De la Oarba de Mureș la Satu Mare și Carei (1)

 „Gloria începe cu atât mai târziu cu cât are să dureze mai mult, precum toate lucrurile alese ajung încet la maturitate. Numele menit a trece ca renume la posteritate, seamănă cu stejarul, care creste încet din sămânță, iar gloria uşoară şi efemeră ca buruienile care ies la iveală şi se stârpesc tot aşa de iute”.

Ţăranul Român cu haina de Ostaş a Patriei

Documentare, studii și lucrări de amploare de amintiri și memorii, rapoarte,, dări de seamă, ordine de operații și ordine de zi despre acțiunile din cel de-al doilea război mondial sunt multe și încă multe necercetate. O radiografiere a evenimentelor la care a luat parte Divizia 11 Infanterie de la Oarba la Carei facem în beneficiul acelora care acum 76 de ani luptau și sângerau pe ultima brazdă de pământ românesc pe frontul de vest. Autor al faptelor celor mari a fost Ţăranul Român cu haina de Ostaş a Patriei care şi-a impresionat și partenerul și dușmanul prin curaj, vitejie și loialitate, fapt pentru care el ar fi meritat o conducere supremă mai bună şi o înarmare la nivelul conștiinței naționale favorabile apărării. Energia tinerească a micilor comandanți și legătura bazată pe încredere deplină a soldatului în comandantul său, ascultarea şi supunerea „oarbă” au asigurat succes uimitor pe câmpul de luptă. Lucrarea de față ne-au inspirat-o faptele de vitejie săvârșite pe front pe care le-am acordat cu „Aforismele asupra înțelepciunii în viaţă" ale lui Schopenhauer potrivit cărora „Meşteşugul de a suprima meritele prin tăcere şi ignorare perfidă spre a ascunde publicului binele în favoarea răului era întrebuinţat de mişeii din secolul lui Seneca”. Din această perspectivă am privit cu înțelegere omenească virtuțile şi slăbiciunile acelor viteji care au ieşit din comun prin bărbăție, care prin calm şi stăpânire de sine şi-au salvat camarazii aflați în situaţii limită. Bravura de pe câmpul de bătălie, cuprinsă în rapoartele întocmite în chiar timpul luptelor, transmisă pe cale orală, ori rămasă cu autori anonimi, se înscrie, în orice caz, ca o pagină glorioasă în istoria neamului românesc și a armatei sale, căci, spunea mareșalul Ion Antonescu „granițele unui neam se zidesc întâi în suflete și mor tot în suflete, atunci când un popor nu știe să le păstreze în inima fiecărui”[1].

Și pentru că privirea Ostașului din Divizia 11 Infanterie, la faptele căruia facem trimitere, începea odată cu întoarcerea armelor spre Vest vom reda un pasaj, consemnat o zi înainte și una după 23 august 1944, din Memorii de război, ale preotului căpitan Gheorghe Marian, rămase manuscris în păstrarea lui Constantin Mălinaș. Facem mențiunea că la data respectivă unitatea sa duce lupte de apărare în cadrul Operației „Sonia” din Moldova. „În data de 22 august 1944 - în dimineaţa acestei zile, am ajuns în satul Zamfireşti. Aici încă nu a pătruns armata rusă. Tot aici am găsit Spitalul Militar de Campanie nr. VI, şi nu avea nici un bolnav. Era gata împachetat pentru plecare. Cu această ocazie a apărut o maşină cu doi ofiţeri superiori din Comandamentul Armatei a IV, din Bacău. Văzându-mă în halul în care mă găseam, obosit, murdar, nebărbierit, s-a repezit la mine şi m-a acuzat că sunt dezertor şi mi-a semnat numaidecât numele şi comunicându-mi, că voi fi dat în judecata Consiliului de război pentru dezertare. Afirmând că armata rusă a fost înfrântă de noi şi de germani şi că acum sunt în retragere. Eu le-am răspuns după cele văzute şi trăite.

După plecarea lor, a apărut o maşină de la Corpul 7 Armată condusă de Căpitanul Iordana. Văzându-mă, repede m-a invitat în maşină şi după ce a predat un ordin la Comandantul Spitalului Militar (Col. Ursu), am plecat în satul Tălmaş, aflat la o distanţă de vreo 12 km spre sud de Bacău. Aici am găsit întregul comandament al C. 7 A. care văzându-mă şi-a exprimat o deosebită bucurie, deoarece ei au fost informaţi că am fost împuşcat de ruşi. După ce am luat masa, maiorul Popa V. m-a invitat la dânsul unde am dormit iar seara după cină tot la dânsul am rămas. M-a rugat să mă culc în maşină, deoarece întregul comandament în cursul nopţii se va deplasa. Într-adevăr am rămas şi dormit în maşină şi dimineaţă după ce a plecat întreg comandamentul, am plecat şi noi în urma comandamentului.

