„Urăsc tirania, urăsc despotismul. Sunt partizan neîndulecat al libertăţii, dar în ce priveşte fac o rezervă: libertatea nu înseamnă pentru unii totul şi pentru alţii nimic. Înţeleg libertatea deopotrivă pentru toţi".

Absolvent al Şcolii militare de ofiţeri de infanterie (1898) şi al Şcolii Superioare de Război (1906), Nicolae Rădescu a îndeplinit funcţii importante în armata şi în statul român, fiind, între altele, adjutant regal (1920-1926), ataşat militar al României la Londra (1926-1928), şef al Marelui Stat Major (1944) şi preşedinte al Consiliului de Miniştri (1944-1945). După ce s-a opus cu vehemenţă, în funcţia de şef al Marelui Stat Major, abuzurilor Comisiei Aliate de Control, partea sovietică, Nicolae Rădescu nu s-a dovedit a fi o marionetă nici în funcţia de prim-ministru al României, înţelegând să-şi îndeplinească atribuţiile conform propriilor convingeri.

A militat pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu Uniunea Sovietică, pentru îndeplinirea exemplară a prevederilor Convenţiei de armistiţiu din 12 septembrie 1944, pentru restabilirea liniştii şi ordinii în ţară, pentru libertate şi democraţie, declarând în acest sens: „Urăsc tirania, urăsc despotismul. Sunt partizan neîndulecat al libertăţii, dar în ce priveşte fac o rezervă: libertatea nu înseamnă pentru unii totul şi pentru alţii nimic. Înţeleg libertatea deopotrivă pentru toţi". Nedorind să treacă actul de conducere al ţării în mâinile Frontului Național Democrat, controlat de partidul comunist, şi să cedeze presiunilor sovietice a decis, în februarie 1945, să lupte şi să restabilească, chiar cu forţa, ordinea şi liniştea în ţară, declarând că dacă va fi nevoie va recurge chiar la război civil. Era însă izolat, armata fiind slăbită (prin desființările masive impuse prin Protocolul militar din 16 octombrie 1944), culpabilizată (acuzată de forțele de stânga ca fiind fascistă și antidemocratică) și intimidate (arestările fără acuzații începuseră deja).

După 25 februarie, când elemente provocatoare au ucis în Bucureşti câţiva manifestanţi, generalul Nicolae Rădescu a fost acuzat de crimă, iar la 28 februarie, la cererea lui A.I. Vîşinski, care sosise la București, regele Mihai I a fost obligat să-i ceară să demisioneze. A doua zi după venirea la putere, dr. Petru Groza a precizat Prefecturii Poliţiei Capitalei că generalul Rădescu „nu are voie a părăsi domiciliul fără nici un motiv". Cu paza sa a fost însărcinat comisarul Block. Prevenit, generalul s-a refugiat la Legaţia engleză din Bucureşti, care i-a acordat protecţie, guvernul englez declarând că-l va proteja, „chiar cu riscul deschiderii focului". După circa două luni i s-a garantat securitatea, generalul reîntorcându-se în locuinţa sa din strada Clopotarii Vechi, strict supravegheată de poliţie. O jumătate de an mai târziu, la 15 iunie 1946, a părăsit ţara în mod clandestin, cu ajutorul unui pilot român, ajungând iniţial în Cipru, apoi la Londra şi la New York.

La scurt timp, în ţară, a fost judecat în contumacie în procesul „Sumanelor Negre" şi „Mişcării Naţionale de Rezistenţă", fiind acuzat că a îndrumat activitatea organizaţiei „Graiul Sângelui". La 18 noiembrie 1946 a fost condamnat la 2 ani închisoare corecţională şi la 15.000 cheltuieli de judecată". În emigraţie a fost un timp preşedinte al Comitetului Naţional Român, după care, în urma neînţelegerilor cu ceilalţi emigranţi, în special cu Alexandru Cretzianu şi Grigore Niculescu-Buzeşti, a fondat „Liga Românilor Liberi". A decedat la 16 mai 1953.

Cu o zi înainte consemnase următoarele în testamentul său politic: „Şi acum, un bătrân soldat a cărui viaţă a fost cheltuită în serviciul patriei şi poporului său îşi ia rămas bun de la ţara pe care o iubeşte şi pe care n-o va mai vedea. Rămas bun şi speranţă compatrioţilor săi subjugaţi dincolo de Cortina de Fier. Rămas bun şi curaj acelora care au luptat alături de el contra tiraniei naziste şi comuniste şi care vor continua lupta pentru Eliberare. Pentru voi, care rămâneţi, şi mai ales pentru tineretul nostru, aceasta este promisiunea unui mâine mai îndepărtat - un mâine, când Ţara noastră şi poporul ei vor fi eliberate de sub puterea Întunericului. Aceasta este o valoare ideală pentru care trebuie de trăit şi de luptat. Vouă vă las speranţele mele neîndeplinite, visurile şi rugăciunile pentru realizarea lor. Rămas bun! Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți și să vă conducă în lupta pe care eu trebuie să o părăsesc!".

Pe larg: Dinu C. Giurescu, Guvernarea Nicolae Rădescu, București, Editura ALL, 1996.