„Fără ei nu am fi putut face Reîntregirea Neamului” (General Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3 române).

Armata 11 germană în operaţiile militare din nordul şi centrul Basarabiei (iunie-iulie 1941)

O contribuţie importantă la înfrângerea trupelor sovietice din nordul şi centrul Basarabiei şi la flancul sudic al frontului germano-sovietic a avut şi Armata 11 germană, comandată de generalul Eugen von Schobert.

Acţionând în cadrul Grupului de armate „General Antonescu” şi având încompunere 4 corpuri de armată (11, 30 şi 54 armată germane şi Corpul de cavalerie român; plus comandamentul Corpului 4 armată român), cu 13 divizii de infanterie (22, 46, 72, 76, 50, 170, 198, 239 germane şi 5, 6, 8, 13 și 14 române), 2 brigăzi de cavalerie (5 şi 6 române) şi Divizia 1 blindată română, Armata 11 germană a primit, iniţial, misiunea de a forţa Prutul, în sectorul Ţuţora (12 km nord Iaşi), Bădragii Noi (20 km nord Ştefăneşti), de a înainta spre nord-est pentru a ajunge „cât mai curând posibil” pe malul estic al Nistrului şi a de a crea condiţii favorabile pentru viitoarea ofensivă spre Vinniţa în scopul încercuirii, pe la sud, a trupelor sovietice din Galiţia.

După ce a constituit şi menţinut, în primele zile după 22 iunie 1941, câteva capete de pod peste Prut, a declanşat ofensiva propriu-zisă în zorii zilei de 2 iulie 1941 cu marile unităţi din compunerea Corpului 11 armată german (comandant: generalul Joachim von Kortsfleisch), pe direcţia Ştefăneşti-Moghilev, şi a Corpului 30 armată german (comandant: generalul Hans von Salmuth) pe direcţia Sculeni-sud Moghilev.

La flancul stâng, Corpul de cavalerie român (comandant: generalul Mihail Racoviţă) a acţionat (tot de la 2 iulie) pe direcţia Movila Ruptă-Edineț-Lipnic, ajungând, în seara zilei de 7 iulie, pe aliniamentul Ocniţa, Secureni, Clocuşna, Corestăuţi (cu Brigada 6 cavalerie) şi Otaci şi Voloşcova (cu Brigada 5 cavalerie). În perioada următoare, ambele mari unităţi române au respins contraatacurile executate de inamic, consolidându-şi dispozitivele de luptă.

În zona de acțiune a Corpului 11 armată german, Divizia 22 infanterie germană a fost contraatacată puternic (4 iulie) la Brătuşeni, situaţia fiind restabilită prin intervenţia Diviziei 1 blindate, care a pătruns, cu batalionul 1 din Regimentul 1 care de luptă şi cu Regimentul 3/4 vânători moto în partea de nord-est a localităţii, în timp ce infanteriştii germani au angajat lupte grele, la grenadă şi baionetă, obligând inamicul să se replieze. Sesizând slăbirea rezistenţelor opuse de trupele sovietice la flancul stâng (spre nord), comandantul Armatei 11 a ordonat Corpului 11 armată german (5 iulie) să reia ofensiva, dirijind Divizia 1 blindată română spre Moghilev. Pentru a face faţă eventualelor atacuri sovietice cu blindate, Regimentul 1 care de luptă a fost pus la dispoziţia Diviziei 76 infanterie germană, la Brătuşeni. Reîntrunindu-şi forţele, Divizia 1 blindată avea să reia înaintarea (6 iulie) şi să ajungă, în seara aceleeaşi zile, pe malul drept al Nistrului, în strânsă legătură cu Detaşamentul german comandat de către locotenent-colonelul Lindemann, care a trecut, prin surprindere, fluviul pe podul de la Moghilev, cu Compania 6 „Brandenburg”. La scurt timp însă trupele sovietice au aruncat podul în aer şi au lichidat capul de pod. După redresarea situaţiei de la Brătuşeni, Corpul 11 armată german, a luat în subordine Divizia 6 infanterie română, care a trecut la urmărirea inamicului, pe direcția Ripiceni-Moghilev, ajungând (9 iulie) cu forţele principale pe Nistru, unde a ocupat un dispozitiv de acoperire pe aliniamentul Secureni, Sobari, pentru a pregăti forţarea fluviului.

