 ai secolului al XX-lea, - marcată, în general, de lărgirea şi diversificarea bazei izvoristice a investigaţiilor, de îmbogăţirea şi completarea tematicii lucrărilor, de renunţarea istoricilor la tradiţionala angajare ideologică[21], - cea de a doua turnură a fost determinată de reluarea ostilităţilor conducerii de la Kremlin, şi nu doar la nivelul retoricii oficiale (vezi agresiunea Federaţiei Ruse contra Ucrainei, anexarea Crimeii), ceea ce a produs consecinţe negative evidente asupra istoriografiei participării Rusiei ţariste la Primul Război Mondial.

Astfel, dacă până la începutul anului 2007, în rândurile istoricilor ruşi a existat un relativ, chiar dacă fragil, consens vis-à-vis de interpretarea „crudului paradox" al înfrângerii Rusiei în Primul Război Mondial, considerându-se, şi pe bună dreptate, că anume Lenin şi partidul său bolşevic au fost cei care nu doar au chemat la înfrângerea Rusiei în războiul cu duşmanul extern, ci şi au contribuit efectiv la declanşarea războiului civil în interiorul propriei ţări, - aceste acţiuni fiind taxate, practic, unanim drept trădare de Patrie, indiferent de faptul dacă Lenin ar fi profitat sau nu de suportul financiar german[22], - toate aceste fapte vor trece, după discursul memorabil al preşedintelui rus Vl. Putin la Conferinţa pentru Securitate de la München, printr-un nou şi inevitabil proces de reinterpretare a istoriei Războiului uitat. În „noua" versiune, de după 2007, a istoriei Primului Război Mondial, la baza declanşării conflagraţiei mondiale ar fi stat contradicţiile imperialiste anglo-germane, aşa cum ele au fost definite de V.I. Lenin în lucrarea sa „Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului", în timp ce Rusia ar fi jucat doar un rol secund şi subordonat faţă de ambele grupări imperialiste. Mai mult ca atât, fiind atrasă în război contrar voinţei sale, comandamentul militar rus a trebuit să constatate „un egoism extrem al strategiei aliaţilor săi, care făceau tot posibilul pentru a-şi asigura propriile succese militare exclusiv pe seama Rusiei, făcând totalmente abstracţie de pagubele umane imense ale armatei ruse". Aşa cum pe bună dreptate afirmă autorul bestseller-ului „Putin şi noua Rusie", Michael Stürmer, în Rusia actuală, atât scena internă, cât şi prezenţa pe cea internaţională, sunt strâns corelate, ba chiar inseparabile[23]. Din care motiv, aşa cum Rusia contemporană este definită drept o ţară cu sentimente amestecate, în care mai domneşte ambiguitatea cu privire la moştenirea ei istorică, fiind nevoită să celebreze un discurs al măreţiei, incluzând atât suferinţa, cât şi marele triumf[24], statul, în aceste condiţii, devine inevitabil arbitrul suprem, cu dreptul autoasumat de a determina adevărul în ultimă instanţă cu privire la trecutul istoric.

În opinia lui Adam Mihnic, istoria oferă nenumărate exemple de tentative ale statului de a-şi legitima propriile iniţiative printr-o „nouă versiune a istoriei naţionale". Aceste „noi versiuni" urmăresc, în mod obişnuit, să deprindă populaţia de a-şi manifesta entuziasmul şi admiraţia faţă de putere, altfel spus, „perfecţiunea" puterii trebuie neapărat confirmată printr-o versiune perfecţionată a istoriei[25]. Şi, dacă pe parcursul celor peste două decenii, practic, în toate ţările postcomuniste şi postsovietice se pot atesta chemări şi îndemnuri identice la necesitatea elaborării unei „noi politici istorice", în Rusia contemporană, aceleaşi îndemnuri îmbracă deseori forma apologiei trecutului dictatorial-reformator, respectiv, al trecutului slavofil-ortodox şi al celui bolşevic-stalinist[26]. „Patriotul rus", conchide Adam Mihnic, nu-l poate suporta pe democratul rus, care are impertinenţa de a se pronunţa critic la adresa istoriei Rusiei. Democraţii ruşi, în viziunea „patrioţilor ruşi", sunt oamenii cărora le sunt indiferente tradiţiile naţionale şi sentimentul unităţii ruseşti: ei consideră poporul drept un material, care poate fi ticsit în orice formă. În opinia „patrioţilor ruşi", baza identităţii ruse constă nu în ideile şi teoriile occidentale ale parlamentarismului, individualismului sau ale economiei libere de piaţă, ci în caracterul organic al evoluţiei poporului şi statului rus, în spiritualitatea rusească[27]. „Rusia de astăzi, - afirmă profesorul de istorie la Universitatea Erlangen-Nürnberg, Michael Stürmer, - este o ţară care are sentimente amestecate. Dar, dimpreună cu credinţa eternă pe care o oferă religia [...], este celebrat un discurs al măreţiei, care include atât suferinţa, cât şi marele triumf"[28]. În cadrul acestui discurs oficial al măreţiei, accentuat mai ales în al doilea mandat prezidenţial al lui Vladimir Putin, „noua politică istorică" a administraţiei de la Kremlin urmăreşte să redea Rusiei şi cetăţenilor acesteia „adevărata memorie istorică şi demnitatea naţională"[29].

