28 ianuarie 1942

- Analizând cererile comandamentelor române din Crimeea, generalul Ilie Şteflea se adresează Misiunii Militare Germane, solicitând soluţionarea problemelor cu care se confruntau trupele române pe front.

- În operaţiunile care s-au desfăşurat în Crimeea o parte din unităţile române au fost angajate în luptă fără a se fi menţinut întotdeauna legăturile organice normale de comandament. Ca urmare, două comandamente de corp de armată (Corpul de munte şi Corpul 6 armată) au rămas temporar fără întrebuinţare operativă. Suntem de acord că adeseori nevoi operative imperioase pot duce la asemenea situaţiuni. Rugăm, totuşi, ca pe măsură ce împrejurările vor permite, marile unităţi române să fie utilizate păstrându-se legăturile de comandament. Credem că aceasta ar spori şi mai mult valoarea combativă a trupelor noastre, ceea ce este în interesul operaţiunilor comune. Comandamentele noastre ar putea urmări cu eficacitate şi îndeaproape reorganizarea unităţilor, completarea lipsurilor, ridicarea moralului trupelor etc. Altfel, se poate interpreta ca o lipsă de încredere – şi deci o pierdere de prestigiu în faţa trupelor proprii - pe depln nemeritată - deoarece în toate cazurile în care au activat au fost la înălţime” - (Şeful Marelui Stat Major român).

- Cu același prilej, generalul român a reamintit că valoarea combativă a trupele române din Crimeea (aflate în operații de la începutul războiului) nu putea fi menținută mult timp la nivel ridicat, din cauză că trupa este extenuată din lipsă de repaus și mai ales din cauza stării sanitare precare (cazuri de scabie, paraziți, degerături grave etc.)”.

- Pentru menținerea valorii combative a trupelor ruga:

„a. Să ni se facă înlesniri pe căile ferate de la est de Nistru, pentru a putea transporta cu mai multă ușurință diverse materiale ca: echipamente de iarnă, piese de schimb, material de artilerie, material sanitar etc., mai ales în perioada când starea comunicațiilor nu permite circulația ușoară a autovehiculelor auto. Insistăm, în special, pentru transportul cu calea ferată prin Dnepropetrovsk.
b. Evacuarea răniților să se facă, pe cât posibil, în aceeași măsură ca și pentru răniții germani.
c. Muniția pentru trupele române să fie transportată la timp cu mijloace germane”.
Pentru a nu periclita colaborarea de luptă, comandantul Grupului de armate „Sud” și-a dat acceptul pentru gruparea trupelor române sub un comandament propriu, „imediat ce situația din Crimeea o va permite”, iar Misiunea Militară Germană a făcut cunoscută „grija neîntreruptă” a Armatei 11 germane pentru a da repausul necesar trupelor române din zona ei de acțiune și a asigurat că acestea vor fi tratate la fel ca cele germane.

29 ianuarie 1942.

Generalul Sanders, comandantul Diviziei 170 infanterie germană: Sunt mândru că am comandat în aceste lupte ostaşii atât de viteji ai armatei aliate române”.
- La sud-vest de Harkov, Divizia 1 infanterie română este introdusă în dispozitiv de luptă, între Kokovka şi Samoilovka. În aceeaşi zonă, Detaşamentul de schiori colonel „Rotta” este dispus pe aliniamentul Kigitşevka, Eremievka.
- Elogiind modul de comportare a Brigăzii 4 mixte munte române în luptele de la Sudak, generalul Sanders, comandantul Diviziei 170 infanterie germane, face cunoscut: După terminarea luptelor cu inamicul, care a debarcat în regiunea Sudak, în calitatea mea de comandant al Diviziei 170 infanterie țin să aduc Brigăzii 4 mixte munte mulțumirile mele, precum şi cea mai deplină recunoştință pentru camaraderia de arme plină de credință şi vitejia dovedită de unitățile ei. La nimicirea atât de reuşită a inamicului, unitățile Brigăzii 4 mixte munte, care au luat parte la lupte, au contribuit în modul cel mai desăvârşit. Au dat dovadă că sunt soldați vitezi şi gata de jertfă, cu energie şi conştiinciozitate fără să ia în considerare nici intemperiile, nici drumurile impracticabile şi nici rezistența disperată a bolşevicilor. Sunt mândru că am comandat în aceste lupte ostaşii atât de viteji ai armatei aliate române. Vă rog să transmiteți mulțumirile mele tuturor unităților brigăzii care au luat parte la lupte. Trăiască România! Trăiască Germania într-o fidelă frăție de arme!”.
- Informat că muncitorii erau nemulţumiţi de „noul regim al pâinii” (raţii de 300 grame zilnic de persoană), Ion Antonescu replică: „Nu avem mai mult!”. Apoi, cere: „Mai multă acţiune practică şi mai puţină discuţie şi promisiuni lucrătorilor. În război, muncă multă, pretenţii puţine... Omului trebuie să i se explice. Trebuie să i se arate comparativ situaţia de la noi şi de la alţii; atunci îşi va da seama că trebuie să mulţumească lui Dumnezeu că la noi este infinit mai bine ca la alţii”.

