Documente secrete ale trădării Regelui Mihai

Agitată zi trebuie să fi avut tovarăşul Vâşinski dacă era nevoit să se întâlnească cu regele României în miez de noapte. Ne certifică acest lucru şi telegrama expediată de Burton Y.Berry, reprezentantul SUA în România, către Secretarul de stat american, în aceeaşi seară de 1 martie 1945, din care alegem doar un fragment:
„Bucureşti, 1 martie 1945, ora 8 p.m. (primită ora 9,12 a.m.) Dl.Vâşinski mi-a cerut să-l vizitez astă seară la ora 6. [...] Răspunzând la întrebarea mea dacă noul prim ministru fusese ales, el a spus că regele va face alegerea după consultări cu liderii partidelor. Am spus că presupun că liderii de partid vor desemna pe candidaţii propriilor lor partide care intrau în guvern. Dl.Vâşinski mi-a răspuns că existau numeroase clici în vechile partide, că existau fascişti şi că, desigur, reprezentanţii unor astfel de grupări nu-şi aveau locul într-un guvern destinat să combată fascismul. [...] Impresia mea generală de la întâlnire este aceea de confirmare a rapoartelor, recent înaintate Departamentului. Dl. Vâşinski acţionează pe baza unor instrucţiuni directe. Speranţa sa este să reuşească a salva aparenţele de procedură constituţională, dar dacă este necesar, el o va sacrifica pentru o soluţie rapidă.
Berry"
Repetată la Moscova sub nr.33. (Foreign Relations of the United States, Diplomatic Papers,1945, vol.V, Europe, pp.489-490; publ. în Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop, Sovietizarea României. Percepţii anglo-americane «1944-1947», Bucureşti, p.113)

Să remarcăm că Vâşinski procedase inteligent întâlnindu-se mai întâi cu „aliatul" pentru a verifica dacă regele român ceruse sprijin sau informase despre presiunile ce se făceau asupra sa. Total liniştit şi mulţumit plecase la sfatul de taină cu Mihai I care se dovedea un loial colaborator, demn de toată încrederea. Scenariul nu avea de ce să capete note precipitate pentru a declanşa o posibilă reacţie a lumii democratice.

La 2 martie 1945, Mihai I l-a însărcinat pe Petru Groza cu formarea noului guvern, fără a ţine cont de solicitarea lui Iuliu Maniu de a forma un guvern „de colaborare" şi făcându-se că nu înţelege de ce gestul său „echivala cu o condamnare la moarte a democraţiei în România". Regele îi sugera proaspătului şef de guvern, să solicite şi celor două partide istorice, Naţional-Ţărănesc şi Naţional-Liberal să desemneze membri în viitorul guvern, pentru că aşa era înţelegerea cu ceilalţi doi garanţi ai democraţiei în România, SUA şi Anglia. Partidele istorice însă aveau convingerea că dacă vor protesta pentru alegerea omului Moscovei în suprema funcţie în stat şi nu vor accepta să facă parte dintr-un asemenea grosolan fals, regele, garantul democraţiei nu va investi noul guvern. A fost probabil greşeala cea mai gravă a lor în aprecierea corectă a aliaţilor şi mai ales, a adversarilor momentului. Pentru ochii democraţiilor occidentale soluţia era gata încă de ceva timp: apariţia unor „grupări rebele" ale îmbătrânitelor partide româneşti, coapte peste noapte de soarele roşu al Moscovei, tocmai apte să guverneze conduse de „liberalul" Gheorghe Tătărescu şi de „ţărănistul" Anton Alexandrescu. Datorită trecerii timpului, chiar puternic marcaţi de cunoaşterea cumplitului holocaust roşu declanşat prin gestul regelui Mihai I de a preda destinele ţării în mâinile unui guvern comunist, gest liber consimţit aşa cum cred că s-a înţeles în acest moment, reacţia guvernelor britanic şi american la aflarea ştirii că în România este un guvern roşu este demnă de o analiză aprofundată asupra imposibilităţii diplomatului de carieră de a crede că un rege poate să-şi trădeze propriul popor.

