Concentrări de trupe sovietice la granița cu România

Fluxul informativ cu caracter militar, obţinut de SSI şi difuzat factorilor de decizie, se integra informării operative curente, întrucât a mers în paralel cu buletinele informative cu caracter politic. Tratarea lor separată se face cu intenţia de a-i stabili valoarea şi gradul dc operativitate pentru luarea deciziilor cu caracter strict militar.

Un prim documcnt mai închegat este cel întocmit de Agentura Frontului de Est din SSI, împreună cu Secţia a Il-a a Marelui Stat-Major al armatei române, intitulat „Cominternul, metoda sa de lucru şi colaborarea cu Armata Roşie”. Din acest document, înaintat conducătorului statului la sfârşitul lunii decembrie 1940, transpar o anumită stare de îngrijorare faţă de agresiunea crescândă a Sovietelor, dar şi o viziune globală asupra binomului Comintern-Armata Roşie. Raportul pare să fie produsul unei cooperări dintre varii surse de informare internă şi externă, realizând, în cele 31 de pagini, o aducere la zi a structurilor şi a sferelor de acţiune în relaţia dintre Comintern şi forţele armate ale Rusiei sovietice. Era evident faptul că, în ajunul declanşării celui de-Al Doilea Război Mondial şi imediat după aceea, tactica de acţiune a Cominternului - ca organism politic internaţional - avea să înregistreze unele schimbări şi adaptări. Dacă acţiunile sale în condiţii de pacc se desfaşuraseră într-un anume context, se impunea ca acelea din timpul războiului să se modeleze în funcţie de starea de beligeranţă.

Concluziile oferite de acest raport dezvăluie în faţa factorilor de decizie ai statului român un aspect esenţial, şi anume că Rusia sovietică dispunea, practic, de două armate: una reală şi alta invizibilă. Aceasta din urmă acţiona pe plan internaţional prin propagandă, spionaj, influenţă, diversiune şi sabotaj, pentru a pregăti terenul acţiunilor militare propriu-zise ale armatei regulate. Interesant este faptul că aceeaşi evaluare o vom întâlni şi peste doi ani, rezultată din cercetarea informativă a prizonierilor, a paraşutiştilor şi a partizanilor sovietici. Iată care erau aceste concluzii formulate de raport: „Internaţionala comunistă, profitând de izbucnirea actualului război, şi-a intensificat activitatea, uzând de o nouă tactică. De unde până acum Cominternul lucra singur fie legal, în ţările unde partidele comuniste au acest caracter, fie ilegal, speculând nemulţumirile interne şi fricţiunile dintre state, şi intensificând propaganda comunistă şi defetistă, în prezent acţionează pe două căi: ca agent al Statului-Major General şi pe cont propriu.

Ca agent al Statului-Major General, Cominternul foloseşte aceleaşi metode ca şi în trecut, adică propaganda intensă, acte de diversiune, sabotaj şi greve, cu scopul de a pregăti terenul pe care va acţiona mai târziu Armata Roşie. În plus, în această calitate, Cominternul face şi oficiul de Serviciu de informaţii al Secţiei Operaţiunilor, culegând datele necesare pentru întocmirea planului general de acţiune. Pe cont propriu, Cominternul lucrează pentru completarea şi formarea cadrelor revoluţionare în străinătate, care să fie gata să dea ajutorul necesar, când Armata Roşie ar acţiona pe un teritoriu oarecare. Se constată deci că între Comintern şi Armata Roşie există o dependenţă reciprocă: pe de o parte Cominternul este instrumentul Statului-Major General în vederea pregătirii terenului şi recrutării «aşa-ziselor armate revoluţionare», pe de altă parte Armata Roşie este instrumentul Cominternului în ceea ce priveşte difuzarea ideilor comuniste... Ultimele pregătiri şi tactica folosită de Comintern în străinătate dovedesc că Kremlinul dispune de un plan amănunţit de acţiune în această direcţie, pe care-l realizează pe încetul cu ajutorul diplomaţiei şi armatei comuniste”[1].

