Primele trupe sovietice au pătruns pe teritoriul României în primăvara anului 1944, frontul stabilizându-se apoi (în urma unor lupte grele) pe aliniamentul nord Târgu Neamţ, nord Iaşi, nord Chişinău, Nistru, până la 19 august când Fronturile 2 şi 3 ucrainene au declanșat operația „Iași-Chișinău”, producând mari pierderi armatelor 3 și 4 române. A urmat (după 23 august 1944) marşul prin Câmpia Română spre Porţile de Fier, reintrarea prin luptă în podişul transilvan şi în Banat, apoi continuarea operațiile militare pe teritoriul Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei.

În conformitate cu prevederile Convenției de armistițiu, teritoriul României a continuat să fie tranzitat de alte forțe sovietice, fiindu-le acordate facilitățile necesare. La 15 noiembrie 1944 însă generalul Vorobiev din Comisia Aliată de Control a comunicat generalului Nicolae Rădescu ordinul mareşalului R. I. Malinovski, comandantul Frontului 2 ucrainean, de a pregăti, până la 1 decembrie, localuri pentru cazarea a trei divizii sovietice, cu efective de război, în zonele Poiești, 20 km vest de București și Petroșani, Deva, Arad. În fața acestei situații, șeful Marelui Stat Major a informat Ministerul Afacerilor Externe (19 noiembrie 1944) despre „instalarea de mari unități sovietice pe teritoriul românesc, precum și ocuparea anumitor zone fără a fi impuse de necesitățile directe ale frontului este o obligațiune care depășește, atât în fond cât și în formă, prevederile Convenției de armistițiu”, care, prin art. 3, impunea doar obligația României de a asigura forțelor sovietice și ale celorlalți aliați înlesniri pentru libera mișcare, în orice direcție, dacă aceasta era cerută de situația militară. Prin urmare, concluziona generalul Nicolae Rădescu, „obligațiunile noastre se referă exclusiv la mișcarea forțelor în trecere către front, iar nu la cazarea pentru ocupație. Înlesnirile pentru mișcare, prevăzute în anexa art. 3 nu pot fi în nici un caz cerute pentru staționări pe teritoriu în anumite zone”.

Marele Stat Major a trebuit să se supună și să ordone pregătirea zonelor solicitate de sovietici, precizând Comisiei Aliate de Control (partea sovietică) dificultățile pe care le crează staționarea „de lungă durată” a acestor divizii pe teritoriul României, precum și faptul că aceasta reprezenta „o sarcină care depășește obligațiunile statuate prin Convenția de armistițiu”. „Instalarea mai îndelungată în România a unor divizii sovietice cu efective de război complete - aprecia șeful Marelui Stat Major român la 1 decembrie 1944 - tocmai în momentul când armata română rămasă în interior a fost în majoritate desființată, iar restul marilor unități reduse la efective sub cele de pace ar putea conduce la aprecierea acestei situații ca o dezarmare a României și ca o ocupare militară sovietică, situație contrară spiritului și literei Convenției de armistițiu cât și bunei și sincerei colaborări militare în lupta contra Germaniei și Ungariei”.

Pentru sovietici acest lucru conta însă mai puțin deoarece, la 2 decembrie 1944, generalul Vorobiev a informat că în zona Giurgiu vor fi cantonate trei divizii sovietice, care vor debarca la Ploiești. Iritat chiar de desele proteste românești, generalul Vinogradov a precizat şi el (14 decembrie 1944) că armata sovietică „va folosi teritoriul României drept părți sedentare unităților pentru pază și ordine în dosul frontului și a rezervelor operative. Locul pentru dislocarea instituțiilor sedentare, unităților de pază și ordine în dosul frontului și a rezervelor operative se fixează de către Înaltul comandament aliat. La o solicitarea a dvs. analogă v-am răspuns odată și v-ași ruga pe viitor să înceteze asemenea solicitări”.

Prezența masivă a trupelor sovietice pe teritoriul României, într-un moment în care frontul se afla dincolo de Tisa a avut o evidentă motivație de influențare a luptei pentru putere în stat, care se declanşase cu puţin timp înainte, odată cu plasarea României de către Winston Churchill şi I.V. Stalin în sfera de influienţă sovietică.

--------------------------
[1] Alesandru Duţu, Armata români în vrenuri de cumpănă (1945-1965), Bucureşti, 2016.