La 2 iulie, au trecut Prutul şi marile unităţi ale Corpului 30 armată german (diviziile 170 şi 198 infanterie germane, 8, 13 şi 14 infanterie române), care au consolidat capetetele de pod şi au declanşat ofensiva propriu-zisă, dând lupte grele pe văile râurilor Camenca şi Răut, la est de Alexeni, la Dubna şi Stoicani.

Aflat, inițial, în rezerva Armatei 11, Corpul 54 armată german (comandant: generalul Erich Hansen) s-a deplasat în spatele Corpului 30 armată cu misiunea de a respinge o eventuală contraofensivă a inamicului în flancul drept al armatei. Decizia generalului Eugen von Schobert s-a dovedit a fi salutară deoarece, la 9 iulie, profitând de înaintarea rapidă a Corpului 30 armată pe valea Cuboltei, ca urmare a retragerii precipitate a Corpului 48 armată sovietic, inamicul a contraatacat puternic la Rădoaia şi la Băneşti. Situaţia a fost salvată prin introducerea în luptă a forţelor principale ale Corpului 54 armată, întărit cu Divizia 14 infanterie română, care a atacat pe direcţia Ghiliceni-Copăceni, în timp ce diviziile 50 infanterie germană şi 5 infanterie română au acţionat pe direcţia Ghiliceni-Zgărdeşti. Prin lupte grele trupele române şi germane au reuşit să oprească contraatacul inamic, să atace, la rându-le, şi să cucerească, până la 12 iulie, noi poziţii de luptă peste Răut (la Negureni cu Divizia 50 infanterie germană, şi la Clisova cu Divizia 5 infanterie română). La înfrângerea inamicului dintre Răut şi Nistru au mai contribuit şi diviziile 8 şi 14 infanterie, subordonate Corpului 4 armată român, comandat de generalul Constantin Sănătescu.

Bătălia principală s-a desfăşurat în masivul deluros Corneşti, care constituia un adevărat bastion de apărare pentru sovietici, spre vest, sud şi nord, dar şi o foarte bună bază de plecare de atac spre Prut şi spre flancul sudic al Armatei 11 germane. Importanţa sa era sporită de existenţa, în centrul său, a oraşului Chişinău, principal centru istoric, economic şi politic al Basarabiei.

Pentru cucerirea masivului s-a decis ca forţele Corpului 54 armată să treacă la ofensivă la 13 iulie, lovitura principală executându-se pe direcţia Zahaicani-Orhei-Chişinău cu diviziile 50 infanterie germană, 5 infanterie și 1 blindată române. Concomitent, Divizia 72 infanterie germană urma să atace pe direcţia Ungheni-Gara Bucovăţ, cu un detaşament pe direcţia Corneşti-Călăraşi, iar Armata 4 română să treacă la ofensivă, la 14 iulie, în partea de sud a masivului.

În conformitate cu această concepţie de luptă, acţiunile militare au fost declanşate la 13 iulie, diviziile germane şi române întâmpinând o puternică rezistenţă din partea celor sovietice (5, 9 cavalerie şi 95 infanterie), la Isacova, Mănăstirea Hirova, Moruzeni, Mănăstirea Curchi, Orhei (în sectorul Diviziei 5 infanterie română), Sărăţenii Vechi, Braviceni (la Divizia 50 infanterie germană), ambele mari unităţi fiind regrupate apoi spre Nistru. Lupte grele s-au dat şi la Hârtopul (17 iulie), Zahaicani (18 iulie), Movila Spânzuraților și Izbiceni (19 iulie).

La 14 iulie, generalul Erich Hansen a ordonat introducerea în luptă a Diviziei 1 blindată română, pe aliniamentul Cobâlca, Camincea (14 iulie) şi dezvoltarea ofensivei, în spaţiul dintre Orhei şi valea Bâcului, spre Chişinău, pentru a elibera oraşul şi a intercepta apoi comunicaţia Chişinău-Tighina, a ieşi în spatele forţelor sovietice, care se opuneau Corpului 30 armată şi Diviziei 72 infanterie germane şi a le bloca retragerea spre nord.