23 august 1944. Am plecat în urma comandamentului cu maşina. Maiorul Popa avea şi însărcinarea ca să controleze, ca să nu rămână în urmă vreo maşină. Mergând înainte, motorul maşinii s-a defectat. Pentru repararea lui am vrut să intrăm în Bacău, însă la intersecţie de drum am găsit maşinile Comand. Armatei 4 care se retrăgeau. Cu această ocazie am fost informaţi că ruşii în cursul zilei vor ocupa Bacăul, întrucât sunt în marginea oraşului. În urma acestor informaţii, noi am luat-o înainte pe un drum judeţean care traversa paralel cu râul Siret. Cum însă motorul era defect eram nevoiţi mereu să oprim şi să răcim motorul cu apă rece ce scoteam din Siret. La o distanţă de vreo 3-400 m înaintea noastră mai mulţi soldaţi făcând baie şi totodată adapă şi caii. Cu binoclul maiorul Popa V. observă că sunt ruşi, deci armata rusă a ajuns azi până la Siret. Deci noi cu maşinile nu mai putem avansa, dar nici ca să ne mai reîntoarcem nu e cazul. Am scăpat din prizonierat şi acum iar voi cădea în mâna ruşilor, neavând posibilitate de scăpare decât să abandonăm şi să părăsim maşina, iar noi prin înotător, însă fiindcă pe Siret valul de apă aduce o mulţime de bârne de lemn care vin dinspre izvoarele râului, am intrat în apă cu Maiorul Popa şi soldatul - şoferul - dezbrăcaţi şi cu hainele legat în pachet, am reuşit destul de uşor să trecem râul.

Prin porumb şi alte arături, am înaintat şi după un drum de 10-12 km, am ajuns la şoseaua care vine dinspre Bacău, unde am întâlnit mai multe camioane cu soldaţi în retragere de la diferite unităţi, am urcat şi noi, până seara am ajuns la bifurcaţia şoselei de lângă Focşani, care traversează râul Siret spre Moldova (Galaţi). Mergând până în comuna Nicoreşti, unde am găsit Comandamentul Eşalonului II, care în acel moment era comandat de col. Ionescu, ofiţer de artilerie. După ce ne-am revăzut gata de plecare pentru comuna din apropiere. Cum şoseaua spre comuna respectivă nu era pietruită şi din cauza ploii care se revărsa în acel moment, pentru maşini era imposibilă de circulat, la stăruinţa şi perseverenţa mea, am reuşit să-l conving pe Colonel, ca tot eşalonul să stea pe loc până la primirea unui nou ordin, care a şi sosit pe la orele 21 seara, când întreg eşalonul a plecat din loc spre podul cel ieşit din comună, şoseaua până la pod a fost ocupată de armata germană care era în retragere din Basarabia. Armata germană a dirijat traversarea podului şi după ce am fost plouaţi toată noaptea, udaţi până la piele, odată cu răsăritul soarelui am trecut şi noi podul.

24 August 1944. S-a făcut ziuă şi razele soarelui care încălzeşte pe toată lumea, au reuşit să ne încălzească şi să usuce hainele de pe noi. În drum spre Focşani, am întâlnit din nou armata germană care nu se retrăgea din aceeaşi direcţia cu noi, ci venea dinspre Bărăgan şi Bucureşti şi căuta prin anumite căi de comunicaţie să se retragă spre Munţii Carpaţi. La un moment dat o unitate de Cavalerie din armata noastră ne ajunge din urmă şi un căpitan ne întreabă dacă cunoaştem evenimentele noi (recente - n.n.)? Noi, mai ales care de 2-3 zile tot a drumului am fost şi fără să avem legătură cu Comand. C.4 A, nu cunoşteam nici o noutate. El atunci ne informase: „Ieri 23 august România a capitulat, ne-am rupt de germani şi conform condiţiilor impuse de foştii adversari, de azi începând suntem uniţi cu ruşii şi vom lupta împreună cu ei contra nemţilor”.

