După 1989 istoriografia privind Marea Unire a cunoscut o dezvoltare fără precedent. Deschiderea tuturor arhivelor, desființarea cenzurii și-a „comandamentelor politice" au asigurat istoricilor o largă libertate de cercetare a tuturor temelor privind trecutul, inclusiv a celor mai dificile, care nu au putut fi abordate până atunci. Numărul editurilor a crescut spctaculos, multe dintre acestea manifestând un real interes pentru cărţile de istorie.Pe de altă parte, încă de la începutul anilor '90, câțiva intelectuali s-au erijat în exponenți ai „societății civile", căutând să-și impună „viziunea" asupra trecutului, prezentului și viitorului României. Documentele recente au scos la iveală faptul că această "viziune" era promovată de mai multe O.N.G.-uri finanţate şi ghidate din exterior, având misiunea de a denigra România şi a o prezenta ca o ţară lipsită de o istorie autentică şi neavând un viitor, drept care trebuia să urmeze calea trasată din afară.
Unii au mers atât de departe încât au pretins că tot ce s-a scris în domeniul istoriei până în 1989 era complet fals și trebuia „să o luăm de la zero". Principala acuzație ce se aducea istoriografiei românești era aceea că a promovat un spirit naționalist, exagerând rolul românilor de-a lungul timpului, deşi aceştia au avut un rol cu totul minor în istoria Europei şi a lumii. S-a repetat, în fond, situaţia din anii ocupaţiei sovietice, când istoriografia românească era negată, iar istoricii blamaţi ca fiind naţionalişti şi reacţionari Se propaga teza potrivit căreia trebuia urmat exemplul istoricilor din marele stat vecin de la Răsărit, care puneau la baza scrierii lor internaţionalismul proletar şi lupta de clasă. Cel investit de Partidul Muncitoresc Român cu calitatea de „îndrumător al noii istoriografii" se numea Mihail Roller, „ales" membru al Academiei Republicii Populare Române şi adjunct al secretarului C.C. al P.M. R. cu probleme ideologice, Iosif Chişinevschi.
După 1989, noul Roller a apărut în persoana lui Lucian Boia, care după mai multe conferinţe privind necesitatea rescrierii istoriei românilor în „spirit european", a publicat la Editura Humanitas, în 1997, lucrarea Istorie și mit în conștiința românească (310 pagini). În opinia sa, „nu există istorie obiectivă, și nu numai că nu există, dar nici nu poate exista". În consecință, istoria românilor este o succesiune de mituri, precum originea daco-romană, continuitatea în spațiul carpato-pontic, unitatea națională. Atacul său s-a îndreaptat masiv împotriva ideii că la 1600 Mihai Viteazul a realizat unirea țărilor române, aceasta fiind „unul dintre marile mituri ale regimului comunist". Evident, Boia trece cu vederea faptul că despre actul Unirii de la 1600 au scris mari istorici, precum N. Iorga şi Ioan Lupaş, care nu au avut nici o legătură cu „regimul comunist". Noul Roller neagă caracterul unitar al revoluţiei române de la 1848 şi îi critică pe cei care au scris despre legăturile între fruntaşii „demersului politic de la 1848". Între cei acuzați de Boia se numără Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Cornelia Bodea, Lucian Blaga, Constantin Noica etc. etc. În cartea sa, Lucian Boia nu contestă explicit Unirea din 1918, dar o aruncă în derizoriu. El pune accentul pe elementele specifice fiecărei provincii istorice, pe confruntările militare între domnii moldoveni și munteni, pe apartenența Transilvaniei la un alt spațiu de civilizație etc. Ca urmare, Unirea din 1918 nu se înscria pe linia unei evoluții firești, ci era rezultatul conjuncturii internaţionale ivite la sfârșitul Primului Război Mondial.
O replică masivă şi documentată a venit din partea lui Ioan Aurel Pop, care în cartea „Istoria, adevărul şi miturile", Editura Enciclopedică, 2002, 390 p., a analizat pagină cu pagină aserţiunile lui Boia. A demonstrat că acesta nu cunoaşte izvoarele istorice şi face afirmaţii fără nici o susţinere documentară. Concluzia este foarte limpede: Boia a urmărit să acrediteze ideea că „românii au trăit mai toată istoria lor separați și dezbinați, fără conștiință și fără idealul unității". Cu referire la momentul 1600, Ioan Aurel Pop a subliniat că a exista „o ideologie națională medievală", iar Mihai Viteazul „a acționat adesea și în numele unui sentiment românesc și ortodox în Transilvania, unde a luat și măsuri în favoarea românilor".
