Considerații generale
Înfăptuirea Micii Uniri, la 24 ianuarie 1859, a creat premisele pentru dezvoltarea statului național modern, prin modernizarea societății românești. Astfel, Alexandru Ioan Cuza și apoi Carol I, printre altele, au luat măsuri pentru constituirea unei armate, capabile să asigure și să apere realizările obținute, iar la un moment dat să fie în măsură să lupte pentru independența țării. În acest context, au fost elaborate legile de organizare a armatei din anii 1864, 1868 și 1872, au fost alocate resurse bugetare pentru FA, s-a asigurat înzestrarea acestora cu armament și echipament și au fost adoptate măsuri de organizare a structurilor.
Prin Înaltul Decret 1303 din 14 iulie 1873 s-a înființat prima subunitate (secție) de telegrafie, de nivel pluton, din armata română, iar, ulterior, mijloacele tehnice utilizate pentru transmiterea mesajelor și informațiilor s-au diversificat, astfel încât, la începutul secolului al XX-lea, armata română dispunea de tehnică pentru asigurarea de legături telegrafice (cu fir), telefonice, telegrafie optică, porumbei și agenți. Ca urmare a descoperirilor și experimentelor în transmiterea și recepția semnalelor prin unde electromagnetice și a fabricării, în producție de serie, de mijloace de telegrafie fără fir (T.F.F., cum erau cunoscute în epocă viitoarele mijloace radio), structurile militare române au achiziționat, relativ la puțin timp după apariția lor pe piață, stații de emisie și recepție a semnelor alfabetului Morse.
Înzestrarea armatei române cu mijloace de telegrafie fără fir/radio a constituit geneza și ulterior, dezvoltarea cercetării radio. (În prezent, cercetare radio se numește „Communications Intelligence (COMINT) - informații din comunicații” și, alături de „ELectromagnetic Intelligence (ELINT) - informații din semnale de non-comunicații”, alcătuiesc „Signal Intelligence” (SIGINT) - informații din semnale de comunicații și non-comunicații”). Apariția cercetării radio în armata română a fost determinată de o serie de factori, printre care amintim descoperirile din domeniul comunicațiilor prin unde electromagnetice, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, achiziția de tehnică militară T.F.F./radio și înființarea primelor structuri militare înzestrate cu aceste mijloace, în cadrul Forțelor Terestre (F.Ter.). Inițial, activitățile de cercetare radio se reduceau doar la interceptarea și goniometrarea emisiilor radio care utilizau telegrafierea semnelor alfabetului Morse, ulterior, după Primul Război Mondial, odată cu dezvoltarea mijloacelor de comunicații în fonie și a apariției radioului, s-a dezvoltat și interceptarea emisiunilor care transmiteau vocea umană.
Prima structură de T.F.F./radio înființată în armata română a fost Compania de Specialități (în baza Înaltului decret nr. 9893 din 24.10.1909, începând cu data de 01.11.1909), dislocată la Cotroceni, în București, în cazarma Batalionului de pionieri, care, inițial, avea trei stații de tip Telefunken. Aceasta era constituită din: o secție T.F.F., o secție proiectoare, o secție automobile și motociclete, o stațiune centrală columbofilă și o secție de fotografie militară. Secția T.F.F./Cp.Spec. a preluat de la Cp.2 Tg. cele trei stații Telefunken, de 1,5 kW și 1 kW, achiziționate în august 1908.
Achiziția ulterioară de tehnică nouă, în perioada 1911-1912 (22 de stații T.F.F., de la firma Marconi Wireless Telegraph Company, din Marea Britanie, dintre care 14 stații hipomobile de 1,5 kW au revenit Cp.Spec.), a dus la transformarea Cp.Spec. în Batalionul de Specialități (B.Spec.), începând cu 01 aprilie 1913 (Înaltul Decret nr. 3253 din 26.04.1913, publicat în Monitorul Oastei nr. 21, din 06.05.1913).
Deoarece în armata romană, ca și în armatele occidentale, se aprecia că mijloacele tehnice de transmisiuni reprezentau doar „comunicațiuni de scurtă durată” care nu asigurau protecția mesajelor, rolul principal în transmiterea informațiilor revenea „agenților și ștafetelor călare”. Concepția militară românească de utilizare a telegrafiei fără fir era similară cu cele din alte state europene și prevedea că stațiile T.F.F. trebuiau utilizate preponderent ca „un mijloc de informație prin ajutorul comunicărilor oficiale și de presă” și doar în cazul în care agenții nu puteau fi utilizați, ca „un mijloc accesoriu pentru transmitere”. Situația s-a schimbat ușor după apariția (la sfârșitul anului 1914) în cadrul Marelui Stat Major (M.St.M.) a „serviciului telegrafiei fără fir”, însă, la nivelul structurilor de comandă ale armatei române a existat, în continuare, o neîncredere în ceea ce privește utilizarea acestor mijloace pentru transmiterea/recepția informațiilor, în principal din cauza concepției de utilizare în epocă a stațiilor T.F.F., a posibilității de a fi interceptate de inamic și a necunoașterii posibilităților acestora. În acest context, în Primul Război Mondial, aceste mijloace tehnice au fost utilizate cu precădere pentru interceptarea/ascultarea mijloacelor T.F.F. ale inamicului.