Ce a urmat? Pentru partea activă care era pe front: fuga din calea rușilor care nici ei nu auzise că Regele Mihai I, dăduse ca pentru sine, „Proclamația către țară”, ca „unica soluție” căci la soldații din prima linie a ajuns mult prea târziu, după ce fuseseră luați prizonieri de 2-3 ori „de aliatul sovietic”, iar alții s-au întors după câțiva ani sau deloc[2]. Potrivit prevederilor planului de acoperire, în baza ordinului Marelui Stat Major nr. 679139, din 31 august 1944, cu unitățile sedentare, Divizia 11 Infanterie (după ce dezarmase unitățile din garnizoanele de reședință și luptase la Băneasa) s-a îmbarcat pe calea ferată în garnizoanele Slatina, Caracal şi Râmnicu-Vâlcea şi a debarcat pe 2 septembrie 1944 la ora 8,00 în gara Mediaş. După un marş pe itinerarul Mediaş, Târnăveni ea a ocupat raionul de staţionare: Găneşti, Cuştelnicul, Târnăveni, Crăeşti, Corneşti, unde s-au luat măsuri de siguranţă apropiată. Divizia şi-a instalat punctul de comandă în cazarma Regimentului 82 Infanterie din Târnăveni (Planşa nr 1). Pe 5 septembrie, începând cu ora 00.00, Divizia 11 Infanterie a intrat în subordinea Corpului 6 Armată, în cadrul Armatei a 4 române, direct în dispozitivul figurat pe Planșa 1[3].

Prin Ordinul de Operaţii nr. 2 din aceeaşi zi, ora 10,30, Divizia a primit misiunea „să organizeze de îndată apărarea zonei Târnăveni pe înălţimile Nord Păucisoara, Vest dealul Fâneţelor, pădurea Est Bobohalma, pentru a opri pătrunderea inamicului spre Mediaș şi Blaj, interzicând direcţia Târgu Mureş, Târnăveni, Găneşti”[4]. Pentru îndeplinirea misiunilor primite Divizia 11 Infanterie a adoptat dispozitive de luptă pe un singur eşalon, cu rezervă de două baterii pe jos din regimentul de artilerie. Până la ora 23,45, încadrată la stânga de Divizia 9 Infanterie şi la dreapta de Divizia 21 Infanterie, a reuşit să oprească atacurile inamicului din cursul zilei pe aliniamentul Cucerdea, (Războieni), Nord Giulaş, Lăscud, Somostelnic, Dealul Feţi. În ziua următoare inamicul, sprijinit de tancuri, şi-a restructurat dispozitivul de luptă şi a contraatacat puternic în fâşia Diviziei 9 Infanterie române, realizând o „pungă destul de mare, îndreptându-se spre Târnăveni”. Pentru a umple golul din sectorul vecin Divizia 11 a „dispus cele două baterii pe jos să ocupe imediat poziţie la Est de Dâmbău şi Adămuș" pentru a bara „cu orice preţ intrarea de Vest a orașului Târnăveni”.

După replierea Diviziei 9 Infanterie, cele două baterii au revenit în sectorul diviziei la Baziaş. Sub presiunea inamicului, Divizia 11 a fost nevoită şi ea să-şi replieze dispozitivul executând ordinul Armatei 4 prin care s-a cerut ofiţerilor să „lupte până la sacrificiu pentru a apăra şi menţine, până la sosirea de noi forţe capul de pod la Nord de Târnava Mică între Nord-Est Târnăveni si Vest Custelnic”[5]. Cu toate încercările repetate unităţile Diviziei 3 Honvezi ce au atacat în fâşia diviziei au fost oprite şi contraatacate cu „hotărâre de dorobanţii regimentelor 2 și 3 care au acţionat în eșalonul întâi, susţinuţi de secţia de artilerie”. Un foc puternic de artilerie inamic, declanşat asupra poziţiei românești a lăsat însă divizia fără artilerie. În cursul zilei de 9 şi 10 septembrie în dispozitivul Diviziei 11 Infanterie au intrat părţile operative.

În baza Ordinului de operaţii nr. 50, din 11 octombrie 1944, dat de Corpul 6 Armată, divizia în cooperare, la stânga cu Corpul 5 Blindat sovietic, a trecut la „ofensivă pentru a ajunge iniţial la Ogra. Ulterior ea urma să forţeze râul Mureş din mişcare pentru a pune stăpânire pe Coasta pădurii, dealul Alegriş, dealul Ciru, dealul Mare cu cota 462”[6]. Potrivit misiunii încredinţate a trecut la îndeplinirea ei în eşalonul întâi: Regimentul 2 Dorobanţi pe direcţia dealul Dornişului, dealul Păcii, Ogra şi Regimentul 3 Dorobanţi pe direcţia Puszta Erdo, cota 465 Dealul Fâneţelor, Cipău. În eşalonul doi: Regimentul 19 Infanterie, înapoia Regimentului 2 Dorobanţi a urmat axul de mişcare al acestuia. Blindatele sovietice au pornit atacul la ora 10,15, fiind primite de un puternic foc de artilerie”, curând a fost reluată înaintarea şi până seara ating obiectivul. În fâşia diviziei inamicul a „ripostat foarte violent prin două contraatacuri susţinut de artilerie”, dar care au fost respinse. Înaintarea flancului drept al diviziei nu s-a situat la nivelul obiectivului fixat.

