Armata Română în Ungaria şi Cehoslovacia[1]

Începând cu 8 oct. 1944, A. 1 a acționat pe teritoriul Ungariei, cu corpurile 4, 7 armată şi de cavalerie (opt divizii), în următoarele zone importante: cursul mijlociu al Tisei (10-29 oct.). Debrețin (14-20 octombrie), între Debrețin şi Tisa - la Tiszadob şi Tiszadada (20 - 29 octombrie), între Tisa şi pantele de E ale Munților Bükk (1-21 noiembrie), în Munții Bükk (23 noiembrie16 decembrie), între Munții Bükk şi râul Ipoly (17-31 decembrie 1944) şi nu în ultimul rând pe căile de acces şi în interiorul Budapestei (30 octombrie 1944-15 ianuarie 1945).

Operațiile militare desfăşurate au avut o importantă semnificație de ordin operativ-strategic, contribuind în faza inițială, împreună cu trupele sovietice, la realizarea „bazei de lansare” a ofensivei generale spre Budapesta şi apoi, prin Corpul 7 armată, la străpungerea nemijlocită a apărării strategice a Capitalei ungare, şi prin Corpul 4 armată, la manevrarea acesteia pe la NE, prin Munții Bükk.

Între performanțele deosebite realizate de marile unități ale A. 1 s-au situat:
- schimbarea, la 23 octombrie 1944, în mai puțin de 12 ore, a frontului întregii armate, de pe râul Criş (cu fața la Nord în zona Öcsőd, Szarvas) şi întoarcerea sa cu 90 de grade spre Vest printr-un marş de 30 km, concomitent cu forțarea Tisei, constituirea capului de pod de la O’ Kecske;
- ofensiva neîntreruptă a Corpului 7 armată, timp de 80 de zile, spre Budapesta, până în interiorul capitalei ungare (la 1.5 km de Dunăre);
- zdrobirea rezistențelor inamice din Munții Bükk, pe timp de iarnă, printr-o ofensivă continuă pe o adâncime de 40 km.

Pe frontul din Ungaria, Armata 1 s-a confruntat deseori cu numeroase abuzuri ale comandamentului aliat sovietic, care şi-a impus propria concepție de ducere a luptei, ordonând corpurilor de armată române să lupte pe direcții divergente, la peste 100 km unul de altul, introducând diviziile române în luptă în situații imposibile (cazul Diviziei 4 infanterie la Szolnok), scoțând Corpul 7 armată din Budapesta, la 15 ian. 1945, în situația în care momentul „recompensei şi al onoarei” se apropia - aşa cum releva generalul Nicolae Şova, comandantul marii unități - şi cerând apoi schimbarea generalului Nicolae Macici de la comanda armatei, a generalului Nicolae Şova şi altor generali şi ofițeri români, în plină campanie.

Începută, inițial, numai cu Corpul 4 armată, la Sud-Vest de Lučenec (31 decembrie 1944-10 ianuarie 1945), participarea Armatei 1 la operațiile de pe teritoriul Cehoslovaciei, a continuat apoi (după aducerea pe frontul cehoslovac şi a Corpului 7 armată, care luptase la Budapesta), sub comanda generalului Vasile Atanasiu, cu încleştările pentru cucerirea Munților Javorina şi ieşirea pe cursul mijlociu al râului Hron (29 ianuarie- 20 martie 1945), cu forțarea Hronului şi ofensiva spre Morava (25 martie-11 aprilie), cu înaintarea în lungul Moravei până la Kojetín (12 aprilie-6 mai), cu luptele din zona Brno şi urmărirea spre Praga (6-12 mai 1945).

În sinteză, caracteristica de ansamblu a operațiilor duse în Cehoslovacia a constat în „cursa” după flancul de Sud al forțelor inamice care luptau în masivii muntoşi ai Cehoslovaciei, Armata 1 acționând permanent la flancul de Sud al intrândului pe care-l făcea frontul inamic, acțiunea sa fiind corelată cu cea executată de forțele sovietice la celălalt flanc al intrândului, la Nord de Carpații Păduroşi.

Puternica rezistență opusă de inamic la flancurile ieşindului pe care-l făcea frontul şi lupta în retragere, pas cu pas, la centrul acestuia, au făcut ca luptele duse de forțele armatei să fie extrem de grele, la aceasta adăugându-se şi condițiile dificile de teren (în general muntos), de climă (ploi, viscol, zăpadă mare şi temperaturi scăzute, dezgheț), ritmul rapid al operațiilor şi manevra aproape permanentă de forțe de la dreapta spre stânga, care a cerut numeroase deplasări, marşuri forțate, de lungă durată şi pe spații întinse, în condițiile în care acelaşi comandament sovietic nu a asigurat logistica necesară marilor unități române a căror conducere şi-o asumase.

În ansamblul luptelor, Armata 1 a făcut de patru ori jocul succesiv al diviziilor de la un flanc la altul, prin marşuri forțate de câte 60-80 km, timp de câte 24-36 de ore.

Ca bilanț general, în cele 243 de zile cât a desfăşurat operații militare în Campania din Vest. Armata 1 a atacat 180 de zile (70% din timp), pătrunzând în dispozitivul advers circa 1.000 km, a desfăşurat numeroase lupte încadrate în 18 mari bătălii, a trecut sau forțat şase cursuri mari de apă, a eliberat 658 de localități, din care 22 de oraşe şi a contribuit, prin manevrele executate, la eliberarea multor altora.
- A angajat în lupte, pe teritoriul național - 72.826 militari, din care a pierdut 11 309 (morți, răniți şi dispăruți), în Ungaria - 79.148 militari, pierzând 26 666, iar în Cehoslovacia – 84.142 militari, din care 24.228 au fost pierduți.
- În total, efectivele angajate s-au ridicat la 130.148 militari, iar pierderile la 62.203.
- În acest timp a capturat 15.490 prizonieri (313 ofițeri, 809 subofițeri şi 14 368 trapă), numărul celor ucişi rămânând necunoscut.

-------------------------------------

[1] Alesandru Duţu, Florica Dobre, Leonida Loghin, Armata română în Al Doilea Război Mondial, 1941 – 1945, Editura Encicopedică, Bucureşti, 2017.