Prim locțiitorul lui Hitler, defector la britanici?
Utilizându-se inclusiv ocultismul şi credulitatea în preziceri, Rudolf Hess primul locţiitor al lui Hitler în partid a fost atras în Marea Britanie, ceea ce a constituit o mare victorie a serviciului secret. Un rol deosebit de important în conceperea şi derularea operaţiunii, inclusiv în alegerea şi aplicarea mijloacelor cât şi în selectarea lui Rudolf Hess, l-a avut scriitorul Ian Fleming[34]. Pe planul propagandei, acest succes nu a fost, însă, valorificat, guvernul englez sperând cu adevărat într-un armistiţiu cu Germania, care era, de altfel, obiectivul real al evadării lui Hess. În consecinţă, s-a ezitat să se exploateze atât cât se cuvenea acest subiect. Declaraţiile contradictorii ale unor membrii ai cabinetului crează confuzie. Practic, avantajul creat de activitatea de informaţii, inclusiv prin atragerea lui Hess în Marea Britanie a fost anulat de factorul politic, varianta lansată de nemţi despre Hess, că acesta ar fi nebun, fiind confirmată, în ultimă instanţă, şi de guvernul englez. De unde aceste coincidenţe? De unde acest nefiresc interes comun?
Fără a intra în detalii, vom expune succint câteva aspecte de noutate în acest caz. În mai 1990 se prezenta la Londra filmul de televiziune „Diplomatul de la Cambridge" despre Kim Philby. Cu această ocazie, colonelul Igor Frelin din K.G.B, venit special la acest eveniment, a făcut câteva declaraţii excepţionale, din care rezultă că Rudolf Hess, în mai 1941, a venit în Marea Britanie pentru a-i transmite lui Churchill din partea lui Hitler două propuneri:
„- Dacă Marea Britanie rămâne neutră, Germania va înceta bombardamentele aeriene şi îşi va putea păstra întregul său imperiu şi o poziţie dominantă în Orientul Mijlociu!
- Dacă Marea Britanie va lupta alături de Germania, cele două ţări îşi vor adjudeca o mare parte a lumii..."
În filmul prezentat se dezvăluie faptul că Kim Philby ar fi informat Moscova în legătură cu călătoria lui Hess în Scoţia şi cu conţinutul tuturor problemelor abordate. Frelin a mai precizat: „Dacă Marea Britanie ar fi acceptat propunerile lui Hitler, ea ar fi luat controlul Caucazului şi al Asiei Centrale Sovietice, Japonia ar fi dominat Extremul Orient luând în stăpânire coloniile franceze din Indochina, iar Germania ar fi dominat Europa şi Africa de Nord". Acelaşi ofiţer a subliniat că informaţiile respective proveneau de la Kim Philby şi se bazau pe ceea ce a spus Hess şi omul care i-a servit ca intermediar cu Churchill..."[35].
În discuţiile purtate în prima parte a lunii iunie 1941, cu lordul cancelar John Simon, Hess a prezentat proiectul de document „Bazele unei înţelegeri", în care, pentru armonizarea intereselor celor două părţi, se prevedea:
- pe viitor sfera de interese a Germaniei este Europa iar a Angliei imperiul său;
- să se restituie Germaniei fostele sale colonii;
- să se acorde despăgubiri cetăţenilor germani care au suferit daune din cauza acţiunilor guvernului britanic. Să se acorde despăgubiri cetăţenilor britanici păgubiţi de acţiunile guvernului german.
Se pare că, pentru mai multă credibilitate, Hess ar fi informat cabinetul britanic în legătură cu data exactă a atacării U.R.S.S. de către Germania. Hess a susţinut că proiectul înţelegerii a fost discutat cu Hitler şi că a avut deplinul acord al acestuia. Câteva argumente în acest sens:
Plecarea sa de pe un aeroport militar german, singur, cu un avion echipat cu rezervoare suplimentare, în plină noapte, putea să aibă loc fără ştirea lui Hiltler?
