20 decembrie 1941. Locotenent-colonel Vasile Scârneci: „Un vâjâit pe la urechea mea dreaptă (mai să mi-o şteargă), apoi o plesnitură seacă. Pitiş se îndoaie, alunecă pe mine. Îl iau în braţe, mă priveşte o clipă, îmi pune mâinile după gât şi-mi spune mie, prietenului drag: Sunt mort. Oftează parcă uşurat, şi în mai puţin de un minut se sfârşeşte".
- În zona Sevastopol, prin lupte grele vânătorii de munte cuceresc satul Ciorgun şi înălţimile de la est. În zonă se dă „o luptă pe viaţă şi pe moarte, la grenadă şi baionetă". La orele 17.00, cu pierderi foarte mari, este cucerită înălţimea cu cota 80.
-„Ora 6. Ostaşii se scoală, se dezmorţesc. Sunt murdari, livizi, feţe de cadavre. Unii surzi, alţii aiuriţi.
- Ora 6.30. Atacăm ! Ne căţărăm pe stânci, prin mărăcinii care ne sângerează mâinile şi obrajii. Facem zeci de culcări din cauza bombardamentului, viu şi bine plasat, al ruşilor. Nemţii ne sprijină bine cu artileria lor [...]. Totul este o cetate fortificată pe care ruşii sunt hotărâţi s-o apare cu îndârjire şi să o păstreze [...]. Bieţii ostaşi simt că intră într-un măcel. Sunt toţi îngroziţi, uzaţi, disperaţi de luptele continui, de peste trei luni, fără răgaz. Le dau perfectă dreptate, bieţii de ei, dar n-au încotro. Sufăr, sufăr groaznic şi eu [...]. Sunt disperat. Ce am bănuit s-a întâmplat: ostaşii mei au ajuns la limita puterilor. Este tragic. Ruşii trag nebuneşte. Valea vuieşte îngrozitor. Peste tot, nori de fum, de praf, de miros de luptă aprigă. Este un infern. Un vâjâit pe la urechea mea dreaptă (mai să mi-o şteargă), apoi o plesnitură seacă. Pitiş (sublocotenent - n.n.) se îndoaie, alunecă pe mine. Îl iau în braţe, mă priveşte o clipă, îmi pune mâinile după gât şi-mi spune mie, prietenului drag: sunt mort. Oftează parcă uşurat şi în mai puţin de un minut se sfârşeşte. Am simţit că ceva s-a rupt în mine [...]. Pe fundul şanţului, îl desfac la piept. Un sânge cald, sânge curat, sânge de brav între bravi, ţâşneşte din pieptul lui atât de tânăr. Un glonţ dum-dum, glonţ cu explozie, ochit la sigur dintr-o armă cu lunetă, i-a sfârtecat tot pieptul [...]. Ajungem pe creastă, unde începe lupta, corp la corp, cu grenada, cu baioneta, apoi cu dinţii, cu unghiile. Altă pacoste. O baterie germană uită să lungească tragerea la semnalele noastre, trage scurt, peste 15 lovituri, chiar în centrul atacului nostru. Printre ai mei se produce panică. Odată cu căderea nopţii, după o luptă crâncenă, dârză şi înverşunată, creata este cucerită". (Relatare a locotenent-colonelul Vasile Scârneci).
- În peninsula Kerci, germanii capturează o echipă de paraşutişti sovietici, care declară (la interogator) că de Crăciun sovieticii vor debarca forţe importante la Feodosia şi Kerci. Comandamentul german transmite această informaţie marilor unităţi din zonă, cere să se intensifice paza litoralului, dar nu ia nicio măsură specială de apărare.
- Ataşatul militar german comunică dorinţa lui Hitler de a se constitui o unitate de schiori români care să facă siguranţa spatelui pe frontul de est. Înfiinţat de Brigada 3 munte, Detaşamentul român va acţiona până în mai 1942 în zona Harkov.

Crăciunul pe Frontul de Est

„Aseară am ascultat la radio (în centrul Caucazului, în satul Lesken - n.n.) colindele și cântecele divine care anunță Nașterea Domnului și sufletul ni s-a umplut de durere, încât pe unii dintre noi i-au trecut lacrimile. În acorduri duioase de cântec, sufletul, gândul și dorul nostru zboară către țara noastră, unde am lăsat tot ce este mai scump pe lume și pentru care noi pătimim și murim pe pământurile Rusiei" (Sublocotenent (r) Gheorghe Şuşanu).
- Indiferent de condițiile de luptă și de trai din linia întâi, militarii români au acordat atenția cuvenită sărbătorilor religioase (Crăciunului și Paștelui, mai ales).
- În 1941, Nașterea Domnului a fost întâmpinată de ostașii Batalionului 3 vânători de munte, pe frontul de la Sevastopol, „după datinile strămoşeşti, făcând un Pom de Crăciun din proiectile ruseşti, cu un brăduleţ ornat cu grenade, cartuşe etc. şi acoperit de zăpada ce începea să acopere deja plaiurile".
