O nouă înfrângere. Cauze şi consecinţe!

„Oameni slăbiți de puteri, căzuți în nesimțire și care au trebuit să fie ridicați de pe câmp cu targa și transportați la posturile de prim-ajutor”. (Colonel Gheorghe Baloşin).
După luptele grele duse la Kristapovka şi Samoilovka (la sud de Harkov), în timpul cărora militarii români au acţionat „pe un timp foarte friguros, oamenii luptând cu greutăți supraomenești și pe un viscol din față ce nu permitea vederea decât la câțiva pași” (aşa cum preciza generalul Laurenţiu Bârzotescu, comandantul marii unităţi), fapt pentru care a fost felicitată de feldmareşalul Fedor von Bock şi de generalul Joachim von Kortzfleisch, Divizia 1 infanterie română a fost atacată, în după-amiaza zilei de 19 februarie 1942, de circa două divizii de cavalerie sovietice, sprijinite de tancuri grele, străpungându-i dispozitivul de luptă şi obligând-o să se retragă prin luptă circa 8-10 km (până la 22 februarie) la sud de Novo Aleksandrovka.

Cauzele principale care au determinat înfrângerea trupelor române au constat în insuficiența și ineficiența mijloacelor anticar de calibru mic cu care erau dotate unitățile, lipsa instrucției anticar, ostașii români luptând pentru prima dată cu tancurile inamicului (în perioada premergătoare războiului instrucția anticar se făcuse cu tancuri din carton sau cu schelet acoperit cu foi de cort; niciun soldat nu văzuse un car de luptă real trecând peste groapa în care era adăpostit), lipsa rezervelor eșalonate în adâncime, insuficiența artileriei etc.

În aprecierea colonelului Gheorghe Baloșin, retragerea Regimentului 93 infanterie în zilele de 20 și 21 februarie s-a datorat „unor cauze mai îndepărtate și mai apropiate”, precum și epuizării fizice a ostașilor, personal văzând „oameni slăbiți de puteri, căzuți în nesimțire și care au trebuit să fie ridicați de pe câmp cu targa și transportați la posturile de prim-ajutor”.
Cu toate că, după restabilirea situației, generalul Joachim von Kortszfleisch a decorat (13 martie) pe generalul Emanoil Bârzotescu cu „Crucea de fier”, clasa II-a, areșalul Ion Antonescu a fost nemulțumit de înfrângerea înregistrată de Divizia 1 infanterie în zona Lozovaia, decizând sancționarea celor vinovați și ridicarea drapelelor regimentelor 85 și 93 infanterie. Totodată, a ordonat să se ia comanda (și să se aplice prevederile art. 58) colonelului Gheorghe Baloșin, comandantul Regimentului 93 infanterie, colonelului Emil Paraschivescu, comandantul Regimentului 85 infanterie, locotenent-colonelului V. Mironescu, ajutorul comandantului Regimentului 93 infanterie, precum și comandanților de subunități (batalioane, companii) care au dat dovadă de „lașitate sau lipsă de energie”, luându-se în calcul chiar împușcarea „în fața frontului” a câte unui ostaș din fiecare companie.
În urma cercetărilor efectuate, 35 de militari au fost trimiși în judecată pentru pierdere de armament şi materiale și alţi 91 pentru fugă de pe front. Ulterior, au mai fost dovediți și alți vinovați.

La 28 aprilie 1942, ca urmare a redresării situației și citării marii unități de două ori prin ordin de zi sau comunicate oficiale, s-a dispus ca drapelele de luptă să fie redistribuite unităților respective.