„Trădarea stă cu regele la masă!” (Alexandru Vlahuţă)

Trădarea este mai prejos decât crima. Dacă ea este însă comisă de un monarh presupus creştin, atunci ea este mult mai prejos de orice mişelie. Întru menirea monarhilor de a călăuzi, îndruma, povăţui, ocroti, alina, vindeca, crea şi înălţa naţiunea peste care Bunul Dumnezeu le-a acordat mandat de administrare, nu de stăpânire, fiindcă aceasta este doar a Creatorului a Toate, suveranii şi-au adăugat heraldicii lor imperativul: Nihil sine DeoI! (Nimic fără Dumnezeu!).

În tălmăcirea creştin-ortodoxă dacoromână străveche această expresie sublimă înseamnă că, Dumnezeu - Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt este o corolă divină a însuşirilor absolute: Adevăr, Aseitate, Bunăvoire, Cuvânt, Dragoste, Erudiţie, Frumuseţe, Generozitate, Har, Iubire, Înţelepciune, Înviere, Justeţe, Kalokagathia, Libertate, Mântuire, Monarhie, Nemurire, Omniprezenţă, Pantocrator, Răbdare, Sfinţenie, Slujire, Ştiinţă, Taină, Univers, Veşnicie, Viaţă, Zidire. Măcar o parte dintre aceste calităţi trebuie să-i aparţină suveranului pământean care poartă totuşi Chipul Atotcreatorului, pentru a-şi putea sluji cu demnitate poporul său, pe Dumnezeu şi pe sine (dinastia).

„Nihil sine Deo!” (Nimic fără Dumnezeu!).

Acest simbol de credinţă, de apartenenţă monarhică suverană şi monarhică naţionalistă - a fiecărui creştin în parte, Omul fiind Rege al Creaţiei divine, formula cu caracter imperativ se tâlcuieşte prin aceea că orice gând, cuvânt, faptă, credinţă, simţire, suferinţă, dreptate, adevăr, jertfă, iertare, cruce, iubire, trebuiesc închinate lui Dumnezeu şi reprimite apoi de la EL, pentru a le zidi împreună cu Elita Naţionalist Creştin-Ortodoxă întru poporul lor credincios, pentru a consfiinţi Statul naţional creştin în cadrul vetrei ortodoxe a Neamului, punând astfel ca Temelie şi Scut toate instituţiile fundamentale sub cupola patrimoniului spiritual naţional întru mântuirea Neamului.

Numai laşitatea şi ticăloşia unor voievozi-vânduţi altor interese decât moralei creştine, unor domnitori fără scupule, unor boieri-ciocoi, unor regi sceleraţi, aventurieri, corupţi, trădători, laşi, unor conducători atei, sau înceţi la minte, pas cu pas pe loc pentru Ţară, unor mari clerici ajunşi la vârful ierarhiei, deci Soborul Bisericii ş.a., a adus această filoxeră ocultă: de a ne urâ, de a ne sfâşia, de a ne ucide, de a ne manipula, de a ne corupe, de a ne denigra, de a ne profana, de a ne dezuni, de a ne sugruma memoria, de a ne decapita eroii, de a ne crucifica martirii, şi mai mult decât atât este turpitudinea de a ne glorifica: ucigaşii, hoţii, uzurpatorii, laşii, ateii, profanatorii, vânzătorii, trădătorii...

Ce putea să iasă dintr-un tată sau ce putea să deprindă un copil redus mintal de la un tată vitreg, Berilă: afemeiat, avar, aventurier, beţiv, curvar, cartofar, criminal, corupt,  duşman al poporului pe care-l exploata până la sânge, egoist, educat de un ins cu inclinaţii inverse, nefireşti, fugar, fariseu, hoţ,  laş, mincinos, mârşav, nelegiuit, obsedat de aur, de bani, de coroană, de Cucoană, de eufemism, de falus, de sex, decât o aşchie care nu sare departe de trunchi ?!

