Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia - Con la descrizione del paese, natura, costumi, riti e religione degli abitanti. Per Antonio Bartoli, Venezia MDCCXVIII.
Apӑrutӑ la Veneţia în 1718, cartea lui Antonio Bartoli oferӑ o imagine amplӑ a Valahiei (Ţara Româneascӑ) de la vremea respectivӑ, intenţia autorului fiind de a prezenta ţara sub toate aspectele sale, începând cu descrierea teritoriului şi evocarea trecutului istoric, continuând cu prezentarea obiceiurilor şi religiei locuitorilor şi terminând cu o evocare a domniei câtorva domnitori, un spaţiu întins ocupând prezentarea lui Serban Cantacuzino şi a lui Constantin Brâncoveanu, dar şi a lui Stefan Cantacuzino şi Nicolae Mavrocordat.
Deoarece scopul acestui articol este de a prezenta doar acele aspecte privind limba, portul, obiceiurile şi ocupaţiile românilor reflectate în paginile cӑrţii, multe informaţii cu caracter geografic, istoric, arhitectonic, etc., nu se vor regӑsi în aceste rânduri. De altfel, însuşi autorul a considerat necesarӑ împӑrţirea cӑrţi în douӑ pӑrţi, prima consacratӑ prezentӑrii „le diverse particolarità curiose du quel Paese: cioé natura, costumi, riti e Religione de`suoi Abitanti (diversele particularitӑţi curioase ale acelei ţӑri: adicӑ natura, obiceiurile, riturile şi religia locuitorilor sӑi”, a doua având ca scop dezvӑluirea acelor aspcete privind starea locuitorilor care „sono miseramente caduti sotto il tiranico giogo de « Turchi »” au cӑzut în mod mizerabil sub jocul tiranic al turcilor).
La fel ca alţi autori, şi Antoniao Bartoli leagӑ numele “Român” de ocupaţia romanӑ a Daciei din timpul lui Traian, din pӑcate singurul lucru care îi leagӑ de vechea valoare romanӑ: „che dell`antico Romano valore non é restato loro altro che il nome. Chiamansi adunque in Lingua loro « Romuni », e la Patria loro, cioé la Valachia, la chiamiano « Tzara Rumaneasca »; la loro Lingua « Limba Rumaneasca »: ed in fatti, se mai vi fosse chi dubitasse, che la Nazione Valaca moderna tragga la sua Origine da`Romani” (din vechea valoare romanӑ nu le-a rӑmas decât numele. Numindu-se prin urmare în limba lor Români şi Patria lor, adicӑ Valahia, o numesc Ţara Româneascӑ, limba lor, limba româneascӑ: şi într-adevӑr, dacӑ a mai fost cineva care s-ar mai fi îndoit, naţiunea românӑ modernӑ îşi are originea în romani , aducând în sprijinul afirmaţiilor sale un mic vocabular de cuvinte române, latine şi italiene).