Datorită rezistenţelor de pe direcţia de înaintare a Diviziei 21 Infanterie, flancul drept al acesteia şi-a micşorat ritmul de ofensivă pentru a „evita un gol la joncțiunea” unităţilor. Armonizarea legăturilor şi noile misiuni stabilite prin ordinul de operaţii nr. 8 pentru ziua de 13 septembrie, Divizia 11 nu au adus îmbunătăţiri situaţiei, deoarece Divizia 21 Infanterie nu a putut înainta. Pentru a ocupa satul Ogra, divizia a „împins înainte batalionul 2 din Regimentul 19 Infanterie”. Burniţa din timpul nopţii a găsit „avanposturi trimise spre dealul Brasai”. După restructurarea dispozitivului de luptă al Diviziei 21 Infanterie, ofensiva a fost reluată în zorii zilei de 14 septembrie, trupele române punând stăpânire pe malul stâng al Mureşului. Încercările de forţare din mişcare a Mureşului de la 8,45 şi apoi de la 10,15 făcute de Regimentul 3 Dorobanţi au fost însă respinse de inamic. Divizia 11 a ocupat pe Mureş un front de 16 km, de pe care nu a reuşit să rupă puternica apărare organizată" la Nord de râu.

Începând cu 15 septembrie 1944, Divizia 11 Infanterie, la Sud de Mureş, a trecut la apărare în eşalonul întâi cu Regimentul 3 Dorobanţi la stânga, cu ambele batalioane în linie pe Cipău şi Iernut, şi cu Regimentul 19 Infanterie cu un batalion în apărare pe Ogra şi cu unul pe dealul Braşai. În rezerva dispozitivului de luptă Divizia a dispus Regimentul 2 Dorobanţi, la Giulaş. Inamicul a „tatonat cu o patrulă noul dispozitiv, patrulă care nevrând să se predea a fost ucisă de siguranţa Regimentului 3 Dorobanți”[7]. Divizia s-a subordonat operativ în această perioadă Corpului Moto mecanizat român. Pentru îmbunătăţirea aliniamentului de plecare la ofensivă, în a doua parte a lunii septembrie, Armata 4 constituise, la 15 septembrie acest Corp din diviziile 9 şi 11 infanterie, 8 cavalerie şi un detaşament blindat pentru a da lovitura principală pe direcţia Iernut, Singer. Trupele Diviziei 11 au fost împrospătate cu oameni de la partea operativă, sosiţi de puţin timp pe front. Încercările însă de forţare a Mureșului „s-au lovit de o perdea de foc de arme automate executat de inamic. În zorii zilei de 17 septembrie 1944, cu subunităţi mici pentru a induce în eroare inamicul asupra locului principal de trecere, unităţile diviziei au simulat trecerea şi în scopul de a proteja detaşamentul blindat care a progresat greu datorită rezistentei inamicului”[8].

Din ordinul Corpului Motomecanizat divizia a trecut în cursul nopţii, prin surprindere regimentele 2 si 3 dorobanţi dincolo de Mureș urmând să ocupe la ora 11,00, aliniamentul dintre cotele 495 si 463 de la Vest de Oarba de Mureș. Prin Ordinul de operaţii nr. 89, Corpul Motomecanizat a subordonat temporar Regimentul 3 Dorobanţi detaşamentului blindat. Asupra acestor forţe inamicul a dezlănţuit „un puternic contraatac la orele 15,00”. Stânga dispozitivului a cedat, obligând Regimentul 4 Moto să se replieze puţin. A fost una dintre cele mai sângeroase zile. Atacul a fost reluat pe 19 septembrie cu prudenţă datorită flancului stâng care a înaintat cu greu. Focul puternic de artilerie şi contraatacul executat de două ori în cursul zilei au avut ca efect „străpungerea apărării de pe dealul Sângeorgiu. Cotele 495 si 409 au căzut în mâna inamicului, obligând detaşamentul blindat să se replieze în urma unor ciocniri violente[9]”. Forţarea Mureşului a fost obiectivul luptelor din zilele următoare, începând din 15 septembrie 1944. Rezistenţa dârză a inamicului „îngropat la pământ, dotat cu suficiente arme automate şi sprijinit eficace de artilerie, terenul favorabil apărării, precum şi timpul cu ploi mărunte, cernute, cu ceată au împiedicat ofensiva trupelor române”[10].