Deplasându-se (15 iulie) pe mai multe itinerare, marea unitate română a ajuns în seara zilei la 8 km nord de Chişinău, pe aliniamentul nord Mihai Viteazul, Odaia lui Manoil, între unităţi ale corpurilor 2 cavalerie şi 5 armată sovietice, fiind în situaţia de a fi atacată în flanc şi spate. Pentru a contracara această posibilitate, generalul Ioan Sion, comandantul Diviziei 1 blindate, a decis să continue înaintarea spre Chişinău, constituind în acest scop două grupări tactice.

Ofensiva a fost declanşată în zorii zilei de 16 iulie, în scurt timp tanchiştii români pătrunzând în Chişinău şi trecând, fără sprijin de infanterie şi artilerie, la lichidarea rezistenţelor opuse de inamic. Cu toate că au fost surprinse de rapiditatea atacului, forțele sovietice au reușit să dinamiteze și să incendieze principalele clădiri ale orașului (Primăria, cupola Mitropoliei, Gara centrală etc.). Eliberarea Chişinăului, la 16 iulie 1941, a constituit un prilej de bucurie pentru întreaga ţară.

A doua zi după eliberarea Chișinăului, frontul româno-german a fost reorganizat prin constituirea Frontului de Nord (comandant: generalul Eugen von Schobert), având în subordine Armata 3 română (Corpul de munte cu brigăzile 1, 2 și 4 munte și Corpul de cavalerie cu brigăzile 5, 6 și 8 cavalerie) și Armata 11 germană (marile unități germane și Corpul 4 armată român cu diviziile 6, 8 ,13 și 14 infanterie), precum și a Frontului de Sud (comandant: generalul Ion Antonescu) cu Grupul de divizii general Mattenkloht (diviziile 5 și 15 infanterie și Divizia blindată română) și Armata 4 română (Corpul 3 armată cu diviziile 11, 35 infanterie și 1 grăniceri și Corpul 5 armată cu diviziile 21 infanterie, 1 gardă și Regimentul 17 infanterie); în rezerva Comandamentului român de Căpetenie au fost puse Divizia 3 infanterie și Brigada 7 cavalerie, iar în rezerva Armatei 4 Divizia 7 infanterie.

În noua structură de forțe, care a dus la încetarea existenței Grupului de armate „General Antonescu”, trupele Frontului de Nord au trecut la forțarea Nistrului, iar cele ale Frontului de Sud la ofensiva din partea de sud a Basarabilei (la sud de masivul Cornești).

Cooperarea de luptă germano-română în nordul şi centrul Basarabiei a fost benefică, forţele sovietice fiind înfrânte mult mai rapid şi cu mai puţine pierderi decât în sudul provinciei, unde a acţionat numai Armata 4 română.

Recunoscând contribuţia germanilor, generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3 române, a relevat: „Fără ei nu am fi putut face Reîntregirea Neamului”. La rându-i, şi generalul Eugen von Schobert a avut cuvinte de apreciere faţă de comportarea în luptă a unităţilor şi marilor unităţi române pe care le-a avut în subordine.

Armatele 11 germană şi 3 română între Nistru şi Nipru (iulie - septembrie 1941).

După eliminarea prezenţei militare sovietice din nordul şi centrul Basarabiei, armatele 11 germană (general Eugen von Schobert) şi 3 română (general Petre Dumitrescu) au forţat Nistrul şi au continuat ofensiva pe teritoriul sovietic.

Ofensiva s-a încadrat în concepţia generală a Înaltului comandament german, care viza, iniţial, înfrângerea forţelor sovietice din compunerea Frontului de ,,Sud-Vest” (mareşalul S.M. Budionîi), printr-o manevră dublu învăluitoare executată cu Armata 17 şi Grupul 1 blindat germane, dinspre nord-vest, cu efortul la flancul stâng, spre Niemirov, şi cu armatele 11 germană şi 3 română, dinspre sud-vest, pe direcţia Moghilev – Gubnik, pe Bug. Retragerea forţelor sovietice spre Uman a determinat schimbarea misiunilor şi direcţiilor de înaintare pentru cele două armate, comandamentul german hotărând efectuarea unei manevre rapide spre sud-est în flancul stâng al trupelor sovietice care rezistau la Odessa, în faţa Armatei 4 române.

