Gh. Buzatu - Din istoria secretă a celui de-Al Doilea Război MondialLa Tribunalul de la Nürnberg, sub regia criminalilor învingători au fost „judecaţi", condamnaţi şi asasinaţi criminalii învinşi

Vechile înţelegeri dintre marile puteri ale secolului trecut sunt încă ascunse, dar efectele lor trenează. Cu acordul Editurii TipoMoldova-Iaşi, pe parcursul a trei episoade, vă prezentăm extrase din lucrarea regretatului Profesor Gh. Buzatu „Din istoria secretă a celui de-Al Doilea Război Mondial", cu detalii privind Pactul Ribbentrop-Molotov (Hitler-Stalin) semnat la 23 august 1939 şi anexele Protocolului său secret. Catastrofalele urmări ale acestui pact lovit de nulitate prin însăşi evoluţia evenimentelor după doi ani de la semnarea sa au permis, permit încă românilor să trăiască în state diferite. Prevederile acestui pact odios şi anexele sale secrete au rămas nereclamate oficial de statul român. Oare de ce?! Negocierile purtate în urmă cu 76 de ani de Stalin, Churchill, Roosevelt şi Hitler, marii criminalii ai planetei secolului trecut sunt menţinute ocult. După finalul celei mai mari conflagraţii a umanităţii, la Tribunalul de la Nürnberg s-a pus în scenă un spectacol în care, sub regia criminalilor învingători au fost „judecaţi", condamnaţi şi asasinaţi criminalii din banda adversă. Atunci, ca şi acum, „Istoria o scriu învingătorii!", iar România se află, ca întotdeauna, „la poarta furtunilor şi a trecerii oştilor" (N. Iorga). Aici, încă se întâmplă, aşa cum afirmă Acad. Eugen Mihăescu, „Zbaterea Ţării în locul unde se loveşte Apusul de Răsărit". (Ion Măldărescu).

Argument

Volumul „Din istoria secretă a celui de-al doilea război mondial", reprezentând cel de-al 30-lea tom al colecţiei „Românii în istoria universală", apare după şapte ani de la editarea celui dintâi şi care s-a bucurat de un mare succes. Nu avem în vedere numai aprecierile unor reputaţi istorici români şi străini, ci şi faptul că lucrarea a fost receptată mai mult decât încurajator de către publicul cititor, astfel că tirajul de aproximativ 200.000 de exemplare (?!) s-a epuizat chiar în primele săptămâni după apariţie. Succesul s-a datorat, dacă nu ne înşelăm, faptului că el a putut oferi date complet noi şi esenţiale, însoţite de câteva documente ilustrative, despre unele evenimente în care a fost implicată România în timpul conflagraţiei din 1939-1945 – pregătirea şi declanşarea loviturii de stat de la 23 august 1944, consecinţele ei, statutul internaţional al ţării în cursul războiului şi, mai cu seamă, dezvăluirea condiţiilor în care s-a semnat Convenţia de armistiţiu cu Aliaţii în septembrie 1944 ori a împrejurărilor în care Churchill şi Stalin, la Moscova, în octombrie 1944, au încheiat „târgul secolului" pentru intrarea Europei est-centrale (inclusiv România, deci) în „sfera de interese" a URSS, în schimbul Greciei, care rămânea în afara Cortinei de fier. Respectivul acord a fost, netăgăduit, nu mai puţin dezastruos pentru evoluţia ulterioară a Europei şi a restului lumii decât faimosul pact Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939. Dimpotrivă, cel dintâi a condus nemijlocit la comunizarea unei părţi importante a vechiului continent, iar această situaţie - care s-a prelungit vreme de aproape o jumătate de veac, până în 1989 - a constituit permanent o ameninţare pentru însăşi fiinţa popoarelor ajunse sub dominaţia Imperiului roşu de la Moscova. Fără a intra nicidecum în detalii, rezervând şi de această dată cititorului posibilitatea documentării într-o multitudine de probleme rămase ori constituind la vremea lor „secrete" ale ultimului război mondial, precizăm că, în majoritatea copleşitoare a cazurilor, am beneficiat de informaţiile de excepţie ale documentelor inedite, descoperite prin eforturi proprii în arhivele române şi străine (S.U.A., Marea Britanie şi, cel mai recent, Federaţia Rusă). Ceea ce nu ne-a scutit, se înţelege , să cercetăm şi extrem de bogata literatură istorică contemporană universală, iar, în unele p1ivinţe, să dialogăm nemijlocit cu unii dintre foştii „actori" ai scenei istorice. Cititorul va constata că, cel mai adesea, am anexat capitolelor cup1inse în acest volum documente inedite, ce vin să întărească excursul şi argumentările noastre de o manieră pe care istoricul, cu tot talentul şi eforturile sale, nu o poate realiza în privinţa reconstituirii atmosferei epocii descrise, a surprinderii tuturor conotaţiilor unor fapte şi fenomene, iar, nu în cele din urmă, a apropierii de Adevăr. Cu acest gând am inclus în anexele acestui volum, mai mult decât în cel dintâi, documente referitoare la activitatea şi personalitatea Mareşalului Ion Antonescu, la sensul unor decizii ale României ori la desfăşurările din domeniul spionajului şi contraspionajului (operaţiunea Autonomul şi dezvăluirea listei agenţilor britanici din România în vremea războiului).