„Extras din a 26-a (45) Decizie a Cabinetului de Război Minuta 5 - Anexă confidenţială:
Marţi, 6 martie 1945, 5,30 p.m.
Secretarul de stat pentru Afacerile Externe a informat Cabinetul de Război că tocmai a sosit o telegramă de la vicemareşalul aerului Stevenson, care era şeful elementului britanic din Comisia de Control în România, indicând că el poate fi confruntat în orice moment cu o cerere de la regele Mihai şi regina-mamă pentru refugiu în ambasada britanică şi cerând instrucţiuni. Secretarul de stat pentru Afacerile Externe a spus că era foarte preocupat de modul în care ruşii tratau poziţia României şi de dezvăluirea atitudinii lor, reprezentată de acest mod. Poziţia regelui în ţară fusese bună şi el tratase situaţia cu precauţie. Dacă el era acum constrâns să se refugieze în faţa presiunii aliatului nostru, efectul asupra opiniei publice şi a relaţiilor anglo-ruse putea fi foarte penibil. În orice caz, el crede că, "aşa cum noi am acordat deja adăpost generalului Rădescu, ambasada Statelor Unite putea acorda adăpost regelui şi reginei-mame, dacă apărea necesitatea." (Public Record Office, Londra PREM, 3/374/9, f.178-179; publ.în Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop, Sovietizarea României. Percepţii anglo-americane «1944-1947», Bucureşti,1993 p.124)

Aşa cum se cunoaşte astăzi, „necesitatea" nu a apărut. Misiunea micuţului rege abia începea şi reuşea să creeze mari frământări experimentaţilor politicieni ai vremii, care nu aveau de unde să ştie că destinul Europei de est continua să fie scris de un adolescent sau de ce nu, de o femeie, regina-mamă Elena, al cărui rol în istorie este aproape necunoscut. Extrem de importantă este, cu siguranţă, telegrama trimisă de W. Churchill, primul ministrul al Marii Britanii, preşedintelui SUA, F. Roosevelt pe data de 8 martie 1945, privind interesele Marii Britanii în Grecia, Polonia şi România, care lămureşte o serie de probleme extrem de comentate după căderea regimurilor comuniste, în Europa Centrala şi de Est. Din păcate, de cele mai multe ori, comentariile sunt tributare propagandei încă puternică pro-rusă şi mai puţin realităţilor reliefate de documente, la care se ajunge încă destul de greu. (Documentul integral în anexa 4).

Aşa cum se afirmă în finalul penultimului aliniat, ceea ce avea să se numească „Sindromul Yalta" purificarea elementelor politice oponente constituia o problemă luată în calcul atât de americani cât şi de britanici. Algoritmul pe care ei îl credeau capabil să rezolve problema riscului eliminarii unei opoziţii democratice de către o minoritate, chiar susţinută de sovietici, s-a dovedit greşit. Sovieticii au ştiut să-şi asigure totala colaborare a celui aflat în vârful piramidei prin cointeresare materială. Operaţiunea de sovietizare în România a decurs sigur, cu riscuri minime şi mai ales le-a oferit o reală victorie în faţa aliaţilor, care nu au putut intervenii în sprijinul păstrării democraţiei de tip occidental pentru simplu motiv că singurul autorizat să reprezinte legal România, iar regele, nu a avut nimic de obiectat faţă de evoluţia evenimentelor din ţară. Ceilalţi politicieni au făcut nenumărate memorii, au solicitat sprijin dar acţiunile lor au fost departe de a se ridica la nivelul cerinţelor momentului, lipsa unui lider real al opoziţiei a fost până la urmă fatală şi farsa sinistră a continuat. Uzanţele diplomatice şi mai ales, legile internaţionale nu permiteau intervenţii acolo unde puterea supremă se exercita legal, iar regele Mihai I era legal investit. Sovieticii ştiau că România prezintă un interes enorm pentru aliaţi, că opinia publică din aceste state era un factor de mare presiune dacă Mihai I ar fi făcut şi cel mai mic gest de revoltă faţă de modul cum se purtau cu el. Temerile premierului Churchill aveau să se adeverească mult prea rapid. La 30 martie când regele promulga Decretul-Lege pentru purificarea administraţiei publice, permiţând astfel ca întregul aparat de stat să treacă sub controlul comunist, punând şantajul şi teroarea la temelia întregii administraţii de stat. Legea aceasta, prin înşăşi textul ei este un atac odios la cele mai elementare drepturi ale unui om, ca să nu mai vorbim de dispariţia totală a posibilităţii de a reacţiona dacă eşti nedreptăţit. Conform prevederilor legii, la 1 iunie 1945, România se putea mândrii deja cu o administraţie publică epurată.

