Detașamentele de legătură româno germane - repere
Un rol important în cadrul relaţiilor de comandament româno-germane l-au avut detaşamentele de legătură a căror constituire a început încă înainte de declanşarea războiului. Primele au fost trimise pe lângă marile unităţi române din Moldova, la 4 mai 1941, cu misiunea de a se informa ,,la faţa locului asupra situaţiei, terenului, lucrărilor existente şi în curs de execuţie, în scopul de a fi în măsură, într-un caz real de cooperare, să-şi poată executa misiunea de legătură în cele mai bune condiţiuni între comandamentele şi trupele române şi germane”.
În iunie 1942, fără a înştiinţa Marele Stat Major, Misiunea Militară Germană a trimis detaşamente de legătură şi pe lângă marile unităţi din eşalonul doi - Armata 3, corpurile 1, 2, 3, 4 şi 5 armată, diviziile 5, 6, 7, 9, 11, 13, 15, infanterie, 2, 3 munte, 1, 7, 9 cavalerie şi 1 blindată (detaşamentele nr. 1, la Armata 3, comandat de colonelul Schöne; nr. 11, la Corpul 1 armată - locotenent-colonel Preissler; nr. 12, la Corpul 2 armată - locotenent-colonel Wilde; nr. 14, la Corpul 4 armată - locotenent-colonel Sickerman; nr. 15, la Corpul 5 armată - locotenent-colonel Engelhardt; nr. 106 la Divizia 5 infanterie - căpitan Schwenger; nr. 107, la Divizia 6 infanterie - maior von Hohenhaisen; nr. 108, la Divizia 7 infanterie - căpitan Utzinger; nr. 110, la Divizia 9 infanterie - căpitan Dress; nr. 112, la Divizia 11 infanterie - căpitan Endres; nr. 113, la Divizia 13 infanterie - căpitan Krauss; nr. 114, la Divizia 14 infanterie - căpitan Hassinger; nr. 115, la Divizia 15 infanterie - maiorul Krüger; nr. 127, la Divizia 2 munte - căpitan Küster; nr. 128, la Divizia 3 munte - căpitan Kerhahn; nr. 120, la Divizia 1 cavalerie - căpitan von Humbert; nr. 123, la Divizia 7 cavalerie - locotenent von Engelhardt; nr. 125, la Divizia 9 cavalerie - maior von Bandemer; nr. 130, la Divizia 1 blindată - maior Klingspor).
La 8 iulie 1942 s-a comunicat Marelui Stat Major că, în principiu, misiunea acestor detaşamente nu diferă de cea avută de detaşamentele din campania anului 1941. Acceptând faptul împlinit, Marele Stat Major a cerut comandamentelor române, la 30 iunie 1942, ca fiecare mare unitate care va primi asemenea detaşamente să destineze câte un ofiţer român, ales dintre „cei mai bine pregătiţi sub raportul culturii militare, cu tact şi bine echipaţi” şi unu-două grade inferioare, ca translatori.
Ulterior, tot din proprie iniţiativă, comandamentele germane au trimis detaşamente de legătură şi pe lângă marile unităţi din Transnistria, fapt apreciat la 14 ianuarie 1943 de colonelul Alexandru Gavrilescu, şeful Secţiei Operaţii a Marelui Stat Major, ca neavând „absolut nici o justificare de ordin operativ sau material”.
La 23 ianuarie 1943, Secţia 3 din Marele Stat Major a propus menţinerea detaşamentelor de legătură numai pe lângă marile unităţi care acţionau în Caucaz şi în Crimeea. Concomitent, într-o proporţie mult mai mică, au fost delegate pe lângă comandamentele germane şi unele detaşamente de legătură române sau numai câţiva ofiţeri.
Pentru clarificarea problemelor legate de aprovizionarea trupelor române care acţionau la sud de Harkov, Comandamentul suprem al armatei germane a cerut, la 1 februarie 1942, prin intermediul locotenent-colonelului Braun, ajutorul ataşatului militar german la Bucureşti, ca un ofiţer român de stat major să fie ataşat la Poltava, pe lângă colonelul Weinknecht, şeful Serviciului de aprovizionare al Grupului de armate „Sud”. La 11 februarie 1942, Marele Stat Major român a delegat pe colonelul Petre Antonescu, cu personal ajutător.