Cunoaşterea acestui factor de risc ce plana dinspre frontiera de est a României, coroborată cu informaţiile care indicau creşterea tensiunii în relaţiile germano-sovictice, a dus la modificarea planului de operaţii al armatei române. Până la acea dată, în ipoteza unui atac la frontiera răsăriteană a României se prevedea evacuarea Moldovei şi retragerea armatei pe un aliniament de apărare, pe linia Dunăre-Brăila-Galaţi[2]. Misiunea militară germană din România a propus Marelui Stat-Major al armatei române o modificare asupra acestui plan, în sensul că armata română urma - într-o astfel de ipoteză - să ocupe poziţii de apărare a întregii Moldove pe linia Prutului. În acest fel, ne putem explica hotărârea luată de Marele Stat-Major ca: „8 divizii de infanterie, 3 brigăzi de cavalerie şi 2 brigăzi mixte, să fie dislocate pe timpul iernii (1940-1941) majoritatea în Moldova, într-un dispozitiv de staţionare lung, cu posibilitatea de a putea face faţă unui atac de la Est”[3].

Trupele germane de instrucţie (Divizia 13 monitorizată) urma să sprijine armata română, iar Divizia 16 blindată să servească drept rezervă. Paza regiunii petrolifere din zona Ploieşti-Câmpina, urma să fie asigurată de misiunea aeriană germană, aflată sub comanda generalului Wilhelm Spiedel, alcătuită dintr-o divizie antiaeriană întărită, două regimente de artilerie antiaeriană, un grup de avioane de vânătoare, unităţi de proiectoare, unităţi speciale de apărare antiaeriană, precum şi unităţi speciale de construcţii pentru apărarea împotriva atacurilor aeriene şi de stingere a incendiilor[4], în total 4.769 de militari, dintre care 189 ofiţeri şi 4 680 trupă[5]. Pentru realizarea în cele mai bune condiţii a acestei misiuni, ordinul tactic de „a fi gata” se afla pe prim-plan, iar instruirea aviaţiei militare româneşti constituia o preocupare secundară. Ca urmare a acestor modificări, generalul Erik Hansen, şeful misiunii militare germane din România, a raportat la Berlin, în ziua de 12 deccmbrie 1940, că „intenţia sa este de a folosi trupele de instrucţie germane în cazul unor măsuri militare din partea Rusiei sovietice”[6]. Hitler s-a declarat dc acord cu aceste modificări şi „intenţii”, care semnificau în planul dc apărare strategică a României cooperarea armatelor româno-germane.

Prin acest demers, Germania nu făcea altceva decât să ofere o dovadă concretă că îşi ţine promisiunea luată cu ocazia arbitrajului de la Viena, din 30 august 1940, în sensul că garantează în întregime graniţele României. Mai trebuie remarcat că astfel de modificări în concepţia de apărare strategică a graniţelor României s-au produs înainte de elaborarea Planurilor „Mariţa” şi „Barbarossa”, dar veneau şi în întâmpinarea lor, ceea ce presupune că au fost fundamentate pe fluxul informaţional de care dispuneau Abwehrul şi SSI despre intenţiile strategice agresive ale U.R.S.S.

La 1 ianuarie 1941, SSI a întocmit sinteza informativă intitulată „Dislocarea şcolilor militare, academiilor, institutelor, facultăţilor militare şi cursurilor de perfecţionare”.

Pe o bază informativă, SSI reuşise să identifice 169 de şcoli militare, 22 de academii, 10 facultăţi, 7 institute, 24 de cursuri de perfecţionare şi 6 şcoli N.K.V.D.. O lună mai târziu, S.S.I. prezenta Cabinetului militar al conducătorului statului dosarul special întocmit de Frontul de Est (structura specializată a SSI orientată pe spaţiul sovietic) intitulat: „U.R.S.S. Ordinea de bătaie nominală a înaltului Comandament al Flotei Roşii şi a comisariatelor industriei militare”. Pe parcursul a 48 de pagini dactilografiate, documentul aduce preţioase informaţii referitoare la organizarea Sovietului militar principal al Armatei Roşii - Comisariatul Apărării, la organizarea Statului-Major General şi al altor comandamente (Comisariatul Marinei militare, Comisariatul Industriei Aeronautice, Comisariatul Industriei Maritime, Comisariatul Industriei Muniţiunilor şi Comisariatul Indus-triei Armamentului)[7].