Interesant este că lucrarea lui Boia a beneficiat de o intensă mediatizare, - prin ziare şi reviste, emisiuni radio şi tv - a fost tradusă în limbi străine, inclusiv maghiară, în timp ce replica lui Ioan Aurel Pop a fost ocolită de mass-media. În fond, Lucian Boia este un propagandist plasat între istorici pentru a denigra trecutul poporului român, misiune de care se achită cu mult zel. Istoricii care-şi respectă meseria au publicat lucrări temeinice privind Marea Unire din 1918. Vom prezenta câteva realizări semnificative înregistrate după 1989.
De o atenție specială a beneficiat Unirea Basarabiei cu România, temă care nu a putut fi abordată, la dimensiunile cuvenite, în anii 1945-1949. În 1994 a văzut lumina tiparului Istoria Basarabiei de la începuturi până în 1994, realizată de cinci istorici (coordonator Ioan Scurtu), care a cunoscut încă două ediții (în 1999 și 2003) în limba română și o a treia în limba rusă (în 2001). De la ediția a doua la colectivul de autori s-au adăugat trei istorici din Republica Moldova. Capitolul IV al acestei lucrări, intitulat Unirea Basarabiei cu România, a fost scris de Dumitru Almaș și Ioan Scurtu. La rândul său, Ion Agrigoroaiei a publicat în 1999 cartea Unirea Basarabiei cu România în presa vremii. Un studiu de caz: Ziarul „Mișcarea" (Iași 1918).
Foarte activi s-au dovedit a fi istoricii din Republica Moldova. Menționăm pe Ion Țurcanu cu Unirea Basarabiei cu România 1918; Anton Moraru și Ion Negrei, Anul 1918. Ora astrală a neamului românesc; Gheorghe E. Cojocaru, Sfatul Țării. Itinerar, toate apărute la Chișinău în 1998, cu ocazia împlinirii a 80 ani de la marele eveniment din 27 martie 1918. Cercetările au continuat, au apărut noi lucrări, din rândul cărora se remarcă Sfatul Ţării. Documente. Procese-verbale ale şedinţelor Sfatului Ţării, ediţie de Ion Ţurcanu, apărută în 2016. Este de aşteptat ca în 2018 - când de împlinesc 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România - să fie publicate numeroase lucrări consacrate acestui eveniment. În atenția istoricilor români a intrat și altă temă importantă despre care nu s-a scris scris până în 1989 şi anume participarea românilor din Austro-Ungaria şi din Rusia la Primul Război Mondial. Este meritul lui Liviu Maior de a fi publicat, în 2016, cartea Doi ani mai devreme. Ardeleni, bucovineni şi basarabeni în război. 1914-1916.
În aceeaşi arie de preocupări se înscrie problema apărării Marii Uniri, inclusiv împotriva agresiunilor Ungariei şi ocuparea Budapestei în august 1919. Până în 1989, datorită cenzurii, această temă era eludată, accentul fiind pus pe „solidaritatea clasei muncitoare din România cu Republica Ungară a Sfaturilor". În noile condiţii - pe linia trasată de Constantin Kirițescu în cartea Istoria războiului pentru întregirea României, dar cu o bază documentară solidă - Dumitru Preda, Vasile Alexandrescu și Costică Prodan au publicat în 1999 o masivă lucrare intitulată În apărarea României Mari. Campania armatei române din 1918-1919. Capitolul II al cărții este intitulat Spre România Mare. 1 Decembrie 1918 - desăvârșirea statului național unitar.
O altă direcție de cercetare a vizat rolul unor personalități politice în realizarea Unirii. Până în 1989 acest rol nu a putut fi evidențiat, datorită disputelor politice din perioada interbelică și apoi, după 1945, a cenzurii impuse de oficialități, care nu acceptau să fie prezentate personalități socotite a fi burgheze și reacționare. Corneliu Lungu a publicat în 2003 lucrarea „Făuritori ai Marii Uniri. Mărturii documentare", cu referiri la principalii actori ai scenei politice din anii 1916/1918. Ioan Scurtu este autorul mai multor lucrări privind rolul unor personalități politice, inclusiv în pregătirea, realizarea și confirmarea Unirii. Între acestea: Ion I.C. Brătianu. Activitatea politică (1992); Iuliu Maniu. Activitatea politică (1995); Regele Ferdinand. Activitatea politică (1995); Portrete politice (2006). Pe aceaşi linie, Gheorghe Sora a publicat Biografia unui mare luptător: Vasile Goldiș (1994), iar Elisabeta Roșu monografia Roman R. Ciorogaru (1852 - 1936, în anul 2007.