Trădarea regelui Mihai I sub această deviză sacră: Nihil sine Deo! este o sumă a trădărilor: a lui Dumnezeu, a Creaţiei Sale, a Omenirii, a Naţiunii cu tot ce are ea mai bun şi mai frumos la nivel de Elită şi popor. Consecinţele actului de trădare al monarhului Mihai I de la 23 August 1944 şi-a întins tentaculele Caracatiţei sale regale de atunci până astăzi şi chiar mai departe, într-un viitor poate destul de îndepărtat, astfel:
- uzurparea regală anulează autoritatea suveranului de a mai funcţiona ca putere monarhică sub o hegemonie dinastică;
- uzurparea regală zguduie din temelii edificiul statului naţional, făcându-l contrar şi adversar naţiunii sale creştin-ortodoxe;
- uzurparea regală subminează autoritatea Ierarhiei clericale făcându-şi-o complice, bulversând astfel poporul drept măritor creştin;
- uzurparea regală pune în pericol monarhia ortodoxă a Naţiunii creştine în prezent şi în viitor;
- uzurparea regală a semnat capitularea fără condiţii, adică sentinţa de condamnare la moarte a propriei naţiuni pe care trebuia să o apere cu viaţa sa;
- uzurparea regală a deschis voluntar, deci binevoit porţile năvălitorilor barbari, duşmani cu care eram în războiul just de eliberare a provinciilor ocupate, smulse de ei samavolnic şi mârşav;
- uzurparea regală a predat fără luptă Armata, Ţara, Biserica în mâinile prădătorilor bolşevici;
- uzurparea regală a substituit monarhia aristocraţiei creştin-ortodoxe milenare cu proletariatul marxist-comunist-bolşevic;
- uzurparea regală a înlocuit Forţa Dreptului Legii cu laşitatea fără-de-legii;
- uzurparea regală a instituit anarhia ateo-comunistă în locul armoniei creştine;
- uzurparea regală anulează ungerea divină, circumscriindu-se alegerii satanice;
- uzurparea regală a dăruit Ţara cotropitorilor şi drept recompensă, după refacere prin milioanele de jertfe ale Fiilor ei şi-a revendicat-o sieşi, pentru a o lăsa testament Custoleoaicei sale fiice însetată săraca după măriri şi averi;
- uzurparea regală a substituit deviza: Nihil sine Deo! - Nimic fără Dumnezeu! cu Nihilismul anarhic devastator.

Mântuitorul Hristos - Regele Daciei, după cum îl adora Mihail Eminescu, Este Regele nostru de drept şi de-apururi, Care după ce ne-a dăruit casa, familia, vatra, limba, religia, Neamul, Crucea, jertfa, iubirea, învierea, pământul şi Cerul, deci, a fost alungat, izgonit, prigonit aproape de tot de pe plaiul său, iar noi, căci fiecare om are o cotă parte de vină, în locul Regelui Divin, l-am înfiiat pe Trădătorul care, ne-a luat totul, mai puţin Cerul.

Ce mai aflăm din culisele documentelor istorice ?

În perioada cât au durat negocierele complotului regal, frontul era stabilizat şi de o parte şi de cealaltă, dar totuşi Mareşalul îşi fixase retragerea armatelor româno-germane pe aliniamentul Focşani-Nămoloasa-Brăila. Înştiinţate Fronturile 2 şi 3 ucrainene de conspiraţia regală şi primind undă verde, de la Bucureşti au forţat spargerea frontului nostru la Iaşi în 21 August 1944, deşi pe 2 August, Stavka sovietică prevedea că în cazul rezistenţei armatelor româno-germane, fronturile 2 şi 3 ucreinene nu vor porni nici o ofensivă contra lor. Numai că, imposibilul a devenit posibil graţie regelui cu trădarea sa şi lucrurile s-au întors astfel cu 360 de grade împotriva noastră, aruncându-ne din Drama războiului sub şenilele comunismului eliberator, Tragedie care, continuă încă. „Acest lucru a devenit posibil numai după înfăptuirea actului de la 23 august în România, în noile condiţii ivite când autorităţile de la Bucureşti nu au mai fost interesate să bareze accesul forţelor lui Malinovski la poarta Focşanilor”. (Gh. Buzatu, Mareşalul Antonescu la judecata istoriei. Ed. Mica Valahie, Bucureşti-2002, p. 271)