Riposta hotărâtă, susţinută de contraatacuri cu tancuri, au făcut ca pe câmpul de luptă de la Oarba de Mureş încleştarea să fie de o extremă duritate. Pentru reuşita acţiunilor dispozitivul de luptă al Diviziei 11 a fost de mai multe ori restructurat. Astfel, la 18 septembrie, ora 11,00 colonelul Nicolae Alecu, comandantul Regimentului 3 Dorobanţi, a fost numit comandant al „Grupului colonel Alecu, format din regimentele 3 Dorobanţi, 4 Moto şi 115 infanterie. Grupul a trecut la ofensivă, în dimineaţa zilei de 19 septembrie , după o pregătire de foc de artilerie de 25 de minute, începută la ora 8,00. Obiectivul principal - cucerirea cotei 495”[11] - a fost atins cu forţele Regimentului 3 Dorobanţi la est de cotă. Inamicul a reacţionat cu violenţă prin contraatac pe direcţia cotei 495 susţinut de focuri de branduri grele ceea ce a determinat pierderea cotei, spre ora prânzului. Flancul stâng al batalionului doi maior Miteanu, rămânând descoperit şi neexistând posibilitatea menţinerii cu foc de artilerie s-a hotărât retragerea şi organizarea „capului de pod la Nord de Mureș pe aliniamentul Sud-Vest cota 495, colţul Sud-Vest, pădurea România Mare, de la Sud-Vest cota 463”. Pe acest aliniament a fost dispus Grupul colonel Alecu, capul de pod reducându-se doar la câteva sute de metri.

În zilele de 20 şi 21 septembrie s-au dat lupte grele pentru a cuceri dealul Sângeorgiului, dar nereuşindu-se trupele noastre au trecut la apărare. in ziua de 23 septembrie Divizia 11 Infanterie a reintrat sub ordinele Corpului Motomecanizat. La ora 8,00, după o pregătire de foc de 30 de minute, Divizia a „atacat pe direcţia Ogra, dealul Negrieș, Coasta Pădurii, regiment după regiment, pentru a cuceri dealul şi a uşura atacul Diviziei 9 Infanterie în sectorul Iernut, Cipău”[12]. Acţiunea era susţinută de un divizion din Regimentul 5 Artilerie. Datorită faptului, că în momentul primirii ordinului noaptea la 2,30, unităţile sale se aflau în deplasare, iar legăturile telefonice au fost întrerupte, a fost nevoie ca ordinul diviziei să fie transmis de ofiţerii din statul major ce s-au deplasat la unităţi. Potrivit acestui ordin, până la ivirea zorilor, divizia trebuia să treacă Mureşul „cu mijloace improvizate sub focul armelor automate ale inamicului. Din cauza tirului intens al acestuia forţarea Mureşului s-a făcut, începând cu ora 9,00, om cu om de regimentele 19 Infanterie, şi 2 Dorobanţi. Regimentul 3 Dorobanţi a rămas pe malul stâng, în zona Sascud. Sesizând intenţiile de forţare, inamicul a deschis foc automat de la trecerea primului om şi a "bătut cu foc de aruncătoare, mitraliere, tunuri antitanc punctul de trecere. Până seara Regimentul 19 a reuşit să pună piciorul doar cu primul batalion. Trecerea celorlalte subunităţi a fost mult îngreunată datorită iluminării vadului de trecere tot timpul cu rachete" şi a focurilor de aruncătoare şi arme automate”[13].

Deşi forţat Mureşul, ofensiva n-a avut tărie din cauza pantelor abrupte ale dealului Negrieş. Atacul diviziei a fost prescris pe 24 septembrie şi completat prin Ordinul de operaţii nr. 18. El a început la ora 8,00 după o pregătire de foc de artilerie şi s-a soldat cu „un câștig mic de teren” la Regimentul 19 Infanterie şi cu o luptă „metodică de curăţire a pădurii de la Nord Cipău". Regimentul 2 Dorobanţi, în cooperare cu Divizia 9 Infanterie a ajuns la Sud de cota 463, pe pantele de la Vest de Oarba de Mureş. Grosul forţelor Regimentului 19 Infanterie au trecut în cursul nopţii de 24 spre 25 septembrie. La orele 7,20 batalionul II din acest regiment a fost „introdus în luptă prin depășire” pentru „continuarea loviturii spre cota 421, dealul Negrieş”. Lovite din flancuri cele două batalioane românești au suferit grele pierderi, din „resturile” lor alcătuindu-se puţin mai târziu un singur batalion bun. Cotele 463 şi 421 puternic apărate au ţinut în loc ofensiva. La ora 14.00 la cererea regimentului, Divizionul 1 din Regimentul 5 Artilerie a neutralizat contraatacul unui pluton inamic ce se pregătea de pe pantele de la Nord Ogra". În acest timp, la flancul stâng Divizia 9 Infanterie sub presiunea puternică a inamicului era nevoită să se replieze lăsând descoperit flancul Regimentului 2 Dorobanţi. Către orele 15,00 observatorii au descoperit 5 tancuri la ieşirea de Sud a satului Dileul Vechi. Focul eficace al trupelor noastre a silit inamicul „să se ascundă în sat”. În acest fel s-au dus luptele şi-n zilele următoare, când Corpul Motomecanizat a stabilit „atacul diviziei pentru a cuceri dealul Negrieş”, dar aceasta nu a reuşit decât „să menţină capul de pod” cauza principală fiind lipsa artileriei. Orice acţiune tactică, în acel sector, ori în altul la fel de bine apărat, nu putea să aibă şanse de succes cu o pregătire de artilerie de cinci, zece sau treizeci de minute.

