În campania din anul 1916, România a suferit un dureros eșec și o pierdere teritorială masivă, în favoarea Puterilor Centrale, Casa Regală, autoritățile și trupele române fiind nevoite să se retragă în Moldova, la nord de Siret, pentru o refacere și o reorganizare militară. Intrarea României în vâltoarea Primului Război Mondial s-a făcut sub presiunea forțelor Antantei și pe baza unor promisiuni strategice din partea acelora. Aliații din Antantă nu și-au îndeplinit sarcinile militare la care se angajaseră, sarcini menite să mențină presiunea asupra fronturilor cu Puterile Centrale și să trimită întăriri din partea Rusiei, în Dobrogea, la nivel de 200.000 de luptători. Drept consecință Puterile centrale au putut retrage forțe covârșitoare de pe alte fronturi și din reserve, pentru a le îndrepta împotriva României. Presiunea germană pe frontul din nordul Franței a scăzut simțitor, dar nici nu s-a putut realiza o presiune a Antantei, pentru a obliga pe nemți să nu retragă forțe. Nici frontul Antantei din sudul peninsulei balcanice nu a fost capabil să facă progrese în ajutorul României. Antanta dorea totuși să păstreze combativitatea României, ca un ghimpe în coasta Puterilor Centrale, deși se știa că intrase în război cu resurse materiale de război foarte limitate și avea de luptat pe un front imens de 1.200 de km. Ca urmare s-a decis ajutarea, pe cât posibil, a acestui aliat devenit foarte important. În acest scop Atunci când s-a constat că Armata Română se afla covârșită de Puterile Centrale și se apăra cu disperare pe linia Carpaților, la trecători, a fost trimisă Misiunea Militară Franceză, condusă de experimentatul general francez Henri Mathias Berthelot. Între octombrie 1916 şi începutul lunii februarie 1917, misiunea a cuprins 277 ofiţeri de infanterie, cavalerie şi artilerie, 88 medici, farmacişti şi veterinari, 37 piloţi şi observatori, 4 ofiţeri de marină, 8 ofiţeri de intervenţii, alăturându-se 1.150 de grade inferioare şi soldaţi, specializaţi în diverse meserii. Deşi regele Ferdinand I împreună cu Marele Cartier General au rămas până în martie 1917 la Bârlad, Mai aproape de linia frontului, Berthelot şi o parte din colaboratorii săi s-au instalat la Iaşi. Aici, prezenţa generalului Berthelot, s-a dovedit benefică, implicându-se activ în rezolvarea unor sarcini de conlucrare cu reprezentanţii statelor aliate. De astfel, în ianuarie 1917, Berthelot a făcut demersuri la Petrograd pentru a susţine în mod indirect cauza românească alături de a Franţei, unde avut un schimb de replici cu şeful Marelui Cartier General rus din aceea perioadă, V.I. Gurko, moment pe care generalul V. Pétin îl va menţiona în lucrarea sa, „Le drame roumain, 1916-1918”, publicată la Paris, în 1932. Schimburile de vederi dintre generalul Berthelot şi generalul Gurko, care apăra punctul de vedere rusesc, au fost aprinse şi au pus în evidenţă divergenţele profunde. „Sunteţi mai român decât românii!”, i-a spus într-o zi Gurko lui Berthelot. În realitate, Berthelot nu era mai român decât românii, ci, prin acţiunea sa susţinea cu energie interesele franceze”.Implicarea generalului Berthelot şi a colaboratorilor săi în procesele de reorganizare ale armatei a avut, în prima jumătate a anului 1917, rezultate remarcabile. Sub îndrumarea şi supravegherea atentă a generalului francez au fost reconstituite marile unităţi ale armatei române, au fost organizate centrele de insurecţie şi şcolile militare, soldaţii francezi oferind sprijin active și substanţial acestor activităţi. Sub conducerea generalului Henri Mathias Berthelot, divizii întregi au fost rapid aduse înapoi la ordinea de luptă. În timpul lunilor de iarnă şi de primăvară, un inventar enorm de arme a ajuns în România prin intermediul liniilor de cale ferată din Rusia, Armata română a primit 199 de avioane de luptă şi de recunoaştere, 2.700 de mitraliere, 1,37 milioane de grenade, 220.000 de puşti, 100 de milioane de cartuşe, 2 milioane obuze de artilerie, precum şi alte materiale de război de strictă necesitate.