Un moment important pentru stabilirea din punct de vedere doctrinar a activității de cercetare radio l-a constituit elaborarea „Instrucțiunilor asupra organizărei și funcționărei serviciului de informațiuni” (nr.26/20.02.1917), întocmit de șeful Biroului 2 Informații, Col. Nicolae Condeescu. Prin acest document, care stabilea activitatea de informații în armata română, se preciza, printre altele, că, pentru obținerea informațiilor despre inamic un rol important revenea mijloacelor tehnice de interceptare, „Posturile de ascultare telefonice”. Acestea erau posturi speciale care erau dislocate „în liniile cele mai înaintate ale tranșeelor cu scopul de a intercepta convorbirile și ordinele inamicului”. Posturile trebuiau încadrate de personal suficient și dispuneau de interpreți. Privitor la încadrarea cu personal, se dădea ca exemplu organizarea unui post de ascultare german care era compus din: un șef de post cu grad de locotenent, un plutonier, doi operatori de telegrafie Morse, doi telegrafiști însărcinați cu asigurarea comunicațiilor. Serviciul se executa permanent, stația fiind încadrată de un telegrafist și un interpret.
Comanda și controlul structurilor de T.F.F. au fost asigurate, din punct de vedere operativ, de Inspectoratul general al Geniului, din cadrul Ministerului de Război. Din punct de vedere al înzestrării, până la înființarea „Serviciului de Telegrafie fără Fir” (Sv.T.F.F.), conducerea s-a realizat de către Direcția 4 Geniu și Biroul 10 Comunicații/Secția a IV-a/M.St.M., condus de Mr. Ressel Carol. La sfârșitul anului 1914, s-a înființat Biroul 12 T.F.F./Comandamentul General al Etapelor și Comunicațiilor/Marele Stat Major care a reprezentat primul „serviciu de telegrafie fără fir” din armata română și care avea atribuții și asupra serviciului similar din cadrul Direcției Generale a Poștelor, Telegrafelor și Telefoanelor (D.G.P.T.T.). Încadrarea sa cu personal era foarte redusă, biroul fiind format din șeful biroului și un militar cu grad inferior. Înființarea acestei structuri a fost determinată de necesitatea realizării în țară a unor mijloace T.F.F și a construirii unor posturi fixe de putere mare.
În anul 1916, acest birou se transformă în Serviciul de Telegrafie fără Fir, iar o dezvoltare mai mare o cunoaște după venirea Misiunii militare franceze în România (octombrie, 1916). Astfel, în structura Sv. T.F.F. au fost înființate Biroul cercetărilor și posturilor clandestine (birou de control T.F.F./radio) și biroul de radiogoniometrie.
Activități de cercetare radio executate în Armata română în preajma și în timpul Primului Război Mondial
Primele informații arhivistice privind desfășurarea de activități specifice cercetării radio, au fost executate de subunități ale B.Spec., la scurt timp după înființare și au fost consemnate în campania din cel de al Doilea Război Balcanic, în vara anului 1913, în Bulgaria. În urma mobilizării, decretată în baza Înaltului Decret Nr. 4609 din 20 iunie 1913, Cp.Spec./B.Spec. a mobilizat șapte secții/plutoane T.F.F., înzestrate cu aparatură T.F.F. de tip Marconi, nou intrată în înzestrare, repartizate astfel: două secții la M.C.G.; câte o secție la C.1 A, C.2 A. și C.4 A.; o secție la Comandamentul General al Etapelor; o secție la București, la Ministerul de Război. Fiecare secție era formată din două stații T.F.F., una de bază și una de rezervă.
După terminarea războiului, M.St.M. a emis Ordinul nr. 398 / 25.09.1913, prin care solicita structurilor subordonate întocmirea unui document cu „lecții învățate” în urma campaniei din Bulgaria. Pentru activitatea desfășurată de structurile de T.F.F. a fost desemnat șeful Biroului VI Transporturi/Secția III/M.St.M., Lt. col. Anastasiu Alexe. Acesta a redactat „Darea de seamă asupra întrebuințărei serviciilor de comunicațiuni mai jos notate (Aviațiunea, Telegrafia cu fir, Telegrafia fără fir, Serviciul poștal, Pontonierii) în Campania 1913, întocmită conform Ordinului nr. 398 din 25 Sept. 1913” și în care precizează, printre altele, că „Numărul total de telegrame transmise, primite și interceptate au fost de 4.814 cu 73.575 cuvinte”. Așadar, în campania din Bulgaria, militarii Cp.Spec. au executat misiuni de căutare, interceptare și ascultare a emisiunilor radio ale inamicului.
