Cazul amiralului Canaris. Un dușman al lui Hitler în slujba lui Hitler. Un nesperat ajutor pentru englezi. De ce nu a dorit Anglia ca războiul să se încheie mai devreme? Churchil a negociat pe tarabă destinul postbelic a milioane de oameni
Un succes aparte repurtat de serviciile secrete britanice l-a constituit „cazul amiralului Canaris". Amiralul Wilhelm Canaris (1887-1945) a fost şeful serviciului de spionaj şi contraspionaj al armatei germane („Abwehr") între anii 1935-1944. El provine dintr-o familie de industriaşi bogaţi, iar aspiraţiile sale sunt legate de evoluţiile spre o Europă civilizată, puternic urbanizată şi catolică. El admira Spania şi o vizita adesea. Scopul deplasărilor, în acest spaţiu, era legat şi de contactarea lui Basil Zaharoff, celebrul comerciant de arme şi multiplu agent secret. În contactele avute cu el, Canaris îşi exprimă convingerea că dictatura lui Hitler va constitui un dezastru pentru Germania, motiv pentru care amiralul se pronunţă pentru o eventuală colaborare cu serviciile secrete britanice. În consecinţă, mai mulţi agenţi ai serviciilor secrete engleze semnalează cazul Cannaris şi unele nemulţumiri ale sale legate de Hitler. Între aceştia, un aport mai deosebit are Juan March. Agentul îi convinge pe superiorii săi englezi să şi-l apropie pe Cannaris şi să stabilească asemenea contacte şi cu alte persoane importante din Germania care nu-l agreau pe Hitler. Mai mult, J.March subliniază, în repetate rânduri, disponibilităţile reale ale lui Cannaris de a colabora în secret cu serviciile de informaţii engleze. Ca urmare, persoane importante din M.I.6 îl contactează. Cannaris face tot posibilul să-i determine să acţioneze direct şi ferm împotriva lui Hitler, pentru a-l înlătura. De la Cannaris s-au obţinut informaţii importante, dar şefii serviciilor secrete engleze ezită, au rezerve sau îndoieli şi nu acţionează prompt, în sensul de a pune în atenţia factorilor politici concluziile care se impun şi de a face guvernului recomandările necesare. Mai mult, anumite opţiuni şi câteva fapte semnificative atestă nu numai dezacordul său faţă de Hitler ci, mai ales, o anumită dorinţă de a servi interesele aliaţilor şi ale Marii Britanii în special. Astfel, între altele, şeful „Abwehr-ului" evită să execute ordinul de a-l suprima pe generalul Giraud aflat în captivitate. Mai mult, generalul evadează şi reuşeşte să ajungă în Franţa. Scuza lui Canaris: el i-a încredinţat această misiune lui Heydrich, înalt comisar în teritoriile ocupate, care între timp, a fost asasinat.
Un alt fapt extrem de important ce a servit în cel mai înalt grad intereselor engleze: Canaris îi prezintă lui Hitler, în prima parte a anului 1942 situaţia militară a Marii Britanii ca fiind mult mai bună faţă de situaţia reală. În acest scop, multe informaţii pe care le deţine sunt omise cu bună ştiinţă în timp ce altele sunt supradimensionate. De altfel, de regulă, el transmite mai sus toate informaţiile care îi avantajează pe aliaţi. Pe acest fond, în cursul anului 1942, Menzies, şeful M.I.6 stabileşte contacte directe cu Cannaris. Menzies, un profesionist rasat, realizează rapid valoarea informaţiilor partenerului de dialog. Concluzia sa clară şi fără echivoc, prezentată factorilor de decizie, este aceea că prin sprijinul oferit de Canaris, Hitler ar fi putut să cadă de la putere, iar războiul ar fi putut să se scurteze, ajungându-se la o pace negociabilă. Cercuri ale Ministerului de Externe s-au temut însă ca această acţiune să nu displacă ruşilor. Se pare că grupul celor cinci (Kim Philby şi ceilalţi) a avut câştig de cauză şi de această dată, influenţa lor asupra conducerii Ministerului de Externe şi a unor cercuri politice importante fiind certă.
Nu este pentru întâia oară când considerente de oportunism politic au dat deoparte raţionamentele corecte, bazate pe adevărurile furnizate de serviciile de informaţii. Logic era, ca cel puţin după episodul Hess, cazul lui Canaris să fi fost reevaluat, deoarece serviciul său adăpostea un centru principal al rezistenţei germane[37]. Atitudinea sa favorabilă englezilor, constatată faptic, trebuia şi putea să fie valorificată, pentru a se ajunge la înlăturarea lui Hitler şi încheierea mai devreme a războiului. Lipsa de răspuns şi temporizarea lui, ca şi în cazul lui Hess este de natură să surprindă. Şefii serviciilor secrete britanice şi-au făcut datoria punându-l în temă pe Churchill. Faptul că grupul Philby a influenţat deciziile M.A.E., pentru a nu fi lezate interesele sovietice, este o dovadă că lucrurile erau cunoscute. Faptele au fost ignorate de factorii puterii politice britanice, care au ratat conştient şansa terminării războiului cu trei ani mai devreme. Rezultatele deciziei inverse au fost: distrugerea Germaniei, întărirea şi extinderea sistemului comunist în Europa şi în întrega lume, cedarea unor importamte zone de influenţă U.R.S.S.-ului.
Cine a avut asemenea interese? Omul calcului matematic a fost Winston Churchill, cunoscut francmason. El nu a avut nici o remuşcare în a indica procentele exacte ale noii împărţiri a Europei între occidentali şi sovietici, acestora din urmă revenindu-le 90% România, 75% Bulgaria, 50% Ungaria şi Jugoslavia şi 10% Grecia. Lucrul cu procentele în politică nu este oare un evident dictat al marii finanţe internaţionale?
Notă: Prelucrare actualizată după Marian Ureche, Aurel I.Rogojan „Servicii secrete străine. Retrospectivă și actualitate. Interferențe în spațiul românesc", vol. 2, București, Editura Paco, 2000).
- Va urma -
------------------------------------------------------------
[37] Maurice Baumont, La grande conjuration contre Hitler, Edition mondiales, Paris, 1963, p. 24.