Mărţişor cu faţa tristă

Ţăranul Ion al lui Zaharie Moloci a văzut pentru prima dată lumina zilei la 1872, în oraşul Siret din România. În perioada interbelică se stabileşte cu traiul în localitatea Iurcăuţi (Iurkivţi) din actuala regiune Cernăuţi. Înspăimântat de teroarea roşie instaurată pe plaiurile bucovinene de către dictatura stalinistă, în ziua de 26 septembrie 1940 se îndreaptă spre hotarul instalat de sovietici, dorind să ajungă la locul tinereţii sale. Nimereşte în mâinile grănicerilor comunişti, fiind aruncat în beciurile pline de groază ale închisorii cernăuţene. După interogatorii feroce, care au durat circa 9 luni, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S,, pe data de 5 iunie 1941, îl condamnă la 5 ani de detenţie „pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”. Este transferat în blestemata regiune Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, unde va trece în lumea celor drepţi la 2 martie 1942, când primăvara a coborât pe întinsurile nesfârşite ale fostei Uniuni Sovietice. Soţia sa, Elena, născută la 1876, în aceeaşi localitate bucovineană, a fost arestată tot în aceeaşi zi de toamnă a neuitatului an 1940. Fiind dusă şi ea în Siberia, împreună cu scumpul ei soţ, se stinge din viaţă pe data de 14 decembrie 1941. Ambii au murit într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională. Lanţurile nedreptăţii au suspinat împreună cu ei până la ultima lor clipă.

Pe data de 11 iunie 1941, „troika operativă” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. adoptă hotărârea privind deportarea ţărăncii, născută la 1893, în satul Cupca din Bucovina, fiind acuzată de faptul că „era rudă cu un element care prezintă un pericol social”. Împreună cu mama, apucă drumul suferinţelor copiii: Mircea, născut la 1920; Constanţia, născută la 1922; Radu, născut la 1926. În regiunea Aktiubinsk a Kazahstanului, în ziua de 8 februarie 1942, a închis ochii pentru totdeauna fiul Mircea. Peste o lună, la 3 martie, acelaşi an, a trecut la cele veşnice scumpa lor mamă. Au rămas cu inimile sfâşiate de durere, în blestematele stepe kazahe, pustii şi fără de sfârşit, Constanţia şi Radu, doi români, să-şi ducă marile lor chinuri.

Ţăranul Gheorghe al lui Simion Adumitroaie, care a venit pe lume la 1911, în localitatea Sinăuţi din Ţinutul Herţei, este arestat de reprezentanţii organelor represive ale regimului totalitar sovietic în ziua de 27 decembrie 1940. Întemniţat în închisoarea din Cernăuţi, va fi supus metodelor staliniste de tortură timp de 14 luni. Pe data de 4 martie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 8 ani de detenţie într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. Foamea, setea, frigul, tortura şi bolile vor fi însoţitoarele românului în acest imperiu al răului şi crimei.

În ziua de 14 aprilie 1941, reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl pun în lanţuri pe Ilie al lui Dumitru Luchean, născut la 1894, în satul Igeşti din Bucovina, directorul şcolii primare din această frumoasă localitate românească, fiind acuzat de „activitate trădătoare”. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi fostul imperiu bolşevic, este transferat în Siberia, unde sărmana lui inimă a încetat să bată la 10 martie 1942. S-a stins din viaţă în închisoarea nr. 2 din oraşul Sverdlovsk, Federaţia Rusă. Atunci, în straşnica temniţă siberiană a coborât moartea, „purtând o plasă de mărăcini, în care vânează privighetori”.

Românul Filip al lui Dumitru Covalschi, care a venit pe lume la 1892, în vechea capitală a Bucovinei istorice, a fost arestat de reprezentanţii organelor staliniste de represalii în ziua de 24 ianuarie 1941. Pe data de 27 mai, acelaşi an, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la 5 ani de detenţie „pentru agitaţie antisovietică”. A închis ochii pentru totdeauna la 10 martie 1942, în lagărul comunist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, unde va fi dus de către „eliberatori”, pornind din ţinutul durerii spre locul de odihnă veşnică.

Ţăranul Ilie al lui Zaharie Teclean, care a văzut pentru prima dată lumina soarelui la 1910, în localitatea storojineţeană Igeşti, a intrat în mâinile grănicerilor din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. pe data de 27 septembrie 1940. După şase luni de interogatorii bestiale, în ziua de 14 mai 1941, Judecătoria Raională Storojineţ îl condamnă la 5 ani de detenţie „pentru complicitate la trecerea ilegală a frontierei de stat”. Fiind şi el dus în îndepărtata regiune Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, trece în lumea celor drepţi la 12 martie 1942. A murit în închisoarea nr. 2 din Turinul de Jos.