La ceasurile de taină ale complotului, regele trădător se întreţinea cu sfetnicii comunişti Lucreţiu Pătrăşcanu şi Bodnăraş, când Mareşalul fixase data de 15 August 1944, ca să comunice şi să susţină Armistiţiul onorabil cu sovieticii, opus capitulării regale necondiţionate, prin ruperea tot onorabilă a relaţiilor cu Germania. „Cam aşa stăteau lucrurile, povesteşte fiul generalului Pantazi, când generalul Racoviţă trăda pe front şi Regele îşi ducea conspiraţia împreună cu partidul comunist la Palatul Regal.” (Ion Pantazi, Am trecut prin iad. Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2003, p. 192.

În timp ce regele laş, incapabil, aflat sub tutela mamei sale, principesa grecoaică, nu mai prididea cu trădarea, care însemna în primul rând moartea Conducătorului Statului şi Răstignirea Naţiunii în acelaşi timp, Mareşalul se da de ceasul morţii privind salvarea monarhului său: „Regele trebuie ţinut departe de orice responsabilitate, el constituie rezerva ţării. Inamicului învingător nu trebuie să i se dea pretextul vinovăţiei Regelui sub nici o formă.” (ibid, p. 235)

Când în 23 August 1944, Mareşalul a fost rugat de monarh să vină la Palatul Regal, colonelul Davidescu, l-a avertizat că nu are o gardă de etichetă, onorabilă la întâlnirea cu regele său:

 „- Nu e nevoie Davidescu. E de ajuns şi asta, doar merg în casa regelui.

„Loialitatea, Credinţa în onoarea altora, arată, i-au fost fatale. Generalii (laşi şi trădători, n.a.) şi regele l-au asasinat mârşav, terfelindu-i onoarea şi loialitatea atunci când l-au predat inamicului. Situându-se josnic în afara demnităţii elementare de oameni şi soldaţi... [...] Mareşalul a încercat, în plin război mondial, să facă din România o ţară a românilor. Încercare plătită cu capul după tragica tradiţie a istoriei neamului”.  (General aviator Radu Theodoru, Mareşalul, Ed. Lucman, Bucureşti-2012, p. 157-159)

Mareşalul Antonescu care, a apărat Ţara şi Monarhia a fost predat chiar de către regele său pe care îl apăra cu viaţa sa, duşmanului bolşevic cu care noi ne luptam pe viaţă şi pe moarte de secole, şi contrar aşteptărilor, vandalii muscali nu l-au ucis, ci i-au lăsat lui Mihai I , cea mai josnică mârşevie regală.

Mihai I, căci nu i se mai poate spune de către nimeni din Cer şi de pe Pământ, Mihai I de România, a profanat Sf. Mănăstire Curtea de Argeş, Ţara şi poporul Voievozilor şi Vlădicilor ctitori de-apururea ai Neamului.

Miercuri, 23 August 1944 - Miercurea Patimilor Poporului Român

Cea mai neagră zi de miercuri impusă în calendarul istoriei poporului român de către dinastia Hohenzollern, prin suveranul Mihai I poartă eticheta „Trădare”! Culmea stupizeniei megalomanice regale: atât el cât şi custodeoaica sa fiică marionetă şi altoiul Dudă, mai aveau, au pretenţia încă să le revină Coroana României ?!

Încotro ne îndreptăm? Încotro am pornit?

Aranjament grafic - I.M.