„Şi din vreme-n vreme/ Logică barbară/ Capul gintei noastre/ Cade pentru ţară!”
Pentru că ne aflăm într-unul din momentele dificile ale istoriei poporului nostru şi conducându-ne după înţeleapta cugetare a marelui savant Nicolae Iorga: „Istoria îşi bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se”, o lecţie de istorie este, nu necesară, ci obligatorie. Lecturând seria de articole-colaj pe care vi le-am prezentat spre luare aminte, veţi observa cu uşurinţă similitudinile realităţii contemporane cu unele momente din trecut. Aspectele sunt atât de evidente încât numai un rău-voitor nu va recunoaşte că „Istoria şi-a bătut joc de noi, repetându-se.”Noi, românii am acceptat. De ce? Până când?
Ședința Consiliului de Miniștri din 7 Septembrie 1940 - Discursul generalului Ion Antonescu - ultima parte
Raporturile dintre public și autorități.
Țin foarte mult ca să se schimbe sistemul de până acum cu cele două caste: publicul care contribuie, care are nevoie și care trebuie să fie normal satisfăcut, era maltratat, de o parte; a doua castă, acei care trăiau prin banul lui și care îl maltratau. El, publicul, are dreptul să mă maltrateze pe mine dacă nu-l voi servi. El are dreptul să mă maltrateze, eu am datoria să mă supun. El are dreptul să mă mustre, dacă am ajuns la o situație pe care nu o merit.
Impozitele.
Vor forma obiectul unor preocupări serioase. Noi, în loc să creăm în acest Stat organe producătoare, care indirect să îmbogățescă visteria, am îngrădit posibilitățile de producție cu impozite. Să creăm organe producătoare, aici e problema: când vom reuși să dăm țăranului plugul și vitele necesare și să-l învățăm să se hrănească și să-l punem în condițiuni de viață optime, el va avea un randament de muncă mai mare, de unde va ieși posibilitatea să adunăm cu impozite mult mai mici, sume mult mai mari.Aceasta este problema vitală a poporului acesta.
Automobilele instituțiilor.
Vă rog să luați măsuri să nu se mai acorde automobile personale decât pentru miniștri și subsecretari de Stat. Acelea vor fi alese dintre cele ce consumă mai puțin. Automobilele grele le vom vinde și vom obține pe ele prețuri mai mari, fiind automobile ce nu se mai importă; vom cumpăra, în schimb, automobile de un tip standard, pentru a găsi mai ușor și piese de schimb. Surplusul de automobile îl vom da acolo unde trebuie să fie de la județe, ca tehnicienii să se poată deplasa în sate și să nu mai avem spectacolul inadmisibil ca medicii și tehnicienii să facă birocrație, în loc să facă aplicațiune pe teren (unde nu aveau cu ce să se ducă). Pentru nevoile serviciului, faceți automobile de serviciu, care să fie controlate și să nu circule decât în serviciu comandat. Îmi aduc aminte că Generalul Samsonovici folosea pentru sine trei automobile Packard de ale Ministerului: unul pentru el, unul pentru soție și altul pentru copiii dumnisale și aceasta numai pentru că se ducea câteva ore la Statul Major să fumeze; făcea numai referate- și aceasta timp de aproape 7 ani. I-am zis: „de ce nu pleci de aici?” Mi-a răspuns: „dacă plec eu, vine altul la fel”. Acest răspuns nu-l acoperă de răspundere și nu-l va acoperi de răspundere în fața istoriei. În șapte ani, nu a făcut nimic, eu dacă aș fi stat trei ani numai, aș fi făcut o altă armată. Dar cum să se facă lucruri serioase, când fiecare se gândea numai la sine. Nu-mi explic cum oameni cinstiți să-și poată face avere de sute de milioane. Eu nu-mi imaginez cum se poate realiza acest lucru, afară dacă nu cumva ai o invenție diabolică, ce-ți aduce bani cu nemiluita. Datorită corupției și intervențiilor, Poliția și Siguranța Statului a fost dezorganizată sistematic. Un Stat fără poliție și siguranță, este la discreția tuturor furtunilor- și la discreția tuturor furtunilor a fost Regele Carol al II-lea, care mi-a dat posibilitatea să fac această schimbare. Și pot spune că nu se făcea nimic, chiar la Palat, fără să nu-mi fie adus la cunoștință imediat, de oamenii săi, care-i erau atât de credincioși, că făceau aceasta. Cunosc cât de slab era acest edificiu, mi-a trebuit numai îndrazneală ca să lovesc. Riscurile nu erau excluse, desigur, dar eu am plecat de la această simplă judecată: m-am dus la război să mor pentru țară, mă duc în timp de pace să mor pentru a reconstitui România. Dacă muream, eram foarte fericit!
