După 23 august 1944, Horia Sima și unii dintre camarazii săi au fost eliberaţi din lagărele de concentrare din Germania, în scopul antrenării lor în lupta împotriva noilor autorităţi din România, în încercarea de a schimba cursul politic al acestei ţări şi, implicit, de a lupta împotriva armatelor sovieto-române. Demersul era unul lipsit de orizont, dat fiind uriaşul decalaj de resurse umane şi materiale dintre cele două forţe opuse. Pentru organizarea acestei lupte a fost înfiinţat Guvernul Naţional Român, cu sediul la Viena. Componenţa a fost cea agreată de conducerea Germaniei. Principalii lideri ai primei formule a guvernului au fost Valer Pop, prim-ministru, Horia Sima, vicepremier, generalul Corneliu Dragalina, ministru de Război şi Mihail Manoilescu, ministrul Economiei. Unii legionari şi patrioţi români nesupuşi sovieticilor s-au împotrivit componenţei guvernului şi ideii constituirii unui guvern, propunând constituirea unui Comitet Naţional de Eliberare a României. Acest grup era format din legionarii Constantin Papanace, Ilie Gârneaţă şi Mile Lefter, la care se adăugau fostul ambasador al României la Berlin, Ion Gheorghe şi mitropolitul Visarion Puiu. După frământări, s-a reconfigurat componenţa guvernului: Horia Sima - preşedinte al Consiliului de Miniştri, Mihail Sturdza - ministru de Externe, Vasile Iaşinschi - ministru de Interne şi al Muncii, general Platon Chirnoagă - ministru de Război, Corneliu Georgescu - ministru de Finanţe, Grigore Manoilescu - ministru al Propagandei, Vladimir Cristi - ministru al Cultelor, Ion Sângiorgiu - ministru al Educaţiei Naţionale şi Mitropolitul Visarion Puiu - şef spiritual al Episcopiei Ortodoxe Române din Europa de Vest.

Rezistenţa împotriva ocupaţiei sovietice şi a regimului din România aservit Moscovei s-a bazat în cea mai mare măsură pe activitatea germană de paraşutare de agenţi, de armament, de muniţii, de medicamente, de haine, de pături, de explozibili, de aparate de radioemisie, coduri, cifruri, acte false, bani etc. De la începutul operaţiunii de paraşutare, generalul Schellenberg a cerut ca etnicii germani să nu fie folosiţi ca agenţi, pentru ca minoritatea germană să nu fie nevoită să suporte consecinţele acţiunilor[1]. Grupul Etnic German avea misiunea de a-i mobiliza şi organiza pe legionari pentru această luptă de rezistenţă. Totuşi, în rezistenţa antisovietică şi împotriva guvernelor aservite puterii de ocupaţie au activat numeroşi etnici germani, care s-au înrolat din convingere, din idealul pentru care au pornit la război alături de armata română, din patriotism german. Grija excesivă a lui Schellenberg de a-i menaja pe etnicii germani nu a descurajat lupta saşilor şi şvabilor împotriva sovieticilor. La Viena a funcţionat comandamentul care coordona forţele progermane pregătite să acţioneze în România. În jurul Vienei au fost organizate mai multe şcoli în care erau instruiţi agenţii care urmau să acţioneze în România. Şcoala de la Stockerau făcea o pregătire generală a luptătorilor. În şcoala de la Breitenfurth au fost pregătite opt echipe compuse din legionari care au fost paraşutaţi în România până la sfârşitul anului 1944. Şcoala de la Korneuburg pregătea agenţii specializaţi în lupta de gherilă, iar cea de la Wiener-Neustadt pregătea agenţi specializaţi în sabotaje feroviare. În prima etapă a existenței și funcționării mișcării de rezistență, ea a fost îndreptată împotriva sovieticilor și a regimului regal. Până după terminarea războiului, comuniștii au jucat un rol modest în conducerea politică, administrativă și militară a României. După ce rolul lor a început să crească exponențial, în decembrie 1945, a intervenit acordul între P.C.R. și Mișcarea Legionară. Caractareul vădit anticomunist s-a generalizat după anii 1947-1948, când comuniștii au accelerat represiunea împotriva mișcării de rezistență.

În vederea organizării şi consolidării rezistenţei împotriva regimului regal aservit forțelor sovietice, a fost proiectată crearea unui comandament al serviciului de informaţii legionar. Pentru aceasta, în septembrie 1944, a fost desemnat Vasile Iaşinschi, fost ministru al Muncii în guvernul Antonescu-Sima, format în septembrie 1940. Pentru îndeplinirea misiunii, el a fost trimis la Târgu Mureş. El trebuia să sondeze starea de spirit a militarilor şi a civililor, să determine opinia publică să treacă de partea guvernului român din exil, să elibereze legionarii întemniţaţi la Aiud, să determine cât mai mulţi intelectuali să se retragă către apus. Au fost paraşutaţi, de asemenea, în noaptea de 6/7 noiembrie 1944, Andreas Schmidt, şeful Grupului Etnic German, Nicolae Pătraşcu, secretarul general al Gărzii de Fier, Viorel Boborodea, fost şef al legionarilor din Deva, Nistor Chioreanu, şeful legionarilor din Ardealul de Sud, Constantin Stoicănescu, şeful legionarilor din Banat, Ilie Colhon, şeful legionarilor din judeţul Alba. Din cauza tirurilor artileriei antiaeriene sovietice, grupul a fost paraşutat în Ungaria, de unde a pătruns apoi în România, pe cale terestră. Andreas Schmidt, Constantin Stoicănescu şi Nicolae Petraşcu au plecat către Bucureşti, pentru a reorganiza Mişcarea Legionară, destructurată după rebeliunea din ianuarie 1941 şi după fuga în Germania a principalilor ei conducători[2].