Un rol important în promovarea „noii politici istorice" este atribuit participării Rusiei la Primul Război Mondial. O serie de manifestări ştiinţifice de amploare produse în anul 2014, când s-au împlinit 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial, au arătat importanţa deosebită acordată acestui eveniment la nivel academic, dar şi în egală măsură politic. Astfel, conferinţe ştiinţifico-practice cu o largă participare internaţională au avut loc în or. Moscova („Primul Război Mondial de la distanţa unui secol", septembrie 2013), în or. Sankt-Peterburg („Primul Război Mondial, sistemul de la Versailles şi lumea contemporană", octombrie 2013), precum şi în or. Kaliningrad („Primul Război Mondial în istoria şi cultura Rusiei şi Europei", noiembrie 2013). O importantă conferinţă ştiinţifică a avut loc în or. Rostov-pe-Don („Războiul şi pacea privite cu ochii populaţiei civile", aprilie 2014), manifestările anului 2014 culminând cu desfăşurarea conferinţei internaţionale sub egida Institutului de Istorie universală al Academiei Ruse de Ştiinţe „Primul Război Mondial - prologul secolului al XX-lea" şi lansarea dicţionarului enciclopedic „Primul Război Mondial"[30]. Cu acelaşi prilej al împlinirii unui secol de la începutul Primului Război Mondial, s-a recurs la unele încercări de sistematizare şi generalizare a eforturilor istoricilor ruşi de studiere a istoriei Primului Război Mondial, a locului şi rolului, în acea conflagraţie, a Rusiei ţariste, precum şi a consecinţelor acelui conflict global pentru destinele istorice ale Rusiei. Una din cele mai recente încercări, în acest sens, aparţine cercetătorului din cadrul Institutului de istorie rusă al Academiei Ruse de Ştiinţe, E. Iu. Sergheev[31]. În opinia autorului, în pofida unor realizări indiscutabile ale noii istoriografii ruse, obiectivul de bază în perioada imediat următoare ar consta în necesitatea refacerii tabloului obiectiv, integral, policrom şi polifonic al Marelui Război, care rămâne, în continuare, la periferia conştiinţei multor cetăţeni ai Federaţiei Ruse[32]. De rând cu tendinţa tot mai pronunţată de afirmare a caracterului interdisciplinar şi comparativ, precum şi de depăşire a eurocentrismului tradiţional, prezent în majoritatea lucrărilor consacrate perioadei anilor 1914-1918, trăsătura distinctivă a studiilor recente de istorie a Primului Război Mondial ar consta, în accepţia lui E. Iu. Sergheev, în caracterul antropologic al acestora, o serie de istorici ruşi contemporani ca E.S. Seniavskaya, E. Iu. Sergheev, O. S. Nagornaya, A. V. Golubev, O. S. Porşneva etc. axându-şi preponderent investigaţiile pe aspecte mai puţin prezente sau chiar ignorate cu desăvârşire în istoriografia rusă de până la 1991, cum ar fi: viaţa cotidiană în tranşeele Primului Război Mondial; probleme de supravieţuire în lagărele de prizonieri; microistoriile unor simpli ostaşi de pe front, ale ofiţerilor, medicilor, muncitorilor din spatele frontului, ale slujitorilor cultelor, intelectualităţii de creaţie etc.[33].

