Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Aurel Vlaicu, art-emisÎnceputul secolului al XX-lea a corespuns întocmai neliniştii ce o intuia Goethe care notează cu acribie că… „bogăţia şi viteza, iata ce admiră lumea şi spre ce se straduieşte fiecare…” consemnare căreia renumitul comparatist francez Calude Pichois, îi gaseşte o acută facticitate între anii 1906-1913, când lumea este copleşită de interesul de a reduce distanţele prin înfrangerea graviaţiei, prin născocirea zborului cu aripi, precum păsările cerului. În Carpaţi, un român, Aurel Vlaicu este mistuit de acest vis, de această năstruşnică idee de a construi pasărea cu care să se înalte pe bolta...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Ofiteri romani la Budapesta, 1919În istoriografia ungară s-a vorbit foarte mult despre divizia de secui, ba chiar s-a susţinut că dacă toată armata ungară din 1919 ar fi avut moralul acestei divizii, altul ar fi fost rezultatul confruntării româno-ungare de atunci. S-a exagerat mult capacitatea ei combativă, dându-se multe exemple, cu atât mai exagerate cu cât timpul scurs de la evenimente estompa mai mult realitatea crudă a faptelor. De aceea, cred că este necesară dezvăluirea adevărului istoric, aşa cum este el, chiar dacă este contradictoriu cu ceea ce mulţi istorici maghiari, în căutarea unor inexistente fapte de...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Mircea Vâlcu-Mehedinţi, art-emisRomânia și Cominternul[1]  

În numărul 12/1966 al revistei „East Europe”, editată la New York de „Free Europe (Europa Liberă) a apărut articolul „România și Cominternul” semnat de Şandor Korosi în care se fac unele precizări privind împrejurările care au dus la includerea în programul Partidului Comunist Român a principiului autodeterminării până la separarea de stat a naționalităților conlocuitoare.Din documentele de arhivă rezultă că Șandor (Alexandru) Korosi-Crișan s-a născut la 22 februarie 1896 la Baia Mare, fiind de origină română. După absolvirea a doi ani la Facultatea...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu. art-emisIII - 10 iulie 1940

Recentele răpiri teritoriale de la România

- Pantelimon Halipa -

„Pe când în apusul Europei se desfăşoară războiul dintre Germania şi diverse state, şi atenţia lumei este atrasă de cuceririle acesteia pentru motive diplomatice din vreme formulate şi îndelung discutate, iar celelalte popoare europene caută ca focul războiului să nu se întindă mai departe, în răsăritul Europei au loc acţiuni de cuceriri teritoriale, săvârşite de actuala cârmuire a republicilor ruse, cu desăvârşire inexplicabile, asupra unor popoare vecine mici şi neapărate, uluind lumea. Exemplificând cu...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Larry Watts - Cei dintai vor fi cei din urmă...Intenţiile Pactului de la Varşovia vizavi de hotărârea României

Peste câţiva ani, deşi negând intenţia „serioasă” privind o eventuală invazie şi denaturând dezacordul sovietic cu Bucureştiul ca fiind limitat la „refuzul acestuia de a lua parte la acţiunea comună a Pactului împotriva Cehoslovaciei”, ambasadorul sovietic a confirmat că existau motive legitime de îngrijorare. Dobrinin, care avea să părăsească în sfârşit Washingtonul,  în anul 1986, pentru a conduce Departamentul internaţional care coordona şi superviza operaţiunile de dezinformare, a informat că trupele sovietice erau...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Arcul de Triumf din Bucureşti, art-emisDin timpuri străvechi, această expresie populară românească definește o comunitate fără apărare, fără protecție, lăsată de izbeliște. Un sat fără câini este un sat în care oricine poate intra și face ce vrea, nu este nimeni care să-l apere. Dar nu despre un sat aflat în această situație doresc să vorbesc, ci despre un stat, un stat numit România. Deoarece cu asta poate fi comparată România, cu un sat fără câini, practic un stat fără câini. Este o vorbă în democrațiile occidentale conform căreia presa este câinele de pază al democrației. Orice derapaj al puterii sau al politicului este...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
IConvenţia de armistiţiu - Moscova,12-09-1944, art-emisstoria nu trebuie uitată
Spre deosebire de Armata Roşie, Armata Română a respectat legile internaţionale în timpul Campaniei din Est. Soarta războiului nu era decisă în momentul trădării regelui şi a generalilor ca Aldea şi Racoviţă, iar dacă Armata Română i-ar fi oprit pe ruşi pe linia Carpaţilor (vezi episodul Monte Casino, unde germanii au provocat pierderi grele Aliaţilor, rezistând pe poziţii aproape patru luni de zile), condiţiile de armistiţiu ar fi fost altele, în favoarea României - ipoteză susţinută de toţi specialiştii militari. În timp ce vânătorii de munte ai Armatei Române i-ar...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
Maia, Ialomiţa 2012-2013„Netăgăduit, Încrederea constituie prioritatea absolută care a fost, este şi rămâne pe agenda raporturilor româno-ruse.”
(Gheorghe Buzatu)