Preocuparea conducerii militare pentru cunoașterea dispozitivului de luptă (raioane de dislocare, denumirea structurilor, restructurări ale dispozitivului) al vecinilor României, în special cel de la granițele țării, precum și al conținutului traficului radio efectuat prin mijloace de T.F.F. s-a manifestat încă din anii neutralității. În acest context, Direcția 4 Geniu a solicitat specialiștilor din B.Spec. să găsească soluții tehnice pentru modernizarea mijloacelor proprii în vederea interceptării emisiunilor radio ale statelor vecine.
Astfel, B.Spec. trimitea adresa nr. 8369 / 23.12.1915, ca răspuns la solicitările nr. 14411 și 20666/1915 ale acestei direcții, care avea atașat raportul Lt.cdr. Dan Zaharia privind modificările prevăzute a se realiza la stațiile T.F.F. și memoriul Cpt. Constantin Fometescu referitor la echiparea stațiilor T.F.F. din dotarea armatei române cu dispozitivul de recepție numit tiker (permitea recepționarea semnalele transmise cu unde întreținute). De altfel, Lt.cdr. Dan Zaharia, șeful Biroului 12 T.F.F., propusese încă din luna noiembrie a acelui an, fabricarea a 50 de astfel de dispozitive. Semnatarii celor două documente considerau că utilitatea acestor dispozitive era semnificativă în condițiile în care se puteau realiza în țară, cu costuri mici, iar construcția lor nu îngreuna, modifica sau complica recepția stațiilor T.F.F. existente.
Ca și avantaje ale dispozitivelor tiker erau precizate: o recepție mai bună a stațiilor T.F.F. existente în înzestrare; interceptarea, în cazul în care s-ar permite, emisiunilor stațiilor T.F.F. clandestine din țară care lucrau în sistem Poulsen sau Telefunken cu unde întreținute; recepția de telegrame transmise de stații străine dislocate la o distanță maximă de 250 km.
Cum în rezoluția pusă pe adresa mai sus menționată, șeful Direcției 4 Geniu, Col. Mihail, solicita și un punct de vedere din partea inginerului Emil Giurgea, personalitate marcantă în domeniul comunicațiilor T.F.F. din România, acesta a transmis directorului Geniului, adresa 54/19.02.2016. La rândul său, ing. E. Giurgea prezenta și el avantajele acestor dispozitive și recomanda instalarea lor pe stațiile militare de T.F.F. ale armatei române. Printre altele, acesta preciza: „Având în vedere că o parte din posturile de T.F.F. ale țărilor vecine sunt de sistemul Poulsen cu unde întreținute, cred că ar fi bine să se poată intercepta și de stațiunile noastre militare comunicatele date cu aceste dispozitive”. Ministerul de Război a aprobat construirea a 50 de dispozitive pentru stațiile T.F.F. din înzestrarea F.Ter. și F.Nvl., iar construcția lor s-a realizat la atelierul D.G.P.T.T.
Izbucnirea primei conflagrații mondiale, în anul 1914, a perturbat transmiterea știrilor (comunicatele oficiale și de presă erau transmise prin circuitele telegrafice care treceau prin Austro-Ungaria și Germania), iar autoritățile române nu mai erau la curent cu evenimentele care se desfășurau în țările europene. În acest context, în perioada 1914-1916, s-au alocat fonduri pentru construcția unor posturi fixe de T.F.F., de mare putere, capabile să recepționeze buletinele de știri din principalele capitale europene și, totodată, să asigure o legătură stabilă cu acestea.
Primul post fix T.F.F. a fost realizat de inginerul Emil Giurgea, cu piesele și materialele personale pe care le cumpărase din Franța. Postul a intrat în funcțiune la sfârșitul lunii august 1914 și era montat în Turnul lui Țepeș din Parcul Carol. Inițial, s-a pus în funcțiune partea de recepție pentru ascultarea buletinelor de știri ale agențiilor de presă internaționale, iar o lună mai târziu și partea de emisie. Începând cu luna septembrie 1914, s-au putut recepționa buletinele de știri și stabili legătura cu Atena, Roma, Brindisi, Taranto, Veneția, Paris, astfel încât, decidenții politici au avut posibilitatea de a cunoaște situația internațională, atitudinea părților beligerante și situația din teatrele de acțiuni militare, precum și alte informații cu caracter general destinate populației.
Prin alocarea de fonduri s-a reușit construcția a încă trei posturi T.F.F. fixe, la Filaret (12 kW), Băneasa (40 kW) și Herăstrău (150 kW, la acest post s-au primit în august 1916 declarațiile de război ale Bulgariei și Turciei, transmise de la Sofia și Ankara), capabile să recepționeze buletinele de știri din principalele capitale europene și, totodată, să asigure o legătură stabilă cu acestea. Se prevedea ca stația de la Filaret să fie montată pe o platformă feroviară și să deservească M.C.G.