2 februarie 1942.

- În Crimeea, pentru a asigura adâncimea necesară în cazul unei pătrunderi a inamicului, Armata 11 germană ordonă constituirea unei a doua poziţii de apărare înapoia fontului dintre Daln. Kamîşi şi Djantora.
- Pe frontul de la Sevatopol, maiorul Vasile Scârneci se află tot în linia întâi cu Batalionul 3 vânători de munte: Se arată o zi neagră, miroase a luptă, a moarte. O baterie de 150 mm ne-a dibuit. Loviturile au o putere de explozie şi o viteză neobişnuită şi cad cu o precizie matematică. La postul meu de comandă, loviturile cad bucluc. Probabil că Zaharia, dezertorul la inamic, îi ajută cu reglarea tragerii… Un proiectil voinic se propteşte drept în crenelul cazematei în timp ce vorbeam la telefon şi m-am pomenit cu radioul, cu poliţă cu tot, în capul meu. Urechile mi-au vâjiit vârtos şi deasupra capului s-au înfipt bine în beton două schije cât palma. Dumnezeu este mare, Drăguţul. Faţă de efectivul extrem de redus, numărul celor scoşi din luptă este mult prea mare. Unde vom ajunge? Vom rămâne singuri? Nu voiesc. Nu voi mai putea trăi. Răniţii mai grav se vaită şi eu sunt îndurerat. Cei muribunzi îndeosebi invocă pe Dumnezeu şi tot pe mama. Ce este curios nu am auzit pe niciunul până acum invocând pe tată. Mama a fost şi va fi întotdeauna autentică, prin firea legii.
- La sud de Harkov, Divizia 1 infanterie atacă, în cooperare cu Divizia 298 infanterie germană, şi respinge inamicul care ocupase gara Samoilovka. Până la 13 februarie duce lupte grele în zona Kristapovka, localitatea trecând de mai multe ori dintr-o mână în alta.
- Informat că în Bucovina de Nord naţionaliştii ucraineni deţineau depozite de armament, Ion Antonescu ordonă: „Cine este prins cu arme să fie imediat împuşcat”.
- „Ofițerii, subofițerii și trupa Diviziei 5 infanterie - menționează un Raport contrainformativ al marii unităţi, aflată în garnizoana de reşedinţă din ţară - întâmpină din ce în ce mai multe greutăți în satisfacerea nevoilor de trai zilnic a cărui scumpete a intrat într-o fază îngrijorătoare”.

3 februarie 1942.

- Trupele române continuă să lupte pe frontul din Crimeea şi la sud-vest de Harkov, de la începutul războiului fiind înregistraţi 130.000 de militari ucişi, răniţi (2.500 invalizi) sau daţi dispăruţi (majoritatea prizonieri).
- Unii dintre ei au avut ghinion/neşansă, aşa cum consemnează în Jurnal maiorul Vasile Scârneci: O mare tristețe ne-a cuprins, una din exploziile din preajma postului meu de comandă mi-a ucis șase ostași din grupul meu de comandă. Își săpau toți șase un adăpost la 30 m de postul de comandă. Erau toți veseli, îi înveselea soarele de primăvară. Fluierau într-un ison cu țăcănitul mitralierelor. Un proiectil cade drept între ei și îi pulverizează; au fost sfârtecați în sute, mii de bucățele. Unele dintre acestea au ajuns prin copaci la 30-60 m distanță”.
- Mareşalul Ion Antonescu cere feldmareşalului Erich von Manstein să restabilească „raporturile normale de leală şi camaraderească colaborare de mai înainte” şi ordonă: Generalul Şteflea să intervină energic pe lângă generalul Hauffe să înceteze această situaţie. Colonelul Davidescu va lua sub formă de notă această chestiune pentru întrevederea cu Führerul pentru a cere încetarea sistemului şi organizarea forţelor sub comandament român în sector aparte”.
- Feldmareşalul Wilhelm Keitel informează pe generalul Ilie Şteflea că ofensiva germană pe frontul de Est urma să fie reluată „îndată ce permite starea comunicaţiilor concentrarea unor forţe suficiente”, că forţele primului şi ale celui de-al doilea eşalon de trupe române urmau să fie transportate cu trenul până la Tighina, în ritm de 6 trenuri pe zi, şi în continuare pe jos. Cu acelaşi prilej, atrage atenţia că este posibil ca germanii să nu poată îndeplini „toate cerinţele înzestrării materiale” ale unităţilor române.
- După o perioadă de absenţă, Ion Antonescu prezidează din nou şedinţele Consiliului de Miniștri, referindu-se, în stilul caracteristic, la numeroasele probleme cu care se confrunta atunci statul român:
- Nu stă în puterea noastră să dirijăm evenimentele europene și mondiale. Noi suntem în funcție de aceste evenimente și trebuie să jucăm în raport cu ele pentru ca acest neam să reușească până la sfârșit să se prezinte la masa verde cu forțele intacte și cu libertățile lui complete și puternic reorganizare pentru ca să facă față greutăților care se vor ivi după război... Ceea mă preocupă pe mine acum este să ajung la sfârșitul acestui conflict cu națiunea românească cât mai puțin epuizată și astfel pregătită ca să poată face faţă acelor greutăți, care vor fi mult mai mari decât cele care au rezultat din războiul trecut […] Eu vă cer, totdeauna, să colaboraţi şi să vă puneţi de acord, căci fără solidaritate nu se poate face nimic. Ceea ce face forţa anglo-saxonilor este spiritul de solidaritate socială şi naţională pe toate planurile. Noi n-avem acest spirit de solidaritate. Trebuie să dezvoltăm încă din şcoală spiritul de echipă. Noi suntem individualişti şi acest individualism ne-a adus în situaţia în care mă găsesc eu astăzi: fiecare vrea să fie prim-ministru în Ţara Românească. Toţi pretind că ţara este cu ei şi îmi înaintează fel de fel de memorii. […] La noi, la Ajutorul de iarnă s-au comis furturii grozave... Eu nu mă pot apăra de tâlhari. În armată se fură din hrana soldatului, se fură din hrana calului, se fură echipament. Eu am cerut domnului Stoicescu să punem pe fruntea celui care a fost prins furând de la un pui, de la un pui de găină, până la cel mai mare furt, să-i punem cu fierul roșu semnul: hoț. Să vedem câți vor vrea să poarte o viață întreagă pe frunte acest semn. Este o pedeapsă mai dreaptă decât pedeapsă cu moartea. Nu vreau să mai umplu pușcăriile. Dacă luam această măsură dreaptă nu mai aveam nevoie nici de pușcării, nici de tribunale pentru hoți”.