Lucrările Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice de la Maia-Catargi, Ialomiţa, Ediţia a IX-a din ciclul „Retrăiri istorice” - „1013-2013, 100 de ani de la participarea României şi a armatei sale la cel de-Al Doilea Război Balcanic” - s-au desfasurat în acest an sub egida Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (A.O.Ş.R.), a Filialei Maia-Catargi - Asociaţia Naţională a Cavalerilor de Clio şi a Primăriei Maia, Ialomiţa, în zilele de 6 și 7 septembrie 2013...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Nicolae Ceauşescu şi Iosif Broz TitoCompetiţia

Liderul iugoslav a oferit interlocutorilor săi români sfaturi în propriul său folos, prin care urmărea să-şi întărească poziţia de unic opozant al Moscovei, în Balcani, contribuind în acelaşi timp la campania sovietică de dezinformare, deja demarată împotriva României, prin care guvernul de la Bucureşti era prezentat ca fiind ezitant în acţiunea sa de condamnare a invaziei, că se  reconciliase cu Moscova şi revenise în Blocul sovietic. Tematica acestei dezinformări se va regăsi în cele mai importante studii şi lucrări occidentale, din următorii 40 de ani. În ceea ce priveşte...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, art-emisII - Iulie 1940.
Bilanţ statistic al Basarabiei (Dosar special. Ministerul Internelor, Direcţiunea Generală a Poliţiei, Arhiva Siguranţei):
„Basarabia are o suprafaţă de 44.936 km.p. teren uscat şi 2.500 km.p. lacuri. În această întindere intră 249.356 ha pădure, 112.946 ha vie şi 40.470 ha livezi cu pomi fructiferi.
Suprafaţa cultivabilă a Basarabiei este de 3.037.703 ha, ceea ce reprezintă a ¼ parte suprafaţă totală cultivabilă a României (13.324.090 ha).
După statistica făcută în ultimii 5 ani producţia cerealelor din Basarabia se cifrează astfel (în medie anuală):
...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
Organizaţia Tratatului de la Varsovia,1968După ce i-a declarat lui Kennedy în 1963 că România nu se va alătura U.R.S.S. în nici un război provocat de aceasta şi după ce a fost lăsată în afara planurilor de război ale Tratatului de la Varşovia în 1965, este limpede că guvernul de la Bucureşti considera U.R.S.S. ca pe un agresor periculos. Spre mijlocul anilor 70, într-un discurs adresat ofiţerilor cehoslovaci, Tito a făcut următoarele afirmaţii: „Noi nu suntem membri oficiali ai Tratatului de la Varşovia. Însă, atunci când cauza socialismului, comunismului şi a clasei muncitoare va fi în pericol, vom şti ce atitudine să luăm...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
General Platon Chirnoaga, art-emis„Există aici un rege care îşi predă armata duşmanului? În ce ţară din lume poate fi găsit un şef de stat asemănător? Pe 20 Iulie 1945, i s-a decernat, din ordinul lui Stalin, prin mareşalul Tolbukhin, «Ordinul Victoriei Sovietice». Tristă onoare de a fi decorat de către duşmanul de moarte al poporului său!” (General Platon Chirnoagă)
 
Lupta Armatei Naţionale Române

Dupǎ intrarea trupelor sovietice în Bucureşti, la 30 august 1944, Puterile Axei, în special Germania, şi-au dat seama cǎ România nu mai putea fi consideratǎ aliatǎ, ci dimpotrivǎ românii îşi îndreptaserǎ armele împotriva...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Regele Mihai,Mareşalul Ion Antonescu,Regele Victor Emanuel III, Benito Mussolini„Dorind să devină erou cu orice preţ, decis să culeagă laurii personali pe seama suferinţelor de neînchipuit pricinuite poporului român, Regele a obţinut efemere satisfacţii din partea celor cărora le-a închinat Ţara şi Neamul. Când, la sfârşitul anului 1947, comuniştii pe care i-a adus la putere l-au debarcat din propria lor barcă, regele nu mai era decât un infirm moral, pentru care nici Stalin, nici Truman n-au ridicat un deget”. (Josif Constantin Drăgan)

Actul de la 23 august 1944 a constituit şi constituie încă subiectul unor dezbateri şi controverse, cele mai multe fiind subiective. Aşa...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

22 august 1968Planurile de apărare a României şi retragere în Carpaţi în faţa invaziei concentrate a U.R.S.S., Ungariei şi Bulgariei, în 1968.