Conform unei situații din decembrie 1915, pe lângă cele trei posturi de putere mare de la Filaret, Băneasa și Herăstrău, mai erau în funcțiune încă patru posturi de putere mijlocie, care deserveau Serviciul Maritim Român (S.M.R.) și F.Nvl., dislocate la Constanța (la război era prevăzut să fie redislocat la Medgidia), Cernavodă, Călărași (prevăzut a fi mutat la Galați) și Slobozia/Giurgiu (prevăzută să fie mutată la Frățești/Vlașca).
Ulterior, au fost luate măsuri pentru construcția de noi stații fixe T.F.F., astfel încât la intrarea României în război, situația acestora era următoarea: stația Herăstrău, stația Băneasa, stația Craiova; stația Roman; stația Focșani; Postul T.F.F. tren nr. 1 (anterior la Filaret). Pe lângă acestea mai existau posturile de la Marină, amintite mai sus.
Denumirile posturilor fixe și tren a variat, astfel încât la începutul lunii noiembrie 1916 erau funcționale următoarele posturi: Postul T.F.F. fix Herăstrău – Băneasa; Postul T.F.F. nr. 3 la Focșani; Postul T.F.F. nr. 4 la Roman și două posturi T.F.F. tren (nr.1 - la Periș, ulterior la Bârlad; nr.2 - la Băneasa). La data de 08.04.1917, existau următoarele posturi fixe și tren: Postul T.F.F. fix Vaslui (fosta stație Băneasa), Postul T.F.F. fix Botoșani (fosta stație Herăstrău), postul T.F.F. tren nr.1 și postul T.F.F. tren nr.2 (fostul post de la Roman).
Ca urmare a retragerii administrației și armatei în Moldova, în toamna anului 1916, s-a reușit, cu dificultăți, redislocarea posturilor fixe. Stația de la Băneasa a fost mutată la Vaslui, unde a rămas până la sfârșitul războiului și, deși era destinată a fi principalul post de legătură cu aliații, din cauza deselor defecțiuni tehnice, la scurt timp de la punerea în funcțiune în noua locație, sarcinile sale au fost preluate de Postul T.F.F. fix - Herăstrău, redislocat la Botoșani, deoarece era singurul oraș care dispunea de rețea de curent electric trifazic. Ulterior, după evacuarea orașului, a fost redislocată la Iași unde a rămas până la sfârșitul războiului. În decembrie 1918, postul a revenit, împreună cu guvernul, la București, în locația din Băneasa.
Deși în perioada neutralității posturile fixe s-au aflat în structura D.G.P.T.T., legislația existentă prevedea trecerea, în caz de război, în subordinea armatei, situație care s-a și întâmplat în august 1916. Pe toată perioada războiului, printre alte activități, aceste posturi au desfășurat activități specifice de cercetare radio cum ar fi recepția buletinelor de știri internaționale, comunicatelor oficiale și emisiunilor radio ale unor posturi aliate și inamice, pe care le-au pus la dispoziția autorităților politice și militare.
Despre activități de cercetare radio executate de armata română (apropiate ca mod de executare de ceea ce cunoaștem în prezent) putem vorbi începând cu declanșarea ostilităților la nord și vest de Carpați, în toamna anului 1916. După decretarea mobilizării (15.08.1916), la B.Spec. s-a înființat (25.08.1916) partea sedentară și au fost mobilizate, printre altele, șapte secții T.F.F. (Secția 1 T.F.F. la Armata de Nord/M.C.G; Secția nr. 2 T.F.F. la Armata a 3 a (A.3); Secția nr. 3 T.F.F. la A.1; Secția nr. 4 T.F.F. la A.2; Secția nr. 5 T.F.F. la Armata de Dobrogea; Secția nr. 6 T.F.F. la Divizia 1 Cavalerie; Secția nr. 7 T.F.F. la Divizia 2 Cavalerie), un post tip raniță la Turtucaia, trei posturi T.F.F. fixe (Postul T.F.F. fix Herăstrău-Băneasa; Postul T.F.F. fix Craiova; Postul T.F.F. fix Roman) și un post pe tren.
De la începutul războiului și până la retragerea Armatei române în Moldova, subunitățile T.F.F. ale B.Spec. au fost dislocate pe lângă structurile cărora le erau destinate și au executat, preponderent, misiuni de interceptare a emisiunilor posturilor T.F.F. inamice, dar și de transmitere/recepție a mesajelor radio.
Activități specifice de cercetare radio au fost executate de Secția 1 T.F.F., redislocată (24.08-12.1916) la Bacău, și pusă la dispoziția Armatei de Nord, Secția nr. 2 T.F.F., repartizată la A. 3 și dislocată (28.09.-20.11.1916) la București și Secția nr. 3 T.F.F., subordonată A.1 și dislocată (25.08-04.11.1916) la Craiova. La sfârșitul anului 1916, dislocarea posturilor și secțiilor T.F.F. s-a modificat, ca urmare a ocupării unei părți semnificative a teritoriului Banatului, Olteniei, Munteniei și Dobrogei.
