Marile unităţi ale Armatei 3 obţin succese în Bucovina, brigăzile 1 şi 4 mixte munte ajungând în imediata apropiere a oraşului Cernăuţi, unde manevrează pe la est şi pe la vest dispozitivul trupelor sovietice, obligându-le să părăsească oraşul; nu înainte de a dinamita unele edificii. Primii care pătrund în oraş sunt ostaşii batalioanelor 3 şi 23 vânători de munte (orele 17.00), fiind primiţi cu entuziasm de populaţie.

- Evenimentul este consemnat în ziarul „Universul”: „Copiii soldaţilor care au intrat în capitala Bucovinei acum 23 de ani, intră azi, la rândul lor, în Cernăuţi, fraţi de sânge şi de suflet, cu pasul sprinten, cu ochi tineri, cu fruntea sus ... Ne închinăm cu recunoştinţă adâncă şi sinceră pietate în faţa tuturor acelora care, prin sacrificiul lor, ne-au dat acest ceas istoric”.

- La rându-i, „Timpul” consemnează: „La Cernăuţi fâlfâie iar drapelul tricolor al stăpânirii româneşti. Vestea aceasta, răspândită ca fulgerul, ieri după-amiază a produs un entuziasm de nedescris în Capitală”.

Pe frontul basarabean, cea mai grea încercată mare unitate continuă să fie Divizia 1 gardă ale cărei trupe sunt oprite de focurile puternice executate de inamic de pe pantele vestice ale dealului Epureni şi de pe lizierele satelor Stoeneşti şi Ţiganca.

- În acest context, generalul Gheorghe Leventi, comandantul Corpului 5 armată, introduce în luptă Divizia 21 infanterie (la flancul drept al Diviziei 1 gardă) şi ordonă: „Terenul cucerit nu se mai cedează pentru niciun motiv. Orice ostaş care se retrage sub foc inamic va fi împuşcat pe loc, iar ofiţerii care vor şovăi în a-şi împinge unitatea înainte sau vor da înapoi fără ordin vor fi arestaţi imediat şi înaintaţi Curţii Marţiale”.

- Comandamentul Armatei 4 atrage atenţia că trupele române au înregistrat „pierderi inutile din cauză că s-au atacat direct și de front rezervele inamice organizate, voind a se trece prin baraj de foc, fără sprijin de artilerie. Aceasta înseamnă în termeni mai simpli «a te da cu capul de pereți». Rezistențele trebuie manevrate și ocolite; pentru aceasta trebuie să se facă în prealabil recunoașterile necesare”.

- Cu toate că ostașilor li s-a cerut mereu să aibă o atitudine umanitară față de populația civilă, generalul Nicolae Tătăranu, subșeful Marelui Cartier General, constată: „Se iau fără nici o formă legală, fără bon de rechiziţie şi fără plată porcii, vitele, caii şi căruţele locuitorilor. De asemenea, se jefuiesc proprietăţile şi se trimit înapoi căruţe cu lucruri de furat, conduse de gradaţi cu bilete de trecere în regulă”. Pentru încetarea acestor stări de fapt, subşeful Marelui Cartier General ordonă: ,,Rog daţi ordine drastice pentru curmarea acestor abuzuri şi respectarea dreptului de proprietate. Instiţuiţi pază şi control la poduri. Comandanţii de unităţi vor fi făcuţi direct răspunzători de abuzurile celor în subordine”.

Pe alte fronturi:

Luni, 5 iulie 1943. A 744-a zi de război!

