Continuarea participării la război şi dincolo de Nistru, numeroasele probleme cu care se confruntau ostaşii pe front şi familiile lor în ţară, precum şi alţi numeroşi factori au făcut afectat starea de spirit a tuturor românilor. Chiar şi în timpul bătăliei de la Odessa (august-octombrie 1941), care a relevat învăţăminte interesante și în ceea ce privește moralul ostașilor, documentele epocii fiind concludente în acest sens (pentru cei care doresc să le ia în seamă). Tristă a fost, de exemplu, constatarea făcută de un medic de batalion român, care raporta dezamăgit: „Batalionul 2 din Regimentul 32 dorobanţi nu a fost schimbat de pe poziţie de trei-patru săptămâni. În acest timp ofiţerii şi trupa nu s-au spălat şi nu s-au primenit. Starea de încordare continuă, hrana redusă, păduchii, rufele rupte şi foarte murdare, murdăria corporală, toate acestea au constituit cauza principală de micşorare a moralului. În ce armată până şi ofiţerii inferiori şi superiori au păduchi şi se deparazitează cu mâna ca orice vagabond român?!”.

Moralul militarilor a fost influenţat şi de comparaţiile făcute cu condiţiile total diferite în care lupta aliatul german. Constatarea faptului că germanii transportau şi caii bolnavi cu maşinile a dus la apariţia unor glume dureroase, de felul: „Mai bine cal în armata germană decât soldat în armata română”. În aceste condiţii, „Nu se pot cere unui ostaş român calităţile soldatului german atât timp cât nu este pus cel puţin în condiţiuni apropiate de pregătirea de război, dotare, echipare, tratament etc.”. (Colonelul Radu Dinulescu, şeful Secţiei 2 din Marele Stat Major).

Moralul trupelor de pe front a fost influenţat şi de veştile aduse din ţară, unde „viaţa este scumpă şi foarte multă lume, în special tineri, nici nu ştiu că este război. Se spunea că în timp ce unii se îmbogăţesc pe seama familiilor celor plecaţi, ei mor pe câmpul de luptă”. Între cauzele care au influenţat negativ moralul militarilor români :
 - „lipsa de antrenament sportiv a soldatului şi a ţăranului român” (sportul cultivă abilitatea, curajul, combativitatea etc.);
- lipsa de spirit ofensiv în doctrina de război a românilor;
- educaţia din ultimii 20 de ani a românului;
- tendinţa de a fi influenţaţi de zvonuri şi uneori chiar de panică;
- anunţarea că după ocuparea Odessei se va demobiliza, fapt care a dus la o pronunţare a instinctului de conservare a individului, pentru a se întoarce în adevăr acasă, şi de aici tendinţa de a sta mai mult în defensivă, sau chiar de a da înapoi;
- lipsa în genere a unei comportări care să cultive cât mai mult personalitatea, demnitatea, încrederea de sine, combativitatea, curajul, spiritul de iniţiativă ale ofiţerului şi soldatului. Uneori aceştia sunt trataţi neomeneşte şi înjosiţi. Iar cei deprinşi să fie coborâţi şi pălmuiţi de comandanţii lor sunt gata educaţi să fie bătuţi şi de inamic.
- lipsa unei energii adevărate la unii ofiţeri şi subofiţeri. De multe ori energia este confundată cu faptul de a deveni foarte nervos, de a-şi pierde cumpătul, de a striga, de a insulta şi în special de a înjura, bineînţeles fără a se obţine prin aceasta cele mai bune rezultate;
- egoismul nestăpânit al unor ofiţeri, manifestat adesea în faţa soldaţilor prin tendinţa spre bunul trai în perioada de înaintare în Basarabia şi Ucraina şi tendinţa de jaf şi distrugere a unor soldaţi au dus, de asemenea, la slăbirea solidarităţii şi la o oarecare dezagregare morală a sufletului oştirii”. (Colonel Radu Dinulescu).

„Majoritatea soldaţilor spun că nu Odessa ne trebuie, ci Ardealul. Argumentul că drumul spre Cluj trece prin Odessa era primit cu foarte mult scepticism”. (Şeful Secţiei 2 informaţii). Comandanţii au mai constatat şi „lipsa totală de înţelegere a eforturilor noastre, nu pentru cucerirea Odessei propriu-zis, ci pentru stârpirea bolşevismului la el acasă. Soldaţii n-au fost pregătiţi moraliceşte pentru această înţelegere. Faptul că la începutul campaniei li s-a spus că luptăm pentru recucerirea Basarabiei şi Bucovinei, odată ajunşi la Nistru se aşteptau la terminarea războiului. Se poate spune deci, şi aceasta cu certitudine, că trupa şi chiar parte din ofiţeri nu au fost pregătiţi moraliceşte pentru înţelegerea eforturilor şi contribuţiei noastre pentru stârpirea bolşevismului”.