4 februarie 1942.

- Pe frontul din Crimeea, generalul Gheorghe Avramescu încearcă să ridice (prin ordinul de zi 322 R.) moralul militarilor români: „Apărând Crimeea, apărăm hotarele ţării, apărăm ogoarele ce trebuiesc lucrate şi care să ne dea hrana familiilor noastre, apărăm copii noştri şi ferim ţara de dezastru şi foc. Atâta vreme cât duşmanul va fi ţinut departe de hotarele ţării, familiile noastre vor putea munci pentru a ne da cele trebuitoare războiului”. Majoritatea nu au fost însă convinşi!
- În ţară, Ion Antonescu condamnă, în şedinţă de guvern, încercările germane de penetrare a sistemului economic românesc: Ce mai este şi aceasta? Se vorbeşte peste tot de societăţi germane. Aici, cine vine şi se instalează pe teritoriul românesc este societate românească în care intră şi capital german. Acesta este principiul pe care-l punem de acum înainte. Am moştenit aceste societăţi. Tendinţa mea este să le desfiinţez, dar acesta nu înseamnă că renunţ la completarea lor tehnică şi la capitalul german. Vreau însă ca aceste societăţi a căror denumire începe întotdeauna cu « S » care s-au transformat în societăţi germane pe teritoriul românesc, deci un stat economic german pe teritoriul românesc, vreau ca aceste societăţi să dispară. Statul român să fie pus în drepturile lui. Nu mai există capitulaţii. Nu mai există epocă fanarioată. Aceasta a fost o greşală a precedesorilor mei pe care eu trebuie s-o repar în înţelegere cu conducătorii statului german, care mi-au spus să le comunic tot ce nu-mi convine ca să repare. Chestitunea este aranjată. Şi când vă pretind dvs. să respectaţi acest principiu eu n-o spun ca să provoc o furtună într-un pahar cu apă. Capitalul german trebuie să rămână în ţară şi să i se asigure productivitatea pentru că el înlesneşte dezvoltarea producţiei economice şi de aceea trebuie încurajat. Trebuie însă să ne luăm toate garanţiile necesare că vom putea stăpâni şi dirija viaţa economică a acestui stat pentru că altfel, nedirijând viaţa economică a statului nu-i putem dirija nici viaţa lui politică... Toate acestea trebuie să se încadreze în legile statului român. Nu avem de menajat pe nimeni. Orice cască ar avea pe cap trebuie să se încadreaze în principiile de ordine ale statului român”.
- Corpul 2 armată apreciază, într-un raport înaintat Armatei 3, că „evreii comuniști deținuți în închisoarea Odessa prezintă un pericol permanent în actuala situație” și cere să se intervină la Guvernământul Transmistriei pentru transferarea lor în lagărul de la Vapniarka deoarece la Alexandrovka nu erau întrunite condițiile necesare.
- Măsura luată de conducerea „Deutsche Volksgruppe in Rumänien” (Grupului etnic german din România) de a trece averile parohiale sub administrația delegaților Grupului „este rău privită de către sașii bătrâni și întâmpină opoziția hotărâtă a preoților”. (Raportul contrainformativ al Diviziei 13 infanterie).

Aranjament grafic - I.M.