Informaţiile semnalate prin buletinele informative militare, în intervalul 21 ianuarie-15 martie 1941, atestau că U.R.S.S. a procedat la dislocări intense de trupe în Basarabia şi Bucovina de Nord, al căror dispozitiv trăda intenţiile ofensive împotriva României. Astfel, Nota informativă a Secţiei a Il-a a Marelui Stat-Major, din 17 ianuarie 1941, atrăgea atenţia că „informaţii din Moscova arată că noi forţe sovietice s-ar concentra în sudul Basarabiei (în curs de sosire a numeroase trupe, din care două brigăzi independente de care de luptă). Scopul acestor concentrări de forţe ar fi în legătură cu întreprinderea unor operaţii ofensive, la un moment favorabil (tulburări interne în România sau angajarea spre sud a forţelor germane)”[8].

Raportul informativ din 22 ianuarie 1941 menţiona că „ruşii au început evacuarea populaţiei civile de la frontiera bucovineană, de la Seletin şi până la Herţa. Au fost văzute sănii şi camioane încărcate cu bagaje, vite şi populaţie plecând spre interior, în cursul nopţii s-au auzit comenzi, gălăgie şi ţipete de copii şi femei”[9]. Evaluarea acestor informaţii a fost făcută de analiştii SSI în directă legătură cu rebeliunea legionară. într-un astfel de raport se menţiona că „Sovietele aveau informaţii precise de ce se pregătea în România [rebeliunea legionară - n.a.], şi că, în cazul în care evenimentele ar fi luat o întorsătură favorabilă lor, ar fi trecut la faza amestecului direct prin activitatea şi provocările comuniştilor infiltraţi în mişcarea legionară, la o acţiune de intervenţie directă”[10].

Alte informaţii în legătură cu această problemă au fost sintetizate în Raportul din 24 ianuarie 1941, în care se aducea ca noutate faptul că „de circa 10 zile a început o foarte intensă propagandă contra noastră; se spune că în România este revoluţie din cauza prezenţei trupelor germane că armata sovietică este datoare a ocupa România pentru a proteja muncitorii”[11].

Într-un alt raport, care descria cu minuţie, pe parcursul a 13 pagini, efectivele unităţilor militare sovietice concentrate în apropierea frontierelor răsăritene ale României, se făcea următoarea evaluare: „Din dislocările de trupe, care au avut loc în Basarabia şi Bucovina de Nord, atât în timpul rebeliunii din ianuarie 1941, cât şi după aceea, se observă în mod clar pregătirile ofensive efectuate de Uniunea Sovietică cu scopul de a ocupa întreaga Moldovă şi restul Bucovinei. încă o dată se verifică faptul că, deşi Uniunea Sovietică nu se consideră continuatoarea Rusiei ţariste, totuşi aceasta a reluat vechea politică imperialistă a ţarilor, urmărind nu numai recuperarea teritoriilor pierdute după Primul Război Mondial, ci şi dominarea gurilor Dunării, ocuparea Peninsulei Balcanice şi stăpânirea Strâmtorilor”[12].

Un alt set de informaţii obţinut la începutul lunii februarie vine să confirme pregătirile militare făcute de sovietici la graniţa cu România. Nota informativă din 4 februarie menţiona că „în Bucovina continuă să sosească noi trupe ruseşti, din care o parte se opresc în regiunea Cernăuţi, iar altă parte se dirijează în zona Storojcnet, Jadova, Berhamet unde se afirmă că s-ar fi concentrat efectivul unui corp de armată”[13]. În ceea ce priveşte trupele sovietice dislocate în Basarabia, Raportul informativ din 6 februarie 1941 preciza că începuseră deja „să se execute trageri de instrucţie în apropierea frontierei cu România”[14].