Manifest sovietic distribuit în Kuban: ,,Soldaţi şi ofiţeri români! Zilnic trec de partea noastră zeci şi sute de camarazi de-ai voştri. Majoritatea soldaţilor români s-au convins că toate basmele despre prizonieratul rus sunt minciuni mârşave, conştiente. Cea mai bună dovadă a acestui lucru este predarea la Don şi la Stalingrad a mai mult de 72 mii de soldaţi şi ofiţeri români, printre care şi generalii Mazarini, Lascăr, Stănescu, Dimitriu, Brătescu şi Nedelea. Soldaţii români care au trecut în ultimul timp de partea noastră ne-au povestit că mulţi soldaţi şi ofiţeri români vor să se predea Armatei Roşii şi vor să afle condiţiile vieţii din prizonieratul rus. Având aceasta în vedere, Comandamentul Armatei Roşii lămureşte: Toţi prizonierii de război din Rusia Sovietică trăiesc în strictă conformitate cu legile internaţionale, în condiţii normale, în locuri cu climă moale, primesc hrană îndestulătoare, lucrează fiecare în specialitatea sa. Li se garantează întoarcerea în patrie după război. Totuşi, în condiţiuni mai privilegiate se află soldaţii şi ofiţerii români, CARE SE PREDAU DE BUNĂ VOIE. Conform dispoziţiunilor Comandamentului Armatei Roşii lor li se dă 1. O raţie mai mare de mâncare. 2. Încartiruire în localităţi speciale. 3. Privilegii în alegerea muncii după specialitatea fiecăruia. 4. Privilegii în privinţa trimiterii scrisorilor la familiile lor din România. 5. Posibilitatea întoarcerii, fără a se ţine seama de rând, în România sau, după dorinţa prizonierului de război, în oricare altă ţară, imediat după încetarea războiului. Pentru soldaţii şi ofiţerii români, care se predau de bună voie ruşilor, Comandamentul Armatei Roşii stabileşte următoarea legitimaţie: Adeverinţă. Se adevereşte că .... numele şi prenumele ..... gradul şi unitatea ..... din armata română s-a predat de bunăvoie Armatei Roşii. Prin aceasta i se aplică hotărârea Comandamentului Armatei Roşii referitoare la avantajele şi privilegiile acordate soldaţilor şi ofiţerilor din armata română, care au trecut de bunăvoie la ruşi”.

Pe alte fronturi:

Miercuri, 5 iulie 1944. A 1.110-a zi de război!

Wilhelm Keitel solicită lui Joachim von Ribbentrop să determine guvernul român să accepte cererile referitoare la aprovizionarea trupelor germane din România cu cereale şi ,,să se pună pe o bază cu totul nouă relațiile economice dintre Germania și România și modul de tratare de până acum dintre cele două țări în domeniul economic”.

Alexandru Cretzianu informează Ministerul Afacerilor Străine că Ira Hirshmann, reprezentantul Consiliului pentru refugiaţi de război pe lângă ambasada SUA din Turcia, i-a comunicat ,,că la Washington se urmăreşte cu cea mai mare atenţiune situaţia evreilor din România şi că orice gest făcut de guvernul român este apreciat la justa sa valoare”.

,,Foate abătut, cu faţa trasă, cu aerul preocupat”, Mihai Antonescu întreabă pe René de Weck: ,,Ce gândiţi despre situaţie? Ce trebuie făcut? Ce aţi face în locul meu?... Să trimit pe cineva la Moscova?”. Ministrul plenipotenţiar elveţian îi răspunde că guvernul român ,,a lăsat să treacă ocazia cea mai favorabilă de a redresa politica românească” (la sfârşitul lunii martie şi începutul lunii aprilie 1944). La sugestia ministrul român al Afacerilor Străine ca guvernele britanic şi american să recomande sovieticilor ,,să ne trimită pe cineva”, diplomatul elveţian a precizat că îşi va informa guvernul, ,,singurul calificat să decidă dacă şi în ce măsură sugestiile primului ministru puteau fi reţinute”, chiar dacă că ,,pentru ruşi sezonul avansurilor către sateliţii Reichului este astăzi depăşit”.

Pe alte fronturi:

Momentul principal al zilei îl constituie eliberarea oraşului Chişinău, capitala Basarabiei.

- După lupte grele duse în partea de nord a masivului Cornești, tanchiştii căpitanului Grabinschi pătrund în oraş (în dimineața zilei), trecând (fără sprijin de infanterie şi artilerie) la lichidarea rezistenţelor opuse de inamic. Cu toate că au fost surprinse de rapiditatea atacului, forțele sovietice au reușit să dinamiteze și să incendieze principalele clădiri ale orașului (Primăria, cupola Mitropoliei, Gara centrală etc.).