Lucrarea reprezintă rodul investigaţiilor noastre de durată şi de preferinţă. Ele au fost posibile numai în cadiul existent la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Filialei Iaşi a Academiei Române. Pentru înţelegerea dovedită exprimăm sincere mulţumiri colegilor, iar în mod deosebit Doamnei Stela Cheptea şi editorilor, prietenii Marcel D. Popa, şi George G. Patra, pentru atenţia acordată şi pentru preţioasele observaţii şi sugestii formulate direct pe manuscris. Mulţumirile şi recunoştinţa noastră se îndreaptă, şi de această dată, către Cititor, marele Judecător al oricărei cărţi, pe care îl felicităm pentru alegerea făcută şi pe care îl asigurăm că trebuie să privească în perspectivă la apariţia unui al treilea volum, care va fi şi ultimul, din seria Din istoria secretă a celui de-al Doilea Război Mondial. Iaşi, 28 august 1995.

Detalii ale protocolul secret, anexă la Pactul Hitler-Stalin din 23 august 1939 - Problematică şi istoriografie

Interesul pentru istoria conflagraţiei din 1939-1945 se dovedeşte a fi fost, în orice moment după terminarea ostilităţilor, constant. Faptul îşi are nenumărate explicaţii, dar, înainte de orice, a predominat şi predomină argumentul hotărâtor că realităţile lumii contemporane au fost şi sunt încă profund afectate de consecinţele celui de-al doilea război mondial. Între problemele „vedetă" ale războiului trecμt, cele mai dezbătute şi mai controversate între/de către istorici şi nu numai atât se înscrie aceea a cauzelor şi a condiţiilor concrete în care a fost posibilă izbucnirea ostilităţilor la 1 septembrie 1939 prin atacarea Poloniei de către Germania hitleristă, iar, în context, revin oricând în discuţie şi în centrul atenţiei aspectele privind rolul şi locul bătăliilor angajate pentru extinderea/restrângerea, modificarea/trasarea de către/pe seama statelor şi puterilor implicate a unor noi frontiere. Concluzia studiilor de specialitate datorate celor mai reputaţi specialişti din lume în istoria ultimei conflagraţii este aceea că, în evoluţia cursului evenimentelor în direcţia datei fatidice de 1 septembrie 1939, tendinţele de expansiune teritorială ale puterilor extremiste (fasciste - Germania şi Italia, militariste - Japonia, comuniste - U.R.S.S.) au fost esenţialmente hotărâtoare, iar că, în chip concret, Adolf Hitler nu ar fi putut să „arunce" lumea în război dacă nu ar fi beneficiat în sensul cel mai deplin al cuvântului de avantajele politicii de conciliere promovată la început de Londra şi Paris faţă de Berlin şi culminând - la 29 septembrie 1938 - cu semnarea acordului cvadripartit de la Milnchen ce sacrifica o parte a teritoriului Cehoslovaciei în folosul naziştilor, pentru ca, în continuare, să survină bulversarea orientării U.R.S.S. faţă de Reichul German, concretizată în pactul fatal pentru soarta păcii europene şi mondiale de la 23 august 1939. În acea clipă de gravă criză politică internaţională, pactul Hitler-Stalin (ori Ribbentrop-Molotov, căci aceştia l-au subscris în calitatea lor de miniştri de Externe ai celor doi Filhreri) a făcut din Fuhrerul de la Berlin arbitrul indiscutabil al păcii europene (şi chiar extra-europene), mai ales că el nu avea în „repertoriul" său politic decât o soluţie - războiul! Elocvent în acest sens este dialogul liderilor diplomatici ai Germaniei şi Italiei din 11 august 1939, când contele Galeazzo Ciano l-a chestionat pe Joachim von Ribbentrop vizavi de pretenţiile Berlinului la adresa Poloniei: „Ei bine, ce doriţi Dv. în definitiv - Coridorul (polonez) sau Danzigul?" Replica şefului diplomaţiei naziste a fost în consens cu politica preconizată de Fuhrerul său: ,, „Noi vrem războiul!"[1].