Pe baza unor informaţii procurate de la o sursă ocazională, Nota SSI din 28 februarie informa că la Chişinău se concentrau următoarele mari unităţi, unităţi şi materiale de luptă sovietice: o divizie mecanizată cu circa 300 de care de luptă şi 20 de tunuri; două regimente de artilerie; unităţi de infanterie; 50-60 dc tunuri antitanc; 30-40 de avioane într-o permanentă stare de alarmă; detaşamente N.K.V.D.; două regimente de cavalerie ai căror cai erau slabi, iar harnaşamentele de calitatc foarte proastă. Acelaşi document, care fusese trimis spre informare şi Ministerului Afacerilor Externe, mai facea referire şi la moralul foarte scăzut al trupelor sovietice, dovedit de faptul că soldaţii îşi manifestau nemulţumirea în public, ceea ce i-ar fi determinat pe ofiţeri să ia măsuri de întărire a disciplinei, iar autorităţile „să menţină atât vechea pază a Nistrului, cât şi să interzică trecerile din Basarabia spre interior şi invers”[15].

În primele zile ale lunii aprilie, documentele informative trimise pe adresa Marelui Stat-Major al armatei române şi obţinute din sursele SSI atestau manevrele executate de trupele sovietice aflate în apropierea graniţei de est a României. Sovieticii efectuau recunoaşteri aeriene şi, cu asemenea ocazii, era survolat deseori, spaţiul aerian românesc. Grănicerii sovietici întăriseră paza frontierei prin patrule pe jos şi călări, precum şi posturile dc observare, completau lucrările dc organizare a terenului, reparau comunicaţiile, iar în cadrul instrucţiei executau trageri de război[16].

Raportul informativ din 7 aprilie preciza că la Unghcni fuseseră difuzate, prin megafoane, cuvântări de propagandă sovietică atât în limba română, cât şi în limba rusă. Documentul dezvăluie zvonurile care circulau în apropierea frontierei, potrivit cărora, „în curând, drapelele roşii vor fâlfăi între Prut şi Dunăre”[17]. Aceste provocări sovietice la graniţa cu România trebuie puse, desigur, în legătură cu evenimentele din Balcani, respectiv cu atacul armatei germane asupra Iugoslaviei.

Ca urmare a acestor informaţii, conducătorul statului - generalul Ion Antonescu - era tot mai hotărât să riposteze cu armele la violările teritoriului românesc săvârşite de aviaţia sovietică. Ne-o dovedeşte şi un document ce sintetizează discuţiile purtate de un emisar al Abwehrului cu Eugen Cristescu, în care se menţiona, printre altele: „Conducătorul statului român doreşte să cunoască în ce măsură ar putea să reacţioneze la accste provocări. Generalul Antonescu intenţionează să răspundă acestor provocări cu artileria antiaeriană şi cu aviaţia. întreabă dacă intenţiile sale corespund intereselor Reich-ului şi în ce măsură poate să reacţioneze la violările teritoriului român dc cătrc aviaţia sovietică[18]. Reprezentantul Abwehrului i-a sugerat şefului SSI conduita pe care ar fi trebuit s-o adopte autorităţile româneşti până la definitiva soluţionare a conflictului: „România va face mai întâi demersurile obişnuite diplomatice, protestând la guvernul sovietic contra repetatelor violări ale teritoriului român din partea aviaţiei sovietice”. S-a indicat şi ceea ce trebuia să conţină nota de protest: „Violările teritoriului român vor avea ca urmare măsuri de ordin militar. Aceste măsuri vor consta în tir aerian şi, eventual, urmărirea cu avioane româneşti. Ultimele mişcări ale trupelor româneşti în zona de frontieră din Moldova nu constituie altceva, decât măsuri defensive din partea României la mişcările trupelor sovietice observate în ultimul timp în Basarabia de Nord, care stau în legătură strânsă cu propaganda continuă a organelor oficiale sovietice că în curând trupele Armatei Roşii vor ocupa toată Moldova”[19].