Capitolul II, dedicat obiceiurilor românilor, începe cu prezentarea fizicӑ a locuitorilor „ben complessionati, e perció robusti, e atti alla fatica” (bine fӑcuţi, şi prin urmare, robuşti şi potriviţi pentru obosealӑ”. Încӑ de mici, copiii sunt învӑţaţi sӑ cӑlӑreascӑ şi sӑ-şi asume sarcinile care le-au fost încredinţate (“vedevo passare devanti alle mie finestre le truppe di Cavalli, che andavano al fiume per bere, la mattina, e la sera, e non avevano perlopiù altro condottiere, se non un ragazzo di 7 in 8 anni a Cavallo”-“ vedeam trecând prin faţa ferestrelor turme de cai, care mergeau la râu pentru a bea dimineaţa şi seara, şi nu aveau alt îngrijitor decât un bӑiat de 7-8 ani cӑlare”). Mai mult, pӑrinţii îi învaţӑ sӑ injure”in espressioni disoneste”. Cu toate acestea, mulţi dintre ei îşi fac cruce când trec pe lângӑ o bisericӑ(” Per altro sono molto esatti nel farsi la Croce più e più volte allorché passano davanti a una Chiesa o a qualche Immagine”-“ Mai mult, sunt foarte atenţi sӑ-şi facӑ cruce de mai multe ori când trec prin faţa unei biserici sau a unei icoane”). Românii sunt foarte stricţi în privinţa postului, mai ales Postul Mare („Quaresime”) şi nu vor sӑ renunţe la canoanele sfinte(“Sagri loro Canoni”), chiar dacӑ sunt bolnavi, lӑudându-se ca buni creştini, cӑci în timpul postului nu mӑnâncӑ peşte decât de douӑ ori, iar în Sӑptӑmâna Mare se abţin de la vin şi de la mâncare cu ulei, dar nu sunt aşa de stricţi în alte zile ale postului(“ed ultima Settimana( ch`eglino chiamano „Mare”), astengosi dal Vino, e da cibi con Olio; ma non usano poi tanto rigore negli altri giorni della Quaresima” (şi ultima sӑptӑmânӑ, pe care ei o numesc „Mare”, se abţin de la vin şi de la mâncӑruri cu ulei; dar nu sunt atât de stricţi în alte zile ale postului”).
Intenţia fiind de a prezenta aspecte dintre cele mai felurite ale ţӑrii, autorul trece fӑrӑ nicio explicaţie la descrierea cârciumilor, unde strӑinul poate gӑsi ceva de mâncare şi de bӑut: É questa una Cantina sotterranea, dove si vende Vino da Donne, che ordinariamente sono in età avanzata, e che han di già corso la carriera della dissolutezza; e perció sogliono sempre tener qualche Donna più giovane, che servi quasi di richiamo agli avventori; e questa è la cagione, che in Valachia sarebbe gran vergogna, se un uomo civile, e spezialmente forestiere, andasse alla „Criccima”, dove par che sieno sempre inseparabili queste due vizi, Crapula e Libidine (Aceasta este o pivniţӑ, unde se vinde vin de cӑtre femei, care de obicei sunt înaintate în vârstӑ, şi care au parcurs deja meseria desfrâului; şi prin urmare obişnuiesc sӑ ţinӑ întotdeauna vreo femeie mai tânӑrӑ, care are menirea de a ispiti muşterii; şi acesta este motivul cӑ în Valahia ar fi o mare ruşine dacӑ un civil, şi mai ales un strӑin, ar merge la cârciumӑ, unde par a fi întotdeauna nedespӑrţite aceste douӑ vicii: desfrâul şi poftele”. Pentru a-şi susţine afirmaţiile de mai sus, autorul evocӑ o posibilӑ întâmplare a unui sӑtean, care, dupӑ ce a fost la târg unde şi-a vândut produsele fӑcând câţiva bani pentru familie, la întoarcerea spre casӑ intrӑ într-o astfel de cârciumӑ, unde îndatӑ este servit cu mâncare, dar şi cu mult vin, se îmbatӑ şi adoarme (“l`infelice Contadino, stracco, e ubbriaco, dassi in preda al sonno”-“ nefericitul ţӑran, obosit şi beat, cade pradӑ somnului), iar la trezire, cerându-i-se sӑ plӑteascӑ ce a consumat , constatӑ cӑ a rӑmas şi fӑrӑ bani, care i-au fost furaţi când dormea. Pentru a evita un scandal, trebuie sӑ-şi lase hainele zӑlog sau sӑ-şi gӑseascӑ un chezaş, blestemând ceasul când a intrat în acel loc(“sicchè per ischivar un pericolo maggiore, dee lasciar l`abito in pegno, oppure trovar mallevadore; e cosi tornasene a casa sua detestando ben mille volte quel momento, in cui pose il piede in quella “Cricciuma”-“ aşa încât, pentru a evita un scandal mai mare, trebuie sӑ-şi lase hainele zӑlog sau sӑ gӑseascӑ un chezaş, şi astfel sӑ se întoarcӑ acasӑ, blestemând de mii de ori acel moment în care a pus picioril în acea cârciumӑ”). Pentru a nu lӑsa nicio umbrӑ de îndoialӑ asupra ospitalitӑţii românilor, autorul spune, cӑ spre deosebire de alte popoare, sunt iubitori de oaspeţi:”anzi dobbiam dare alla Nazione Valaca un attributo di lode, che la rende segnalata e distinta da molte altre Nazioni; cioè l`essere tutti i Valachi amatori del Forestiero, e religiosi osservatori della Ospitalità”-“ mai degrabӑ trebuie sӑ dӑm naţiunii valahe un atribut de laudӑ, care o face deosebitӑ de alte multe naţiuni; adicӑ toţi românii sunt iubitori de strӑini şi primitori de oaspeţi”.