Tot în aceeaşi zi de 12 martie 1942, în aceeaşi regiune Sverdlovsk din Federaţia Rusă, s-a înălţat la ceruri românul Metodie al lui Gheorghe Borşan, născut la 1811, în satul Costeşti (Kostynţi) din actuala regiune Cernăuţi. Fiind încătuşat de către călăii bolşevici pe data de 7 aprilie 1941, va fi acuzat de faptul că a avut „intenţii de a-şi trăda patria”. Atunci amurgul, „cu paloş de flăcări, cu paloş de gâde lovise gâtul de lebădă-al zilei, răsucit peste visele” martirului.

A doua zi, la 13 martie, tot într-un lagăr comunist de muncă corecţională din îndepărtata şi străina regiune Sverdlovsk, a trecut în împărăţia cerului ţăranul Zaharie al lui Teodor Motrescu, născut la 1892, în actualul orăşel Crasna din Bucovina. Românul a fost întemniţat de către  zbirii regimului totalitar stalinist pe data de 25 ianuarie 1941, fiind acuzat de „activitate de spionaj” în favoarea României. A murit în chinuri cristice, „cu-atâta dor de casă”.

Pe data de 7 mai 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. adoptă hotărârea privind deportarea ţărăncii Domnica a lui Constantin Popovici, născută la 1916, în frumoasa localitate Mahala din pitoreasca Vale a Prutului istoric. Românca este acuzată de către regimul totalitar sovietic de faptul că „era rudă cu un trădător al patriei” socialiste. Fiind dusă în pustiul Nordului îndepărtat, se stinge din viaţă la 17 martie 1942, în Republica Komi a Federaţiei Ruse. Din pământul îngheţului veşnic porneşte această mândră bucovineancă spre împărăţia Domnului, lăsând în urmă marea ei dragoste de Neam şi Ţară.

Peste două zile, la 19 martie, în straşnica închisoare nr. 2 din Turinul de Jos, regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, a încetat să bată mult duruta inimă a ţăranului Ovidiu al lui Gheorghe Canţer, născut în 1922, în satul Ropcea din Bucovina. Românul, fiind inclus de către autorităţile bolşevice în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”, este încătuşat de „eliberatori” pe data de 28 ianuarie 1941. Supus metodelor drastice de tortură comunistă, părăseşte această lume plină de suferinţe, luând cu el tinereţea, care a venit pe neaşteptate, ca un şuvoi de apă vie, mângâindu-i sărmana lui inimă încătuşată de lanţurile nedreptăţii.

Ţăranul Petru al lui Dumitru Sereteanu a văzut pentru prima dată lumina zilei la 1914, în istoricul oraş Rădăuţi din actualul judeţ Suceava al României. În perioada interbelică se stabileşte cu traiul în localitatea Tărăşeni, fostul raion Hliboca al regiunii Cernăuţi. Călăii stalinişti îl arestează în ziua de 3 decembrie 1940. Pe data de 27 februarie 1941, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îl condamnă la 8 ani de detenţie „pentru activitate de spionaj”. Este transferat în regiunea Sverdlovsk din Fedraţia Rusă, unde închide ochii pentru totdeauna la 21 martie 1942, într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională.

În ziua de 8 februarie 1941, tânărul Gheorghe al lui Alexandru Lencoste, care şi-a făcut apariţia în această lume la 1920, în pitoreasca localitate Mahala din Bucovina, intră în mâinile grănicerilor sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. Pe data de 14 aprilie, acelaşi an, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îl condamnă la 10 ani de detenţie „pentru trădarea patriei”. A participat la evenimentul sângeros de la Lunca, din februarie 1941. Apucă şi el drumul spre regiunea Sverdlovsk, unde trece la cele veşnice în ziua de 22 martie 1942. În satul său de baştină au coborât „nopţi cu plânsul mamelor amuţit în zori”.