Condiţiile militare de la fronturile de sud și nord erau foarte îngrijorătoare, iar cele din interiorul Moldovei erau grele și cu mari lipsuri peste care s-a suprapus o epidemie de ciumă. Cu toate acestea, la jumătatea lunii martie armata română a avut un număr de 492.403 de cadre militare. Deşi numărul efectivelor nu era foarte mare, acestea au fost grupate în Armata a 2-a, aflată sub comanda generalului Alexandru Averescu, reunind 6 divizii, şi în Armata 1-a, aflată în plin proces de reogranizare și care urma să cuprindă 9 divizii. Autoritatile române au apreciat în mod deosebit activitatea generalului H.M. Berthelot, iar drept dovadă, la 21 mai 1917 a fost votată de Parlament acordarea cetăţeniei de onoare a României. I.G. Duca, ministru în guvernul I. I. C. Brătianu, a menţionat în memoriile sale că momentul a produs „o nouă şi călduroasă manifestaţie de simpatie pentru sărbătorit, pentru Franţa şi pentru întreaga Misiune Militară”. Legea a fost propusă de deputatul Constantin Banu şi semnată de regele Ferdinand I, la 18 iulie 1917. Satisfăcut de această decizie a autorităţilor române, generalul francez a scris familiei sale în Franţa pentru a o informa că „Am fost înştiinţat că Senatul şi Camera Deputaţilor m-au proclamat cetăţean de onoare al României cu aclamaţii şi cu o unanimitate de voturi ce mă flatează în mod deosebit”.
Popularitatea generalului a cunoscut o creştere considerabilă, motivând astfel foarte mulţi ostaşi să se înroleze ca voluntari în armată, printre ei numărându-se foarte mulţi ardeleni şi bucovineni, care au sosit la Iaşi în data de 7 iunie 1917 şi pe care generalul Berthelot i-a primit cu bucurie.. A doua zi a avut loc, în Piaţa Unirii, din Iași, ceremonia de depunere a jurământului de credinţă faţă de rege. Folosindu-se de diverse condiţii și sub diverse forme reorganizarea armatei române a fost încheiată până în iunie 1917, iar planul de acţiune pentru frontul din Moldova a fost finalizat. Obiectivul principal al planului era, fără doar şi poate, eliberarea Munteniei de trupele inamice, ofensiva urmând a fi declanşată la data de 22 iulie 1917. Nemulţumirea lui Brătianu faţă de data declanşării ofensivei l-a determinat pe Ferdinand I să convoace în data de 18 iulie 1917 un consiliu de război, la care au luat parte şi şeful Înaltului Comandament Român, generalul Constantin Prezan, şeful misiunii franceze, Henri M. Berthelot, dar şi reprezentatul rus, generalul Scerbacev. Tot sub preşedinţia regelui, a avut loc câteva zile mai târziu un alt consiliu, cu aceiaşi protagonişti ca şi la prima întrunire, cu excepţia generalului Alexandru Averescu, care la primul consiliu nu a participat. La consfătuire, conform celor menţionate de Averescu, „S-a discutat eventualitatea evacuării Moldovei. Era chestiunea unde să se retragă armata. Se prezentau mai multe soluţiuni: Kerson, Poltava şi Harkov.”. Retragerea armatei române în Rusia era o opțiune a rușilor, care ar fi lăsat Moldova pradă armatelor germano-austriece. Aceasta ar fi însemnat pierderea totală a independenței și ștergerea României de pe hartă. Soluția a fost respinsă de toți factorii de răspundere români, susținuți și de regina Maria.