După cucerrea Odessei (16 octombrie 1941), toate aceste constatări au fost date uitării, în ţară fiind organizate defilări şi diverse manifestări artistice: muzicile militare au intonat cântece patriotice, comandanţii şi-au decorat subordonaţii şi i-au înaintat în grad (pe bună dreptate), regele Mihai I a transmis salutul său cordial şi a făcut cunoscut că ia parte „cu tot sufletul la bucuria victoriei”, mareşalul Ion Antonescu a fost felicitat de Adolf Hitler şi de la Benito Mussolini, la 8 noiembrie 1941 s-a defilat pe sub Arcul de Triumf, în cadrul propagandei timpului s-a relevat doar semnificaţia victoriei şi necesitatea continuării luptei împotriva bolşevismului etc.Bottom of FormBottom of Form După cuceriea Odessei moralul militarilor români a fost influențat negativ de o multitudine de factori, precum:
- rezistența puternică opusă de trupele sovietice în Crimeea (la Sevastopol, mai ales); pierderile numeroase înregistrate (inclusiv în rândul comandanților de subunităţiunități); caracteristicile terenului și condițiile meteorologice;
- situațiile de criză apărute (determinate de viața grea de pe front, de insuficiența armamentului, muniției sau hranei); eforturile continui pe care au trebuit să le depună ca urmare ritmului rapid al luptelor de zi și noapte; prezența în interiorul țării a multor ofițeri fără stagiu pe front;
- întârzierile cu care se acordau recompensele (au fost cazuri de ofițeri propuși de 2-3 ori pentru decorare cu ordinul „Mihai Viteazul” și au murit fără să-l primească); neacordarea concediilor cuvenite;
- situația grea a familiilor din țară datorită insuficienţei/lipsei articolelor de primă necesitate etc. Obișnuiți cu greutățile vieții de la țară, ostașii români au făcut față dificultăților campaniei. Pentru ridicarea moralului și combaterea defetismului s-a apelat la propaganda și contrapropagandă prin folosirea megafoanelor, conferințelor (ținute de conferențiari „perfect documentați asupra stărilor actuale”), activităților artistice (concerte, cinema, spectacole distractive etc.), la difuzarea pe front a presei din țară, revistelor umoristice și literare, la vizitarea frontului de către autoritățile statele (inclusiv de către regele Mihai I, mareșalul Ion Antonescu, generalul Constantin Pantazi, ministrul de Război), la acordarea de recompense etc.

Cu toate acestea, numeroase au fost situațiile de gravă criză morală, prima producându-se în ianuarie-februarie 1942, după trei-patru luni de lupte grele duse în Crimeea: „Trupa este extrem de obosită. Este lipsită de orice aprovizionare şi igienă. Militarii stau în frig şi continuu îmbrăcaţi. Toate batalioanele sunt în linie. Ofiţerii şi trupa sunt plini de paraziţi; sunt numeroase cazuri de scabie. Din această cauză nu se pot odihni. Tot timpul în ger şi viscol; au stat sub cerul liber sau în mici adăposturi de stâncă. Efectivele au scăzut simţitor; sunt multe companii comandate de sublocotenenţi şi plutoane de sergenţi. Din cauzele arătate mai sus moralul trupelor este evident scăzut; trupa nu mai acordă încredere în promisiunile şefilor”. (General Gheorghe Avramescu, comandantul Corpului de munte).

Pe aceeași linie de apreciere, Marele Stat Major informa Misiunea Militară Germană (11 ianuarie) că trupele din Crimeea erau „extrem de obosite, iar starea sanitară lasă mult de dorit… semnalându-se numeroase cazuri de scabie și paraziți”. La rându-i, generalul Mihail Lascăr, comandantul Brigăzii 1 munte, raporta (25 ianuarie) că are „companii comandate de ofiţeri subalterni de rezervă şi plutoane comandate de subofiţeri şi sergenţi”, că deficitul în cadre se ridica la 40%. Ca urmare, solicita ca „brigada să fie înlocuită de pe front şi să treacă în refacere”. Demersuri asemănătoare au făcut şi alţi comandanţi români.