Nu ne propunem să intrăm în detalii, motiv pentru care vom aminti doar contribuţiile unor prestigioşi specialişti, referitoare la consecinţele dramatice ale acordului de la Munchen: Martin Gilbert şi Richard Gott[2], Pierre Renouvin[3], Maurice Baumont[4], J. B. Duroselle[5], Klaus Hildebrand[6], Jiri Hochman[7], M. G. Hitchens[8], Paul Hayes[9] şi, mai ales, D. C. Wertt[10], A. J. P. Taylor[11] ori Telford Taylor[12]. Potrivit acestuia din urmă, autorul celei mai solide contribuţii consacrate Münchenului, acordul din 29 septembrie 1938 a marcat „un punct crucial al cursului istoriei modeme"[13], în vreme ce - după opinia celebrului istoric britanic A. J. P. Taylor - atunci, în toamna anului 1938, graţie liderilor guvernelor Germaniei, Marii Britanii, Franţei şi Italiei, în capitala bavareză sistemul de la Versailles „a fost nu numai ucis, dar şi înmormântat"[14] . Comparativ cu Mtinchenu 1, pactul de la 23 august 1939 încheiat la Moscova a fost şi este mult mai aspru judecat de istorici şi aceasta, evident, în raport cu rostul său nemijlocit în sacrificarea păcii şi deschiderea căii spre declanşarea celui de-al doilea război mondial. Vom aminti, în acest sens, demonstraţiile şi concluziile convingătoare expuse de cunoscuţi istorici şi kremlinologi, precum în primul rând: Michel Heller şi A. M. Nekrici[15], Lev Bezîmenski[16], A. J. P. Taylor[17], William. Carr[18], William L. Shirer[19], Klaus Hildebrand[20], Pierre Renouvin[21], Maurice Baumon[22], Alan Bullock[23], Jacques de Launay[24], Sebastian Haffner[25], Hans Adolf Jacobsen[26], Eddy Bauer[27], Christopher Thome[28], Wolfgang Leonhard[29], P. M. H. Bell[30] şi, cu totul recent, sovieticii Valentin Berejkov[31], Iurii Zoria şi Natalia Lebedeva[32], N. Eidelman[33], V. M. Falin[34], I. D. Ostoia-Ovsianîi[35] sau N. V. Zagladin[36]. Punctele de vedere exprimate, dincolo de toate nuanţele, explicabile date fiind unghiul şi momentele abordării problemei, concordă în mod tulburător. Michel Heller şi A. M. Nekrici, de pildă, descifrează că, la 23 august 1939, „o cotitură s-a produs realmente în istoria Europei şi a lumii - Uniunea Sovietică a deschis poarta războiului semnând pactul cu Germania"[37] în vreme ce deja menţionatul şi cunoscutul ziarist şi istoric american William L. Shirer consemnează că Stalin, „inamicul mortal" al lui Hitler, „a făcut posibilă" decizia acestuia de-a ataca Polonia la 1 septembrie 1939[38]. Maurice Baumont, membru al Institutului Franţei, nu i-a contrazis pe cei citaţi, dimpotrivă (pactul de la 23 august 1939. „a încurajat puternic pe Hitler să rişte declanşarea « marelui conflict»"[39], la fel ca şi Pierre Renouvin („pactul de la 23 august 1939 a fost acela care a decis soarta păcii"[40]) ori britanicul Alan Bullock, cel dintâi biograf de celebritate mondială al lui Hitler şi potrivit căruia, mulţumită pactului cu Stalin, Fuhrerul a căpătat „mâinile libere" pentru a putea invada Polonia în 1939 fără riscuri[41]. Walter Hofer, într-o apreciată lucrare specială, constată şi el că liderul de la Kremlin a fost cel care i-a dat lui Hitler „semnalul verde" să pornească războiu1[42], opinie împărtăşită şi de N. V. Zagladin[43] ori A. Avtorchanov[44].

