Un lider al statului sovietic, încă elogiat de comuniştii nostalgici, Mihail Frunze, a fost unul din cei care au pus fundaţia Uniunii Sovietice. A readus sub control bolşevic regiuni vaste cucerite de forţe contrarevoluţionare antibolşevice şi, după înlăturarea ameninţării prezentate de acestea, în 1922 a semnat actul prin care se formă colosul de la răsărit. A fost considerat pe bună dreptate şi părintele spiritual al Armatei Roşii definitivând o doctrina militară specifică care punea pe accent pe gândirea ideologică şi acţiunea armată. Figură impozantă a partidului comunist, erou de război şi teoretician militar, Mihail Frunze a impus reorganizarea forţelor militare ale Armatei Roşii, crearea unui sistem de comandă foarte centralizat şi o mai bună pregătire a trupelor. Imbinarea doctrinei comuniste cu cea militară. Împământenirea ideologiei marxiste în mintea soldatului individual era văzută de Frunze că având o importantă capitală, deoarece îi oferea direcţie şi voinţă de lupta. Armata urmă să fie pregătită mai ales în acţiuni ofensive, motivată în principal de principiile marxiste ale revoluţiei mondiale. A semnat cărţi de o importantă monumentală pentru dezvoltarea ulterioară a armatei sovietice, indicaţiile şi soluţiile sale găsind aplicaţii practice în sfera militară. A abordat problema de comandă apărută datorată interferenţei politicului în aria militară, dezvoltând o doctrina militară unificată. În calitatea de ministru al apărării în noul stat sovietic, a ordonat înfiinţarea de academii militare specializate, trecând la modernizarea armatei. Cea mai mare contribuţie a lui Frunze a fost conceptul de război total adaptat statului sovietic, strategie care a salveat Uniunea Sovietică în Al Doilea Război Mondial. Experienţă sa militară l-a condus către o singură concluzie: întreagă ţară trebuia să fie în orice moment pe picior de război şi pregătită să iniţieze sau să răspundă unui atac militar. Conceptul de angrenare totală al resurselor umane şi materiale ale statului sovietic în eventualitatea unui conflict şi menţinerea armatei într-un grad ridicat de alertă a devenit politică de stat. Dacă ne gândim că victoria din Al Doilea Război Mondial se datorează în parte asimilării acestui mod de gândire, ne dăm seama de magnitudinea influenţei avute de Mihail Frunze.
Copilăria viitorului revoluţionar şi comandant militar
Tatăl lui Mihail Frunze era un român originar din estul Nistrului. Slujba acestuia de medic în armata ţaristă l-a purtat departe de casă fiind staţionat tocmai în Asia Centrală. La finalul stagiului militar, el decide să rămână în Bishkek, capitală Kârgâzstanului de astăzi, unde îşi întemeiază o familie alături de o localnică. În 1885 se naşte viitorul lider comunist, Mihail Frunze. După o copilărie dificilă, marcată de moartea prematură a tatălui şi a dificultăţilor financiare, Frunze urmează cursurile Universităţii Politehnice din Sankt Petersburg. În studenţie începe să adere la ideologia marxistă. A făcut parte din diferite organizaţii studenţeşti cu caracter revoluţionar înainte de a se înscrie în Partidul Social-Democrat al Muncii din Rusia, precursorul partidului comunist-bolşevic rus. În 1903 a avut loc ruptura ideologică a formaţiunii pornită de la neînţelegerile dintre Lenin şi Iulius Martov. În timpul celui de-al doilea congres din Londra, Frunze alături de alţi membri proeminenţi ca Iosif Stalin şi Grigori Zinoviev au fost alături de Lenin în formarea facţiunii bolşevice.
Acţiuni impotriva statului şi condamnări
În 1905 a condus revoltă muncitorilor din Shuya şi Ivanovo şi în acelaşi an a avut un rol important în desfăşurarea Răscoalei din Moscova, unde a luptat împotriva forţelor guvernamentale. Din cauza acţiunilor sale reacţionare este arestat şi primeşte nu una, ci două condamnări la moarte. Însă, sentinţele îi sunt comutate în urmă protestelor din partea susţinătorilor bolşevici. Primeşte în schimb ani grei de închisoare, iar după săvârşirea pedepsei urmă să fie exilat permanent în Siberia. Dedicaţia pe care a arătat-o faţă de idealurile comuniste chiar şi încarcerat a adus respectul şi aprecierea din partea liderilor bolşevici.
