17 -19 iulie 1941. Forțarea Nistrului

În timp ce Armata 4 română continua eliberarea părţii de sud a Basarabiei, armatele 3 română (general Petre Dumitrescu) şi 11 germană (general Eugen von Schobert) au forţat Nistrul (începând cu 17 iulie 1941, cu unitățile Corpului 11 armată german, între Visoca și Moghilev, cu corpurile de munte, la Koslov, şi de cavalerie române, la Liasevci, şi cu Corpul 30 armată german, în zona Soroca. Ulterior, Nistrul avea să fie trecut şi de Corpul 54 armată german şi de Armata 4 română, ultima fiind angajată în bătălia de la Odessa.

Luptele au fost îngreunate de terenul desfundat de ploi şi descoperit, fluviul constituind un obstacol serios, larg de 180-200 m, adânc de 4-5 metri, cu maluri abrupte şi escarpe, cu curent rapid şi debit mare de apă. La acestea s-a adăugat tăria dispozitivului inamic, format din trei linii fortificate, care includeau 182 cazemate de beton armat (84 în linia întâi), dotate cu armament automat, unele cu tunuri de diferite calibre, instalaţii de aerisire, apă şi electricitate, amplasate în zone minate de teren, cu excelente posibilități de observare, cu numeroase ambrazuri care permiteau trageri directe cu 2-3 mitraliere, foarte bine camuflate (acoperite cu construcții diferite: șure, șoproane, case țărănești etc.), precum și de obstacole de sârmă ghimpată și șanțuri de comunicații.

Peste tot, luptele au fost foarte grele.

„Apele Nistrului (în zona Koslov - n.n.) se înroșiseră de sângele vărsat de ei. Bărcile erau ciuruite de gloanțe. Plutonul de pionieri și compania comandată de căpitanul Constantin Drăghici, care au traversat fluviul, au ajuns repede pe celălalt mal și cu un avânt de nedescris s-au năpustit asupra primei linii inamice. Compania de cercetare a căpitanului Gheorghe Holca s-a avântat și ea asupra malului inamic, a aruncat în aer cazematele și iat-o aproape de creasta malului. Artileria noastră și-a lungit tragerea. Pionierii și pușcașii au identificat cu repeziciune cazematele din care se mai trăgea și folosind terenul s-au apropiat și ele aruncând grenade în interior, forțând pe cei scăpați cu viață să se predea” (fostul slt. Alexandru Stancovschi din Batalionul 4 vânători de munte, Brigada 1 mixtă munte).

„Sovieticii au prins de veste și au început să tragă cu artileria bătând la metru pătrat plaja și cursul apei (la Ojevo - n.n.), care a devenit un adevărat iad pentru noi ce așteptam rândul să trecem. Își poate cineva imagina ce se petrecea în sufletele noastre când vedeam din când în când scufundându-se câte o barcă cu câte 20 de ostași, pe care o înghițeau valurile și rămâneau în urmă doar spumele?... Cu Dumnezeu în gând ne-am târât până la malul apei, ne-am urcat în barcă cu pușca în mână și cu câte o țăpușă, două în cealaltă gata să astupăm găurile făcute de cartușele care eventual spărgeau barca, pentru ca apa să nu pătrundă în ea și să o scufunde. A dat Dumnezeu și am scăpat din acel infern și am pășit pe malul opus… Am urcat pe panta abruptă, în timp ce ne fluierau gloanțele pe la urechi… Un glonte mi-a răsucit casca de pe cap… În timp ce ocupam poziția ordonată pentru plecare la atac, ne-a surprins un bombradament de artilerie. O grupă întreagă mi-a distrus-o un proiectil, care a lovit-o în plin și a aruncat-o în aer: mâini, picioare, capete etc. Am folosit gropile de obuz, ocupându-le până când s-a dat pormnirea la atac, după care s-a înaintat pe grupe în salturi, cu baionetele la arme… Lupta a fost cumplită… Am rămas doar cu 17-20 ostași din compania 2… Locotenentul consătean Gheorghe Grigoraș m-a căutat printre morți și a scris la părinții mei că sunt în viață. Îmi amintesc cu multă emoție de acele lupte și oricât vor trece anii, nu le voi uita. E o minune că am supraviețuit!” (Slt. Vasile Tr. Diaconescu, comandant de pluton în Batalionul 17 vânători de munte).

Lupta de la Ojevo este descrisă și de un document din epocă: „Toată artileria și armamentul automat de pe malul nostru trage repede și precis în cazematele inamicului. Artileria inamică continuă a arunca focul ei ucigător pe plaja de îmbarcare. Primele elemente de asalt își pregătesc bărcile și le împing la mal. Tunuri inamice din cazematele de pe malul răsăritean bat plaja de trecere. Eșalonul de asalt este totuși lansat. Bărcile înaintează viguros pe luciu apei răscolite de proiectile ce ridică trombe de apă spumegândă, în zgomot infernal. Cad lovituri aproape, zguduind bărcile, în oscilațiuni nervoase dar merg înainte. Două dintre ele însă sunt înghițite de valuri fiind lovite în plin. 40 bravi ostași cu ofițerii lor, sunt mistuiți în adâncul apei. Prima barcă ajunge la malul sovietic. În ea sunt 20 luptători care vor asalta cazemata din fața plajei, primul obiectiv al fortificațiilor de pe malul opus. Debarcă și apoi sar pe țărm luând formația de luptă. Sunt primiți cu focuri de mitralieră, dar ei înaintează în salturi scurte, conform planului. Cazemata trebuie cucerită și distrusă. Puștile-mitralieră ocupă poziții de tragere luând sub foc crenelele cazematelor. Grenadierii și grupa de pionieri se strecoară pe flancuri încercund cazemata. Ajung la ea, în spatele ei. Acțiunea puștilor-mitralieră încetează; este rândul grenadierilor și pionierilor. Un baraj violent de grenade este arucat în crenele, o altă parte din grenadieri stau gata la ușa cazematei. Luptătorii dinăuntru sunt zăpăciți, cuprinși de groază. Se deschide ușa. Se predau 13 luptători sovietici, trei dintre ei refuză, încuindu-se în cazemată. Aceștia erau comisarii sovietici care vegheau la executarea misiunilor de foc ale servanților, cu revolverul în mână. Pionierii își încep opera. Introduc sub ușă încărcătura de exploziv și-i pun foc. O detunătură asurzitoare, un nor imens de fum alb și negru, durează câteva minute. Din norul acesta, apare cazemata, o ruină fumegândă”[1].

Notă: Denumirile localităţilor sunt cele din documentele vremii!.
Aranjament grafic - I.M.
----------------------------------------------
[1] Alexandru Duţu, Armata română în război, 1941-1945, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2016.