Ploaia a îngreunat ofensiva. Hainele oamenilor erau complet ude şi pline de noroi. Armamentul automat n-a mai funcţionat fiind îngreunat cu noroi. Trupele se găseau epuizate din cauza valurilor de contraatacuri ale inamicului susţinute şi cu tancuri dar oprite de artilerie. Luptele s-au dus continuu, până la finele lunii septembrie, ziua şi noaptea. Fiecare cotă disputată a fost pentru scurt timp stăpânită prin alternanţă. În timpul nopţii s-au constituit subunităţi mici care au făcut „incursiuni pentru capturi şi derută”, iar cercetarea prin luptă a permis descoperirea dispozitivului inamic. Ripostele s-au dat uneori fără „pregătire de artilerie pentru a surprinde”, dar încercările au fost respinse în scurt timp de contraatacuri tăioase. in acest fel s-au dus luptele până la finele lunii septembrie.

Pierderile diviziei în luna septembrie au fost de 5 ofiţeri, 9 subofiţeri şi 230 trupă morţi şi extrem de mulţi răniți. În baza Ordinului Armatei 4 cu nr. 304.440, Divizia 11 a intrat în subordinea operativă a Corpului 2 Armată. Acesta cu Ordinul de operaţii nr. 9 din 30 septembrie hotăra să atace cu Divizia 11 pe direcţia cotei 421, dealul Negries. Atacul avea să fie amânat un timp deoarece pentru a „cuceri cu orice preţ poziţia”, acţiunea diviziei trebuia sprijinită de focul a şase divizioane de artilerie. De asemenea şi pentru că „tirul de reglaj al artileriei a căzut pe poziţiile noastre din cauza ceţii”. În cursul zilei de 1 octombrie, către ora 15,30, totuşi el a pornit, după o pregătire de numai 15 minute, căreia inamicul i-a răspuns cu o contrapregătire dinspre Oarba de Mureş şi pădurea de la Nord -Vest de sat. Ostaşii români au progresat 200-400 metri dar contraatacurile inamicului i-au obligat să se replieze, să contraatace din nou şi iarăşi să se replieze de câteva ori.

Analizând desfăşurarea luptelor din primele zile ale lunii octombrie, se poate constata că în continuare Corpul 2 Armată şi-a menţinut concepţia. Aceeaşi idee de atac frontal, fără manevre, deşi această acţiune nu dăduse rezultate. Acelaşi obiectiv şi aceleaşi forţe şi tot cu o sumară şi insuficientă pregătire de artilerie. Atunci când pe 2 octombrie „atacul a progresat la centru, la cota 421, angajată fiind lupta la grenade si baionetă", corpul a oprit înaintarea din cauza „ruperii legăturilor la stânga şi dreapta”, la trupele vecine. La ora 14,40 pentru reperarea liniei întâi de către artilerişti s-a folosit un procedeu ingenios şi anume: „s-au aprins șomoioage de paie”, căci fumul împiedica vizibilitatea. Cu tot sprijinul de artilerie şi vitejia ostaşilor, cota 421 nu a putut fi cucerită. Situaţia a devenit foarte grea. Trupele au ajuns la extenuare, dar Corpul 2 şi-a menţinut ordinul de atac. Obiectivul nu putea fi cucerit doar cu o pregătire de foc de numai câteva minute. Cu toată prezenţa ofiţerilor din statul major al diviziei în prima linie, ofensiva n-a avut succes nici pe 3 octombrie. Pe 4 octombrie Corpul 2 Armată a hotărât să nu mai continue atacul cu Divizia 11, deoarece aceasta urma să fie înlocuită în vederea unei alte misiuni. Conform planului de operaţii nr. 14, în cursul nopţii de 5/6 octombrie, Divizia 11 a fost înlocuită de Divizia 8 cavalerie.