- Hess a susţinut tot timpul că este emisarul lui Hitler şi a discutat în parametrii condiţiilor expuse;
- Înţelegerea cu Anglia era necesară pentru Germania, pentru a putea să-şi concentreze forţele împotriva U.R.S.S.;
- Această discuţie a avut loc în momentul în care, din punct de vedere militar, Germania se află la apogeu, iar Franţa, marea aliată a Angliei, era ocupată;
- Până la contactarea lui de către oficialităţi britanice, Hess nu şi-a dat numele real;
- Hess a fost prezentat tot timpul ca emisar al păcii, un personaj care, în viziunea sa, îşi face un titlu de glorie din semnarea păcii cu Marea Britanie. Potrivit propagandei ambelor părţi zborul său în Anglia constituie o iniţiativă personală.
Din declaraţiile lui Frelin, bazate pe informaţiile lui Kim Philby, rezultă că Hitler dorea nu doar pacea ci o alianţă inclusiv militară cu Marea Britanie. Logica demonstrează că în momentul respectiv existau deja premise nu numai pentru o pace separată, ci chiar pentru o alianţă militară. Această concluzie este confirmată de trimiterea în secret a lui Hess şi de „Bazele înţelegerii" oferite părţii engleze. Poziţia de om numărul 2 al lui Hess în Germania, era o garanţie a seriozităţii ofertei.
- Chiar dacă iniţiativa lui Hess ar fi fost personală surprinde extraordinara oportunitate a propunerilor acestui „nebun".
Deținutul de la Spandau nu era Rudolf Hess?
Ce s-a întâmplat după aterizarea lui Hess în Anglia? El a fost arestat si condamnat pe viaţă. Ultimii deţinuţi nazişti au fost puşi în libertate în 1966. Hess ar fi fost ţinut în închisoare până în 1987, când a decedat. Care sunt explicaţiile acestui tratament special? Ce anume nu trebuia să afle lumea de la Hess? Dacă era nebun nu trebuia ţinut în închisoare, iar prestaţiile sale, dacă au fost ilogice, nerealiste, așa cum s-a acreditat, nu prezentau pericolul de a fi luate în seamă. Din acest punct de vedere, versiunea atragerii în Anglia a unei personalităţi germane pentru compromiterea regimului nazist, în condiţiile în care lupta angajată atingea apogeul, apare lipsită de credibilitate. Ea nu are susţinere logică şi verosimilitate. Mergând pe o logică minimă, „per a contrario", de la efect la cauză, se poate trage concluzia că „gestul" lui Hess nu s-a produs tocmai pe un teren gol, că anumite tatonări si contacte vizând realizarea unei înţelegeri au avut loc. Grija cu care a fost izolat Hess, graba cu care a fost marginalizat cazul său pot avea semnificaţia că ceva în această evoluţie s-a întâmplat și trebuia ascuns. Nu trebuie omis nici faptul că în rândul politicienilor dar şi al unor şefi ai serviciilor secrete britanice existau simpatii germane! Cele sovietice sunt, deja, de multă vreme, cunoscute.
Este posibil ca aceste contacte încurajate iniţial să nu-şi mai fi conservat mesajul, iar un posibil răspuns pozitiv - văzând interesele şi perspectivele Angliei în spectrul condiţiilor puse de nemţi pentru realizarea înţelegerii şi având în vedere riscul ca Anglia să rămână singură şi nesprijinită de nimeni, în ultimă instanţă, împotriva Germaniei - să fi fost deturnat. Este posibil ca în această subită schimbare să fi avut un rol grupul celor cinci de la Cambridge sau altcineva. U.R.S.S.-ul informat la timp - aşa cum s-a văzut - avea interesul de a descuraja orice înţelegere a englezilor cu nemţii, înţelegere care ar fi putut să le fie fatală! Oricum, important este că acest prim semnal afirmativ ce a încurajat o eventuală înţelegere cu Germania a existat şi pentru că o atare posibilă înţelegere este imorală în ochii englezilor şi ai lumii, ba chiar compromiţătoare pentru anumite personalităţi din Marea Britanie, cazul Hess trebuia ţinut sub control. Altă explicaţie nu este logică. Faptul că Hess, cel „nebun", este singurul nazist ţinut în închisoare - şi nu în spital - susţine ipoteza noastră.