În luna septembrie 1916, Misiunea militară navală franceză a adus din Franța cinci radiogoniometre și, inițial, trei au fost instalate la Ghimpați, Slobozia/Giurgiu și București. Ele au fost utilizate pentru identificarea raioanelor de dislocare ale posturilor T.F.F. inamice și determinarea direcțiilor de zbor (azimutelor) ale dirijabilelor Zepelin inamice, utilizate, în special, pe timp de noapte, pentru bombardarea capitalei. Inițial, această tehnică a fost operată de militari francezi, iar ulterior au fost pregătite și echipaje românești. Începând cu a doua parte a anului 1917, numărul posturilor de radiogoniometrie aflate în subordinea M.C.G. a fost de patru, iar ulterior de cinci.
Pe parcursul desfășurării acțiunilor militare, în funcție de evoluția situației militare, posturile de radiogoniometrie au fost redislocate în diferite locații printre care Alexandria, Bârlad, Galați, Tecuci, Gabrovanu și Chilia Nouă.
Un document inedit din care reies aspecte privind misiunile de cercetare radio este cel redactat de șeful Sv.T.F.F./M.C.G. care transmitea Biroului 2 Informații / M.C.G., prin adresa 586 / 06.11.1916, o situație cu posturile românești destinate să intercepteze emisiunilor inamice, precum și copii după dispozițiile și ordinele date către subordonați. În document se preciza că două posturi radio străine, care au fost comunicate anterior serviciului de goniometrie pentru a fi azimutate, au reapărut în traficul radio.
Prin adresele nr. 571/04.11.1916, 578/06.11.1916, 579/06.11.1916 și 580/06.11.1916, șeful Sv.T.F.F. solicita comandanților Postului tren T.F.F. nr. 1 de la Bârlad (Lt. Diaconu), Postului tren T.F.F. nr. 2 de la Băneasa (Maistru Tudose Florea), Postului T.F.F. nr. 3 de la Focșani (Lt. Adrian Popescu), Secției T.F.F. nr. 2 București (trecută la Grupul Apărării Dunării, Slt. Luca), Postului T.F.F. nr. 4 Roman (Lt. Leonida), Secției T.F.F. nr. 4/A.2 (Lt. Comănescu) să se ocupe de interceptarea posturilor inamice, să transmită cât mai multe detalii privind apariția în trafic și conținutul comunicărilor acestora, precum și transmiterea zilnică a situației cu interceptările la Sv. T.F.F./M.C.G. Datele care prezentau interes erau: data interceptării, materialul brut interceptat, numărul de interceptări pentru fiecare post inamic, alte detalii din care se putea trage concluzii privind eșalonul deservit și rolul postului radio, precum și date privind identificarea unui post radio nou. Pentru descoperirea unui post nou, se solicita raportarea imediată. În ceea ce privește emisiunile T.F.F./radio inamice identificate, raportările menționau că acestea aparțineau unor comandamente ale FA germane, austro-ungare și bulgare.
Prin adresa 756/09.11.1916, șeful Sv.T.F.F./M.C.G. transmitea Biroului 2 Informații/M.C.G. o hartă cu posturile T.F.F. inamice din Transilvania și Bulgaria, o hartă cu posturile române care desfășurau misiuni de cercetare radio, precum și o analiză a apartenenței stațiilor T.F.F. inamice. Această situație nu diferea de cea anterioară în ceea ce privește posturile românești de interceptare și stațiile inamice descoperite. Pe harta cu posturile românești care executau interceptarea stațiilor inamice era marcat un post al A.2 dislocat la Câmpina (probabil fostul post fix de la Craiova).
Referitor la apartenența posturilor inamice se aprecia că, în general, acestea deserveau comandamente de divizii și existau date certe în ceea ce privește apartenența acestor mijloace la două divizii bulgare și a uneia germane. De asemenea, se aprecia ca probabilă apartenența a trei posturi radio la un eșalon de nivel armată din cadrul FA germane, identificată ca urmare a unei „scăpări” executată de serviciul T.F.F. al comandamentului Falkenhain. Alte trei posturi T.F.F. aparțineau, probabil, unui singur comandament. Se preciza că, la momentul respectiv, exista un trafic intensificat între comandamentul Falkenhain și unul dintre aceste posturi. Totodată, se aprecia că, pe parcursul a 8-10 zile, Comandamentul Mackensen s-a deplasat de la Rasgrad la Târnovo, iar grupurile de posturi T.F.F. de la Rucăr și Bran aparțineau, probabil, aceluiași comandament de armată.