Strӑinii sunt trataţi într-un mod cu totul special, în funcţie de calitatea acestora. Astfel, dacӑ se întâmplӑ ca un strӑin sӑ ajungӑ într-o cârciumӑ de la ţarӑ, mai ales noaptea, este primit foarte bine de cӑtre stӑpânul casei, care îi oferӑ un pat, îi pregӑteşte ceva de mâncare şi se ocupӑ de cai, cerând platӑ doar pentru mâncare şi vin, fӑrӑ sӑ pretindӑ nimic pentru pat sau altceva. Dacӑ este vorba de o persoanӑ importantӑ, care are o misiune, atunci acesteia i se asigurӑ paza pe tot parcursul şederii(“viengli assegnata una Guida(che si chiama “Szmir”) cioè un Soldato di Confini”-“ le vine desemnat un însoţitor( care se cheamӑ Smir), adicӑ un soldat de graniţӑ”). Deseori, cei care îndeplinesc misiuni speciale pe lângӑ Principe(Domnitor), sunt nevoiţi sӑ poarte haine specifice ţӑrii, pentru a nu bate la ochi turcilor:”che il Forestiero vada vestito alla usanza del paese, per non dar tanto nell`occhio de`Turchi”-“ ca strӑinul sӑ meargӑ îmbrӑcat dupӑ specificul ţӑrii, pentru a nu bate la ochi turcilor”.
Despre vestimentaţia românilor, spune cӑ este la fel ca a turcilor(Desigur autorul se referӑ la cei din clasa boierilor), cu excepţia cӑciulii, care este ca cea a polonezilor(“L`Abito de`Valachi adunque è totalmente lo steso con quello de`Turchi, eccettuatoneil Berrettone, che è alla usanza Pollacca, cioè di pelle negra riccia di Agnellino, largo quarto ditta, o poco più, e tra queste pelli, sono assai stimate quelle che si portano di Moscovia, e che per esser di prezzo più caro, sono in uso presso de`Nobili.”-“ Îmbrӑcӑmintea românilor, prin urmare, este întru-totul ca a turcilor, cu excepţia cӑciulii, care este dupӑ obiceiul polon, adicӑ din piele creaţӑ neagrӑ de miel, largӑ de patru degete sau mai mult, şi printre acestea sunt destul de appreciate cele care se poartӑ în Moscova, şi fiindcӑ sunt mai scumpe, le folosesc doar boierii”). Toţi poartӑ pӑrul scurt, excepând preoţii şi cӑlugӑrii, care îl au lung, cum se poartӑ în biserica de rit grecesc(“li portano lunghi all`uso della Chiesa Greca”). Majoritatea bӑrbaţilor poartӑ barbӑ şi unii îşi lasӑ mustaţӑ(“La maggior parte de`Valachi nutriscono la Barba(…), gli altri poi si lasciano crescere le bafette”).