Spre deosebire de etapele anterioare, dezbaterile istoricilor ruşi prilejuite de centenarul declanşării Primului Război Mondial vizează întreg spectrul problematicii respective, antrenând inclusiv reflecţii asupra locului şi rolului istoricului şi ştiinţei istorice în societatea contemporană, metodologia cercetării istorice, perspectivele colaborării pe plan internaţional şi elaborarea colectivă a problemelor de interes comun etc. Astfel, un loc important în dezbaterile actuale ale istoricilor ruşi îl ocupă problemele de metodologie a istoriei[34], analiza perspectivelor adoptării şi implementării, în ştiinţa istorică rusă, a teoriei civilizaţiilor ca substitut al teoriei marxist-leniniste a formaţiunilor social-economice şi al determinismului economic[35]. Este urmărit cu atenţie procesul „tranziţiei spaţiale" din cadrul istoriografiei europene contemporane şi perspectivele de aplicare a aceloraşi modele de cercetare în istoriografia rusă actuală, în condiţiile globalizării istoriei universale[36]. În mod firesc, problematica Primului Război Mondial ocupă un loc central în dezbaterile istoriografice actuale din Rusia. Au fost depuse, în această privinţă, eforturi notabile de sistematizare şi editare a unor îndrumare bibliografice la tema participării Rusiei la Primul Război Mondial şi a noilor direcţii de investigare afirmate în ultimele decenii[37]. Au fost publicate, de asemeni, materialele unor importante „mese rotunde", cu participarea unor specialişti de vază în domeniu (Iu. A. Pisarev, P. V. Volobuev, S. V. Tiutiukin, B. I. Grekov, T. M. Islamov ş.a.), constatându-se necesitatea axării, în primul rând, pe aspectele controversate şi nesoluţionate ale acestei teme multidimensionale, ce poate oferi cheia înţelegerii istoriei întregului secol XX [38]. O seamă de autori ca acad. Iu. A. Pisarev sau V. N. Vinogradov au urmărit cu precădere noile metode de investigare a istoriei Primului Război Mondial[39], în timp ce B.D. Kozenko sau Svetlana Svilas au publicat ample analize privind etapele evoluţiei istoriografiei ruse despre prima conflagraţie mondială[40]. Au fost susţinute, de asemeni, teze de doctorat în domeniul istoriografiei Primului Război Mondial şi al noilor abordări ale temei în cauză[41], iar, pe această bază, au putut fi organizate importante conferinţe ştiinţifice internaţionale, consacrate diferitelor aspecte ale istoriei primei conflagraţii mondiale[42], precum şi editate o seamă de lucrări originale la aceeaşi temă[43].
- Va urma -

Fragment din volumul în curs de apariţie „Scrierea si rescrierea istoriei. Tendinţe recente în istoriografia rusă de reinterpretare a participării Rusiei ţariste la Primul Război Mondial" (Seria Istoria istoriografiei), autor Nicolae Enciu.

----------------------------------------------------
[19] http://izvestia.ru/news/321595#top#xzz33ygpzINr
[20] Ibidem.
[21] Н.А. Шубин. Россия в Первой мировой войне: Историография проблемы, 1914-2000 гг. Диссертация на соискание ученой степени доктора исторических наук. Москва, 2001.
[22] Vezi: С.В. Волков. Забытая война (2004 г.) // www.swolkov.narod.ru/publ/27.htm
[23] Michael Stürmer, Putin şi noua Rusie, Editura Litera Internaţional, Bucureşti, 2009, p. 234.
[24] Ibidem, p. 172-173.
[25] Адам Михник. Историческая политика. Русский вариант//Перекрестки. Журнал исследований восточноевропейского пограничья. Вильнюс: Европейский гуманитарный университет, Центр передовых научных исследований и образования (CASE), 2013. C. 8-9.
[26] Ibidem, p. 17.
[27] Ibidem, p. 14.
[28] Michael Stürmer, Putin şi noua Rusie, Editura Litera Internaţional, Bucureşti, 2009, p. 173.
[29] Адам Михник. Историческая политика. Русский вариант // Перекрестки. Журнал исследований восточноевропейского пограничья. Вильнюс: Европейский гуманитарный университет, Центр передовых научных исследований и образования (CASE), 2013. C. 10-11.