Documente anexă

Reţinem din brevetele de decorare următoarele fapte de arme:

Căpitan Bălteanu Grigore, Regimentul 21 Artilerie, a fost decorați „pentru destoinicia şi curajul de care a dat dovadă in luptele de la Oarta de Jos, când prin focul masiv tras prin surprindere reuşeşte să sfarme dispozitivul inamic şi să distrugă o baterie inamică, care a fugit lăsând materialul pe poziţie. De aceeaşi bravură şi pricepere a dat dovadă în ziua de 26 octombrie 1944 când prin focul bateriei sale opreşte un contraatac inamic din satul Szalnarecseka”[14].

Sublocotenent Coardă Mihail, Regimentul 2 Dorobanţi „pentru curajul excepţional şi devotamentul de care a dat dovadă în luptele din seara zilei de 24 septembrie 1944, când cu plutonul său de mitraliere, reuşeşte să pună stăpânire pe pădurea România Mare ce fusese cucerită de inamic şi să pună stăpânire şi pe cota 421. În dimineaţa de 26 septembrie 1944, în fruntea plutonului său se infiltrează în spatele inamicului şi reuşeşte să reocupe cota 421 de unde flanca sectorul regimentului, înlesnind cucerirea acestuia. De aceeaşi bravură a dat dovadă în dimineaţa zilei de 27 septembrie 1944 în lupta pentru cucerirea localităţii Oarba de Mureş, pătrunzând adânc în poziţia inamicului prin lupta cu grenada. În această acţiune este rănit la braţul drept şi evacuat”.

Drapelul Regimentului 3 Dorobanţi „Olt” decorat cu ordinul „Mihai Viteazul” cu spade clasa a II-a „Pentru eroismul şi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă subofiţerii şi trupa acestui regiment în luptele pentru des-robirea Ardealului de Nord, remarcându-se in special în operaţiunile de trecere a Mureșului, la Vest de Oarba de Mureş, după care continuând înaintarea, reuşesc ca prin atacuri viguroase să cucerească poziţia din faţa satului Gerăuşa, poziţie pe care rezistă cu îndârjire 2 zile. S-au remarcat de asemeni în luptele din Ungaria, unde forţează trecerea Tisei, şi prin lupte grele formează capul de pod de la Tiszalök,, după care cucereşte succesiv cota 109, ferma Kegyshale, satul Tarczal si cota 516. De aceeaşi bravură au dat dovadă în operaţiunile din Cehoslovacia unde prin atacuri succesive cuceresc cotele 695, 1104, 842 şi localităţile Dobra, Trench, Tepla, Priles şi importantul cartier al fabricilor din Dubniţa, capturând un important număr de prizonieri”.

Brigada 11 Infanterie

Raport Special Nr. 1157 / 1945 iunie 8

Brigada 11 Infanterie către Divizia a 11 Infanterie -  Stat Major.

Am onoarea a propune la decorare cu Ordinul Mihai Viteazul cl. a II-a (doua) cu spade Drapelul Regimentului 2 Dorobanţi, care s-a distins în mod cu totul deosebit in luptele pentru eliberarea Ardealului, în Ungaria şi Cehoslovacia.

Luptele pentru eliberarea Ardealului 

- Luptele de pe Mureş, în capul de pod Oarba de Mureş. între 24 septembrie şi 5 octombrie 1944, Regimentul 2 Dorobanți atacă cu ambele Batalioane în linie, la Nord de Mureş, în scopul de a lărgi şi a adânci capul de pod pe direcția: Vest Oarba de Mureş-Pădurea România Mare-Dealul Negrici. Deşi inamicul rezistă cu înverşunare, Regimentul 2 Dorobanţi cucerește, prin lupte grele ce se succed zi şi noapte, Pădurea România Mare şi dealul Negrici. Ulterior, toate contraatacurile inamice sunt meritul Regimentului 2 Dorobanţi care păstrează poziţia cucerită. În aceste lupte Regimentul pierde: morţi: 1 ofiţer, 2 subofiţeri şi 83 trupă; răniţi: 14 ofiţeri, 4 subofiţeri şi 502 trupă. Pentru aceste frumoase fapte de arme, Regimentul a fost citat prin ordinele de zi Nr. 409 din 3 noiembrie 1944 şi nr. 423 din noiembrie 1944 ale Armatei a IV-a, anexate în copie.