- „Orașul era învăluit în fum și flăcări. Am înaintat până către centrul Chișinăului observând dezastrul făcut de sovietici, clădirile principale erau distruse. Nici lăcașele de cult n-au scăpat de urgia celor fără credință în Dumnezeu. În retragere, trupele sovietice s-au năpustit asupra lor jefuindu-le, profanându-le și incendiindu-le. Din frumoasa Catedrală din centrul orașului nu mai rămăsese decât ruine fumegânde” - rememora Octavian Petrișor, comandant de pluton în Regimentul 1 care de luptă.

- În timpul acţiunilor eliberatoare, sublocotenentul Aurel Marinescu înalţă (ora 9.00) pe turla bisericii „Sfânta Treime” tricolorul românesc.

- Generalul Erik Hansen felicită divizia pentru ,,frumosul succes pe care l-a avut la cucerirea capitalei Basarabiei”, dând asigurări că va raporta acest lucru și lui Ion Antonescu.

- Seara, în jurul orelor 18.00, în oraş pătrund şi primele elemente ale Diviziei 72 infanterie germane.

Eliberarea Chişinăului a constituit un prilej de bucurie pentru întreaga ţară.

- Relevând semnificaţia momentului, ziarul „Universul” consemna: „Hotarele ciuntite acum un an au fost reîntregite de ostaşul neînfricat al României. După Bucovina eliberată de sub jugul străin acum două săptămâni, iată că, numai după alte câteva zile cealaltă provincie robită - Basarabia a revenit la matcă”.

- „Cheia strategică a Basarabiei este în stăpânirea noastră. Bătălia pentru cucerirea și curățirea masivului Corneștilor s-a terminat. Hotinul, Soroca, Orheiul și Chișinăul au fost ocupate” - menționa Comunicatul nr. 5 al Cartierului general al Comandamentului româno-german -

- Evenimentul a fost sărbătorit în București și în întreaga țară cu entuziasm și bucurie, populația participând la manifestările organizate cu frenetică adeziune. Pe lozincile scrise pe pancarte imense se putea citi: „Români, dreptatea învinge!”, „Nicio brazdă românească nu se uită!”, „Patria e aurul nostru!”, „Pământul morților e viața noastră!”.

Conform unei Note întocmită de Serviciul Special de Informaţii, Iuliu Maniu îşi exprimă, într-o convorbire avută cu prinţul Karl Anton de Rohan, poziţia faţă de alianţa cu Germania: ,,În primul rând, nu pot să merg alături de Germania pentru că sunt convins că Germania va pierde războiul... În al doilea rând eu nu pot să merg alături de Germania pentru că nu pot uita un moment că alipirea Transilvaniei la patria mamă a fost posibilă numai graţie Angliei şi Franţei... Atâta vreme cât Anglia şi Franţa nu declară că sunt învinse şi nu ne dezleagă de obligaţiile ce le avem faţă de ele, eu merg alături de Anglia şi Franţa”.

- Aceeaşi structură de Informaţii consemna, într-o altă Notă, că Iuliu Maniu declarase intimilor săi: ,,N-am nicio încredere în făgăduielile lui Hitler deoarece i-a înşelat pe toţi. Noi trebuie să apărăm interesele Ardealului şi aceste interese nu ni le poate satisface Germania”.

La nord de Chişinău, diviziile române şi germane luptă eroic la sud de Orhei, în timp ce la sud, Corpul 3 armată român atacă spre Tighina.

- Pentru a se asigura ritmul alert al înaintării spre Nistru, comandanții ordonă ca unitățile și marile unități să înainteze grupat pe direcțiile indicate, evitându-se împrăștierea forțelor.

Lupte grele duce Regimentul 11 infanterie (Divizia 21) la Ţiganca Nouă şi Ghioltosu.

Generalul Nicolae Tătăranu comunică dispoziţiile Armatei 11 germană în ceea ce priveşte capturile: ,,Trupelor germane le revine prada capturată de ele. Prada capturată de trupele române revine românilor. În caz de îndoială, acest principiu va fi aplicat în spirit larg de trupele germane în favoarea românilor. Este interzis ca soldaţii germani să-şi însuşească capturile făcute de soldaţii români, să înlăture trupele române de la prada ce le aparţine”.