Inaintea declanşării ofensivei, care trebuia să înceapă la 22 iulie stil nou, Berthelot a făcut o ultimă inspecţie a frontului, controlând, la 27 iunie/10 iulie 1917, frontul destinat Regimentului 47/72 Infanterie, aflat sub comanda generalului Radu Rosetti, urmând ca după două zile să efectueze și o inspecție pe frontul Corpului 6 Armată român. Concluziile finale ale acestor inspecţii au fost notate într-un raport înaintat regelui Ferdinand I-ul, în care se reliefa faptul că trupele aveau un moral ridicat şi erau foarte bine instruite. Generalul francez mai remarca, în raport, faptul că „soldaţii sunt dornici să-şi facă datoria”. Conform planului de campanie, de două ori amânat, la 9/22 iulie 1917, Armata I-a română urma a iniţia ofensiva în sudul Moldovei, în zona Nămoloasa, acolo unde, printr-o rară coincidență, își concentrase forțele de ofensivă și von Makensen. Surpriza avea să survină două zile mai târziu, atunci când Armata a II-a, condusă de Alexandru Averescu, învingea inamicul şi ocupa oraşul Mărăşti, aducând astfel primul succes românesc din campania anului 1917 (25 iulie). Insă o zi mai târziu ofensiva rusă, și iomplicit cea română, era oprită în mod surprinzător de Al. Kerenski, devenit conducătorul provizoriu al guvernului rus după alungarea ţarului Nicolae al II-lea în urma evenimentelor din martie 1917. Ordinul lui Kerenski a provocat în rândul generalilor români şi francezi un sentiment de indignare. Despre acest moment Henri M. Berthelot a notat în memoriile sale: „La prânz lovitură de teatru! Generalul Prezan vine şi-mi spune că o telegramă a lui Kerenski ordonă oprirea atacurilor şi suspendarea oricărei ofensive. Dau fuga la Scerbacev care îmi confirmă informaţia. Îi cer să telegrafieze lui Kerenski pentru retragerea ordinului în ceea ce priveşte frontul românesc. [...] Scerbacev îmi răspunde că este imposibil: telegrama a sosit fără a fi codată, lovitura morală e dată, toate sovietele de pe frontul românesc au ştiut de ea cu o oră înaintea lui şi au comunicat-o trupelor ruse.”
La început de iulie 1917, armata I-a română a pornit din zonele refacere din nordul Moldovei pentru a-și ocupa sectorul de luptă pe malul Siretului. Marșurile trupelor Armatei I-a s-au făcut, în cea mai mare parte pe jos și noaptea, pentru a nu fi observate de avioanele inamice. Ea a luat poziție între armatele a IV-a și a VI-a ruse. In dimineața zilei de 20 iulie, artileria română a început tragerile de reglare asupra liniilor inamice. Ea a acontinuat și în zilele de 21 și 22 iulie. La 23 iulie dim,ineața, pe tot frontal Armatei I-a, aproape șase sute de guri de tun trimiteau dușmanului salutul zgomotos al armatei române reintrate ân luptă după șase luni de tăcere. Pregătirea artileristică propriu zisă începuse. Ea era formidabilă ca putere și înspăimântătoare ca eficacitate. Ingrozitorul bombardament a șinut trei zile, 23, 24, 25 iulie, timp în care s-au aruncat asupra inamicului 170.000 de proiectile, adică 220 de vagoane, cuprinzând 2.200 de tone de muniții. Toată lunca Siretului era acoperită de nori de fum negru, galben-roșcat și vârtejuri de pământ și praf. Pământul se cutremura de mulțimea neîntreruptă a exploziilor. In după amiaza zilei de 25 iulie întreaga armată era în așteptarea asaltului. Comandamentul Armatei I-a române a primit copiile telegramelor adresate de generalul Șcerbacev armatelor ruse de pe frontal român de oprirea ofensivei, ordonată de Kerenski. Marea încleștare de la Mărășești urma să aibă loc pe parcursul lunii august, când ofensiva a aparținut germanilor și când s-a stins dorința lor de a desființa rezistența acerbă a românilor. Ordinul de suspendare al ofensivei armatelor ruse, emis de Al. Kerenski, nu a fost respectat iniţial de generalul Al. Averescu, pe motiv că acesta nu putea fi aplicat. Decizia generalului român nu a fost pe placul lui Berthelot, mai ales că între cei doi exista o relaţie tensionată, care s-a agravat şi mai mult după alegerea ca şef al Statului General Major al Armatei Române a lui Constantin Prezan, decizie de care Henri M. Berthlot nu era străin. Decizia rusească de suspendare a ofensivei a provocat generalului Berthelot o stare de îngrijorare, datorită faptului că situaţia de pe frontul românesc s-ar fi putut deteriora, dar şi temerii provocate de încheierea unei eventuale păci separate, sugerând superiorului său din Franţa ca cele două guverne - englez şi francez - să acţioneze pe lângă guvernul rus de la Petrograd pentru ca România să nu fie abandonată, asigurându-l de altfel pe ministrul de Război francez că nici primul ministru Ion I.C Brătianu şi nici şeful Marelui Stat General Major român, Constantin Prezan, nu doreau o încheiere a păcii separate, acestora alăturându-li-se şi regele Ferdinand I.
