Adevărata faţă a războiului: luptă, suferinţă... şi moarte!

Iulie 1941. Greşeli de comandament!

Numeroasele pierderi umane înregistrate de Divizia 1 gardă la începutul lunii iulie 1941, în luptele pentru constituirea capului de pod de la sud-est de Fălciu, în zona Ţiganca, nu s-au datorat numai rezistenţei trupelor sovietice, ci şi unor greşeli de comandament proprii şi insuficientei pregătiri de luptă a cadrelor şi trupelor în perioada de pace. Ele au fost constatate şi relevate la scurt timp de unele comandamente, îndreptate, în măsura în care s-a mai putut şi s-a vrut, sau ignorate şi depuse la arhivă, ceea ce a dus, în alte situaţii de luptă, la pierderi chiar mai mari. Războiul a dovedit, astfel, încă odată, că victoriile nu se obţin numai prin vitejia şi spiritul de sacrificiu al trupelor, ci şi printr-o bună conducere a trupelor, printr-o corespunzătoare instruire, dotare şi asigurare logistică, în poligon şi în condiţii cât mai apropiate câmpului de luptă. Altfel...plâng, acasă, copii, părinţii şi bunicii!

Referindu-se la problemele cu care s-a confruntat Divizia 1 gardă, în luptele duse în capul de pod de la est de Fălciu, generalul Gheorghe Leventi, comandantul Corpului 3 armată, considera că acestea s-au datorat și felului necorespunzător în care generalul Nicolae Șova a condus marea unitate:

- „Deşi divizia se afla în acestă zonă de câteva luni, deşi executase în cursul lunii iunie alte operaţiuni de trecere în aceeaşi zonă şi deci trebuia să cunoască perfect terenul şi posibilităţile inamicului, totuşi, pregătirile de trecere au fost aşa de puţin judicioase şi incomplete, încât la ora hotărâtă nicio unitate nu a fost în măsură a trece Prutul, cu toate că divizia era sprijinită de focul a trei divizioane de artilerie divizionare şi patru divizioane de artilerie grea pe un front de circa 6 km pe care inamicul nu dispunea decât de circa 2 - 3 batalioane şi 2 - 3 divizioane de artilerie. După 2 ore de la începerea operaţiunei, ducându-mă personal, împreună cu şeful de stat major al diviziei, pe malul Prutului pentru a-mi da seama de cauzele care împiedică trecerea am constatat: bărcile nu fuseseră aduse la malul apei în timpul nopţii sau cel puţin înaintea orei hotărâte pentru trecere, deşi malul prezenta suficiente acoperiri, aşa că această operaţie a trebuit să fie executată ziua sub focul artileriei inamice; toţi comandanţii de unităţi de la companie şi până la regiment se găseau mult departe de Prut, la km chiar, aşa că operaţiunea era condusă numai de comandanţii de plutoane; nu exista nicio legătură între focul artileriei şi acțiunea infanteriei, artileria trăgea pe tot frontul, chiar fără obiective şi a consumat o cantitate enormă de munițiuni aproape fără nici un efect…

Unitățile de infanterie care în ziua de 4 iulie reuşiseră să pună piciorul dincolo de Prut (circa 2 batalioane) au fost ținute pe loc toată noaptea, în mlaştină, şi divizia n-a fost capabilă să continue trecerea şi în timpul nopții sau să împingă unitățile trecute pe înălțimile din față. Din această cauză, în ziua de 5 iulie operațiunea stagna şi se reducea numai la foc de artilerie. Văzând astfel că divizia este incapabilă a progresa am fost nevoit a introduce un regiment din Divizia 21 (infanterie - n.n.) între regimentele Diviziei de gardă pentru a degaja regimentele care şedeau în baltă de 2 nopți şi o zi. Acest regiment a trecut Prutul în noaptea de 5/6 iulie, iar în ziua de 6 iulie a cucerit Dealul Epurenilor şi manevrând satele Stoeneşti şi Ţiganca a dat posibilitatea Diviziei de gardă să progreseze. Această manevră s-ar fi putut însă executa cu regimentul din rezerva Diviziei de gardă, fără intervenția Diviziei 21, dacă generalul Șova s-ar fi priceput să combine o manevră tactică... Toate lipsurile şi neregulile de mai sus au fost văzute şi de domnul general comandant al Armatei 4, care în zilele de 4 şi 6 iulie, a asistat la operațiunile Diviziei de gardă".

În legătură cu aceste greşeli s-a pronunțat și generalul Nicolae Ciupercă, comandantul Armatei 4: ,,Dacă la începutul operațiilor de forțare a Prutului, generalul Șova a arătat oarecari lipsuri în ce priveşte pregătirea şi execuția operației de trecere (lipsuri remarcate de generalul Leventi), cum şi oarecare lipsă de fermitate în ce priveşte acțiunea de comandament a sa pe timpul bătăliei de la Fălciu (fapt semnalat de generalul Son) este de netăgăduit că toate aceste insuficiențe au dispărut pe măsură ce timpul a trecut şi pe măsură ce generalul Șova şi-a putut însuşi practica războiului. Desigur, n-a sosit încă timpul pentru a putea face acum o critică imparțială şi completă a operațiilor noastre în Basarabia. Totuşi, ca fost comandant al armatei, aşadar actor principal în drama ce s-a desfăşurat pe Prut, socotesc că sunt îndreptățit a face unele constatări, mai ales că ele sunt de natură a lămuri, în oarecare măsură, şi rolul în acestă acțiune a generalului Șova:

- Timpul acordat armatei pentru pregătirea operațiunii de forțare a Prutului a fost relativ scurt. Dacă armata n-ar fi studiat şi pregătit cu săptămâni înainte - din proprie inițiativă - această importantă şi grea problemă sunt sigur că s-ar fi evidențiat insuficiențe şi mai mari în execuția ei. Văzută din acest aspect chestiunea sunt dator să constat aşadar că lipsurile în pregătirea şi execuția trecerii Prutului apasă nu numai asupra Diviziei de gardă, ci şi asupra celorlalte eşaloane de comandament…

- Mai fac următoarea constatare: Contrar aşteptătilor tuutror bătălia de la Fălciu s-a dovedit a fi de o violență crescândă şi atât de impresionantă încât ea poate fi asemănată fără greş cu cele mai grele bătălii de poziție ale războiului trecut... Astfel fiind, impresionabilitatea pe care a arătat-o generalul Șova (ca şi alți participanți la această formidabilă bătălie) la începutul campaniei noastre şi în împrejurările grele în care s-a desfăşutrat acestă bătălie, este după aprecierea mea destul de explicabilă.

- Bătălia de la Fălciu este şi trebuie considerată ca un strălucit fapt de arme a trupelor Diviziei de gardă şi Diviziei 21. De altfel, după cum am mai reamintit niciuna din insuficiențele scoase în relief de generalul Leventi şi generalul Son n-au mai apărut ulterior, iar generalul Șova s-a dovedit a fi un admirabil om de război, priceput perseverent, temerar în lupte şi veşnic în mijlocul trupelor sale pe care le anima şi le îmbărbăta cu exemplul său personal”[1].