În noiembrie 1944, au fost paraşutaţi de germani, în Munţii Făgăraş, în apropiere de Vârful Negoiu, opt agenţi şi logistică, cu diferite misiuni. În lunile noiembrie şi decembrie 1944, au avut loc şi alte paraşutări de agenţi, în diverse puncte din zone apropiate Carpaţilor Meridionali, din Banat până în Munţii Făgăraş şi în Munţii Apuseni. De asemenea, au fost efectuate paraşutări pe Muntele Rotunda (Bistriţa), în Munții Cernei, în Dobrogea, în Ţara Bârsei, în Bucovina, la Galaţi şi în alte locuri. Germanii au paraşutat în România şi etnici maghiari, în acelaşi scop al organizării unei rezistenţe împotriva regimului regal. În noaptea de 9/10 decembrie 1944, au fost paraşutaţi cinci agenţi de naţionalităţi necunoscute şi cu misiuni necunoscute, pentru prinderea cărora au fost mobilizate efective constând în nu mai puţin de 3.778 oameni. Agenţii paraşutaţi nu au fost prinşi. Este probabil că ei au putut să scape după decembrie 1945, când a intervenit acordul între Partidul Comunist şi Mişcarea Legionară. După spusele lui Horia Sima, ultimul transport de oameni şi materiale paraşutat în România din iniţiativa Guvernului Naţional Român de la Viena, a avut loc la sfârşitul lunii martie 1945, când au fost trimişi 20 de agenţi, printre care dr. Iosif Dumitru, desemnat de Horia Sima ca adjunct al lui Nicolae Petraşcu, împreună cu sume mari de bani, cu valută, monede de aur şi mari cantităţi de armament. Avionul a decolat din Austria, de pe aeroportul din Wells şi s-a prăbuşit pe versantul argeşean al Munţilor Făgăraş, lovit de un tir antiaerian. Cei mai mulţi dintre pasageri au murit[3]. Lista paraşutărilor din perioada octombrie 1944-martie 1945 este lungă.

Guvernul Naţional Român de la Viena a organizat Armata Naţională de Eliberare, structură care-i includea pe toţi cei care mai erau dispuşi să lupte împotriva înaintării sovietice în centrul Europei. Comandantul acestui corp de armată a fost plănuit a fi generalul Platon Chirnoagă, comandantul Diviziei 4 române, care căzuse prizonier la germani, cu toate efectivele sale, în cursul luptelor pentru forţarea râului Tisa[4]. În noiembrie 1944, cu sprijinul lui Heinrich Himmler, s-a creat „Waffen SS-Grenadier Regiment Nr. 1”, care a fost prima dintre unităţile care au compus „Waffen-Grenadier Division der SS (Rumänische Nr. 1)”. Până la sfârşitul războiului, se va înfiinţa şi al doilea regiment şi se va începe constituirea unui al treilea, care nu s-a mai realizat. Voluntarii au fost adunaţi în tabăra de la Döllersheim (Austria). În martie 1945, Regimentul 1 a fost trimis să lupte în Pomerania, pentru a încerca, alături de alte trupe germane, să oprească înaintarea Armatei Roşii. În acele lupte a fost complet distrus. În ultimele luni de război, luptătorii care fuseseră iniţial pregătiţi să facă parte din Armata Naţională de Eliberare au fost antrenaţi pentru a fi paraşutaţi în România[5]. Horia Sima a reproşat germanilor faptul că mulţi legionari nu au fost eliberaţi din lagărele germane, astfel că Armata Naţională de Eliberare a fost privată de luptători devotaţi, pregătiţi, patrioţi şi antibolşevici convinşi. În cele din urmă, Armata de Eliberare Naţională s-a dovedit a fi o iluzie amară. Unii luptători au murit, alţii au fost capturaţi de sovietici, iar alţii s-au predat americanilor, care i-au predat englezilor, rămânând în lagăre până în anul 1946, după care s-au împrăştiat în întreaga lume. În lagăre, serviciile secrete occidentale i-au recrutat pe toţi cei care erau potriviţi pentru munca informativă sau pentru activitatea terorist-diversionistă.

Atât guvernul de la Viena, cât şi armata sa, au fost proiecte care nu mai erau în măsură să influenţeze cursul evenimentelor politico-militare din Europa Centrală. Soarta războiului era tranşată în favoarea Uniunii Sovietice. Guvernul regal român, iar ulterior guvernul impus de sovietici, la Bucureşti, i-a catalogat pe membri guvernului şi ai armatei naţionale cu sediul la Viena drept „trădători”. Etichetarea este cel puţin discutabilă. Românii care au susţinut lupta alături de Germania, au văzut viitorul ţării în parteneriat cu această putere, în nici un caz alături de bolşevici. Ei nu au fost trădători, cum, mai târziu, nici românii care au înţeles rolul dominant al Uniunii Sovietice în estul şi centrul Europei şi au acţionat, o vreme, alături de ei, nu pot fi acuzaţi de a fi fost trădători. Fiecare dintre grupări a văzut viitorul şi progresul României în feluri diferite. Trădarea, ca act în sine, s-a produs la 23 august 1944, când a fost arestat, fără un temei legal, conducătorul statului român, care a fost ulterior predat inamicilor ţării şi apoi împuşcat. Desigur, regele şi comuniştii, care au lucrat împreună pentru arestarea mareşalului Antonescu şi pentru conducerea ţării, timp de câţiva ani, au formulat şi ei argumentele lor, după care s-au dezavuat reciproc, uitând perioadele de bună colaborare. În Istorie, fiecare grupare, fiecare forţă politică, are partea ei de dreptate şi partea ei din adevărul total.