Revista ART-EMIS vă prezintă spre lectură cap.15, din lucrarea istoricului american, dr. Larry Watts - „Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România”, Bucureşti, Editura RAO, 2011.

21-30 August - Denunţarea invaziei

Continuarea acţiunilor trupelor sovietice şi ale membrilor Tratatului la frontierele române au făcut ca parada militară, programate pentru 23 august, să cuprindă şi modificări prin includerea unităţilor...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Col.(r) dr. Alexandru Manafu, art-emis„Ce poate fi mai plăcut şi mai simplu decât să fi sincer, totdeauna liniştit, împăcat cu tine însuţi, neavând nici de ce te teme, nici ce inventa?” (Fenelon)

„Cu ziua de 22 iunie 1941, o nouă epocă începe în istoria poporului român. Nu efemera dictatură militară, nu ambiţiile nemăsurate şi vane ale unui personaj de operetă proclamat « conducătorul neamului » ci de astă dată este în joc însăşi existenţa României, ca stat liber şi independent. Mai mult. O dată cu declararea războiului, România a intrat pe calea marilor şi fundamentelor prefacerii. Viitorul nu va lăsa multă vreme nedesluşite...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Recunostinşă, 1941În dosarul veteranului de război Nicolae Dobrin, fost luptător în Regimentul 40 Infanterie, am descoperit această diplomă primită împreună cu decoraţia „Bărbăţie şi credinţă”, urmarea a faptului că la 20.11.1942 a fost rănit pe timpul luptelor de la Cotul Donului. Diploma a fost înmânată în numele Regelui Mihai I de către dezrobitorul hotarelor, Mareşalul Ion Antonescu, Conducătorul Statului şi Comandantul de Căpetenie al Armatei în Războiul de dezrobire.

La 22 iunie 1942 câteva sute de mii de militari români- generali, ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi - deveneau dezrobitori, participând la...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Wilfried H. Lang, art-emisLa data de 23 august 1944 Regele Mihai a arestat pe Mareșalul Ion Antonescu şi a declarat război Germaniei. Drept consecinţă, între 23 august 1944 - data citirii Proclamaţiei către Ţară (echivalentă cu capitularea necondiţionată), scrisă de Lucreţiu Pătrăşcanu şi citită la Radio Bucureşti în seara zilei de 23 august 1944 de către Regele Mihai - şi 12 septembrie 1944, când a fost semnat armistiţiul de la Moscova, România s-a găsit în stare de război, atât cu U.R.S.S. - inamicul de facto -, cât şi cu Germania - fostul aliat. Domnul Wilfried H. Lang îşi amintește momentele dramatice prin care a...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

M. D. Sturdza-Rusii, masonii, MareşalulDeşi avem o părere diferită despre desfăşurarea împrejurărilor care au precedat fatidica zi de 23 august 1944 - Ziua Trădării Naţionale - dar şi a celor care au urmat, am dat curs articolului domnului Mihai Dimitrie Sturdza preluat din Cotidianul în pagina revistei ART EMIS, tocmai pentru a oferi cititorilor noştri posibilitatea de analiză şi situare faţă de adevăr. Afirmaţia în care domnul Mihai Dimitrie Sturdza îşi dă - cum spune românul - cu stângu-n dreptul - contrazicându-se pe sine, reprezintă sinteza integrală a volumului „Ruşii, masonii, Mareşalul şi alte răspântii ale istoriografiei...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
23 august 1944Încet, dar sigur, adevărul iese la iveală.„Dumnezeu nu bate cu parul!”
Cu ani în urmă, un fost ofiţer a predat lui Nicolae Ceauşescu agenda lui Carol al II-lea - ţinută în secret decenii la rând - în paginile căreia Mareşalul Ion Antonescu şi-a consemnat impresiile fierbinţi ale orelor petrecute în camera-seif, unde fusese închis de regele Mihai. Preşedintele de atunci al României nu a distrus-o. A dat ordin să fie păstrată pentru posteritate. Prin amabilitatea regretatului profesor Gheorghe Buzatu, portalul Ziariştii online şi revista ART-EMIS, au publicat conţinutul însemnărilor...

Inedit! 23 august 1944 - 5.0 out of 5 based on 1 vote

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Mareşal Antonescu - Gh-BuzatuCu mâna la inimă şi ochii la Tricolor

22 iunie 1941 - Ordinul de zi al Generalului Ion Antonescu

„Ostaşi, Vă ordon: treceti Prutul! Sdrobiţi vrajmaşii din răsărit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre.” 

