La 1 iulie 1944, George Duca a transmis ambasadoarei sovietice la Stockholm, Alexandra Kollontai, un proiect de plan al „Opoziției patriotice democratice" (Partidul Național-Țărănesc, Partidul Național Liberal, Partidul Social Democrat și Partidul Comunist Român) , elaborat „sub direcția M.S. Regelui", referitor la „înlocuirea regimului actual printr-un guvern care își va asuma sarcina de a organiza ieșirea României din război, ca și încheierea unui armistițiu cu cele trei puteri aliate"[1].
Ajungând la concluzia că „ar fi o iluzie pentru Aliați posibilitatea unei înțelegeri eventuale cu mareșalul Antonescu [...] orice colaborare cu mareșalul Antonescu este astăzi în afara posibilului [...] « Opoziția patriotică și democratică » română considera că « un ajutor aliat » constituia « o condiție esențială » pentru reușita schimbării de regim. Prima condiție pusă de opozanții regimului Antonescu consta într-o « ofensivă rusă masivă pe frontul român, care va trebui să fie declanșată cel mai târziu la 24 de ore după schimbarea guvernului »"[2].
Considerată a fi „indispensabilă", ofensiva trupelor sovietice (pe teritoriul național, în Moldova și Basarabia), urma să fie „sprijinită de atitudinea trupelor române", care „vor primi ordinele necesare cu scopul de lăsa să treacă trupele sovietice, pentru a continua apoi lupta alături de armatele aliate".
Peste ani, Emil Bodnăraș confirma și el acest proiect de plan, declarând: „Pe noi ne-a informat Niculescu-Buzești că le-a transmis, eu însă nu-mi aduc aminte să fi primit vreo comunicare că s-a înțeles ceea ce vrem noi. Noi cum vedeam? Vedeam declanșarea ofensivei pe front în Z+1. Adică noi să dăm drumul și imediat ce ei (germanii - n.n.) vor încerca cu forțele de pe front să se miște împotriva noastră, să intervină sovieticii ca să nu pățim ce au pățit polonezii la Varșovia... Noi nu am primit o comunicare de la sovietici că au înțeles ce vrem să facem"[3].
Sovieticii și-au urmat însă propriile interese, au declanșat mai întâi operațiile militare „Bagration" (23 iunie 1944, în Bielorusia) și „Lvov-Sandomierz" (13 iulie 1944, în nord-vestul Ucrainei și sudul Poloniei) și numai după înfrângerea trupelor germane din Bielorusia și Ucraina au declanșat operația „Iași-Chișinău" (20 august 1944), atât de mult dorită de „opoziția patriotică și democratică" română, cu trei zile înaintea loviturii de stat de la București[4].
--------------------------------------
[1] Cristian Popișteanu, Florentina Dolghin, O variantă la 23 august 1944. Dosare desigilate (III), în „Magazin istoric", octombrie 1991, p. 23-30
[2] Ibidem.
[3] Ibidem.
[4] Ibidem.