[30] www.rusasww1.ru/view_news_about.php?id=89
[31] Е.Ю. Сергеев. Новые подходы к исследованию Первой мировой войны // Великая война: сто лет / Под ред. М.Ю. Мягкова, К.А. Пахалюка. Москва; Санкт Петербург: Нестор-История, 2014. С. 13-22.
[32] Ibidem, p. 22.
[33] Ibidem, p. 21-22.
[34] Проблемы методологии истории // Новая и новейшая история. 1993. № 3. С. 3-8; Б.Г. Могильницкий. Некоторые итоги и перспективы методологических исследований в отечественной историографии // Новая и новейшая история. 1993. № 3. С. 9-20 и др.
[35] И.Н. Ионов. Теория цивилизаций: этапы становления и развития // Новая и новейшая история. 1994. № 4-5. С. 33-50; В.М. Хачатурян. Теория цивилизаций в русской исторической мысли // Новая и новейшая история. 1995. № 5. С. 8-18 и др.
[36] Н.В. Трубникова. «Пространственный поворот» современной западной историографии: лики всемирной истории в эпоху глобализации (2012 г.) // http://cyberleninka.ru/article/n/prostranstvennyy-povorot-sovremennoy-zapadnoy-istoriografii-liki-vsemirnoy-istorii-v-epohu-globalizatsii
[37] Россия в Первой мировой войне: Указатель литературы 1992-2011 гг. (Препринт) / Сост. Слива А.И.; Отв. ред.: Большакова О.В. Москва: ИНИОН, 2013, 98с.; Россия в первой мировой войне: новые направления исследований. Сборник обзоров и рефератов (Препринт). Москва: ИНИОН, 2013, 241с. и др.
[38] Происхождение первой мировой войны (Материалы «круглого стола», 28-29 сентября 1993 года) (П.В. Волобуев, В.Л. Мальков, З.П. Яхимович, В.П. Булдаков, В.С. Васюков, В.Н. Виноградов, Я.С. Драбкин, В.А. Емец, Т.М. Исламов, Б.М. Туполев, Л.Г. Истягин, В.И. Миллер, А.М. Пегушев, А.В. Ревякин, Ю.В. Кудрина, Э. Урибес Санчес) // Первая мировая война: Пролог XX века. Москва: Наука, 1999. С. 12-77; С.В. Васюков, В.Н. Виноградов, Ю.В. Кудрина. «Круглый стол»: Первая мировая война и ее воздействие на историю XX века // Новая и новейшая история. 1994. № 4-5. С. 109-131 и др.
[39] Ю.А. Писарев. Новые подходы к изучению истории первой мировой войны // Новая и новейшая история. 1993. № 3. С. 46-57; В.Н. Виноградов. Еще раз о новых подходах к истории первой мировой войны // Новая и новейшая история. 1995. № 5. С. 62-74.
[40] Б.Д. Козенко. Отечественная историография первой мировой войны // Новая и новейшая история. 2001. № 3. С. 3-27; Светлана Свилас. Российская историография Первой мировой войны // Белорусский журнал международного права и международных отношений. 2004. № 4 (www.evolutio.info/content/view/724/55)
[41] Н.А. Шубин. Россия в Первой мировой войне: Историография проблемы, 1914-2000 гг. (2001 г.) // http://www.dissercat.com/content/rossiya-v-pervoi-mirovoi-voine-istoriografiya-problemy-1914-2000-gg#ixzz2mVTfxuev ; Е.Ю. Сергеев. Новые подходы к исследованию Первой мировой войны // http://histrf.ru/uploads/media/default/0001/07/030c4d43214e000dc0b9d98dadc373e06f6f7ee3 ; А.И. Степанов. Россия в годы Первой мировой войны: изменения власти и геополитического статуса. Автореферат диссертации доктора исторических наук. Москва, 2000.
[42] Ю.В. Кудрина. Международная научная конференция «Первая мировая война и XX век» // Первая мировая война: Пролог XX века. Москва: Наука, 1999. С. 666-678.
[43] Первая мировая война: дискуссионные проблемы истории. Сб. статей / Писарев Ю.А., Мальков В.Л. (отв. ред.). Москва: «Наука», 1994, 306с.; Первая мировая война: Пролог XX века. Отв. ред. В.Л. Мальков. Москва: Наука, 1999, 698с. и др.