Faptul că politicienii şi mai ales parlamentarii nu cunosc istoria, că mulţi ziarişti difuzează în spaţiul public tot felul de elucubraţii, nu mai constituie o surpriză. Dar că sunt universitari care fac greşeli ce nu pot fi iertate unor elevi de gimnaziu, ne întristează. Un asemenea sentiment am trăit în seara zilei de 9 februarie 2016, urmărind o dezbatere la Realitatea TV despre semnificaţia zilei de 10 Mai. Istoricul prezent în platou în calitate de specialist a fost profesorul Adrian Niculescu, cunoscut prin preocupările sale privind istoria modernă şi contemporană. M-am ocupat îndeaproape de istoria monarhiei din România şi simt nevoia să fac din nou precizările necesare. M-a frapat insistenţa cu care istoricul Adrian Niculescu a susţinut că moţiunea adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat la 9 mai 1877 privind independenţa de stat a României a fost semnată de domnitorul Carol I în ziua de 10 mai 1877, când a intrat în vigoare. Ca urmare, a susţinut că ziua independenţei de stat a României este 10 mai 1877. Dacă înainte de emisiune s-ar fi uitat prin tratatul Istoria Românilor, vol. VII, partea I, ar fi reţinut următoarele:
- Ca urmare a deschiderii ostilităţilor militare româno-turce la Dunăre, Adunarea Deputaţilor a votat, în ziua de 29 aprilie/11 mai 1877, moţiunea prin care a fost declarată „starea de război" între România şi Imperiul Otoman. „La 9/21 mai 1877, conformându-se dorinţei cetăţenilor, armatei, opiniei publice, grupărilor politice şi guvernului, Parlamentul avea să proclame independenţa României". În acea zi, deputatul Nicolae Fleva a adresat o interpelare guvernului, la care a răspuns ministrul de externe Mihail Kogălniceanu. Au urmat discuţii, după care a fost adoptată următoarea moţiune: „Camera, mulţumită de explicările guvernului asupra urmărilor ce a dat votului ei de la 29 aprilie anul curent, ia act că răzbelul între România şi Turcia, că ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială". O moţiune similară a fost adoptată, în aceeaşi zi, de Senatul României.
O confuzie destul de răspândită
„La 10/22 mai, guvernul, membrii Corpurilor legiuitoare şi reprezentanţii altor autorităţi au mers la Palat să-l felicite pe domnitorul Carol, pentru a 11-a aniversare a suirii pe tronul României şi, totodată, să-l aclame în noua calitate de suveran independent". Aşadar, în acea zi, de 10 mai lui Carol I i s-a prezentat moţiunea votată de Parlament. Nu a fost o lege care, pentru a intra în vigoare, avea nevoie de semnătura domnitorului, ci un act de voinţă a celor două corpuri legiuitoare care, potrivit articolului 38 din Constituţie, „reprezintă naţiunea". Această confuzie este destul de răspândită. Am constatat că şi profesorul Adrian Cioroianu, în emisiunea de la TVR, intitulată „5 minute de istorie" a susţinut că moţiunea Parlamentului a fost semnată de rege la 10 mai 1877, ceea ce este absolut fals.
Documentele sunt foarte clare: independenţa de stat a României a fost proclamată la 9 mai 1877.
Profesorul Adrian Niculescu a mai susţinut în emisiunea citată că legea pentru proclamarea Regatului a fost votată la 15 martie 1881, dar a fost semnată de Carol I la 10 mai 1881. Concluzia sa: „România a devenit Regat la 10 mai 1881".
România a devenit Regat la 15 martie 1881
În tratatul Istoria Românilor, vol. II, partea a II-a, se arată că în ziua de 13/25 martie 1881, deputatul Titu Maiorescu a adresat o interpelare, plină de acuzaţii la adresa liberalilor aflaţi la putere, care nu ar fi cu adevărat susţinători ai monarhiei. „În aceeaşi seară, parlamentarii liberali s-au întrunit şi au decis să iniţieze proclamarea Regatului României. Hotărârea a fost însuşită de Consiliul de Miniştri, în prezenţa preşedinţilor Camerelor". A doua zi, 14/26 martie, „toţi miniştrii au venit la prinţ şi l-au rugat să le dea permisiunea să facă a se proclama Regatul". Domnitorul Carol şi-a dat acordul, deşi ar fi dorit o amânare, astfel că fiecare din cele două Camere au votat proiectul legii care prevedea:
„Art. 1. România ia titulatura de Regat. Domnul ei, Carol I, ia pentru sine şi pentru moştenitorii săi titlul de rege al României.
Art.2. Moştenitorul tronului va purta titlul de principe regal". După vot, membrii guvernului, deputaţii şi senatorii s-au prezentat la Palat, unde preşedintele Senatului a dat citire proiectului de lege adoptat, după care Carol I a semnat-o. A doua zi, legea a fost publicată în „Monitorul oficial". Aşadar, România a devenit Regat la 15 martie 1881. În zilele următoare Carol I a trimis scrisori către şefii statelor europene, anunţându-i că Parlamentul a votat proclamarea Regatului României. Rând pe rând, în a doua jumătate a lunii martie şi începutul lunii aprilie, Belgia, Serbia, Grecia, Turcia, Austro-Ungaria, Franţa Germania. Italia, Marea Britanie au recunoscut Regatul României.
Dacă Regatul ar fi existat de la 10 mai 1881, era cu neputinţă ca statele europene să-l recunoască înainte de această dată.
În ziua de 10 mai 1881 au avut loc festivităţile de încoronare a lui Carol I în calitate de rege al României.
Acestea au fost amânate, deoarece familiile domnitoare din Europa - inclusiv din România - se aflau în doliu, ca urmare a asasinării ţarului Aleksandru al Rusiei.De asemenea, s-a fixat o zi cu o anumită semnificaţie istorică, şi anume 10 mai, când Carol I a depus jurământul în calitate de domnitor al României. Istoricii, inclusiv profesorii de istorie, trebuie să promoveze adevărul, întemeiat pe documente. În cazul de faţă să prezinte faptele concrete. În acelaşi timp, ei sunt datori să precizeze că, din punct de vedere politic, oficialităţile vremii au decis că 10 mai întruchipează trei evenimente esenţiale din istoria ţării noastre: urcarea pe tron a lui CaroI, Independenţa şi Regatul. Ca urmare, timp de 66 ani, între 1881-1947, 10 Mai a fost Ziua Naţională a României.
Notă: subtitlurile aparţin redacţiei şi se regăsesc în text.