- Peste un an,în 1942, Crăciunul a fost sărbătorit de sublocotenentul (r) Gheorghe Șușanu din Divizia 2 munte în centrul Caucazului, în satul Lesken: „Aseară am ascultat la radio colindele și cântecele divine care anunță nașterea Domnului și sufletul ni s-a umplut de durere, încât pe unii dintre noi i-au trecut lacrimile. În acorduri duioase de cântec, sufletul, gândul și dorul nostru zboară către țara noastră, unde am lăsat tot ce este mai scump pe lume și pentru care noi pătimim și murim pe pământurile Rusiei".
- „Noapte de Crăciun, noapte sfântă. S-a aprins steaua. Fie ca aceasta să fie steaua mântuirii noastre. Colindele încep cu glasuri duioase, cu izbutită armonie. Ochii ostașilor sclipesc de emoție. La unii le picură lacrimi. Amintitrile copilăriei, gândurile la cei dragi și scumpi de acasă... În picioare, cu capetele plecate, ascultăm colindele și urările și, de emoție, pe furis, ne înecăm lacrimile. Nemții dintre noi sunt și emoționați, și mirați. Ei sunt hăt, de departe, din Silezia. Prizonierii ruși plâng și se închină acum liber, așa cum s‐au închiant părinții lor când, în pravoslavnica Rusie, Dumnezeu era cu fața la ei. Cu înfrățire de camarazi de arme și creștini, împărțim puținul de hrană ce-l avem. Steaua se stinge. Bombele rusești șuieră sinistru și horcăie sălbatic. Cei orânduiți pentru veghe trec la posturile lor, ceilalți își pregătesc culcușul pe cimentul înghețat al cazematei" (consemnare Vasile Scârneci).
- În tranșee era însă o cu totul altă atmosferă: „Ostaşii de pe poziție suferă grav de frig. Adăposturi adânci nu se pot face, căci terenul este stâncos, pietros. Inamicul este foarte aproape și trage din armele cu lunetă, cum ridici capul. Sunt uzi loeoarcă și tremură ca varga, bieții de ei. De 12 zile primim numai hrană rece și aceasta când dă Dumnezeu, căci cei care aduc hrana dinapoi sunt dibuiți de proiectilele dușmanului hain. În fiecare noapte avem cai și bucătari răniți și omorâți".
- Ca daruri, comandamentul diviziei a oferit ostașilor Batalionului 3 câte 250 ml. vin, 150 ml. rom, două pachete de țigarete și câte o carte poștală. Ofițerilor mai multe sticle de rom, un săpun și trei pachete de țigări „Antonescu". Soldații germani au primit pachețele cu dulciuri, sticluțe de cognac și vin, țigarete etc.
- Aflați în centrul Caucazului, și ofițerii Batalionului 10 vânători de munte „îşi urează la telefon unii altora sărbători fericite, căci situaţia nu permite să se întâlnească". „În receptor se mai aude şi câte o colindă". Deşi era sărbătoare inamicul a atacat continuu - menționează jurnalul de operații al unității. Fără succes însă deoarece vânătorii de munte români „nu s-au speriat nici chiar atunci când inamicul a ajuns la câţiva metri în faţa lor".
- Fiind singurul preot al Diviziei 20 infanterie în încercuirea de la Stalingrad, căpitanul Octavian Friciu a făcut o slujbă religioasă la cartierul diviziei, în prezența generalului Nicolae Tătăranu și a statului major, binecuvântând pomul de Crăciun (un brad ce avea pe el puțină vată și două mucuri de lumânare). În ziua Nașterii Domnului, preotul a făcut slujbă la răniții din Bazarguno, apoi s-a deplasat la Pitomnik, unde a făcut un serviciu divin la răniții și bolnavii internați la ambulanță, precum și pentru ofițerii și trupa diviziei.
- În 1943, Naşterea Domnului a fost întâmpinată cu bucurie şi în prizonierat. „Seara, serbare foarte reuşită dată de ofiţeri, cu obiceiuri de Crăciun. Coruri, irozi, « Bună dimineaţa », şi « Moş Crăciun ». Înainte de masă, s-a ţinut în corpul de dormitoare o slujbă religioasă, ocazie cu care s-a sfinţit anafura. Ni s-a comunicat de la comandament că avem dreptul să facem slujbă pe corpuri. Astă seară, slujba oficială m-a mişcat foarte mult... Seara ne-am strâns la pomul de Crăciun făcut de Novac şi Jean Dumitrescu. Mic şi cam sărac, era totuşi ordonat cu gust, din nimicuri: vată, aţă albă, câteva coşuleţe frumos făcute, cu ţigări în ele, lumânări mici. O monedă de argint lucea în vârf. Era minunat, s-a stins pentru câteva clipe lumina, s-au aprins lumânările şi am cântat cu toţii « O, brad frumos! »... Dimineaţa, au venit trei soldaţi cu o stea frumos făcută şi ne-au urat. Apoi ne-am adunat ofiţerii din regiment şi nea‐m dus la colonei să‐i colindăm" (consemnare a locotenentului Gheorghe Tănăsescu ) .