În vara anului 1942, în perspectiva viitoarelor operaţii militare preconizate, pe lângă Grupul de armate „Sud” a fost afectat Detaşamentul „colonel Gârbea” cu misiunea de a asigura din punct de vedere operativ, informativ, logistic etc., legătura între Grupul de armate „Sud”, pe de o parte, şi Marele Stat Major român, eşalonul înaintat al acestuia, Armata 3 şi alte comandamente române, pe de altă parte. Legătura cu comandamentele germane din Transnistria urma să fie făcută prin statul major german de legătură cu această provincie, condus de generalul Rottkirch, cu sediul la Tiraspol.
Pentru realizarea legăturii cu Grupul de armate „Sud”, comandat de feldmareşalul Erich von Manstein, a fost trimis Detaşamentul „locotenent-colonel Mârza”. La 6 apr. 1944, generalul Zeitzler, şeful Marelui Stat Major al Armatei de Uscat germane, a apreciat că Detaşamentul de legătură „locotenent-colonel Mârza” nu mai era necesar.
În primăvara anului 1944, în contextul în care frontul ajunsese din nou pe teritoriul românesc, pe lângă Grupul de armate „Ucraina de Sud”, a fost afectat Detaşamentul „Horia” comandat de locotenent-colonelul Mihail Damian. Pe lângă Armata 8 germană, a fost trimis Detaşamentul „Cloşca”, comandat de maiorul Mihail Focşăneanu, iar pe lângă Armata 6 germană, Detaşamentul „Crişan”, comandat de maiorul Vasile Popescu.
În principiu, detaşamentele au avut doar atribuţii de ordin material, legăturile operative dintre Marele Stat Major şi Grupul de armate „Ucraina de Sud” realizându-se prin Detaşamentul de legătură „locotenent-colonel Ivănescu”, care asigura şi legătura Grupului de armate „Ucraina de Sud” cu Armata 3. Concomitent cu Detaşamentul „Cloşca”, pe lângă generalul Wöhler, la cererea expresă a acestuia, a funcţionat şi locotenent-colonelul Heydrich Kowar, ca ofiţer de legătură personal şi traducător, care fusese desemnat de Armata 3 pe lângă Armata 8 în perioada când acestea au colaborat.
Tot în primăvara anului 1944, pentru prima dată de la începutul războiului, pe lângă Înaltul Comandament german a funcţionat Detaşamentul „general Gârbea”. La ordinul mareşalului Ion Antonescu şi al Marelui Stat Major român, generalul Titus Gârbea a intervenit deseori pe lângă cele mai înalte personalităţi militare ale Wehrmacht-ului, solicitând îndeplinirea cât mai rapidă şi completă a prevederilor protocoalelor şi a altor înţelegeri româno-germane, în special în ceea ce privea asigurarea cantităţilor de armament şi a altor materiale necesare aprovizionării şi dotării armatei.
În primăvara anului 1944, la nivelul marilor unităţi tactice funcţionau detaşamentele nr. 3 la Armata 3, nr. 4 la Armata 4, nr. 14 la Corpul 4 armată, nr. 15 la Corpul 5 armată, nr. 100 la Divizia de gardă, nr. 104 la Divizia 3 infanterie, nr. 107 la Divizia 6 infanterie, nr. 116 la Divizia 118 munte. Din punct de vedere tactic, erau subordonate Grupului de armate „Ucraina de Sud”, iar disciplinar şi administrativ, Misiunii Militare Germane.
La 8 mai 1944, generalul Wenck, şeful de stat major al Grupului de armate „Ucraina de Sud”, preciza că misiunea principală a detaşamentelor de legătură consta în „eliminarea deosebirilor care rezultă din colaborarea comandamentelor statelor vecine şi să ajute în orice fel comandamentele române”, ceea ce necesita ,,o iniţiere cu tact în particularităţile şi caracteristicile armatei aliate, precum şi politeţe în relaţiile cu ofiţerii şi serviciile aliate”.
În pofida anumitor neînţelegeri apărute pe parcurs, prezenţa detaşamentelor de legătură germane pe lângă marile unităţi române s-a dovedit a fi utilă colaborării de comandament şi desfăşurării operaţiilor militare pe front. Esenţiale pentru o mai bună înţelegere a colaborării româno-germane şi chiar a participării româneşti la război sunt documentele emise de şefii acestor detaţamente şi memoriile lor.