În acest scop, generalul Eugen von Schobert a ordonat ca Armata 3 română să forţeze Nistrul la Liasevci (cu Corpul de cavalerie) și la Koslov (cu Corpul de munte), Corpul 11 armată german urmând să forţeze între Vîsoca și Moghilev, iar Corpul 30 armată între Soroca și Bădiceni. În rezervă, a păstrat diviziile 198 şi 73 infanterie germane, precum şi diviziile italiene „Pasubio” și Torino” din Corpul motorizat italian.

Acțiunea de forțare a început în noaptea de 16 spre 17 iulie 1941 cu unitățile Corpului 11 armată german, cu un puternic sprijin de aviație și artilerie, până în seara zilei constituindu-se un cap de pod la nord de Branica și Sadkovski. Divizia 76 infanterie germană din Corpul 30 armată a primit un consistent sprijin din partea Regimentului 11 artilerie român, reușind și ea, după trei zile de lupte înverșunate, să respingă trupele sovietice și să constituie un alt cap de pod.

Pe frontul Armatei 3 române, Brigada 1 mixtă munte a acţionat de o parte şi de alta a satului Koslov, cu efortul pe direcţia Koslov-Honikovţi, iar Brigada 4 mixtă munte, între colonia Vişnievo şi Ojevo. Acţiunea de forţare a început la 17 iulie 1941 (orele 3.45) sub focul dens al artileriei proprii, care a încercat să neutralizeze cazematele inamice de pe malul opus al fluviului, foarte bine camuflate. Cu toate greutăţile întâmpinate, cele două mari unităţi au reuşit să constituie un cap de pod larg de 12 km şi adânc de 7 km, pe care l-au menţinut până la 18 iulie şi l-au lărgit în zilele următoare, în pofida numeroaselor şi puternicelor atacuri executate de unităţile diviziilor 130 şi 164 infanterie sovietice. În acest timp, Corpul de cavalerie a primit misiunea să forţeze fluviul cu Brigada 5 cavalerie (întărită), de o parte şi de alta a satului Liasevţi, pentru realizarea unui cap de pod pe aliniamentul Serebria, Liadova, după care să înainteze pe direcţia Liasevţi-Jurcovţi.

La sud de Moghilev, forțarea Nistrului a fost făcută (18 iulie 1941) de diviziile 198 și 170 infanterie din Corpul 30 armată german, urmate de diviziile 46 infanterie (20 iulie), 76 infanterie (21 iulie).

După forțarea Nistrului, armatele 11 germană şi 3 română au acţionat ofensiv pe direcţia generală Moghilev-Voznesensk-Berislav (pe Nipru) şi la nord de Marea de Azov.

Armata 11 germană a trecut la urmărirea inamicului cu corpurile 11 și 30 armată, Corpul 54 armată forțând Nistrul abia la 25 iulie 1941. În timp ce un detașament moto a ajuns la Balta în timp ce forțele principale au continuat înaintarea spre sud-est, inamicul rezistând puternic în cazematele de la Rașov și la sud de localitate. Conform hotărârii generalului Eugen von Schobert din 29 iulie 1941, Corpul 30 armată a primit misiunea să facă siguranța flancului de nord al dispozitivului de atac și să înainteze spre Ananiev, în situația în care inamicul ar fi început retragerea. În acest timp, Corpul 11 armată trebuia să înfrângă forțele sovietice la sud-vest de Bug.

În acest context, Armata 3 română de la flancul stâng a constituit ,,aripa ocolitoare” (aşa cum aprecia generalul Petre Dumitrescu) a manevrei germane. Începută la 21 iulie 1941, ofensiva spre Bug s-a caracterizat prin lupte frecvente cu ariergărzile inamicului, cele mai grele desfăşurându-se la Karpova, Kozinți, Vierhovka, Konceba, Krivoe Ozero, Vradievka etc., de multe ori trupele române fiind supuse bombardamentelor de artilerie inamice. Până la 25 iulie 1941 în linia întâi a atacat Corpul de cavalerie, după care s-a acționat cu Corpul de munte (ca urmare a accentuării rezistențelor inamice) până la 29 iulie 1941, apoi din nou cu Corpul de cavalerie, considerat a fi mai mobil. Orientându-și acțiunea spre sud – sud-est (1 august), în lungul Bugului, pentru a pune stăpânire pe regiunea păduroasă de la sud de Savran și pe înălțimile de la est și vest de Plașca, Armata 3 a ajuns (3 august) pe valea Kodimei, cu Corpul de cavalerie în zona Bobrik și cu Corpul de munte la vest de dispozitvul Corpului de cavalerie, continuând apoi, conform ordinului Armatei 11 germane din 8 august 1941, înaintarea spre Bug (în cooperare cu Corpul 11 armată și Corpul 16 blindat germane), ajungând la Voznesensk, unde a ocupat dispozitiv de apărare, între 10 și 12 august 1941.