Prerogativele regale.
V-am spus, Regele rămâne ca un simbol. El nu are dreptul să se amestece și nu are dreptul, chiar dacă va fi o capacitate, Regele de mâine- dacă această instituțiune se va mai păstra în furtuna care a răsturnat toate Tronurile din Europa- El trebuie să rămână în cadrul pe care l-am hotărât. Nu mai putem primi mentalitatea din antichitate sau mentalitatea din Evul Mediu, că El este o ființă providențială pe pământ, că este reprezentantul lui Dumnezeu, de care este inspirat (și știm că Împăratul care declara aceasta ce a făcut din Germania în 1914 și vedem unde a dus și Regele nostru România în 1940). Regele nu iscălește în Statul Român decât un singur Înalt Decret: Decretul de numirea Primului Ministru, aceasta pentru a termina odată cu anchilozarea Statului. Voiam ca amnestia și grațierea să-mi aparțină mie deocamdată, sunt gata însă să trec între prero-gativele regale și pe acestea, dacă țineți atât de mult (dar v-aș aminti ceea ce am văzut că făcea Regele Ferdinand I în timpul războiului de Întregire, când își trecea tot timpul desemnând cruciulița Mihai Viteazul- și aceasta o făcea și Wilhelm al II-lea- și citind sau alegând pe acei propuși la decorare pentru merite de război. Nu avea nici un criteriu obiectiv. Se orienta după grandelocvența ofițerilor ce propuneau, fără să intre în detalii). După cum am spus aici, viitorul prim-ministru trebuie să fie neapărat numai cu depline puteri, și aceste puteri trebuie să le vedeți în sensul în care l-am arătat eu. În conducere se pot produce lesne greșeli și aceste greșeli trebuie să fie pedepsite. Este mult mai ușor ca Națiunea să dea jos un prim-ministru și să aleagă un altul, decât să dea jos un rege. Îi propusesem Regelui Carol al II-lea să intre în regență mai întâi, ca astfel să-și spele păcatele trecutului, și târziu când Mihai va ajunge major, Mihai putea să abdice în favoarea părintelui. Dacă făcea astfel, nu ar fi ajuns să fie acuzat de atâtea nenorociri aduse Țării, cum este acuzat astăzi. Iar jurământul ce i s-a făcut atunci Regelui Carol al II-lea, mă face să spun că toți funcționarii ce l-au depus au fost sperjuri, căci noi jurasem credință altui rege. Când punem un Stat pe baze imorale, când o armată își calcă un jurământ legal, nu puteam spera să ajungem la o soartă mai bună decât aceea pe care o trăim azi. Dacă unele din măsurile ce am luat, găsiți că nu respectă anumite forme, aceasta este pentru că nu am avut nimic cugetat și pregătit, căci mă preocupa teribil problema ca nu cumva să mor înainte de a-l da jos pe acest Rege. Primesc observațiile Dumneavoastră, dar vă rog să înțelegeți că recalcitranți nu vor exista sub Generalul Antonescu. Cel ce este recalcitrant, îl consider trădător și trădătorii merg la zid. Spun aceasta acum, la fel cum îi spuneam altădată Regelui Carol al II-lea: tâlharii să fie puși la zid- lucru care-l supăra peste măsură. Și tâlhar, eu înțeleg că este și cel ce nu-și face slujba și nu se supune în chip desăvârșit.
Omul și salariul
Munca trebuie răsplătită, desigur, dar răsplata cea mai bună este conștiința că ți-ai făcut datoria. De aceea, am să aplic formula: omul și leafa. Cine sabotează, pentru că nu mai ia sute de mii de lei, ca până acum, trebuie imediat destituit. Și aș fi fericit ca Dumneavoastră, într-o săptămână, să veniți la mine cu maldăre de destituiri, căci eu îmi iau răspunderea în fața istoriei să deparazitez Statul. Mulțumesc domnilor Subsecretari de Stat de la Domenii, Instrucția Publică și Propagandă, pentru munca depusă în slujba Țării, dar în dorința mea de simplificare a aparatului administrativ, am hotărât să reduc Subsecretariatele de Stat și chiar mai multe Ministere. Vă rog, să mergem acum, pentru ca Dumneavoastră să depuneți jurământul conform Decretului-Lege Nr. 3067 din 6 Septembrie 1940.