După ocuparea Bucureștiului și retragerea administrației și FA române în Moldova, în condițiile venirii iernii, frontul s-a stabilizat. Ajutate și de Misiunea militară franceză, autoritățile militare române au trecut la reorganizarea armatei. În aceste condiții, Sub. T.F.F. au fost dislocate la Iași, unde era dislocată și partea sedentară a B.Spec. și s-a trecut la reorganizarea structurilor, până la 01.04.1917, cu excepția subunităților T.F.F. aflate pe front, în subordinea Armatei 2.
În urma reorganizării, subunitățile T.F.F. au fost organizate pe posturi și doar cele de la diviziile de cavalerie au rămas pe secții/pluton, astfel: posturile T.F.F. nr.11 și 12 la M.C.G.; posturile T.F.F. nr.3, 4, 5 și 6 la Armata 1; posturile T.F.F. nr. 7, 8, 9 și 10 la Armata 2; secția 1 T.F.F. la D.1 Cavalerie și secția 2 T.F.F. la D.2 Cavalerie.
Postul T.F.F. fix Herăstrău, dislocat la Botoșani a luat denumirea de Postul T.F.F. fix nr.1, iar postul T.F.F. de la Roman, condus de Lt. Dimitrie Leonida, a devenit Postul T.F.F. tren nr.2 și a funcționat la Ghidigeni și apoi la Nichișeni. În aprilie 1917, Batalionul de vânători de munte a primit două posturi T.F.F. pe samare, sub comanda Slt. Dante Vernescu, care au fost instalate la Oglinzi, în apropiere de Târgu Neamț.
În perioada de reorganizare a continuat activitate de interceptare radio, care a fost executată cu aproape toate posturile existente. Cercetarea radio a urmărit comunicatele oficiale ale posturilor fixe ale adversarilor dislocate la Sofia, Constantinopol și Konigsberg și ale aliaților, precum și emisiunile posturilor radio inamice care operau pe front. De asemenea, au fost executate și misiuni de bruiaj radio împotriva unor stații inamice de putere mai mică, a căror transmitere era îngreunată de intrarea în emisie a stațiilor radio românești.
Postul T.F.F. nr. 4, după reorganizare a fost atașat Corpului 3 armată (C.3A.), pe care l-a urmat în localitățile Podul Iloaiei, Hanul Conachi și Barcea Nouă. În perioada 21.07-26.07.1917 a executat interceptarea telegramelor străine pe care le înainta la serviciul T.F.F. al A.1. După redislocarea la Tecuci, a executat interceptarea telegramelor inamice și, datorită măiestriei radiotelegrafiștilor, a „recunoscut posturi germane care își schimbă indicativul cu fiecare zi însă se cunoaște după manipulare și tonul particular al stațiunii”.
După reorganizare, Postul T.F.F. nr. 5 a fost dislocat la Podul Iloaiei, iar ulterior subordonat C.6A., la Irești. În perioada 20.06-01.07.1917 a trecut în regim de interdicție radio, executând doar recepție și a avut ca misiune interceptarea comunicatelor posturilor Konigsberg, Constantinopol și Sofia. Ulterior, a fost redislocat în localitățile Ionășești și Tecuci, iar începând cu data de 01.08.1917, a fost resubordonat C.5A. la Pufești și, ulterior, la Domnești Târg (Putna). Postul T.F.F. nr. 6, pus la dispoziția A. I, a fost dislocat succesiv la Podul Iloaiei, Tecuci (pentru o scurtă perioadă la Călmățui după care a revenit la Tecuci) unde a rămas până în luna februarie 1918. În aceste locații a executat recepția comunicatelor radio străine pe care le-a transmis la Biroul de informații al A. I, precum și interceptarea telegramelor inamicului care erau înaintate Sv. T.F.F. al M.C.G. Postul T.F.F. nr. 7 a rămas pe front până la începutul lunii mai, după care a fost dislocat la Varnița, pe valea Șușiței, unde, printre altele, a fost destinat pentru „a încurca semnalele inamice”. Ulterior, acesta a fost redislocat la Coțofenești și, ulterior, la Bacău. Având în vedere că puterea posturilor românești era destul de mare, de 1,5 kW, apropierea pe linia frontului de stații T.F.F. inamice de putere mai mică, le putea produce acestora disconfort și imposibilitatea de a-și transmite materialele prin trecerea în emisie a stației românești. Într-o situație similară s-a aflat și Postul T.F.F. tren nr.2, dislocat la Ghidigeni, condus de Cpt. Dimitrie Leonida a cărei activitate de asigurare a legăturilor a fost îngreunată (până la efectuarea unor modernizări a stației, prin mărirea puterii) de un post inamic mai puternic.