Acţiunile ulterioare au fost determinate de cererea pe care Hitler a adresat-o lui Ion Antonescu (14 august) ca trupele române să continue ofensiva spre Nipru şi în Crimeea. După răspunsul afirmativ dat de conducătorul statului român, Armata 3 a reluat (20 august), înaintarea spre Nipru. După ce a trecut Bugul pe la Voznesensk, Corpul de munte (încadrat la nord de Corpul de cavalerie și la sud de Corpul 30 armată german) a înaintat spre est pe un timp extrem de călduros, secetos, pe drumuri prăfuite, militarii suferind datorită insuficienției apei (până la 25 august), apoi datorită ploii mărunte și dese, care a desfundat drumurile și a îngreuiat deplasarea, locul prafului fiind luat de noroi.

Ajunse pe Nipru, trupele Armatei 3 au respins (la nord de Berislav, între 1 şi 15 septembrie) încercările forţelor sovietice de a trece la est de fluviu în flancul şi spatele Armatei 11 germane. Cele mai grele lupte dându-se la Fisch şi Sablukovka, care au trecut de mai multe ori dintr-o mână în alta (3-5 septembrie), Balka (5 septembrie), Leontievka (7 septembrie) şi Gavrilovka (9 septembrie).

În acest timp, trupele de la flancul drept al Grupului german „Sud” au atacat frontal trupele sovietice din zona Uman, iar Grupul blindat von Kleist a executat o manevră largă de încercuire, ajungând (3 august 1941) la Pervomaisk. Strânse ca într-un clește, majoritatea forțelor inamice au fost înfrânte. În continuare, trupele germane au realizat două capete de pod puternice la Kremenciuk și Gomel și au atacat concentric (între 10 și 20 septembrie 1941) cu Grupul blindat Guderian, pe direcția Gomel-Romny, și cu Grupul blindat Kleist, pe direcția Kremenciuk-Lubny, încercuind (19 septembrie) forțele principale ale lui Budionîi în zona Kiev, Lubny, Romny.

Armatele 11 germană şi 3 română la nord de Marea Azov (septembrie-octombrie 1941).

După ce a forţat Niprul (30 august 1941, la Berislav), Armata 11 germană (general Eugen von Schobert până la 12 septembrie 1941, când a decedat lângă Nikolaev, în urma prăbuşirii, într-un câmp de mine, a avionului în care se afla, apoi generalul Erich von Manstein) a continuat ofensiva cu corpurile 30 şi 49 armată şi a obligat forţele sovietice să se retragă pe aliniamentul întărit dintre Balki şi Melitopol, la sud de marele cot al Donului; în acest timp, Corpul 54 armată german a fot dirijat spre Crimeea.

Armata 3 română (general Petre Dumitrescu), care asigurase (până la 15 septembrie 1941) libertatea de acţiune a Armatei 11 germane, a trecut şi ea Niprul pe la Berislav, înaintând spre est în spatele trupelor germane, la 22 septembrie, Corpul de munte primind ordin să înlocuiască Corpul 49 armată german, aflat în lupte grele cu inamicul la sud de Balki, în vederea deplasării acestuia spre Perekop. Acţiunea a fost executată până la 25 septembrie pe un front de circa 40 km, între est Balki şi Veseloe. Concomitent, la flancul sudic, a sosit Corpul de cavalerie român, care a fost introdus în luptă la sud de Veseloe, între diviziile 170 şi 72 infanterie germane.