În campania din vara anului 1917 rolul generalului Henri M. Berthelot a fost doar de observator al evoluţiilor situaţiei militare de pe front, fără a se implica în conducerea operaţiunilor militare. La 30 iulie 1917, Ferdinand I a cerut schimbarea generalului Constantin Cristescu de la comanda Armatei I, acesta fiind înlocuit, tot la propunerea regelui, cu generalul Eremia Grigorescu. Berthelot susţinea în jurnalul său că „La 30 iulie, iată o criză în comandamentul român. Situaţia respectivă a şefilor Armatei a IV-a rusă şi Armatei I română nu a fost bine definită şi se simte o gravă neînţelegere între generalii Ragoza şi Christescu”. Nu s-a implicat nemijlocit în schimbarea lui Cristescu, dar a considerat decizia oportună, deoarece, după cum menţionează Berthelot, „nu a arătat destulă energie şi nu reușit o buna conlucrare cu Ragoza (comandantul armatei ruse.), care ar fi vrut sa fie deja pe malul drept al Siretului”. Confruntându-se cu o situaţie defavorabilă României, din cauza refuzului rusesc de a mai lupta, autorităţile române au fost nevoite să organizeze la 4 august un Consiliu de Război la care participa şi Berthelot. Conform celor menţionate de Brătianu, la consiliu s-a decis „să se apere pământul Moldovei metru cu metru” şi în cazul unei situaţii defavorabile, autorităţile române împreună cu regele să se retragă în Rusia. Deşi conducerea Armatei I-a a fost schimbată la cererea regelui Ferdinand I, aceasta a dat luptele dintre cele mai grele, culminând cu victoria de Mărăşeşti. Binecunoscuta bătălie de la Mărăşeşti a fost iniţial angajată de Armata a 9-a germană şi de Armata a 4-a rusă, devenind pe parcurs o bătălie în care aportul trupelor române aflate sub comanda generalului Eremia Grigorescu, a fost esenţial. Desfăşurată de-a lungul a trei etape importante, ce au durat 29 de zile (10 în ofensivă şi 6 de contraatac) şi 13 zile de relativă acalmie, trupele române animate de o vie dorită de revanşă, au dat dovada de o tenacitate extraordinară, reuşind astfel să stăvilească întreg elanul ofensiv al inamicului. Munca generalului depusă la organizarea şi instruirea armatei române şi-a arat roadele în urma acestor bătălii celebre care au reprezentat unul dintre cele mai frumoase capitole ale istoriei ţării.