Un alt aspect examinat în detaliu după anul 1948 de către istoriografia occidentală, combătut vehement de istoricii sovietici până în ultima vreme, dar în curs de „reformulare" azi, în condiţiile perestroikăi, este acela al preţului cu care Hitler a smuls în 1939 lui Stalin semnătura lui Molotov pe pactul de neagresiune. Şi în această privinţă, în prezent, lucrurile sunt clare. Condiţia finalizării negocierii, operaţiune desfăşurată în cea mai mare taină, a fost încheierea unui protocol adiţional secret, în conformitate cu care Berlinul recunoştea în „sfera de interese" a Kremlinului, mergându-se până la acordarea „dreptului" de ocupaţie , a unor state şi părţi de state incluzând ori vizând Finlanda, Ţările Baltice, Polonia şi România. Lucrurile sunt prea bine cunoscute în acest moment pentru a mai insista asupra lor, astfel că vom face apel la recunoaşterile unor specialişti. Revenim, prin urmare, la Mi chel Heller şi A. M. Nekrici , atât de categorici şi de această dată: „După ce U.R.S.S. a semnat protocolul secret în privinţa sferelor de influenţă , Gennania şi–a văzut asigurat spatele în Est. Calea atacului împotriva Poloniei era deschisă"[45]. William L. Shirer insistă în a demonstra cum, prin „târgul cinic", „sordid" cu Hitler, Stalin „a dat semnalul unui război [contra Poloniei J care, după toate probabilităţile, avea să ia proporţiile unui conflict mondial"[46]. Semnificaţia generală şi consecinţele dezastruoase pentru România ale protocolului secret în discuţie au fost evidenţiate în ultimii ani de istoricii. români (Dan Cernovodeanu[47], Viorica Moisuc[48], V. F. Dobrinescu[49], Mircea Muşat şi Ion Ardeleanu[50] , Florin Constantiniu[51]). Cel mai recent, N. V. Zagladin, confirmat chiar în această primăvară de apariţia la Moscova a dezvăluirilor lui V. M. Molotov[52], conchidea fără şovăire: ,,În asemenea condiţii istorice concrete [cele din august 1939] Hitler a fost mai mult interesat în neutralizarea U.R.S.S.-ului, decât Uniunea Sovietică în neutralizarea Germaniei. Aceasta s-a şi reflectat în semnarea protocolului secret propus Germaniei ca anexă la pactul de neagresiune şi care delimita sferele de influenţă în Europa de Est. U.R.S.S., după cum i se părea lui Stalin, neriscând nimic, dobândea posibilitatea să-şi extindă teritoriul, recăpătând ceea ce pierduse în cursul războiului civil. Practic, Stalin, sancţionând târgul cu Hitler, a aprins lumina verde pentru agresiunea nazistă în Europa. Această alegere reflecta concepţia sovietică despre « interesele U.R.S.S. » şi despre a căror prioritate s-a vorbit încă la Congresul al XVII-lea al P.C. (b) (ianuarie 1934)"[53].
- Va urma -
---------------------------------------------------------
1. William L. Shirer, Le Troisieme Reich. Des origines a la chutte, Paris, Stock, 1967, p. 547.
2. Conciliatorii, Bucureşti, Editura Politică , 1966,passim.
3. Histoire des relations intemationales, Vlll, Les crises du XXe-siecle, II, De 1929 iî1945, Paris, Hachette, 1958, pp. 136-139.
4. Peuples et civilisatiom, XX, La Faillite de Ia paix (1918- 1939), II, De l'affaire ethiopiennea la guerre (1918-1939), Paris, PUF, 1961, passim; idem, Le.s origines de la Deuxieme Guerre mondiale, Paris, Payot, 1969, passim.
5. Histoire diplomatiquede 1919 il nosjow:s, Paris, Dalloz, 1971, p. 219.
6. The Foreign Policy of the Third Reich. London, B.T. Batsford Ltd., 1973, pp. 73-74.
7. The Soviet Union and the Failure of Collectivc Security, 1934- 1938, lthaca-London, Cornel University Press, 1984, passim.
8. Germany, Russia and the Balk,ins. Pre/ude to the Nazi-Soviet Non-Aggression Pact, Boulder, 1983, passim.
9. The Twentieth Century, 1880-1939,London,Adam and Charles Black, 1978, p. 297.
10. How War Came: The lmmediate Origins of the Second World War, 1938-1939, London, Heinemann, 1989, passim.
11. The Origins of' the Seamd World War, second edition, New York, Fawi;ett Premier, 1979, pp. 146-181, 181 -207; îtlem, English History, 1914-1945, New York-Oxford. Oxford University Press, 165, pp. 427-437.