Ţăranul Constantin al lui Grigore Nicolaiciuc, născut la 1897, în satul Carapciu din frumoasa Vale a Siretului, a intrat în numărul celor 260 de români, arestaţi de către călăii comunişti în ziua de 1 aprilie 1941. Aruncat în beciurile N.K.V.D. - ului din Hliboca, va fi supus la cele mai groaznice chinuri. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi fosta Uniune Sovietică, bucovineanul este transferat în îndepărtata regiune Sverdlovsk din Federaţia Rusă. În blestematul lagăr de muncă corecţională, în fiecare zi „încruntat şi sumbru urcă răsăritul”. A trăit cu „gândul libertăţii” până la 25 martie 1942, sperând că Patria-mamă îl va scoate din acest infern. Cu această dorinţă a trecut în lumea celor drepţi. A rămas „frânt pe drumul dorului visul de feciori”. 

Alexei al lui Dumitru Slimac a văzut lumina zilei la 1907, în vechea capitală a Bucovinei istorice. Obţinând studii medii, este încadrat în componenţa funcţionarilor Primăriei municipiului Cernăuţi. Va fi arestat pe data de 20 septembrie 1940 şi supus interogatoriilor staliniste timp de 18 luni. În ziua de 30 martie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 5 ani de detenţie într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. Pentru el au continuat chinurile cristice din Gulagul sovietic.

În iunie 1941, ţăranul Vasile al lui Gheorghe Puiu din Tureatca, Ţinutul Herţei, născut la 1895, conform hotărârii „troicei operative” a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., este dus în regiunea Aktiubinsk a Kazahstanului, fiindcă „era rudă cu un trădător al patriei” socialiste. Împreună cu el, apucă drumul calvarului bolşevic soţia sa, Varvara, născută la 1890, şi copiii: Haritina, născută la 1924; Vladimir, născut la 1929. În stepele pustii şi fără margini kazahe, bătute de vânturi sălbatice şi de ierni cumplite, au trecut la cele veşnice părinţii. Mama a murit în februarie 1942, iar tatăl a închis ochii pentru totdeauna în luna martie, acelaşi an. Au rămas sărmanii copii singuri în această lume plină de suferinţe. Atunci doina românilor „s-a stins din fluiere”.

Ţăranul Nicolae al lui Ion Carp, născut la 1902, în localitatea Vancicăuţi din Basarabia, pentru faptul că în perioada interbelică a fost membru al unui partid cu vederi democratice din România, conform deciziei din 9 iunie 1941 a „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., este deportat în Siberia. Românul porneşte spre pământul îngheţului veşnic împreună cu soţia şi cu cele două fiice ale sale. În regiunea Tiumen a Federaţiei Ruse, în martie 1942, s-a stins din viaţă fiica Olga, care a venit pe lume la 1926. Jalnic au bocit-o părinţii, „cu glasul frânt de-atâta nedreptate”.

Tot în luna martie a anului 1942, în îndepărtatul ţinut Krasnoiarsk din Federaţia Rusă, s-a înălţat la ceruri Constantin al lui Florea Iacobeţ, care a văzut pentru prima dată lumina soarelui la 1884, în satul-martir Mahala din Bucovina. Fiind acuzat de autorităţile sovietice de faptul că „era rudă cu un trădător al patriei”, va fi dus în taigaua siberiană, unde şi-a găsit mormântul. Ţăranul este deportat în baza deciziei Comisiei Speciale de pe lâmgă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. din 7 mai 1941. În ultima clipă a vieţii sale, mahaleanul s-a rugat cu lacrimi în ochi ca baştina lui dragă să nu-l uite.

- Va urma -

Nota Redacției

- Vom trăi vremurile când cineva va scrie un asemenea „răboj” despre românii abandonați de Țara-Mamă aflați la discreția saltimbancului Zelenski și a naziștilor ucraineni ? Despre românii rămași sub ocupație, costumați cu de-a sila în salopete militare cu însemnele unui stat artificial neprieten al românilor, despre conaționalii noștri transformați în carne de tun într-un război care nu-i al nostru ?
- Vom trăi vremurile când cineva va scrie despre trădătorii de neam și țară alogeni de la București care i-au abandonat pe românii din nordul Bucovinei, din Ținutul Herța și din zonele Basarabiei ciuntite ?
- Vom trăi vremurile când cineva va scrie despre cum sunt umiliți preoții ortodocși care slujesc în limba română în bisericile din Ucraina ?
- Vom trăi vremurile când cineva va scrie despre cum sunt protejați „refugiații” ucraineni în România și cum sunt umiliți românii săraci din România ?
- Vom trăi vremurile când cineva va scrie despre „Marea Trădarea Națională” a slugilor prea-plecate Înaltelor Porți ale iadului globalist și despre un adevărat Tribunal al Poporului Român?
- Vom trăi vremurile când, pentru  a salva neamul de la pieire românii vor cere: RO-EXIT ?
- Încă nu-i prea târziu !