În timp ce unii ostaşi săvârşesc, în confruntarea cu inamicul, remarcabile fapte de arme, alţii săvârşesc fapte neostăşeşti, reprobabile. „Domnul general Antonescu - observă zilnic ofițeri într-o ținută neîngrijită şi chiar destrăbălată şi într-o atitudine complet neostăşească, nebărbieriți, murdari, fără centură, nu salută ostăşeşte, nu au ținută corectă şi atitudine corespunzătoare gradului şi situației lor sociale. Domnul general Antonescu atrage atenția asupra acestei atitudini lipsită de orice demnitate ostăşească şi cere în mod categoric ca de la general până la soldat fiecare să-şi facă datoria, intrând în ritmul obligațiilor impuse de haina militară. Acei care nu se pot obişnui cu datoria imperioasă de a se supune acestor obligații să plece din oştire” - atragea în acest sens atenţia comandantul Armatei 4 -

Generalul Alexandru Ioaniţiu face cunoscut că Ion Antonescu a decis ,,să împroprietărească, în teritoriile eliberate, pe cei ce s-au distins în războiul actual”. Până la sfârşitul anului 1941 aveau să fie propuşi pentru împroprietărire 3.999 ofiţeri, 2.596 subofiţeri şi 35.747 trupă.

Pe alte fronturi:

- Divizia 17 tancuri germană pătrunde spre est, în direcţia Elnia, unde va constitui, împreună cu Divizia 10 tancuri, latura de sud a ,,pungii” de la Smolensk. Cu toate acestea, între Smolensk şi Iarţevo se formează o breşă neacoperită de trupele Grupului 2 tancuri prin care trupele sovietice s-au

retras spre Dorogobuj

Joi16 iulie 1942 - a 390-a zi de război!

Maiorul Vasile Scârneci consemnează în Jurnal, atmosfera din Simferopol: ,,Mă plimb acum mândru pe Corso, la Simferopol, merg la kino şi teatru, unde programul este mai mult de varieté, care este foarte bine interpretat şi jucat. Unul din cele mai slabe numere ar face furori la Bucureşti. Ce bine este să fii la oraş, între lume care forfoteşte de colo până colo”.

 Vineri, 16 iulie 1943 – a 755-a zi de război!

În cadrul discuţiilor purtate cu Carl Clodius şi Alfred Gerstenberg referitoare la relaţiile economico-financiare româno-germane, Mihai Antonescu precizează: „Cheltuim aproape 1 miliard pe zi, acoperind toate aceste nevoi ale propriei noastre armate şi nevoile de război germane. De la începutul războiului până azi - numai plăţile directe, efective, în afară de aceste conturi de credit sau investiţiunile anterioare lui 22 iunie 1941 - ne costă războiul, cheltuieli directe, pierderi diverse, 203 miliarde. În aceasta nu intră nimic din conturile de credit, nu intră deci armamentul pe care noi îl considerăm că-l vom lichida la sfârşitul războiului, în acestea nu intră cele 38 miliarde, diferenţele de preţ pentru petrolul pe care l-am dat Germaniei. Am dat 10 milioane tone petrol pentru război, avem peste 340.000 morţi, răniţi dispăruţi, din care 260.000 morţi şi dispăruţi pentru care vom plăti toată viaţa pensii pentru urmaşii lor. Plătim în fiecare zi sume care se ridică până la aproape 1 miliard lei pe zi cheltuielile statului, cum am spus.

Domnule general Gerstenberg, ştiţi că am rămas la un moment dat cu 6 divizii şi cu material pentru paradă, nu pentru luptă, şi că absolut tot materialul de care dispune armata română l-am trimis tot pe front, anul trecut. Şi acum mi se spune: Daţi încă 12 miliarde în 3 luni! De unde pot scoate banii, că sunt la limita puterilor... Rog pe dl. Clodius şi pe dl. General Gerstenberg să înţeleagă că în toată buna credinţă facem tot ce onoarea şi interesele ţării acesteia o cer pentru cauza comună a războiului. Dar nu mi poate cere imposibilul... Doar nu credeţi că ne puteţi cere 125 miliarde lei pe lună, în afară de cele 11 miliarde, pe o simplă hârtie... Dacă lucrul ar fi posibil, bine, dar de unde scot 15 miliarde?...

Domnule Clodius, pierderile României nu contează după Odessa şi până azi? Ungaria şi Bulgaria au făcut acelaşi lucru? De ce sarcinile războiului să fie suportate numai de Românbia? Trebuie să ne ajutaţi şi Dvs.” .