De la București lucrurile se vedeau diferit. Mareșalul Ion Antonescu a pus următoarea rezoluţie pe raportul generalului Gheorghe Avramescu: „Moralul trupei este ce este moralul ofiţerilor. Ofiţerii sunt deci cei adevăraţi vinovaţi dacă această situaţie este reală. Ofiţerii de la comandamentul Corpului vânători de munte, de la comandamentele de divizie şi până la comandanţii de batalioane. Este evident că situaţia în care împrejurările războiului au dus trupele de munte şi de cavalerie este foarte gravă. Sunt evenimente care nu au fost prevăzute, dar cărora trebuie să le facem faţă. Nimeni nu a socotit că în timpul iernii ruşii vor fi capabili de atâtea reacţiuni şi atâtea acte de iniţiativă. S-a crezut şi contat pe o stagnare. În faţa situaţiei create, ce era de făcut? Cu tot pericolul trebuia să retragem trupele? Se poate concepe o astfel de mentalitate? Trupele germane luptă de 5 ani, aleargă de pe un front pe altul fără răgaz, suferă de aceleaşi privaţiuni şi trăiesc şi se zbat cu aceleaşi greutăţi şi totuşi se bat. O fac pentru ţara lor. O fac pentru victorie. Iar noi ne-am obosit în câteva luni! În războiul trecut luptătorii noştri au îndurat în Moldova greutăţi şi lipsuri şi mai mari şi totuşi nu au dat nici un semn de slăbire. Să se arate generalului Avramescu şi comandanţilor de brigăzi surprinderea mea pentru lipsa lor de înţelegere. Pentru mine, care mă zbat pentru tot neamul, greutăţile sunt mult mai mari şi totuşi nici o clipă nu m-am gândit să mă las copleşit de oboseală, de luptă. Nu mă las fiindcă ar fi o crimă. Să se lucreze necontenit asupra moralului ofiţerilor care au moralul pe care îl au şi l-au transmis şi trupelor din cauză că nu sunt destul de căliţi. Vor fi schimbaţi şi retraşi în rezervă de îndată ce va fi posibil. […] Asemenea situaţii sunt inerente războiului, dar comandanţii de toate treptele ierarhice trebuie să dea dovadă de înţelegere şi călindu-şi sufletele să se ridice peste greutăţile pe care le întâmpină” şi apreciază că ,,numai în împrejurări grele se văd adevăratele virtuţi ostășeşti de care corpul ofiţerilor trebuie să dea dovadă ştiut fiind că moralul şi valoarea unităţii este aceea a comandanţilor”.

Nemulțumită au fost și populația din țară, mai ales de „scumpirea excesivă” a articolelor de primă necesitate, precum și „noul regim al pâinii” (raţii de 300 grame zilnic de persoană). Greutăți „în satisfacerea nevoilor de trai zilnic a cărui scumpete a intrat într-o fază îngrijorătoare” întâmpinau, în ianuarie 1942, și ofițerii, subofițerii și trupa Diviziei 5 infanterie. „Din cauza vieții excesiv de scumpe, cu soldele actuale nu se poate face față nevoilor care reclamă absolut strictul necesar, în special la cei cu familii” (Raportul comandantul Regimentului 6 călărași la 28 februarie 1942). Și de această dată replica lui Mareşalului Antonescu a fost fermă: „Nu avem mai mult. Mai multă acţiune practică şi mai puţină discuţie şi promisiuni lucrătorilor. În război, muncă multă, pretenţii puţine... Omului trebuie să i se explice. Trebuie să i se arate comparativ situaţia de la noi şi de la alţii; atunci îşi va da seama că trebuie să mulţumească lui Dumnezeu că la noi este infinit mai bine ca la alţii”.

„Se constată că greul războiului este suportat tot de bietul țăran care în decursul vremurilor nu s-a bucurat de altceva și nu a avut parte decât de muncă”. Condiţiile de luptă şi de trai din Cotul Donului, Stepa Calmucă şi Caucaz, precum şi pierdrile mari înregistrate au diminuat şi mai mult moralul militarilor români aflaţi pe front şi au sporit, în țară, nemulţumirile populaţiei civile şi opoziția față de Ion Antonescu. Starea de spirit a militarilor aflați pe front a fost afectată și de faptul că „pe la sate și în orașe sunt mulți tineri care n-au fost nicio zi mobilizați”, așa cum informa Servicul pretoral al Comandamentului Militar Odessa la 8 august 1942.