Îmbrӑcӑmintea femeilor este un amestec de vestimentaţie greceascӑ şi turceascӑ, dar nu au faţa acoperitӑ(“Il vestir delle Donne è un misto di abito alla Greca, e alla Turcesca, ma non col viso coperto.”-“ Vestimentaţia femeilor este un amestec de îmbrӑcӑminte greceascӑ şi turceascӑ, dar nu cu faţa acoperitӑ”) Femeile mӑritate îşi acoperӑ capul cu un vӑl alb, care le înfӑşoarӑ bӑrbia, cele douӑ extremitӑţi ale vӑlului fiind prinse la spate(“Le maritate cuopron la testa con un velo bianco, che fascia loro il mento; le due estremità di ditto velo vanno a pendere dietro le spalle, quasi fino al filo della schiena.”-“ Cele mӑritate îşi acoperӑ capul cu un vӑl alb, care le înfӑşoarӑ bӑrbia, cele douӑ extremitӑţi ale zisului vӑl sunt prinse la spate, aproape pânӑ pe şira spinӑrii”). Încep sӑ poarte acest vӑl din ziua urmӑtoare nunţii, când au dormit pentru prima datӑ cu soţul(“Cominciano a portar esso velo nel giorno seguente alla notte, in cui hanno per la prima volta dormito con lo Sposo.”-“ Încep sӑ poarte acest vӑl în ziua urmӑtoare nunţi, în care au dormit pentru prima datӑ cu soţul”). Fetele îşi acoperӑ capul cu propriul pӑr împletit în cosiţe, apoi înfӑşurat şi prins cu ace în jurul capului. În zilele de sӑrbӑtoare, apar îmbrӑcate bogat, cu gӑteli preţioase, purtând pe piept un colier din monede de aur de mӑrimi diferite. Cele mai modeste poartӑ, dupӑ posibilitӑţi, monede de argint. Doamnele de la curte, obişnuiesc sӑ meargӑ în trӑsuri cu doi cai, care au pe piept un fel de platoşӑ de pânzӑ de culoare verde sau albastru-închis, dar nu roşu, aceastӑ culoare fiind rezervatӑ numai familiei Domnitorului. Bӑrbaţii merg în oraş cӑlare, cu o suitӑ de servitori, dupӑ funcţie şi posibilitӑţi, iar când intrӑ în curtea palatului, coboarӑ de pe cal şi, înainte de a urca scӑrile, îşi scot încӑlţӑmintea(“e nell`entrare nel Cortile del Palazzo, smontano da Cavallo, e prima di salir le Scale di Corte, si fan cavare gli Stivaletti”-“ şi la intrarea în curtea palatului, descalecӑ şi, înainte de a urca scӑrile, pun sӑ li se scoatӑ cizmele”).
Descrierea vizitei în casa unui boier, îi oferӑ autorului ocazia de a prezenta şi casa acestuia. Fiecare camerӑ are o „sobӑ” (Ha ogni Camera la sua stufa( che in Valaco appellasi Soba), ed è una spezie di cammino, con una piccola porticela ovale, per dove si metton le legna; vi è il suo esito pel fumo, e poi la parte interiore della Fornace viene a tramandar il calore a una o due torricelle(che soglion essere rotonde o riquadrate, e perlopiù con lavori di stucco) le quali riscaldono tutta la stanza” (Fiecare camerӑ are cӑminul sӑu (care în românӑ se chiamӑ sobӑ) şi e un fel de cӑmin cu o micӑ uşӑ ovalӑ, prin care se pun lemnele; acolo e şi ieşirea pentru fum, şi apoi partea interioarӑ a cuptorului lasӑ sӑ treacӑ cӑldura prin unu sau douӑ turnuleţe( care de obicei sunt rotunde sau pӑtrate, şi realizate din stuc), care încӑlzesc toatӑ camera).