Interesante sunt şi concluziile oferite de Sinteza informativă întocmită de Secţia a Il-a a Statului-Major al Armatei a IV-a române - fundamentată pe informaţiile, provenite din surse SSI, în legătură cu situaţia forţelor sovietice din Bucovina şi Basarabia la data de 11 aprilie 1941. Documentul atrăgea atenţia că „ultimele manifestări ale trupelor sovietice lasă impresia că momentan nu se gândesc la acţiuni ofensive”. „Totuşi, atât gruparea forţelor pe anumite direcţii, aducerea de noi unităţi, în special meca-nizate ne face să credem că stau gata a acţiona chiar ofensiv, în cazul că se va ivi o ocazie internaţională favorabilă” menţiona documentul de sinteză. Propunerile erau însă hazardate, întrucât mergeau mai departe decât intenţiile de ripostă ale Comandamentului sovietic. „Credem că o acţiune ofensivă contra ruşilor va duce sigur la destrămarea unităţilor şi răsturnarea actualului regim comunist, faţă de care chiar unele elemente din armată nu-1 mai pot suporta”[20]. se sublinia în document.

Va fi nevoie să stăruim asupra hazardului acestei propuneri, întrucât ne aflăm, practic, în faţa unei depăşiri de atribuţii, mai precis a încălcării articolului 50 din Regulamentul de informaţii şi contrainformaţii (A.5) intrat în vigoare la 23 decembrie 1940, sub semnătura generalului Ion Antonescu. Articolul incriminat prevedea în mod clar: „Concluziile la care se ajunge prin lucrările de studii informative nu trebuie să cuprindă soluţii pentru întrebuinţarea trupelor proprii şi nici sugestii sau indicaţii de ordin operativ” (A se vedea doc. 1 din partea a doua a acestei lucrări). Desigur că sugestia făcută de Secţia a Il-a a Statului-Major al Armatei a IV-a privind trecerea la o acţiune ofensivă împotriva armatelor sovietice concentrate în apropierea Prutului se explică prin starea de spirit a militarilor români, animaţi de dorinţa revanşei, dacă nu chiar a răzbunării pentru abuzurile săvârşite de autorităţile sovietice în Basarabia şi Nordul Bucovinei după ocuparea, prin forţă, a acestor teritorii româneşti, la 27 iunie 1940. Astfel de erori provocate de starea emoţională nu le vom întâlni însă atestate de documentele de analiză şi sinteză elaborate de S.S.I., aşa cum vom vedea în continuare. Datorită faptului că S.S.I. difuza direct Preşedinţiei Consiliului de Miniştri asemenea documente bine întocmite şi echilibrate ca mod de interpretare şi evaluare a informaţiilor de interes operativ, instituţia a jucat, probabil, şi rolul de factor de ponderare a spiritului războinic al ofiţerilor analişti din structurile armatei.