Nemulțumiți erau și ofițerii de pe front deoarece mulți alții rămâneau în țară chiar dacă primeau ordine de încadrare a unităților aflate în înfruntarea cu inamicul, formându-se credința că „numai cine vrea, numai acela vine pe front”. Nemulțumiri se constatau și printre ostașii din țară, la 20 octombrie 1942, un Buletin contrainformativ al permanenței Diviziei 2 munte semnalând: „Mulți se întreabă cu ce vor trăi ei și familiile lor dacă acum la început de toamnă alimentele sunt atât de scumpe și cu tendințe de urcare, ce va fi în toiul iernii, și mai ales în primăvară, căci oricâte sforțări ar face guvernul pentru înfrângerea speculei, tot nu se va putea ajunge la îmbunătățirea situației alimentare, mai ales că recolta de grâu și de porumb din anul acesta a fost destul de slabă; de asemenea lipsa nutrețurilor pentru vite”. Unii soldați erau nemulțumiți din cauza „prea multor scutiri de mobilizare, mai ales că unele dintre aceste scutiri sunt date persoanelor care și în timpuri normale se bucură de toate bunătățile. Se constată că greul războiului este suportat tot de bietul țăran care în decursul vremurilor nu s-a bucurat de altceva și nu a avut parte decât de muncă”.

Moralul militarilor a fost influențat negativ și de condițiile de trai din linia întâi. „Trupele noastre) au fost epuizate fizic din cauza felului în care au dus viața în tranșee. În loc de a baza serviciul pe un sistem eficace de alarmă și pe traiul și odihna organizată a restului trupei, tot efectivul apărării a fost instalat pe poziție, alături de armamentul instalat pe parapet. Neglijarea săpării șanțurilor de comunicații a dus la o defectuoasă hrănire a oamenilor din prima linie. Neschimbați și nespălați timp de săptămâni, mâncând numai o singură dată pe zi, oamenii s-au debilitat prematur. Intervențiile armatei pentru ameliorarea situației nu au dat roadele dorite. Reflexele vieții de tranșee trebuie căpătate dinaintea sosirii trupelor pe front”. (Mențiunea unui document al Armatei 3, care lupta la Cotul Donului. Situația s-a agravat în urma înfrângerilor înregistrate la Cotul Donului și Stepa Kalmucă. În timp ce își inspecta poziția de luptă, plutonierul t.r. Claudiu Ștefănescu, a auzit (în noaptea de 4 spre 5 decembrie 1942) pe cineva, aflat într-o goapă acoperită cu o foaie de cort, rostind retoric, pe un ton „de deprimare și deznădejde”: „Unde ești Antonescule să-ți vezi oștirea?”. Câteva zile mai târziu (8 decembrie), același subofițer informa că militari din compania 7 din Regimentul 20 infanterie din Divizia 4 infanterie au afirmat că „în ipoteza unui atac ei nu ies din gropi”, deoarece „nu erau nebuni” să se aventureze în luptă. Cu același prilej, aceștia au adresat comandanților ierarhici, inclusiv generalului Florea Mitrănescu, comandantul Corpului 7 armată, „înjurături de toate felurile pentru faptul că sunt ținuți de 7 luni pe poziție, pentru faptul că nu li se aduce mâncare decât la 3-4 zile odată, în schimb muniție li se aduce în mod regulat”. În aceleași momente critice, pretorul Corpului 4 armată, locotenent-colonelul E. Enghiurloiu, atragea și el atenția: „Moralul militarilor este foarte scăzut. Rătăciții continuă să umble dezorientați și flămânzi prezentând un aspect jalnic cerșind hrană, dedându-se chiar la furturi de alimente de la gazdele care le-au dat adăpost”. La rându-i, un ofiţer rus, capturat la 14 decembrie 1942, la Darganof, declara următoarele: „Soldatul dumneavoastră se descurajează repede. Orice contrarietate, orice situaţie dificilă, ca de exemplu o hrană proastă, intemperiile naturii, o oboseală mai mare,un bombardament puternic de artilerie sau de brandturi, un atac cu care, apariţia inamicului pe flancuri sau pe comunicaţii etc., etc., îl descurajează şi îi răpeşte posibilităţile sale de luptă. Acest lucru este cunoscut de oamenii noştri care îl exploateză”.

Cele afirmate de ofiţerul rus, aprecia generalul Radu Korne „sunt juste şi vinovat nu este atât soldatul, cât ofiţerul care în bună parte nu este convins de măreţia ceasului de faţă şi nici de rostul adânc al sacrificiilor noastre de astăzi. Vinovat este în special ofiţerul de rezervă, produs în mare parte al scăderilor trecutului şi care nu poate avea nici pregătirea şi nici autoritatea morală necesară în faţa soldatului (bineînţeles că sunt şi excepţii fericite, dar nu prea multe”).