Masa este întotdeauna acoperitӑ cu un covor şi locul sӑu este într-un colţ al camerei şi, neavând scaune, toatӑ sala este ocupatӑ de bӑnci lipite de perete, acoperite cu ţesӑturi brodate. Masa se serveşte în Casa Mare, o camerӑ care are un fel de terasӑ cu vedere plӑcutӑ cӑtre grӑdinӑ „Ogni casa peró di Nobile suol avere una spezie di Terrazzo, o sia Belvedere, che ha una vista deliziosa giù nel giardino” (Casa fiecӑrui boier trebuie sӑ aibӑ un fel de terasӑ sau pridvor, care oferӑ o vedere plӑcutӑ spre grӑdinӑ”).
Masa la care se serveşte mâncarea nu este rotundӑ, iar cei care mӑnâncӑ se aşeazӑ de-o parte şi de alta, cât este de lungӑ, capul mesei fiind rezervat stӑpânei casei (Gentildonna) sau altei persoane de vazӑ. Înainte de a se pune mâncarea, invitaţii stau la taclale cu stӑpânul casei în camera acestuia, apoi se spalӑ pe mâini şi îşi scot hainele lungi pe care le încheie la gât („dopo di che si dà l`acqua alle mani e poi ognuno cavasi la veste lunga, e l`abbottona al collo, restando le lunghe maniche pendenti dietro le spalle (dupӑ care se spalӑ pe mâini şi apoi fiecare îşi scoate haina lungӑ şi o încheie la gât, cu mânecile lungi atârnând pe spate). Dupӑ ce preotul rosteşte „Tatӑl nostrum”, şi binecuvânteazӑ mâncarea, se aşeazӑ la masӑ, nu înainte de a-şi face cruce. La ei nu este obiceiul sӑ cearӑ de bӑut, fiecare trebuie sӑ aştepte sӑ bea stӑpânul casei, dupӑ care bӑutura este datӑ celorlalţi, din mânӑ în mânӑ, şi cu acelaşi pahar, ceea ce poate sӑ-l punӑ în dificultate pe un strӑin („Presso i Valachi non è in uso il dimandar da bere, ma ognuno dee aspettare l`arbitrio del Padron di Casa, dopo il quale, vien dato a gli altri di mano in mano; e ció con un bicchiere medesimo, che suol servire a tutti; alla quale usanza par che difficilmente possa accomodarsiun Forestiere avvezzo alla polizia de`nostril Paesi” (La români nu se obişnuieşte sӑ cearӑ de bӑut, ci trebuie fiecare sӑ aştepte semnalul stӑpânului casei, dupӑ care se dӑ la ceilalţi din mânӑ în mânӑ; şi asta cu acelaşi pahar, cu care se servesc toţi; obicei cu care un strӑin s-ar putea cu greu împӑca, obişnuit fiind cu curӑţenia din ţӑrile noastre).
Mâncӑrurile lor sunt destul de copioase, dar nu prea pregӑtite şi, ceea ce este mai rӑu, se mӑnâncӑ reci, poate datoritӑ faptului cӑ bucӑtӑria este situatӑ într-un colţ al curţii, deci destul de departe de sala de masӑ („Le loro vivande sono assai copiose, ma non bene acconciate; e quell che è peggio, sempre si mangiano fredde, usandosi nella Valachia, che la Cucina è situate in un angolo del Cortile, e però lontanissima dalla Casa” (Mâncӑrurile lor sunt destul de copioase, dar nu prea bine aranjate, şi, ceea ce e mai rӑu, întotdeauna se mӑnâncӑ rece, în Valahia, bucӑtӑria fiind situatӑ, de obicei, într-un colţ al curţii şi foarte departe de casӑ).