Atâtea realizări „măreţe" ale regelui Mihai I nu aveau să treacă neobservate la Moscova, aşa că trebuia evidenţiat acest lucru pentru ca nimeni să nu aibă motive să creadă că „fratele" sovietic ne forţează în vreun fel să învăţăm democraţia de tip nou, comunist. La 6 iulie 1945, Prezidiul Suprem al URSS îi conferă lui Mihai I Ordinul „Victoria", printr-un decret al cărui text exprima un mare adevăr ca de altfel şi cuvântarea mareşalului Tolbuhin cu acest prilej:
Decret al Prezidiului Suprem al U.R.S.S. de decorare cu ordinul „VICTORIA" a regelui Mihai I al României: Pentru actul curajos al cotiturii hotărâte a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă şi alierea cu Naţiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei Majestatea sa, MIHAI I, regele României, se decorează cu: Ordinul „Victoria" (ПОБЕДА) cu diamante."
Preşedintele Prezidiumului Sovietului
Suprem al U.R.S.S.
M. KALININ
Secretarul Prezidiumului Sovietului
Suprem al U.R.S.S. - A. GORKIN
Moscova, Kremlin, 6 iulie 1945"
(Arhivele Statului Bucureşti, fond Casa Regală, dosar 19/1945, f.1)
Cuvântarea mareşalului Tolbuhin

„Majestate !
În numele Guvernului Uniunii Republicelor Sovietice Socialiste sunt împuternicit a înmâna Majestăţii voastre ordinul suprem al Uniunii Sovietice, ordinul „VICTORIA". [...] Aceasta decorare este recunoaşterea aportului personal al Majestăţii voastre în înţeleapta şi brusca întorsătură de la 23 august. Lucrul acesta nu-l va uita istoria. Această decorare este simbolul care subliniază eterna prietenie între popoarele noastre. Politica stabilită după 23 august, relaţiile prieteneşti şi colaborarea cu Uniunea Sovietică, vor aduce poporului român la fericire, la înflorire, la o prosperitate nemaivăzută în istoria sa, în toate domeniile.
La aceasta stă ca garanţie Marea uniune Sovietică, marele popor rus. Eu, Majestatea voastră, îmi exprim convingerea că relaţiile prieteneşti ale României cu marele ei vecin Uniunea Sovietică, se vor întări şi se vor dezvolta, pentru binele popoarelor ambelor ţări." (Universul " nr. 153 din 9 iulie 1945 )

Ce ar fi trebuit să înţeleagă oamenii politici români este reliefat în fragmentul următor dintr-o notă informativă a Serviciului Special de Informaţii (S.S.I.), proaspăt epurat de elemente „reacţionare" pentru următorii 45 de ani sigur, datată 30 iulie 1945, spre atenţionarea celor care urmăreau realizarea scenariului sovietizării României:
„Notă informativă a Serviciului Special de Informaţii privind situaţia politică a Partidului Naţional-Tărănist şi a legăturii acestuia cu alte forţe politice din ţară şi străinătate, 30 iulie 1945: [...] 8. Legăturile cu Palatul: Maniu a ţinut totdeauna personal legătura cu Palatul Regal, exprimându-şi în nenumărate rânduri regretul că suveranul a pus girul consimţământului său pe actul de la 6 martie 1945. În ultima vreme, se pare că în audienţele solicitate la suveran, cei doi preşedinţi de partide (Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu), au fost sfătuiţi să înceteze orice fel de acţiune care ar putea dăuna intereselor ţării şi care ar privi raporturile de sinceră prietenie şi bună colaborare cu U.R.S.S.. Faptul acesta, conjugat cu împrejurarea atenţiunei deosebite pe care Uniunea Sovietică a acordat-o factorului nostru constituţional, prin decorarea regelui şi predarea cu solemnitate a celor două avioane, precum şi lipsa de invitaţie la aceste solemnităţi a domnilor Maniu şi Dinu Brătianu, a făcut ca cei doi şefi de partide să caute a descifra în aceste elemente alte sensuri decât acelea a unor protocoale obişnuite." (Arhivele Statului Bucureşti, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Serviciul Special de Informaţii, dosar 9/1945, p.10-21)

Anexa 4 – Telegrama primului ministru al Marii Britanii, W. Churchill, către preşedintele SUA F. Roosevelt, privind interesele Marii Britanii în Grecia, Polonia şi România.