Generalul Ion Gheorghe: „În cursul întregului război nefast părea să existe două lumi în România, care se deosebeau una de alta: lumea patriei și lumea frontului... Lumea din interiorul țării nu avea niciun contact spiritual cu lumea frontului, cu excepția rudelor luptătorilor de pe front. Ea se ocupa de cu totul alte gânduri și interese”.
Prelungirea războiului, greutăţile vieţii pe front şi în interiorul ţării, neregulile săvârşite în procesul de mobilizare şi trimitere pe front a tuturor categoriilor de ostaşi şi ofiţeri, neîncrederea în câştigarea războiului alături de Germania, propaganda defetistă etc., au fost numai câteva din cauzele care au diminuat moralul militarilor români şi după dezastrul din Cotul Donului şi din Stepa Kalmucă. Chiar şi atunci când frontul a ajuns în apropierea graniţei de est a Ţării!
„Depărtarea rapidă a războiului de granițele țării a făcut ca populația să cunoască efectele lui, în special prin doliul pe care a trebuit să-l poarte pentru pierderile care au împuținat sau distrus unele familii” (Maiorul Alexandru Evolceanu, unul dintre adjutanții mareșalului Ion Antonescu).

În februarie 1944, soldații Diviziei 4/24 infanterie primeau scrisori din țară cu conținut alarmant: „Se evacuează Bucovina și Basarabia”, „Gospodăria se ruinează”, „Familia moare de foame”, „Vecinul… din sat nu a fost o zi pe front și este acasă”. Nemuţumii şi dezamăgiţi erau şi mulţi dintre ofiţerii diviziei, aflaţi pe front de peste un an, în timp ce în țară mai erau ofițeri „ce nu cunosc războiul”, primind chiar, sub diferite motive, diurne și indemnizații, ca și cei de pe front. Alții, trimiși pe front, se îmbolnăveau subit și în baza avizelor medicale erau clasați în interior. De aceea, generalul Radu Niculescu-Cociu întreba: „Este just ca ofițerii din interior să aibă același tratament ca cei de pe front? Este comparabilă munca și sacrificiul celor din interior ca a celor de pe front?” Apoi, răspundea: „Credem că nu este moral ca ofițerii aceleiași armate să fie împărțiți în două categorii. Este imperios ca acești ofițeri, dacă nu pot suporta campania să fie scoși din armată pentru caz de boală pentru a face loc celor ce luptă”.

În momentul în care frontul a ajuns din nou pe teritoriul național (martie 1944) „neliniștea, îngrijorarea și demoralizarea  a început să se arate pe fețele tuturor”. Lipsa totală a informațiilor, a determinat pe mulți români să recurgă la știrile postului de radio „Londra", care „arătând situația de pe frontul nostru, strecoară și otrava necesară coborârii moralului la un nivel cât mai scăzut posibil”. (Alexandru Evolceanu). La concluzii asemănătoare a ajuns și generalul Radu Niculescu-Cociu: „Ofițerii care se înapoiază din concediu au un dispreț suveran față de dezmățul ce văd că se petrece în țară. Acest dezmăț tinde să atingă moralul celor de aici, care văd în acest dezmăț refuzul celor din interior de a se integra în comandamentul vremurilor prin care trăim. Azi, când țara trebuie să lupte pentru cauzele drepte ce au împins-o pe acest drum, nu este moral ca populația aceleeași țări să fie divizată prin tembelismul și dorința de trai fără limită a acelor din interior. Nu este moral ca o parte să se sacrifice pe front din sentimentul datoriei, iar altă parte să profite de bucuriile unei vieți ușoare în interior”.

La relația front - interior s-a referit și generalul Ion Gheorghe, ministrul României la Berlin: „Ceea ce m-a mâhnit în mod deosebit a fost separarea totală a patriei față de front. Această impresie s-a adâncit și mai mult mai târziu. În cursul întregului război nefast părea să existe două lumi în România, care se deosebeau una de alta: lumea patriei și lumea frontului. Ele se deosebeau în mentalitate, în credință, ba chiar în interese. Lumea din interiorul țării nu avea niciun contact spiritual cu lumea frontului, cu excepția rudelor luptătorilor de pe front. Ea se ocupa de cu totul alte gânduri și interese. Aveam sentimentul hotărător că România ducea numai un război militar, iar nu un război al poporului, după cum se afirma cu emfază prin proclamarea « Sfântului război ale națiunii ». Pe front domnea, într-adevăr, un impresionant elan și spirit combativ, în patrie erau însă cu toţii preocupați numai de grija pentru o viață bună și pentru afacerile lor”.