Detestӑ sӑ mӑnânce broaşte, broaşte ţestoase sau melci, deşi aceştia au fost introduşi în ultima vreme, şi îi mӑnâncӑ cu atâta poftӑ, mai ales în timpul Postului Mare, încât sunt trimişi soldaţi la Târgovişte pentru a-i aduce din grӑdina Fraţilor Franciscani, pentru masa domnitorului („l`uso di queste ultime si è introdotto ne`tempi nostril; e le mangiano con tanto gusto (spezialmente nella Quaresima) che si mandavano Soldati nell`Orto de`nostri Padri Francescani in Tergoviste, a cercarne per la Cucina del Principe. Chiamasi le Lumache in lingua Valaca:Melci” (obiceiul acestora din urmӑ s-a introdus în vremea noastrӑ; şi îi mӑnâncӑ cu atâta plӑcere - în special în Postul Mare -, încât trimit soldaţi în grӑdinile Pӑrinţilor Franciscani din Târgovişte sӑ-i caute pentru bucӑtӑria domnitorului. În limba romanӑ se numesc melci). Dupӑ masӑ, se întorc în camerӑ unde se spalӑ pe mâini, apoi li se aduce cafea, nu înainte de a bea un pahar de vin, şi dacӑ vreunul doreşte o pipӑ, i se aduce îndatӑ. La sfârşit, îşi pun iarӑşi hainele şi mulţumindu-i gazdei, încalecӑ şi se întorc acasӑ.
Femeile au multe superstiţii şi prezentarea lor i se pare autorului un lucru anevoios („sarebbe una cosa non meno lunga, che malagevole” (ar fi un lucru nu numai lung, ci şi incomod). Cu toate acestea, ţine sӑ povesteascӑ o curioasӑ ceremonie fӑcutӑ din superstiţie, pentru a combate ciuma: „Radunasi un numero determinato di Donne, e queste nel termine di 24 ore filano, tessono, e cuciono una camicia di canapé, e dipoi la bruciano nel mezzo di qualche cortile, ed in tal guisa credeno che insieme con la camicia resti consumata la peste: Chiamasi la peste in Lingua loro Ciuma” (Se strâng un anumit numӑr de femei, şi acestea într-un interval de 24 de ore torc, ţes şi cos o cӑmaşӑ de cânepӑ, şi apoi o ard în mijlocul curţii, şi în acest fel cred cӑ odatӑ cu cӑmaşa s-a nimicit şi pesta. În limba romanӑ, pesta se numeşte ciumӑ). Îşi spalӑ zilnic copiii pânӑ ajung la şapte-opt ani, şi le fac un semn negru pe frunte, pentru a-i feri de deochi.
Folosirea leagӑnului este complet necunoscutӑ doicilor valahe, dar folosesc un fel de ramӑ pӑtratӑ pe care este prinsӑ o pânzӑ tare, ale cӑrei colţuri sunt legate împreunӑ în partea superioarӑ şi prinse cu un piron de o grindӑ din camerӑ, astfel încât doica poate sӑ-l legene stând în pat „la quale dal proprio letto movendo il telaio, ogni qualvolta risvegliasi la Creatura, facialmente la fa riaddormentare” (care din pat, mişcând leagӑnul, de fiecare datӑ când se trezeşte copilul, îl adoarme cu uşurinţӑ).
Românii se laudӑ cu o mare curӑţenie, mai ales în casӑ, unde sunt risipite tot felul de ierburi parfumate, care creeazӑ o atmosferӑ incântӑtoare „Vantano poi i Valachi una gran pulitezza, spezialmente nelle loro Case; e per dir vero, è una delizia, quando si entra in quelle Camere, dove sono sparse da per tutto varie sorte di Erbe odorifere cioè […], che rendono una dilettevol non meno, che salubre fragranza” (Românii se laudӑ apoi cu o mare curӑţenie, în special în casele lor; şi, ca sӑ spun adevӑrul, e un deliciu când intri în acele camere, unde sunt risipite peste tot diverse soiuri de ierburi mirositoare, care dau un miros sӑnӑtos , dar nu mai puţin încantӑtor).
Autorul detestӑ însӑ obiceiul lor de a ţine în camere vasele pentru necesitӑţile corporale nocturne, poate pentru a nu ieşi, mai ales iarna, din camerele calde pentru a merge undeva într-un colţ îndepӑrtat al curţii, unde se gӑseşte locul amenajat pentru acestea.
- Va urma -