30 noiembrie 1941.

- Atacurile vânătorilor de munte pe frontul de la Sevastopol continuă, determinându-l pe Vasile Scârneci să noteze din nou : „Mult sânge, mult sânge, prea mult sânge... Aruncătoarele şi artileria duşmane trag întruna, cu furie".
- În ţară, responsabilii militari invocă diferite motive pentru pierderile numeroase de la Odessa.
- Mareşalul Ion Antonescu este inflexibil. Referindu-se la insuccesul trupelor române din ziua de 22 septembrie 1941, mareşalul acuză: „Atac pe 10 km cu 4 batalioane în contra unei poziții bine întărită, cu un inamic care făcuse suficient dovada tenacității și fanatismului său și fără rezervă nu este o eroare, este o crimă. Această crimă o scuză generalul Iacobici. Să trecem și peste acestea, cum am trecut peste atâtea greșeli, care ne-au dus unde suntem. Tot continuând așa vom trece într-o zi cu buretele și peste neam".
- Buletinul rezumativ al Ministerului de Justiţie consemnează „indignarea ce a cuprins populaţia românească" a judeţului Braşov faţă de „persecuţiile exercitate de unguri contra populaţiei româneşti din Ardealul ocupat". Indignarea şi neliniştea erau sporite şi de zvonurile lansate de etnici maghiari că „Germania şi Italia au declarat că graniţa actuală a Ardealului este definitivă şi că în acest sens s-au dat asigurări ungurilor care ne atacă pe toate căile".
- Jurnalul de operaţii al Regimentului 19 artilerie sintetizează astfel lupta şi jertfa militarilor români pe frontul din Răsărit: „Mormintele ostaşilor din acest regiment presărate pe tot întinsul câmpurilor de la Prut şi până la Marea de Azov şi toţi mutilaţii acestui regiment sunt mărturie a bravurii cu care s-a luptat şi chezăşie a viitorului neamului. Sufletele morţilor noştri plutesc peste plaiurile cucerite cu sângele lor, veghează la păstrarea celor ce am cucerit şi ne îndeamnă către jertfă şi neodihnă până nu vom recuceri şi alte părţi româneşti ce le ami avem înstrăinate. Ne legăm prin jurământ în faţa lui Dumnezeu, a Patriei, Neamului şi Regelui că nu vom avea linişte în sufletele noastre şi dorinţă de luptă nu va înceta până ce bolşevismul nu va fi distrus complet şi ultima brazdă de pământ românesc nu va reveni Patriei mume".
- La insistența guvernului sovietic, Winston Churchill adresează o Notă ultimativă guvernului român prin care precizează că dacă România nu încetează până la 5 decembrie 1941 operațiile militare împotriva U.R.S.S., Marea Britanie și România se vor afla în stare de război.
- În răspunsul său guvernul român reaminteşte că în 1940 România „a fost victima unei grave agresiuni" din partea Uniunii Sovietice care a ocupat Basarabia şi nordul Bucovinei, că în continuare „provocaţiunile guvernului sovietic nu au încetat, mărturisind astfel voinţa sa de a-şi continua politica sa de expansiune şi de cotropire". În faţa „acestei situaţii grave şi sub presiunea celei mai mari evidente primejdii a numeroase divizii concentrate la frontieră, România a pornit, la 22 iunie 1941, o acţiune militară pentru a-şi apăra fiinţa naţională în contra unei agresiuni care ameninţa în continuare şi a-şi redobândi drepturile uzurpate".

2 decembrie 1941.