Personal şi strict secret
Nr. 905/8.3.45
Sunt convins că şi dumneavoastră veţi fi la fel de mâhnit ca şi mine de recentele evenimente din România. Ruşii au izbutit să stabilească conducerea unei minorităţi comuniste prin forţă şi prin false declaraţii. Am fost stânjeniţi în protestele noastre împotriva acestor desfăşurări de faptul că, în scopul de a avea libertatea de a salva Grecia, Eden şi cu mine am recunoscut la Moscova, în octombrie că Rusia va avea o voce larg prepodenrentă în România şi Bulgaria, în timp ce noi vom conduce Grecia.Stalin a aderat foarte strict la această înţelegere în cursul celor treizeci de zile ale luptelor împotriva comuniştilor şi E.L.A.S. în oraşul Atena, în ciuda faptului că toate acestea îi erau neplăcute lui şi celor din jurul său. Acum pacea a fost restabilită în Grecia şi, deşi în faţa noastră se mai află multe dificultăţi, sper că vom putea organiza în următoarele luni alegeri libere, de preferat sub supravegherea britanică, americană şi rusă şi că apoi o constituţie şi un guvern vor fi instituite prin voinţa poporului grec care rămâne supremul şi ultimul nostru obiectiv în toate împrejurările şi cu care ştiu că simpatizaţi.
Stalin urmează acum o orientare opusă în două ţări ponto-balcanice/ Black Seea – Balkan countries / o orientare ce este absolut contrară tuturor ideilor democratice. După conversaţiile anglo-ruse din octombie de la Moscova, Stalin a semnat pe hârtie principiile de la Yalta, care au fost călcate în picioare de România. Cu toate acestea am fost foarte doritor să nu stărui asupra acestui fapt până într-atât încât Stalin să spună : " Nu m-am amestecat în acţiunea voastră din Grecia, de ce nu-mi lăsaţi şi mie aceeaşi latitudine şi mie în România ?" Aceasta ar fi dus din nou la comparaţii între obiectivele acţiunii sale şi cele ale noastre. În această privinţă nici o parte nu ar fi convins-o pe cealaltă.Tinând seama de relaţiile mele personale cu Stalin, sunt sigur că ar fi o greşeală ca în această fază, să mă angajez într-o discuţie pe această problemă. Sunt de asemenea foarte conştient că avem în mâinile noastre problema mult mai importantă a Poloniei şi, prin urmare, nu doresc să fac nimic în privinţa României care ar putea prejudicia perspectivele noastre de a ajunge la un acord pentru Polonia. Cu toate acestea cred că el ( Stalin ) ar fi trebui informat despre mâhnirea noastră faţă de evenimentele care au dus la instalarea prin forţă a unui guvern al minorităţilor comuniste în România, deoarece aceasta se află în conflict cu concluziile Declaraţiei privind Europa elibarată, asupra căreia am fost de acord la Conferinţa din Crimeea. Mi-e teamă, mai ales, că instaurarea acestui guvern comunist poate să ducă la epurarea fără discernământ a românilor anticomunişti care vor fi acuzaţi de fascism, în acelaşi fel în care s-a întâmplat în Bulgaria. Este ceea ce prevesteşte emisiunea de ieri a postului de radio Moscova, al cărei text, l-am telegrafiat ambasadei noastre. Aş sugera, deci să-i ceară lui Stalin să vegheze ca noul guvern (român) să nu înceapă imediat o epurare a tuturor elementelor politice care se opun vederilor sale pe motiv că au fost încurajate să acţioneze astfel de Declaraţia de Yalta.
Vă vom sprijini, desigur, şi dacă îmi veţi arăta textul oricărui mesaj, pe care sunteţi înclinat să-l trimiteţi lui Stalin, Voi trimite şi eu unul pentru a-l sprijini. Există, evident, un acord total între reprezentanţii noştri şi ai DVS, la faţa locului ./.../
( Public Record Office PREM 3/374/9, f.124-125; publ.în Roosvelt and Churchill. Their Secret Wartime Correspondence, pp.660-662 – publ.în Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop, Sovietizarea României. Percepţii anglo-americane (1944-1947), Bucureşti, 1993, p.139)

Fragment din volumul „Privire sub Coroană"
- va urma -