Miercuri, 18 noiembrie 1942. A 515-a zi de război!

- Radu Davidescu (în numele mareșalui Ion Antonescu) atenţionează din nou Berlinul (prin Ion Gheorghe): „Nu s-au putut forma depozite de hrană, decât cu mici excepții…; trupele române au primit până în prezent numai 75 – 80% din echipamentul de iarnă...; carburanții livrați unităților noastre sunt insuficienți; cotele stabilite nu fac faţă nevoilor".

- Arthur Hauffe atrage şi el atenţia că mareșalul Ion Antonescu „a condiţionat trimiterea diviziilor române de respectarea promisiunii Führer-ului în privinţa organizării… Este imperios necesar un ajutor imediat şi substanţial şi o îmbunătăţire simţitoare în toate domeniile de aprovizionare”.

În numele mareșalui Ion Antonescu, Radu Davidescu informează pe colonelul Ion Gheorghe, la Berlin, că numeroasele lipsuri de ordin material de la diviziile române se datorau „greutăților de transport pe calea ferată”.

Astfel, între 3 și 12 noiembrie 1942 „nu s-au primit deloc materiale pentru organizarea pozițiilor pentru adăposturi, instalațiuni de iarnă și material lemnos pentru bordeie; nu s-au putut forma depozite de hrană, decât cu mici excepții și trupele primesc subzistențe de pe o zi pe alta; la cea mai mare parte din unități continuă criza de furaje, Corpul 6 armată are nevoie de circa 75 vagoane zilnic pentru cei 45.000 de cai și primește cantități neînsemnate;

Armata 3 a primit în cursul lunii noiembrie un singur tren de 27 vagoane de cărbuni, în loc de un tren la 4 zile, cum fusese promis și cum primește Armata 6; trupele române au primit până în prezent numai 75-80% din echipamentul de iarnă, deoarece circa 100 de vagoane încărcate așteaptă în țară de 20 de zile plecarea și nu pot fi expediate neacordându-li-se traseele necesare; carburanții livrați unităților noastre sunt insuficienți, deoarece puținele noastre autocamioane trebuie să facă transporturi mai dese decât formațiunile germane; cotele stabilite nu fac faţă nevoilor, livrările se fac neregulat și cu mari întârzieri; pentru materialele și aprovizionările speciale ale trupelor române avem nevoie de expediat din țară minimum trei trenuri zilnic a căror programare ar permite să se facă față rigorilor iernii”.

Cu același prilej se făcea cunoscut că unităţile Corpului 6 armată ajunseseră „aproape de epuizare”, diviziile 1 și 2, care luptau continuu din ianuarie 1942, și Divizia 4 infanterie, „greu încercată recent”, având nevoie „a fi trase înapoi pentru odihnă și recompletare”, locul lor putând fi luat de diviziile 2 și 20 infanterie aflate în subordinea Armatei 6 germane.

De pe front, generalul Arthur Hauffe recunoaşte şi el lipsurile materiale cu care se confruntau trupele române şi atragea atenţia şefilor de la Berlin: „Mă îngrijorează nu numai scăderea rezistenţei materiale şi morale a românilor, ci şi repercusiunile serioase ce le poate avea aceasta asupra coaliţiei şi a poziţiei mareşalului, care a condiţionat trimiterea diviziilor române de respectarea promisiunii Führer-ului în privinţa organizării. Trebuie luat în consideraţie şi faptul că România, ca furnizoare de petrol, reprezintă o importanţă hotărâtoare. Ca atare, este imperios necesar un ajutor imediat şi substanţial şi o îmbunătăţire simţitoare în toate domeniile de aprovizionare”.

Din momentul în care a fost introdusă pe frontul din Cotul Donului, Divizia 13 infanterie a pierdut 84 ofiţeri (38,51%), 46 subofiţeri (47%) şi 3.561 trupă (51, 30%).