Mai multe fapte coroborate conduc către adevăr:
- Între simpatiile naziste ale ducelui de Windsor, tratativele secrete ale acestuia şi trimiterea lui Hess în Anglia apare o legătură evidentă şi extrem de stânjenitoare pentru coroana Britanică. Spionul sovietic Anthony Blunt a fost iertat şi, mai mult, înnobilat, pentru faptul de a fi recuperat „dosarul Windsor" de la Prinţul Philip de Hessa.
- Winston Churchill şi Ducele de Kent, care urma, în cazul reuşitei tratativelor cu Hitler, să primească tronul Poloniei, ştiau cu cel puţin 24 de ore înainte de sosirea lui Rudolf Hess.
- Winston Churchill ştia dinainte de misiunea lui Hess, prin intermediul unui agent britanic infiltrat la uzinele de avioane Messerschmitt.
- Înţelegerea secretă dintre Germania şi Anglia stipula ca, în caz de eşec al tratativelor, lui Hess să i se permită să se întoarcă în Germania.
- Din grupul ce urma să negocieze cu Hess făceau parte: ducele de Buchanan, Earl de Suffolk, ducele de Kent, fratele regelui Marii Britanii, căruia Hitler i-a promis, după război, tronul Poloniei, generalul polonez Sikorsky şi colonelul Pilcher.
Ducele de Windsor - Rudolf Hess - Winston Churchill - Ducele de Kent
Anterior, mai avuseseră loc tratative în Spania mijlocite de Casa Regală a Suediei, prin baronul Knut Bonde. În ziua de 10 mai 1941, ducele de Kent şi ducele de Buchanan se aflau pe domeniul de la Dungravel al ducelui de Hamilton, unde urma să aterizeze Hess. Martorii acestui important eveniment au dispărut în condiţii suspecte:
- ducelui de Buchanan i s-a stabilit domiciliu forţat, decedând apoi în împrejurări rămase neclarificate;
- ducele de Kent a murit, în august 1942, într-un accident aviatic dubios, la bordul aeronavei „Sunderland", care a fost sabotată;
- generalul polonez Sikorsky a decedat, în 1943, într-un accident aviatic deasupra Gibraltarului[36];
Oficial, Rudolf Hess a murit, în anul 1988, în închisoarea germană Spandau, în vârstă de 93 de ani.
Doi cercetători britanici, un istoric militar şi un fost ofiţer al serviciilor secrete, afirmă, pe baza unor documente descoperite în anul 1996, că Hess a fost executat la puţin timp după ce a ajuns în Germania, locul său în închisoare fiind luat de o dublură, un agent britanic care ar fi acceptat aceasta în schimbul unor avantaje substanţiale pentru familia sa.
Doctorul Hugh Thomas, chirurg militar, medic al „Royal Medical Corps", care l-a îngrijit pe deţinutul de la Spandau între anii 1970 - 1978 susţine că acesta nu era Hess.
Ziaristul şi scriitorul britanic Tom McArthur avansează ipoteza răpirii şi substituirii lui Hess din închisoare. După o serie de interogatorii ar fi fost executat.
O altă ipoteză lasă a se înţelege că Hess s-a aflat în avionul care s-a prăbuşit cu ducele Kent, în timp ce se deplasau în secret în Suedia, destinaţia oficială fiind Irlanda. În Suedia urma să se perfecteze cedarea Poloniei.
Notă: Prelucrare actualizată după Marian Ureche, Aurel I.Rogojan „Servicii secrete străine. Retrospectivă și actualitate. Interferențe în spațiul românesc", vol. 2, București, Editura Paco, 2000).
- Va urma -
----------------------------------------------------------------
[34] R. Deacon, op. cit., p. 283
[35] Mihail I. Ionescu, op. cit., p. 44-45.
[36] Dosare ultrasecrete, nr. 9, Supliment „Ziua", 20 iunie 1998.