În acest context al situaţiei operative la graniţa româno-sovietică, Marele Stat-Major al armatei române a elaborat Ordinul nr. 285 322 din 14 aprilie 1941, ce prevedea că „în cazul unor operaţiuni pe Frontul de Est se vor forma două armate (Armata a IlI-a la Bacău şi Armata a IV-a la Focşani). Pentru a nu nelinişti pe vecinii de la est se vor lua măsuri pregătitoare până vor putea funcţiona ambele armate”[21]. Acest ordin avea, pesemne, menirea şi de a pondera neliniştea ofiţerilor de la Secţia a Il-a a Statului-Major al Armatei a IV-a şi de a-i determina să înţeleagă faptul că, în acele momente, era nevoie într-adevăr de măsuri energice, dar lucide, pentru apărarea graniţei de est, şi că acţiuni nechibzuite puteau avea consecinţe greu de prevăzut. Colonelul Gheorghe Samarin, şeful acestei Secţii informative de pe lângă Armata a IV-a, se pare să a înţeles mesajul Marelui Stat-Major, întrucât, în Buletinul de informaţii pentru zilele de 15 şi 16 aprilie, menţionează că întregul potenţial informativ din subordine era conectat la supravegherea atentă a mişcărilor de trupe sovietice în Basarabia şi Bucovina. Documentul aducea şi aspecte de noutate în legătură cu provocările sovietice: „Propaganda sovietică a fost extinsă şi asupra regiunilor de frontieră, ceea ce a determinat intervenţia Misiunii germane la Marele Stat-Major pentru a se aviza măsuri eficace de contra-propagandă, în special în Moldova şi Bucovina. În ultimele zile, propaganda oficială în fabrici şi uzine, precum şi în mijlocul populaţiei caută să pregătească opinia publică pentru o eventuală intervenţie a URSS în război. Această intervenţie ar fi devenit necesară din cauza tendinţei Germaniei de a ocupa toată Europa”. Concluzia documentului era că, prin această acţiune de provocare, „U.R.S.S. ia toate măsurile necesare pentru a fi gata să facă faţă oricărei situaţii, iar dispozitivul îi permite să treacă cu uşurinţă şi în scurt timp de la atitudine defensivă la atac”[22].

Informaţii mai complete au fost furnizate şi prin Sinteza din 19 aprilie 1941 referitoare la situaţia forţelor sovieticc din nordul Bucovinei: „În ultimul timp se vorbeşte de către armată şi propagandişti că ruşii vor înainta pentru a ocupa România [23]. Faptul că sovieticii aduceau noi trupe în Bucovina şi în Basarabia - respectiv o divizie motorizată la Chişinău -, că amenajau rapid căile dc comunicaţii şi că dispozitivul trupelor, atât ca forţă, cât şi ca dislocare, corespundea unei acţiuni ofensive nu era greu de evaluat pentru intenţiile vecinului de la răsărit. Sovieticii aşteptau momentul favorabil spre a trece la o nouă acţiune agresivă contra României. Acest aspect este confirmat şi de Nota SSI, din 19 aprilie 1941, întocmită pe baza informaţiilor furnizate dc o sursă a Corpului IV armată revenită clandestin din Basarabia, în care se menţiona: „Pretutindeni şi în toate localităţile considerate ca puncte strategice se fac fortificaţii militare, lucrându-se la ele zi şi noapte. Se renovează vechile tranşee lăsate de armatele române schimbându-li-se faţa sau direcţia şi făcându-le în stare să servească ca apărare trupelor ruse în cazuri eventuale dc respingeri sau retrageri. Spiritul în armata sovietică este foarte aţâţat contra Germaniei şi pretutindeni nu se vorbeşte decât că, în curând, Moldova până la Şiret va fi ocupată în întregime dc către ruşi. Toată lumea civilă şi militară credc că un război între Rusia, pe de-o parte, şi Germania, România, Ungaria, Bulgaria şi Slovacia pe de altă parte, se va declanşa în curând”[24].

Reconstituirea, deşi incompletă, a fluxului informativ cu caracter militar obţinut, prelucrat şi difuzat dc SSI în legătură cu pregătirile de război ale U.R.S.S., din primăvara anului 1941, în directă conexiune cu măsurile preventive luate de factorii de comandă ai armatei române pentru întărirea dispozitivului de apărare la graniţa dc est a ţării constituie suficiente dovezi privind fundamentarea operativă a deciziilor, ceea ce înseamnă eficacitatca armei informaţiilor despre potenţialul inamic în preajma declanşării operaţiilor militare. De aici, şi pe această bază documentară, se poate susţine rolul Serviciului de informaţii în fundamentarea politicii şi artei militare. Este, desigur, o importantă realizare a S.S.I., ce trebuie apreciată cu obiectivitate ca o experienţă pozitivă.

- Va urma -