- Luptele pentru cucerirea localităţilor Socond, Gerăuşa şi Tătăreşti. După o urmărire energică, pe un timp ploios şi pe drumuri desfundate, barate de obstacole, cu poduri rupte sau minate, Regimentul 2 Dorobanţi ajunge în regiunea Cehul Silvaniei, în ziua de 18 octombrie 1944, Batalionul 1 respinge la Socond un contraatac inamic dat cu care de luptă (tancuri-n.n.). Batalionul 2 ocupă prin lupte satul Selteşte Cornul, trece prin Solduba, ocupă prin lupte Homorodul de Mijloc şi împinge pe inamic spre Tătăreşti unde este oprit de un foarte puternic foc de artilerie şi arme automate. În cursul nopţii de 19/20 octombrie 1944, printr-o acţiune îndrăzneaţă, ocupă satul, şi în zorii zilei, întreg Batalionul se afla instalat la N.V. de sat. Inamicul, întărit cu 15 care de luptă, atacă puternic de front, şi printr-o manevră pe la N.V. şi S.E. de sat, cade în spatele Batalionului II, dar acesta rezistă eroic. După două ore de lupte înverşunate Batalionul este complet încercuit, însă continuă lupta până la ultimul cartuş, cauzând inamicul pierderi mari. Pentru avântul cu care a înaintat, cucerind într-o singură zi, prin lupte, cinci sate, şi pentru rezistenţă neînfricată, Batalionul II a fost citat prin ordinul de zi Nr. 112 din 3 noiembrie 1944, al Corpului 2 Armată, şi ordinul de zi Nr. 10, din 9 februarie 1945, al Ministerului de Război, anexate în copie.

La 25 octombrie 1944, Regimentul duce lupte grele pentru cucerirea oraşului Satu Mare şi trece frontiera în Ungaria, Ardealul fiind în întregime eliberat. Pentru eliberarea Ardealului, Regimentul 2 Dorobanţi a dat următoarele jertfe de sânge: morţi: 6 ofiţeri, 2 subofiţeri şi 156 trupă; răniţi: 32 ofiţeri, 12 subofiţeri .şi 780 trupă.

Luptele din Ungaria

 Luptele din capul de pod Tiszalök. Între 8-16 noiembrie 1944, se dau lupte înverșunate pentru a se lărgi şi adânci capul de pod de la Tiszalök, format de trupele aliate. În noaptea de 8/9 noiembrie 1944, Regimentul 2 Dorobanţi se angajează cu ambele Batalioane spre Vest Csobay. Inamicul contra-atacă puternic şi sileşte cele două Batalioane aliate, ce ţineau Capul de pod, să se replieze. Regimentul 2 Dorobanţi trece, pe Batalioane, la contraatac, chiar de pe pIaja de debarcare, şi aruncă pe inamic pe baza de plecare”.

Ordin de zi Nr. 423 din 8 XI 1944[15]

Divizia 11 Infanterie luptând pentru Ardeal s-a remarcat prin vitejia dovedită in toate acţiunile avute. Luptele cele mai grele le-a dat in atacul dealului Sângiorgiu la N. Mureș, între 1 şi 4 Oct. 1944, pentru cucerirea cotelor 421 şi 463. În timpul urmăririlor şi atacurilor întreprinse după 9 Oct. 1944, reducând pe rând toate rezistențele întâlnite. La 8 Oct. 1944, a rupt poziţia inamică de la N. Motiş, Cehul Silvaniei ajungând până în seara zilei la poalele muntelui Făget. La 19 Oct. 1944 a trecut munţii ocupând satele Cuţa, Soconzel şi Socond şi prin manevre îndrăzneţe cu un detaşament, satele Homorodul de Sus şi Mijloc. La 21 Oct. 1944, a dat lupte grele contra inamicului care a atacat cu care de luptă la Tătărăşti, Gerăuşa şi Sandra. Reluând atacurile a continuat înaintarea. Între 21 şi 24 Oct. când s-a bătut la Sud de Satu Mare ușurând cucerirea oraşului de către trupele aliate. A continuat apoi să se bată şi să respingă pe inamic concurând la zvârlirea lui peste Tisa, cucerind printre alte localităţi oraşul Kisvárda la 31 Oct. 1944. În toate luptele avute Divizia 11 Infanterie s-a bătut cu abnegaţie şi eroism. Pentru vitejia dovedită, şi pentru faptele de arme săvârşite citez prin ordin de zi pe Armată trupele acestei Divizii şi pe Comandantul lor, Generalul de Brigadă Rădulescu Edgar, împreună cu Regimentul 2, 3 şi 19 Infanterie şi bateriile din regimentele 21 şi 26 Artilerie care s-au acoperit de glorie, luptând pentru dezrobirea Ardealului.

- Va urma –

--------------------------------------