La scurt timp însă, chiar în ziua în care Corpul 54 armată declanşase ofensiva spre istmurile Crimeii (24 septembrie 1941) şi înainte ca dispozitivul trupelor române şi germane de la nord de Marea Azov să fie închegat, armatele 6 şi 18 sovietice au contraatacat puternic cu infanterie şi tancuri pe întregul front dintre Balki şi Melitopol, cu intenţia de a pătrunde în flancul stâng şi spatele trupelor germane care înaintau spre Perekop.
- Luptele au atins intensitatea maximă în perioada 27-29 septembrie, când sovieticii au reuşit să rupă frontul pe mai multe direcţii şi să se infiltreze adânc în spatele dispozitivului Corpului de munte român şi Corpului 30 armată german.
- Cu toată presiunea puternică executată de inamic, militarii români au rezistat reuşind să consolideze poziţia de apărare.
-  Cele mai aprige încleştări le-au dus vânătorii de munte la Malaia Belozierka, unde au fost pierduți (până la 3 octombrie) 1 538 militari români (morți, răniți și dispăruți). În aprecierea generalului Gheorghe Avramescu, eriosmul lor a fost sublim.
-  În acest timp, Brigada 8 cavalerie și Divizia 170 infanterie germană au dus lupte grele în zona Veseloe, iar Brigada 5 cavalerie la Akimovka şi Radianovka, în timp ce Brigada 5 cavalerie a barat direcția Melitopol-Akimovka.
Pentru a bloca pătrunderea în adâncime a forţelor sovietice, generalul Erich von Manstein a hotărât să întrerupă ofensiva spre Crimeea şi să readucă Corpul 49 armată la flancul stâng al Corpului de munte român.
- Întărit cu Detaşamentul SS „Adolf Hitler”, acesta a contraatacat (29 septembrie) spre Balki, reuşind să stabilizeze situaţia şi să depăşească până la 3 octombrie situaţia de criză.
- Concomitent a fost eliminat şi pericolul creat la flancul sudic prin pătrunderea inamicului până la Elisavetovka (circa 10 km), la joncţiunea Diviziei 170 infanterie germană cu Brigada 8 cavalerie română.
Imediat, celelalte forţe ale armatelor 11 germană şi 3 română au trecut la ofensivă spre est, concomitent cu ampla manevră de întoarcere executată de Grupul blindat ,,von Kleist” (două divizii blindate şi una motorizată) dinspre nord-vest, în spatele trupelor sovietice, pe direcţia Dnepropetrovsk - Mariupol. Rezultatul a constat în încercuirea inamicului şi capturarea majorităţii forţelor sale până la 11 octombrie 1941.

La 5 octombrie 1941, Corpul român de cavalerie a înaintat spre est, cu Brigada 8 cavalerie în prima linie, alături de Divizia 170 infanterie germană, reușind (7 octombrie) să facă jocțiunea cu trupele blindate ale feldmareșalului Kleist şi să contribuie la încercuirea a 6-7 divizii sovietice.

Înfrângerea forţelor sovietice la nord de Marea Azov a permis Armatei 11 germane să reia ofensiva spre Crimeea, iar celorlalte forţe germane să se îndrepte spre Rostov.

În cadrul bătăliei, Armata 3 română a participat cu şase brigăzi de munte şi de cavalerie (circa 75.000 de militari) şi a contribuit, împreună cu trupele germane, la capturarea a circa 100.000 de militari sovietici, 200 tancuri, şi 600 de tunuri.

În continuare, o parte a trupelor române a participat la apărarea litoralului Mării Azov, cealaltă parte (Corpul de munte) fiind angajată în luptele pentru ocuparea peninsulei Crimeea.

Începută la 22 iunie 1941, cooperarea Armatei 3 române cu Armata 11 germană (prima în subordinea celei din urmă) a fost benefică ambelor părţi, îmbinându-se forţa de pătrundere şi de foc a trupelor germane cu capacităţile manevriere ale trupelor române de munte şi cavalerie. Înaintarea în dispozitivul de luptă sovietic a fost amplă (de la Prut până aproape de cursul inferior al Donului), rapidă (nici patru luni) şi cu pierderi puţine (cu unele excepţii). În acest timp, Armata 4 română, care acţiona într-un sector propriu şi sub conducere exclusiv românească, lupta din greu, în pofida eforturilor, eroismului şi sacrificiilor militarilor români, de peste două luni în sistemul de fortificaţii de la Odessa.

Notă - Fragment din volumul Armata română de la Prut la Stalingrad şi înapoi la Prut (1941-1944), Chişinău, Editura Cartdidact, 2020, autor Alesandru Duţu