Evadarea din Siberia
Ideea de a petrece restul vieţii în paradisul îngheţat al Rusiei nu prea îl încânta şi fiind martor al şubrezirii guvernării ţariste ca urmare a Primului Război Mondial decide, în 1916, să scape din surghiun. Intră în contact cu bolşevicii, care în loc de o primire călduroasă şi o strângere de mâna îl trimit, la propriu, în linia întâi. Astfel, ultimele luni ale Primului Război Mondial i-a petrecut în armata ţaristă ce apară oraşul Minsk, conducând operaţiuni de agitaţie politică. În acel moment un singur denunţ îl despărţea de plutonul de execuţie. După abdicarea ţarului în urmă Revoluţiei din Februarie 1917 ajunge să conducă grupurile civile de apărare ale oraşului. La sfârşitul anului, în timpul Revoluţiei din Octombrie împotriva guvernului provizoriu instalat organizează şi conduce un grup de 2.000 de luptători în Moscova. Lider al statului sovietic, încă elogiat de comuniştii nostalgici, Mihail Frunze a fost unul din cei care au pus fundaţia Uniunii Sovietice. A readus sub control bolşevic regiuni vaste cucerite de forţe contrarevoluţionare anticomuniste şi după înlăturarea ameninţării prezentate de ele a semnat, în 1922, actul prin care se formă colosul de la răsărit. Calităţile sale fiindu-i remarcate, îi este oferită comandă unei armate, pentru a lupta împotriva trupelor amiralului Aleksandr Kolchak, conducătorul suprem al Armatei Albe, o amplă mişcare contrarevoluţionară anticomunistă.
Sentinelă a revoluţiei bolşevice
După victoria surprinzătoare împotriva forţelor lui Kolchak, Troţki îi oferă lui Frunze comandă tuturor efectivelor militare din est, pentru a lupta împotriva oricăror grupuri de contrarevolutionari. În Asia Centrală învinge rebelii musulmani ce vroiau să iasă de sub influenţă bolşevică şi aduce sub control această regiune. Începe să lupte din nou împotriva generalilor albi, ieşind victorios în bătăliile purtate cu Piotr Wrangel în Crimeea. Mihail Frunze împinge trupele albe spre Marea Neagră şi Wrangel, pentru a evita un măcel, aranjează să îşi evacueze oamenii pe cale maritimă. Această înfrângere a marcat sfârşitul ameninţării prezentate de Armata Albă. După cucerirea Crimeii a trecut la înfrângerea noului stat ucrainean independent condus de Simon Petliura, dar şi la înnăbuşirea Armatei Negre, o mişcare anarhistă condusă de Nestor Makhno. În doi ani a readus sub control bolşevic regiunea munţilor Ural, Asia Centrală şi Ucraina.
Mihail Frunze, posibil succesor al lui Lenin
Pentru meritele sale, în anul 1921 a fost ales membru al Comitetului Central al partidului Comunist(b) şi în 1924 supleant al Politiceskoe Biuro. La moartea lui Lenin au existat neînţelegeri între liderii bolşevici rămaşi, deoarece el nu a ales un succesor. În testamentul său îşi arată îndoielile faţă de Stalin, dar şi faţă de Zinoviev, pe care nu îi vedea în postura de conducători ai Uniunii Sovietice. În acele vremuri tulburi, Frunze era considerat de foarte mulţi o bună alternativă, datorită efortului considerabil pe care l-a depus în crearea statului sovietic. Era apreciat şi respectat datorită lipsei sale de ambiţie personală, acceptarea de misiuni vitale ce nu de puţine ori i-au pus viaţă în pericol şi vigoarea de care a dat dovadă pentru propăşirea cauzei marxiste. În afară de asta, a demonstrat o mare capacitate de punere în aplicare idealurile doctrinare, fiind şi un teoretician abil. Frunze, deşi a cochetat cu ideea, a considerat că totuşi ar fi mai bine să îl sprijine pe Zinoviev. Din această lupta pentru putere, Stalin a ieşit victorios, creând astfel animozităţi între Frunze şi noul lider al Uniunii Sovietice. În ciuda conflictelor dintre cei doi, în 1925, Mihail Frunze ajunge comandantul suprem al tuturor forţelor armate sovietice.
Eroul sovietic, o ameninţare pentru Stalin
Carieră sa i-a sfârşit în acelaşi an. Prestigiul şi influenţă sa deja deveniseră un pericol pentru autoritatea lui Stalin şi s-a presupus că ar fi fost asasinat. Frunze era bolnav de ulcer şi, având probleme cu inima, nu putea fi anesteziat pentru a fi operat. Stalin l-a forţat să accepte să fie operat. A murit în timpul procedurii medicale, descoperindu-se mai târziu că îi fusese administrată o doză letală de cloroform. Chirurgii ce s-au ocupat de operaţia lui Frunze vor muri, rând pe rând, câţiva ani mai târziu, în timpul epurărilor staliniste. În ciuda sfârşitului dramatic, moştenirea lui Mihail Frunze şi impactul asupra lumii sovietice a rămas de necontestat. Bishkek, capitală Kârgâzstanului, până în 1991 a purtat numele de Frunze, iar o varianta a numelui sau a devenit foarte populară în Uniunea Sovietică. Cea mai respectată academie militară din ţară i-a purtat numele. În afară de asta, învăţămintele sale au fost asimilate de Armata Roşie, rămânând parte integrantă a Uniunii Sovietice până în momentul destrămării.