Art. 20 din Codul Penal (modificat): „Acela care dă, oferă sau promite unui funcţionar public, fie direct fie indirect, bani sau orice alt profit ce după lege nu i se cuvine pentru a-l determina să îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui act privitor la funcţiunea sa, ori să facă un act contrar îndatoririlor funciunii sale, comite delictul de mituire şi se pedepseşte cu închisoarea corecţională de la 1 la 6 ani şi amendă de la 5.000 la 20.000 lei... ".
- După introducerea pe frontul din fortificaţiile Sevastopolului, colonelul Leonard Mociulschi este numit comandant al „Grupului de atac".
- În Crimeea, Brigada 4 mixtă munte română începe luptele împotriva partizanilor sovietici din munţii Iaila, care dispuneau de poziţii bine organizate, în unele locuri chiar de cazemate, numeros armament automat, inclusiv automate.
- Datorită dificultăţilor întâmpinate în zona Rostov, Grupul german de armate „Sud" pune la dispoziţia Grupării „Kleist" un regiment de cavalerie şi trei baterii din Brigada 5 cavalerie română.
- Generalul Emanoil Bârzotescu, comandantul Diviziei 1 infanterie, cere militarilor români, prin ordinul de zi nr. 21, ca purtarea militarilor români faţă de populaţia băştinaşă (din Ucraina) „să fie de natură a impune consideraţiune şi a atrage simpatia pentru armata şi ţara noastră".
„Articolul 250 din Codul Penal, referitor la infracţiunea de luare de mită, capătă următoarea formulare: „Acela care dă, oferă sau promite unui funcţionar public, fie direct fie indirect, bani sau orice alt profit ce după lege nu i se cuvine pentru a-l determina să îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui act privitor la funcţiunea sa, ori să facă un act contrar îndatoririlor funciunii sale, comite delictul de mituire şi se pedepseşte cu închisoarea corecţională de la 1 la 6 ani şi amendă de la 5.000 la 20.000 lei, dacă faptul se săvârşeşte faţă de o persoană care deţine un mandat efectiv faţă de un judecător, jurat sau funcţionar public însărcinat cu predarea, recepţia sau supravegherea unor furnituri sau lucrări publice, ori cu stabilirea sau încasarea impozitelor, pedeapsa este închisoarea corecţională de la 2 la 8 ani şi amenda de la 10.000 la 50.000 lei".
- Institutul Central de Statistică informează pe Ion Antonescu că populaţia Basarabiei era de 2.733.482 locuitori (1.335.857 bărbaţi şi 1.397.625 femei), iar cea a Bucovinei de 791.526 locuitori (382.488 bărbaţi şi 409.038 femei).
- Mareşalul Ion Antonescu aprobă ca evreii deportaţi în Transnistria, care trăiau în condiţii precare, să fie ajutaţi cu bani şi medicamente prin intermediul Centralei Evreilor din România şi a Guvernământului Transnistriei.

5 decembrie 1941.

- Pe frontul de la Sevastopol, pe un ger cumplit, vânătorii de munte ai Brigăzii 1 luptă cu aceeaşi înverşunare în poziţiile fortificate, în timp ce trupe din Brigada 4 se confruntă cu partizanii în munţii Iaila.
- Locotenent-colonelului Vasile Scârneci i se comunică (prin telefon) că Batalionul 3 vânători de munte va fi trecut în rezervă: „Să fie oare adevărat? Ce bine ar fi! După 13 zile încheiate, ne vom putea şi noi dezbrăca şi spăla ca lumea. Ne vom putea da de hac păduchilor, care acum îşi fac de cap şi nu avem ce le face... Ninge întruna!".
- W. Filderman informează pe Ion Antonescu că subscrierile evreilor la Împrumutul Reîntregirii s-au ridicat, până la 30 noiembrie 1941, la suma de 1.135.789.183 lei şi asigură că „populaţia evreiască îşi va face pe deplin datoria şi că în ce ne priveşte nu pregetăm să lucrăm cu tot devotamentul şi cu toată dragostea de ţară".

Pe alte fronturi:

- La Moscova, I.V. Stalin, V.M. Molotov și Anthony Eden discută despre probleme ale cooperării de luptă antigermane.
- În faţa Moscovei, trupele germane ajung la Kalinin (35 km) şi râul Tula (50 km).

6 decembrie 1941.