Din iniţiativa Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România s-a încheiat un acord de colaborare cu Editura Enciclopedică pentru realizarea colecţiei „Personalităţile Marii Uniri" în cadrul căreia au apărut în 2017 şi prima jumătate a anului 2018 monografiile consacrate următoarelor personalităţi: Regele Ferdinand (Ioan Scurtu), Nicolae Iorga (Petre Ţurlea), Pantelimon Halippa (Ion Constantin), Ion I.C. Brătianu (Ioan Scurtu şi Ionuţ Cojocaru). A fost reluată și aprofundată problematica participării României la Conferința de pace de la Paris (1919 - 1920) şi ratificarii Marii Uniri, inclusiv a Basarabiei (prin tratatul din octombrie 1920). Cele mai importante contribuții au adus Valeriu Florin Dobrinescu, autorul mai multor cărți: Bătălia pentru Basarabia. 1918-1940, publicată în 1992; România și sistemul tratatelor de pace (1919 - 1923), apărută în 1993, România și Ungaria de la Trianon la Paris (1920-1947); Bătălia pentru Transilvania, tipărită în 1996. Aceeași problematică a fost abordată în lucrările: Conferința de pace de la Paris (1919-1920), coordonatori Gheorghe Buzatu, Valeriu Florin Dobrinescu și Horia Dumitrescu, publicată în 1999; România și Conferința de pace de la Paris, 1919–1920. Studii și documente, realizată de Gheorghe Calcan și Ion Agrigoroaiei (2001); România și Conferințele de pace (Paris: 1919-1920, 1946-1947), scrisă de V. Fl. Dobrinescu și D. Tompea (1996); 1920 – un act de justiție internațională, autori Corneliu Lungu și Ioana Grigorie (2001); C. Gh. Marinescu, Diplomația României și Tratatul de la Trianon, publicată în 1998. Menționăm și contribuțiile lui Alexandru Ghișa, care în 2002 a semnat cartea România și Ungaria la începutul secolului XX. Stabilirea relațiilor diplomatice (1918-1921).
Au fost publicate volume de documente, în centrul cărora s-au aflat rezoluţiile adoptate în 1918 la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, unele dintre ele în facsimil. În 1993 a apărut, sub egida Arhivelor Statului, lucrarea România. Documentele Unirii. Album. Coordonator Ioan Scurtu (174 p + 1 hartă). Viorica Moisuc a publicat în 1996 lucrarea de mari dimensiuni (629 p + 12 hărți) intitulată Basarabia, Bucovina, Transilvania. Unirea 1918. Documente. Lucrarea Relațiile româno-sovietice. Documente. vol I. 1917-1934, apărută în 1999 sub egida Ministerului Afacerilor Externe al României și Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse (redactor responsabil al ediţiei române Dumitru Preda), conține și documente privind unirea Basarabiei cu România, inclusiv Declarația Sfatului Țării din 27 martie 1918.
Se cuvine menționată viziunea cuprinzătoare promovată de istoricii români, care au integrat Marea Unire din 1918 în contextul internațional al epocii respective. În anul 2000 a apărut la Cluj-Napoca lucrarea La fin de la Première Guerre mondiale et la nouvelle architecture géopolitique européenne, coordonată de George Cipăianu și Vasile Vesa. În 2003, Dumitru Suciu a publicat, tot la Cluj-Napoca, Anul 1918 în Europa Centrală și Răsăriteană. Evoluția ideii de Europa Unită. Perspectivă și retrospectivă istorică. În 2003, la implicarea a 85 de ani de la făurirea statului național unitar român, a apărut, sub coordonarea lui Ioan Scurtu, cartea Marea Unire din 1918 în context european, la realizarea căreia au contribuit istorici din vechiul Regat (Dan Berindei, Ion Ciupercă, Maria Georgescu, Ion Agrigoroaiei, Corneliu Mihail Lungu, Gelu Neamțu, Viorica Moisuc, Gheorghe Iacob, Ioan Scurtu), Transilvania (Camil Mureșan, Nicolae Edroiu, Vasile Vesa), Basarabia (Gheorghe E. Cojocaru) și Bucovina (Ioan Cocuz). Tot în 2003 a apărut la Editura Fundației Culturale Române, lucrarea Structuri politice în Europa Centrală și de Sud-Est (1918 - 2001), 2 volume, cu o ediție în limba română și una în limba engleză. Coordonatorul Ioan Scurtu în Cuvânt înainte menționează: „La sfârșitul Marelui Război, în 1918, s-au produs mutații politico-statale importante, ca urmare a prăbușirii marilor imperii: țarist (rus), habsburghic (austro-ungar), german și otoman. S-au creat noi state: Estonia, Letonia, Lituania, Cehoslovacia, Polonia, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor; Austria și Ungaria au devenit state naționale, România și-a întregit teritoriul".