Prin adresa Nr. 308/14.07.1917, șeful serviciului T.F.F. al A.2, Lt. Comănescu, transmitea Inspectoratului General al Geniului, o situație cu posturile radio inamice identificate pe lungimile de undă cuprinse între 500-1400 m, în perioada 01.05-15.06.1917. Din această situație rezultă următoarele: începând cu data de 01 ianuarie 1917, situația cu posturile T.F.F. inamice interceptate a început să fie ținută riguros; în lunile ianuarie, februarie și martie 1917, au fost identificate, din locul de dislocare de la Bacău, 135 de posturi radio ale inamicului; unele dintre indicativele radio identificate au fost active în perioada 06-20.11.1916, în zona Florești, Prahova; apelurile au fost realizate, ca și în trecut, cu prepozițiile von, ot și uneori de; indicativele posturilor străine erau formate din grupuri de două sau trei litere; în noua locație de la Varnița, militarii români au interceptat 69 de posturi străine (41 active și 28 pasive). Din cele 41 active, 15 au mai funcționat și în trecut.
Pus inițial la dispoziția escadrilei de aviație Farman 2, la Răcăciuni, Postul T.F.F. nr. 8 a fost subordonat C.2A., la Coțofenești, la data de 29.04.1917. Ulterior, s-a deplasat pe Valea Șușiței, după care revine la Coțofenești unde, în perioada iulie-septembrie 1917 a executat, printre altele, recepția posturilor radio străine și interceptarea telegramelor inamice.
Instalat la Onești și pus la dispoziția C.4A., Postul T.F.F. nr. 9 a executat interceptarea telegramelor străine. Ca urmare a unor modificări executate la stație, în perioada mai-august 1917, a recepționat comunicatele posturilor radio de la Paris, Constantinopol, Sofia, Konigsberg și Coltano. Ulterior, pentru o perioadă scurtă de timp, s-a interzis recepția telegramelor străine, după care s-a revenit la această activitate, interceptând aproximativ 50 de telegrame pe săptămână.
Postul T.F.F. nr. 10, aflat în subordinea C.1A., a fost dislocat succesiv la Onești (08.01-15.04.1917), Mănăstirea Cașin (16.04-04.05.1916), Onești, Bârlad, Păunești, locații de unde a executat, printre altele, misiuni de interceptare radio. Activitatea de cercetare radio a fost continuată până la începutul anului 1918.
Secția 1 T.F.F., atașată D.1 Cavalerie a plecat din Iași în luna iulie 1917 și s-a instalat la Docăneasa unde a executat și recepția emisiunile posturilor de radio străine. Ulterior, s-a deplasat cu divizia în localitățile Brăila, Podu Turcului, Fălciu și Barcea Veche unde a staționat în perioada 04.12.1917-12.01.1918.
Secția 2 T.F.F., subordonată D.2 Cavalerie, dislocată la Hudeștii Mari, în perioada mai-iulie 1917, a executat recepția comunicatelor posturilor radio străine. Ulterior, a fost redislocată în apropiere de Bârlad, iar în perioada 09.08-17.11.1917 a fost staționată la Barcea Veche unde a continuat recepția emisiunilor posturilor străine și interceptarea telegramelor inamice. În perioada 19.11.1917-07.01.1918, secția a executat misiuni de cercetare radio în localitatea Berești.
În luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz din vara anului 1917, posturile T.F.F. ale A.2 și A.1 au desfășurat activități intensificate de interceptare și monitorizare a traficului radio inamic. Astfel, în bătălia de la Mărăști, postul T.F.F. nr. 7, instalat la punctul de comandă al A.2, a executat misiuni de interceptare a telegramelor transmise de inamic. În bătălia de la Mărășești, postul T.F.F. nr. 4 dislocat la Barcea Nouă și, ulterior la Tecuci, a executat zilnic misiuni de interceptare a traficul radio inamic. Postul T.F.F. nr. 5, dislocat la Ionășești și ulterior la Pufești, la dispoziția C.5A., a desfășurat misiuni similare.
Posturile de radiogoniometrie puse la dispoziția M.C.G. de Misiunea militară franceză au asigurat informații privind dislocarea mijloacelor radio inamice. În luna iulie 1917, numărul posturilor de goniometrare prezentat în documentele de arhivă era de patru. La sfârșitul aceluiași an, numărul lor ajunsese la cinci și erau deservite de militari români.
În condițiile semnării armistițiului cu Puterile Centrale (în luna noiembrie 1917) și apoi a Păcii de la Buftea-București (în primăvara anului 1918), armata română a fost demobilizată și i s-au impus condiții dure de către ocupantul german. În această situație, au fost elaborate Instrucțiunile asupra demobilizării armatei nr. 2620/01.05.1918 (în baza Înaltului Decret nr.443/28.02.1918) conform cărora posturile T.F.F. și de radiogoniometrie au revenit la Batalionul de Specialități unde au desfășurat doar activități de instrucție.
În baza Înaltului Decret nr. 2338/05.09.1918, toate stațiile T.F.F. capabile să transmită și recepționeze corespondență radiotelegrafică de la posturile străine au fost trecute sub conducerea D.G.P.T.T. Aceste stații erau deservite de personal civil. Pentru astfel de activități erau stabilite doar posturile de la Iași și Vaslui care transmiteau materialul la Serviciul de supraveghere a știrilor. Decretul mai prevedea că toate stațiile T.F.F. ale B.Spec. erau utilizate doar pentru instrucție.