- Marea Britanie declară război României, Ungariei şi Finlandei. La rându-le, Panama, Cuba, Guatemala, Republica Dominicană, Nicaragua şi Salvador declară război Germaniei, Japoniei şi Italiei.
- În Crimeea, luptele au acelaşi caracter înverşunat.
- În faţa Sevastopolului, Batalionul 3 vânători de munte este înlocuit (după 13 zile de lupte, timp în care a pierdut 88 de ostaşi - ucişi, răniţi sau degeraţi) de Batalionul 23 vânători de munte, comandat de locotenent-colonelul Tomescu.
- Înainte de predarea sectorului de luptă, locotenent-colonelul Vasile Scârneci se referă la comportarea ostaşilor germani şi români faţă de populaţia civilă din Crimeea: „În satul Alsu, nemţii se dedau la jafuri, îndemnaţi de foame. Nici ai noştri nu sunt uşă de biserică, fură şi ei, dar cu « omenie », mai cu perdea şi de acolo unde cred că prisoseşte. La cei în nevoie le dau şi din puţinul lor de hrană... Nemţii au un alt sistem: scot din buzunar două-trei mărci şi pun mâna pe o viţea, pe un porc şi apoi îşi iau calea. Sunt ipocriţi. Starostele tătarilor, cu o delegaţie, a venit la mine să se jelească".
- În cadrul unei impresionante festivităţi, la Odessa are loc deschiderea cursurilor Universităţii, la Facultatea de medicină, cu peste 300 de studenţi.
- Raportându-i-se că „în ultimul timp" trupele germane „strâng alimente şi efecte de îmbrăcăminte" de la locuitorii de origine etnică germană de pe teritoriul judeţului Târnava Mare, Ion Antonescu ordonă ca jandarmii „să împiedice" acest lucru şi să se ceară lui Manfred von Killinger şi generalului Speidel să repecte angajamentele încheiate în acest sens la Berlin.
- În Bucureşti, Ion şi Maria Antonescu asistă la nunta fiicei lui Manfred von Killinger, ministrul Germaniei în România.

Pe alte fronturi:

- Mesajul de pace trimis de preşedintele american F.D. Roosevelt împăratului japonez Hiro Hito rămâne fără răspuns.
- Fronturile sovietice de „Vest" și de „Sud-Vest" declanșează contraofensiva la nord și sud de Moscova.

7 decembrie 1941.

- La Sevastopol, vânătorii români rezistă tragerilor de artilerie şi contraatacurilor executate de sovietici.
- La Urkuta, în spatele frontului, locotenent-colonelul Vasile Scârneci îngenunchiază în faţa camarazilor ucişi în lută: ,,În faţa şcolii, în ogradă, cimitirul proapăt, cu pământul încă reavăn. O cruce mare, mare, străjuieşte mormintele, la căpătâiul cărora stau alte cruci mai mici, acoperite cu căşti şi cu numele celor care aici se odihnesc în pace. Sunt aliniaţi ca la paradă. Sunt aceia care mai ieri m-au privit şi pe care i-am privit în ochi. Sunt aceia care, atât de cuminţi, de stoici şi de bravi, m-au înţeles, m-au ascultat şi s-au săvârşit. Ce mari sunt ei! Cât de mici suntem noi! În genunchi, mă descoră şi mă rog fierbinte pentru odihna sufletelor lor curate şi cinstite".
- Mareşalul Ion Antonescu replică la declaraţia de război a Marii Britanii din ziua precedentă: „Marea Britanie se bate de secole pentru a cuceri. noi ne batem pentru a ne apăra. În această titanică şi neegală luptă, am fost de multe ori înfrânţi, am îngenunchiat, dar niciodată nu am cedat şi nu am renunţat. Astăzi, ca şi în trecut, avem credinţa în isbândă şi lăsăm conştiinţa universală şi istoria să judece şi să ne judece... România primeşte această provocare având credinţa nezdruncinată, că luptând împotriva comunismului ea slujeşte nu numai crezul naţional, dreptul de conservare şi onoare al poporului român, dar slujeşte, ca şi în trecut, - prin lupta şi jertfa ei - civilizaţia însăşi de care Marea Britanie nu poate fi străină".