O interesantă lucrare a apărut în 1998, sub coordonarea lui Cornel Grad și Viorel Ciubotă, intitulată 1918. Sfârșit și început de epocă, în care sunt publicate cele 33 de comunicări prezentate la colocviul științific internațional desfășurat la Zalău, Satu Mare și Nyiregyháza din martie 1998, de istorici din România (între aceștia Alexandru Porțeanu, Valeriu Florin Dobrinescu, Ioan Scurtu, Constantin Hlihor, Marcel Știrban, Cornel Grad, Gheorghe Iancu, Gheorghe Cipăianu, Stelian Mândruț) Ungaria (din rândul cărora cităm pe Szász Zoltán, Hajdú Tibor, Szabó Daniel, Bella Tibor, Varga Lajos, Barabás László) și Ucraina (Serghei Hacman). Evident fiecare istoric și-a susținut punctul său de vedere, dar important este că s-a putut dialoga, iar lucrările au apărut într-un volum comun. În Cuvânt înainte se menționează: „Este timpul ca dialogul surzilor să înceteze, iar noi, istoricii, să oferim o imagine cât mai veridică asupra acestui moment care încheie și, în același timp, începe o nouă epocă".
După 1989 au fost reeditate mai multe lucrări publicate în perioada interbelică, vizând Marea Unire din 1918. Între acestea, cele semnate de Ion Nistor, Ioan Lupaș, Gheorghe I. Brătianu, Ștefan Ciobanu, Nicolae Iorga, Ștefan Manciulea. Nu a fost o simplă reeditare, ci s-au realizat ediții critice, în care este subliniată contribuția autorilor respectivi la cunoașterea unui eveniment important din istoria națională. Dintre lucrările de sinteză în care este abordată Marea Unire, menționăm tratatul Istoria Românilor, vol. VII, tom II (coordonator Gheorghe Platon), în care capitolul VII se intitulează Marea Unire (autor Ion Agrigoroaei), și tratatul „Istoria Românilor", vol. VIII (coordonator Ioan Scurtu) în care capitolul I se intitulează Confirmarea internațională a actelor de Unire din 1918 (autori Constantin Botoran şi Valeriu Florin Dobrinescu), ambele volume au apărut sub egida Academiei Române în anul 2003 (ediţia a II-a, 2015).
Se cuvin remarcate lucrările care abordează problematica Unirii pe o perioada lungă de timp - de la antecedente până în actualitatea secolului al XXI-lea - din rândul cărora se remarcă masiva lucrare intitulată „Marea Unire în Parlamentul României", editată de Gheorghe Sbârnă (ediţia a II-a, 2017) şi culegerea „Retrăiri istorice în veacul XXI", conţinând comunicările susţinute la sesiunile ştiinţifice organizate în localitatea Maia de comandorul (r) Prof. Univ. dr. Jipa Rotaru şi Ion Măldărescu, ajunse la a 13-a ediţie. O bună parte din comunicări se referă la participarea României la Războiul pentru Întregirea Naţională şi la Marea Unire din 1918.
O remarcă specială pentru colecţia „România. Marea Unire. 1918-2018. 100 de cărţi", coordonată de Ioan Scurtu şi realizată de Editura Tipo Moldova, care cuprinde cele mai semnificative volume publicate de autori români consacrate acestui eveniment. Întreaga colecţie va fi realizată până la începutul primăverii anului 2018. Din cele câteva sute de cărţi aparţinând istoriografiei româneşti recente, am prezentat pentru comunicarea de faţă doar câteva. Ele ilustrează faptul că cel mai important eveniment din istoria naţională - Marea Unire din 1918 - a beneficiat de o atenţie specială din partea specialiştilor. Sunt convins că în anul Centenarului vor fi publicate noi şi valoroase lucrări ştiinţifice prin care istoricii vor cinsti aşa cum se cuvine marele eveniment aniversar.
Notă: Textul face parte din comunicarea prezentată în cadrul Sesiunii de comunicări și dezbateri ştiințifice „Retrăiri istorice în veacul XXI", Ediţia XIV/VI - „1918-2018 Centenarul Marii Uniri", organizată sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, în zilele de 7-8 septembrie 2017, de Filiala Maia-Catargi a Asociației Cavalerilor de Clio și Asociația ART-EMIS.