La sfârșitul anului 1918, la dispoziția M.C.G. erau organizate patru posturi de goniometrie, dislocate la Iași, Chișinău, Tecuci și Bolgrad, instalate și deservite de militarii B.Spec. Astfel, la data de 03.10.1918, Secția a VI-a/M.St.M. comunica B.Spec. că, în baza rezoluției Ministerului de Război, pe referatul nr. 2879 al secției, s-a aprobat înființarea celor patru posturi goniometrice, începând cu data de 05.10.1918.
Misiunea acestora era de a asigura instruirea ofițerilor și trupei, pentru identificarea și monitorizarea posturilor clandestine din interiorul țării, precum și pentru identificarea activităților posturilor T.F.F. străine. Postul gonio de la Iași funcționa în organica B.Spec., Postul gonio de la Chișinău funcționa în subordinea postului T.F.F. de la C.5A. cu personalul și sub conducerea ofițerului de la acel post, Postul gonio de la Bolgrad funcționa pe lângă postul T.F.F. de la D.10 I., iar Postul gonio de la Tecuci era deservit de militarii B.Spec.
Concluzii
Apariția cercetării radio în armata română este legată de descoperirile din domeniul fizicii și electronicii care au făcut posibile realizarea comunicațiilor în eter, de apariția și intrarea în înzestrare a tehnicii de telegrafie fără fir/radio de transmitere și recepție a semnelor alfabetului Morse și de înființarea de noi structuri care să le deservească.
Deși primele achiziții de mijloace de telegrafie fără fir au fost realizate de Serviciul Maritim Român, în anul 1903, și ulterior pentru nevoile F.Navale, despre activități de cercetare radio se poate vorbi abia peste 10 ani, după ce stații T.F.F. noi au intrat în înzestrarea F.Terestre.
Cum primele misiuni specifice cercetării radio au fost executate în campania din anul 1913, în timpul celui de al Doilea Război Balcanic, se poate aprecia că, odată cu înființarea Batalionului de Specialități, a luat naștere și cercetarea radio în armata română. Aceasta nu s-a constituit ca o specialitate militară de la început și nu a avut structuri special destinate pentru executarea unor astfel de misiuni specifice. Ea s-a dezvoltat în cadrul structurilor care dețineau mijloace de telegrafie fără fir care au fost utilizate pentru transmiterea și recepția mesajelor, dar și pentru interceptarea emisiunilor radio. Astfel, în această perioadă, din punct de vedere al cercetării radio, au fost executate activități de căutare, interceptare și ascultare/monitorizare radio.
Un moment important pentru dezvoltarea cercetării radio în armata română l-a constituit aducerea, în anul 1916, în România de către Misiunea Militară Franceză, a cinci radiogoniometre, fapt ce a permis determinarea raioanelor de dislocare a posturilor T.F.F. inamice și a dislocării/redislocării forțelor adversarului, precum și azimutul de deplasare al dirijabilelor acestora.
Pe parcursul perioadei neutralității, autoritățile militare române au fost preocupate de modernizarea tehnicii T.F.F., de cunoașterea situației politico-militare regionale și internaționale prin monitorizarea emisiunilor radio ale posibililor adversari sau aliați, fiind receptive la propunerile militarilor și civililor cu preocupări în domeniul comunicațiilor T.F.F., de îmbunătățire a recepției acestor mijloace. Au existat situații când stațiile au fost utilizate (prin trecerea pe emisie) pentru bruierea stațiilor inamice de putere mai mică.
Posturile T.F.F. fixe realizate în perioada 1914-1916, deși aveau ca misiune specifică asigurarea legăturilor cu străinătatea, iar ulterior cu aliații, au fost utilizate și pentru ascultarea buletinelor de știri și comunicatelor din principalele capitale europene care erau transmise decidenților politici și militari pentru luarea deciziilor.
Nota 1 - Colonelul (r) Iulian Buican, este absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza. A urmat cursurile Institutului militar de transmisiuni „Decebal”. Ulterior a urmat o serie de instituții de învățământ civile: Facultatea de Istorie din cadrul Universități București (1999); master în economia afacerilor în cadrul Universității Constantin Brâncoveanu din Pitești; a absolvit mai multe cursuri militare de specialitate în țară și în străinătate. De asemeni, a particitat la misiuni externe în cadrul struturilor militare românești și aliate în Afganistan și Irak[1].
Bibliografie
- Gl. mr. Gh. Enciu, Col. Ioan Biji, Col. Emil Constantinescu, Col. Leandru Panait, Contribuții la istoria Trupelor de transmisiuni din armata română, Ed.Militară, Buc. 1973, p.86, 92, 218.
Aranjament grafic - I.M.
----------------------------------------
[1] Revista „Dincolo de orizonturi”, Anul VII, nr.13/aprilieie 2022, p.42-54