Pe alte fronturi

În zorii zilei (la orele 7.551), 353 de avioane japoneze, lansate de pe şase portavioane, atacă prin surprindere şi fără declaraţie de război, în două valuri, baza navală americană de la Pearl Harbour (operaţia „Hawaii"). Acţiunea avioanelor de bombardament în picaj este urmată de cea a avioanelor torpiloare. Concomitent, japonezii atacă avioanele aflate la sol, care fiind grupate devenit o ţintă vulnerabilă (doar 4 aparate s-au ridicat de la sol fiind apoi doborâte). Al doilea val (170 avioane), întâmpinat de focul artileriei antiaeriene americane de la sol, înregistrează unele pierderi. În urma atacului surpriză, japonezii scufundă sau avariază grav 8 cuirasate („Arizona", „Oklahoma", „California", „West Virginia", „Nevada", Maryland", „Tennessee" şi „Pennsylvania"), 3 crucişătoare („Helena", „Raleigh" şi „Honolulu"), 3 distrugătoare („Cassin", „Downes" şi „Schaw"), precum şi alte 86 nave de diferite tipuri. Totodată sunt distruse la sol sau pe punte 188 de avioane şi avariate 159. Pierderile umane americane se ridică la 2 330 morţi şi 1 347 răniţi. La rându-i, gruparea de atac niponă pierde 29 de avioane şi 5 submarine, 55 de aviatori, 9 marinari din echipajele submarinelor de buzunar, plus un număr necunoscut de oameni din echipajul submarinului mare. Distrugerea flotei americane de la Pearl Harbour schimbă pentru moment raportul de forţe din Pacific şi permite japonezilor să acţioneze ofensiv în partea de Vest şi de Sud a Oceanului Pacific.
- Relevând semnificaţia evenimnetului, F.D. Roosevelt comunică lui Winston Churchill (la telefon): „De acum înainte, plutim în aceeaşi corabie". „Copleşit până la epuizare de emoţie", premierul britanic avea să consemneze în memoriile sale: „Încă odată în lunga istorie a insulei noastre, ne era dat să ajungem la liman, să învingem, fie chiar loviţi şi mutilaţi. Nu vom fi şterşi de pe suprafaţa globului. Istoria noastră nu se va încheia. Soarta lui Hitler era pecetluită. Soarta lui Mussolini era pecetluită. Cât despre japonezi, praful şi pulberea se va alege de ei. Imperiul britanic, Uniunea Sovietică şi acum Statele Unite - punându-şi laolaltă fără rezerve soarta şi puterile - reprezentau, după părerea mea, o forţă de două, poate chiar de trei ori mai mare decât cea a inamicilor lor. Fără îndoială, va fi nevoie de mult timp. Dar uniţi, vom învinge orice. Prin oricâte dezastre vom trece şi oricât de incompletă va fi răsplata, în privinţa deznodământului nu încăpea nici un dubiu".
- În fața Moscovei trupele sovietice eliberează localitățile Mihailov, Severnîe Prudi și atacă spre Elelț, Klin, Solnecinogorsk, Istrinsk și Stalinogorsk.
- Hitler promulgă decretul „Nacht und Nebel" („Noapte şi ceaţă") prin care dispune arestarea tuturor persoanelor „ostile Germaniei" din statele ocupate. Aceştia urmau a fi condamnate la moarte sau duse în prizonierat în Germania, fără a se furniza vreo informaţie despre locul în care se aflau.
- În urma cuceririi zonei și orașului Sidi-Rezegh, trupe britanice din corpurile 13 și 30 fac joncțiunea cu trupele încercuite la Tobruk; forțele germane și italiene se repliază spre Trigh-el-Abd, respectiv spre Ain-el-Gazala[1].

--------------------------------------------------------
[1] Alesandru Duţu, Mihai Retegan, Război şi societate. România: 1941-1945, vol. 1, Editura RAO, Bucureşti, 1999.