De la Berlin, generalul Ion Gheorghe, ministrul României în Germania, informează Ministerul Afacerilor Străine despre nemulţumirile oficialităţilor germane faţă de iniţiativele diplomatice ale guvernului român: „Din diferite impresiuni căpătate aci, cred că pot trage concluziunea sigură asupra unei vădite atitudini de rezervă a oficialităţilor germane faţă de România. Nu poate fi nicio îndoială că Germania înţelege să-şi arate indispoziţia faţă de orice gest sau acţiune pe care, nu numai noi, dar oricare alt stat aliat ei, ar întreprinde-o în cadrul relaţiunilor cu vreunul din statele neutre (sau chiar aliate) în orice domeniu de activitate politică sau economică, dacă acest gest sau acţiune apare cumva cercurilor conducătoare germane ca un act de oarecare independenţă politică”.

Pe frontul din Kuban, atacurile trupelor sovietice sporesc în intensitate, culminând cu cele din perioada 23-30 iulie 1943, pe frontul dintre Neberdajevskaia, muntele Dolgaia şi dintre Moldovanskoe şi Kievskoe.

Divizia 3 munte este scoasă din front şi trecută în Crimeea, unde a ocupat dispozitiv pe coasta de nord a Peninsulei Kerci, între Ak Monai şi Bulganak. Ulterior, cu o parte din unităţi a asigurat litoralul Mării Azov, la est de golful Arabatskaia Strelka, iar cu altă parte litoralul Mării Negre, între Daln. Kamîşi şi limanul Izunlarskoe.

Generalul Maximilian de Angelis evidenţiază modul în care s-a comportat în luptă Divizia 19 infanterie: „Într-o perfectă coeziune sufletească, conducerea și trupa au dat, în lupte sângeroase și schimbătoare, tot ce au avut mai bun pentru executarea misiunilor comune și grele. Bătăliile defensive de la Abinskaia – Krimskaia și rezistența eroică din capul de pod Sadovoi sunt punctele culminante ale acestor lupte duse contra bolșevismului încununate continuu cu succes. După ocuparea poziției defensive din capul de pod, regimentele și batalioanele Diviziei 19 infanterie regale române au deosebit de mari merite în apărarea și invulnerabilitatea acestui front”.

Pe alte fronturi:

- F.D. Roosevelt și Winston Churchill cer italienilor să aleagă dacă „vor să moară pentru Mussolini și Hitler, sau să trăiască pentru Italia și civilizație”.

Duminică, 16 Iiulie 1944, a 1.121-a zi de război!

În miez de noapte, timp ce îşi conducea grupa spre avanposturile de pe râul Moldova, în sectorul Timişeşti, caporalul Gavril Serdeanu din Compania 9 a Regimentului 83 infanterie este depăşit de subunitatea sa, fiind înconjurat de şase militari sovietici, comandaţi de un plutonier, angajându-se într-o luptă corp la corp, unul contra şapte. „Neînarmat, având doar ţeava de rezervă a puştii mitralieră petrecută prin centură, el nu a avut la început nici timp să se servească de ea. Luptând numai cu braţele şi pumnii, copleşit de inamic, lovit la cap şi ameţit, sufocat prin astuparea gurii, împuşcat în ambele picioare, răsturnat şi târât pentru a fi luat prizonier, caporalul Serdeanu Gavrilă găseşte totuşi în fiinţa sa forţa morală şi trupească ca să se descleşteze din ghearele numeroşilor inamici şi scoţând de la centură ţeava puştii mitraliere, începe să lovească punând pe fugă pe toţi adversarii după ce doboară cu o lovitură năprasnică pe plutonierul rus comandant de la care i se ridică toate documentele şi pistolul mitralieră” avea să consemneze, la 18 august 1944, generalul Radu Gherghe, comandantul Corpului 1 armată, în Ordinul de zi nr. 90.

Pe alte fronturi:

- Feldmareșalul Erwin Rommel apreciază că germanii au pierdut în Franţa, de la 6 iunie 1944, peste 100.000 de oameni (morți, răniți și dispăruți), dintre care 2.360 de ofițeri.