12. Munk,h. The Price of Pea<.:e, New York, Vintage Books, 1980,pp. XI.1003- 1004.
13. Ibidem, p. XI.
14. The Origins ofthe Secontl World War, p. 181.
15. L'utopie au pouvoir. Histoire de 'URSS de 1917 A nos jours, 11, Paris, Calmann-Levy, 1982. p. 270-303.
16. Cf. Les alternativcs de 1939, în „Temps Nouveaux", nr. 23-24/1989; idem, Apres le pacte, în „Temps Nouveaux", nr. 34/1989.
17. A. J. P. Taylm, The Origins..., p. 251; idem, The Second World War. An /Jluslratcd History, London, Penguin Books, 1976, pp. 35-36.
18. Poland to Pearl Harbor. The Making of the Second World War, London, E. Arnold, 1985, pp.62-64.
19. William L. Shirer, op. cit., pp. 551-583.
20. Klaus Hildebrand. op. cit., pp. 89-90.
21. Pierre Renou,;in, op. cit., VHl2, p. 198.
22. Maurice Baumont. Les origines..., p. 335.
23. Hitler. A Study in Tyranny, London, Penguin Books, 1976, p. 531.
24. Les grandes controverses de l'histoire contcmporaine, 1914-1945. Lausanne, Editions Rencontre, 1964, p. 316.
25. Le j, acteavec le diable, Paris, Laffont, 1969,p. 164.
26. Cf. The Historical Encyc/opedi11 of World War l/, New York, Greenwich House, 1984, p. XXI.
27. Cf. Histoire controversee de la Deu:.icme Guerre mondiale, 1, Mo naco-Ville, Jaspard Polus. 1966. pp. 251-253.
28. TheApproach of War 1938-39, London, Macmillan/St. Martin's Press, 1973,p. 173 şi urm.
29. Cf. Berrayal. The Hitler-Stalin Pact of 1939, New York, St. Martin's Press , 1989, pas.sim.
30. The Origins of'thc Second World War in Europe, London-New York, Longman, 1987, p. 262.
31. Cf. L 'erreurde Stalin. în „La Vie Jntemationale". Moscova, nr. 9/1989, p. i5.
32. Cf. L'an 1939 dl.lns Ies dossiers de Nuremberg, în „La Vie lnţernationale", nr. 10/1939, pp.140-141.
33. Cf. „Les Nouvelles de Moscou", nr. 34/1989.
34. O. A. Rjesevskii,ed., I939god. Uroky istorii,Moscova.Mi.~I . 1990, p. 319 şi urm.
35. lbidem, p. 355 şi urm.
36. Cf. Istoriia uspehov i neudaci sovetskoi diplomaţii, Moscova, Jzd. Mejdunarodnîie Clnoşcniia, 1990,p. l!Oşiurm.
37. Micbel Heller. A. M. Nekrici, op. cit, II, p. 284.
38. William L. Shirer. op. cit., p. 566.
39. Maurice Baumont, La Faillite de la paix, II, p. 873.
40. Pierre Renouvin, Histoire..., Vfl12,p. 198.
41. Alan BulJock, op. cit., p. 531.
42. Walter Hofor, Hitlerdechaîne la Guem:, Paris. &:litions du Seuil, 1967. p. I 12.
43.N. V. Zagladin. op .cit.,pp.111-113.
44. Cf. Imperiia Krcmli11a. Sm•ets.kii tip kolonializma, Vilnius, 1990, p. 110 şi urm.
45. Michel Hellc:r, A.M. Nekrici, op. cit.,I!, p. 284.
46. William L. Shirer, op. cit., p. 583.
47. Nicolae Lupan, ed., Pactul germano-sovietic dîn' 1939,. Bruxelles, Editura Nistru, 1989, pp.45-46.
48. Cf. Premisele izolării politice a României, 1919-1940, Bucureşti , Editura Humanitas, 199 I, pp. 360-366.
49. Cf. Bătălia diplomatică pentru Basarabia, 1918-1940, Iaşi, Editura Junimea, 199 l, p. l 21 şi urm.
50.- Vezi România după Mare,1 Unire, II2, 1933-1940, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988,pp. 1514-1516; Mircea Muşat, Politica de forţă şi dictat în ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial, în „Magazin istoric" , nr. 12/1989, pp. 23-32. Cf. şi Eugen Preda, Din dosarele istoriei, în „Magazin istoric". nr. 3/1989.
51. Vezi nota 77.
52. Vezi Felix Ciuev, StiHorok beseds Molotovîm. Iz dnevnika..., Moscova, Izdatelstvo Terra, 1991, pp. 14-29.
53. N. V. Zagladin, op. cit., p. 11 l.