Henri M. Berthelot remarca prin intermediul unui raport adresat superiorilor săi, progresele armatei române, dar şi faptele de vitejie ale soldatului român, care conform celor remarcate de acesta „soldatul este bun, foarte puternic, foarte rezistent, mărşăluitor, nu se plânge niciodată. Românului nu îi este frică de gloanţe. Atacă plin de vitejie în profida mitralierelor şi salvei de focuri a inamicului, cât despre ofiţeri, cu câteva excepţii au dat dovadă de curaj şi devotament, mai ales ofiţerii militari”. Pe lângă remarcile adresate soldaţilor români, generalul Berthelot evidenţiază şi numeroşi ofiţeri francezi, pe care de asemenea acesta îi va menţiona într-un raport expediat în Franţa, la 19 august 1917. În raport, Berthelot a evidenţiat faptele de vitejie şi curaj ale căpitanului aviator Maurice Gand, din misiunea aeronautică franceză, care doborâse un avion german într-o bătălie aeriană dată lângă Bârlad, dar şi ale locotenentului Berge, care a fost ranit şi dat disparut în urma atacului german din zona Slanic, aflat în fruntea Regimentului 46 Infanterie. Pentru actele de eroism dovedite pe câmpul de luptă, regele Ferdinand a acordat, la 9 august 1917, ofiţerilor francezi, decoraţii cu înalte ordine şi medalii româneşti. Drept urmare, pentru serviciile aduse artileriei antiaeriene, căpitanul Vincent Francois a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” cu spade, în grad de cavaler, căpitanii aviatori ai misiunii aeronautice, Maurice Gand, Charles Mallet de Mailly Nede şi locotenentul pilot Roger Lucy au primit înaltul ordin militar „Mihai Viteazul” clasa a III-a. Șeful misiunii militare franceze, H.M. Berthelot a fost decorat personal de către regele României, la 23 iulie cu ordinal „Mihai Viteazul”. De asemenea, în semn de recunoştiinţă a meritelor sale, autorităţile franceze i-au acordat generalului Berthelot, în vara aceluiaşi an, înaltul ordin „Legiunea de Onoare” pentru strângerea relaţiilor franco-române.
Cu toate că nu a contribuit direct la marile succese române din vara anului 1917, obţinute în bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, Misiunea Militară Franceză, în frunte cu generalul Henri Mathias Berthelot, a jucat un rol deosebit de important în reorgranizarea şi instruirea armatei române. Activitatea generalului Henri Mathias Berthelot a fost apreciată şi în rândul unor şefi de partide românești. Astfel la 27 august 1917, şeful Partidului Conservator, Al. Marghiloman, oponent de seamă al Antantei, a menţionat în memoriile sale faptul că: „Organizarea franceză a dat rezultate minunate. Regele şi principele Carol pretutindeni pe front. Berthelot se ocupa mai cu seamă a dirija instrucţia artileriei grele”. De astfel simpla prezenţă a ofiţerilor francezi, atât pe străzi, cât şi prin localurile publice, erau de natură să ridice moralul şi optimismul românilor. Ministrul francez de război, Paul Painleve a recunoscut meritele generalului, cât şi a întregii Misiuni, afimând într-un ordin de zi „sub evenimente conducerea şefului său, generalul Berthelot care a dat tuturor colaboratorilor săi o impulsionare viguroasă şi strălucită şi le-a comunicat convingerea sa arzătoare şi sentimentului dedicat al datoriei. Misiunea franceză de pe lângă armata română a reuşit în mod strălucit să-şi îndeplinească rolul dedicat, care i-a fost încredinţat. In cursul grelelor şi glorioaselor lupte care au consemnat eşecul ofensivei germane în regiunea Siretului, personalul Misiunii Militare franceze a dat pe câmpul de bătălie probe ale unui devotament şi spirit de sacrificiu căruia comandamentul român i-a adus din plin omagiu contribuind astfel, prin exemplul său, la creşterea moralului armatei române şi aducând un serviciu însemnat la cauza aliaţilor.” De asemeanea, generalul commandant al Armatei I-a române, Eremia Grigorescu, şi-a exprimat recunoştiinţa faţă de ofiţerii francezi pentru serviciile aduse României, printr-o scrisoare adresată şefului Misiunii Franceze, H.M. Berthelot. Generalul roman a menţionat următoarele: „Am găsit la dânşii un neţărmuit devotament, o grijă unică să asigure succesul şi dispreţul complet al primejdiei”. Răspunsul lui Berthelot nu a întârziat să apară, mulţumind generalului Eremia Grigorescu pentru laudele aduse ofiţerilor francezi, care activau în corpurile de trupe şi aviaţie ale Armatei I-a. Nici ofiţerii francezi ai misiunii nu au omis să adreseze cuvinte de laudă soldaţilor români. Intr-un raport înaintat superiorilor săi, un ataşat militar de pe lângă Divizia a 3-a Infanterie, colonelul Charles Vesperini, relata faptul că: „soldatul român e bun, foarte solid, foarte rezistent, excelent la marşuri, nu se plânge de greutăţi.” [1]
---------------------------------------