Pamântul tău atâţia l-au râvnit,/Cu sânge şi cu lacrimi acesta  e sfinţit/ De veacuri, noi, popor de frontieră/ Am stat aici, cu pieptul dezgolit./
împinşi de dragostea de glie,/ multe furtuni cu pieptu-am înfruntat/ Le-om...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, art-emisPresiunea evenimentelor de după declanşarea ofensivei sovietice din 20 august şi refuzul repetat al lui Maniu de a prelua conducerea guvernului, a făcut ca în seara de 23 august 1944 să se hotărască constituirea unui guvern de militari şi tehnicieni sub egida politică a B.N.D., prezidat de un general. Cele patru partide ale coaliţiei erau reprezentate în guvern prin câte un ministru fără portofoliu. Tot în cadrul întâlnirilor din luna august, au fost rezolvate problemele legate de pregătirea de ordin politic a loviturii. Concret, de comun acord, reprezentanţii B.N.D. şi ai palatului regal au...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

23 august 1944, art-emis69 de ani de la actul care a avut loc în interiorul Salonului Galben al Palatului Regal din Bucureşti. Evenimentul de la 23 August 1944 a fost considerat de unii drept o lovitură de stat, în timp ce alţii l-au catalogat ca o măsură imperativ salvatoare pentru România. În funcţie de cine a urmat la putere în România, întoarcerea armelor împotriva Germaniei a fost descrisă în mod diferit, corect sau amplificat, acţiunea fiind plasată între patru termeni: trădare, justificare, necesitate, apreciere.

La 22 august 1944, ofensiva sovietică trecea Prutul, lasând în urmă un munte de cadavre pe un...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Marasesti, 96 ani96 de ani de la luptele de la Mărăşeşti (6 august 1917 - 6 august 2013)

Din Alba Iulia, capitala de suflet a Neamului Românesc aducem un omagiu fierbinte eroilor care şi-au jertfit viaţa în urmă cu 96 de ani în luptele pentru desăvârşirea unităţii naţionale. Prin suprema jertfă de sânge în luptele duse în anii 1916-1918, a fost posibilă înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Este meritul bravilor români patrioţi, intelectuali, cărturari, care cu înţelepciunea necesară au convins conducerea României de atunci să intre în conflagraţia mondială alături de Antanta în...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, art-emisAjutorarea refugiaţilor
Atât Statul cât şi iniţiativa particulară au luat măsuri pentru ajutorul refugiaţilor. Funcţionarii refugiaţi au fost plasaţi la Departamentele respective de care depindeau. Crucea Roşie a distribuit ajutoare familiilor refugiate. Straja Ţării a dovedit într-un chip remarcabil o grijă omenească chiar din primele zile ale sosirii refugiaţilor, luând grabnice măsuri pentru încartiruire şi primele ajutoare strict necesare.
Dar faţă de jalnica situaţie a refugiaţilor, care în graba plecării şi-au pierdut tot avutul, aceste măsuri sunt insuficiente şi îngrijirea ca toţi...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, art-emisÎn vara anului 1944, opoziția împotriva mareșalului și mai ales a războiului purtat alături de Germania împotriva URSS, se coagulase, alcătuită fiind, atât din forțe de dreapta, cât și din cele de stânga sau extremă stângă. Nucleul acesteia l-a constituit camarila regală, care din această perioadă a trecut de la vorbe la fapte prin oamenii săi, regele Mihai I angajând discuții și tratative în scopul realizării unei coaliții de forțe, care să efectueze lovitura de stat, să-l aresteze pe Mareșal și să întoarcă armele împotriva Germaniei. Începutul comunicării dintre Palatul Regal şi opoziţia de...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Little Boy & Fat Man, Japonia, 1945„Astăzi, după anunţarea celor petrecute la Hiroshima, lumea ştie că materia poate să piară într-o zi în care un om, chiar unul singur, va fi luat în sinea lui o asemenea hotărâre.” (François Mauriac Le Figaro”,10 august 1945)

În vara anului 1945 Statele Unite ale Americii au decis să demonstreze întregii planete noua sa capacitate de distrugere. Documentele de arhivă demonstrează implicarea Marii Britanii în decizia Washingtonului de lansare a bombelor atomice asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki. În cadrul reuniunii Comisiei politice mixte din 4 iulie 1945 de la Washington, privind...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Mareşal Ion Antonescu, art-emisÎn zilele minciunii univesale, a spune adevărul este un act de dizidenţă.

Istoria se repetă! În ciuda curgerii timpului, problemele noastre au rămas aproape aceleaşi şi nimeni dintre cei aflaţi la putere n-a fost în stare să spună adevărul, precum, atunci, Mareşalul Antonescu. Textul care urmează este cunoscut multora, însă a-l reciti şi a înţelege, atât atmosfera anului 1942, cât şi dificultăţile cu care s-a confruntat România în acele vremuri tulburi, modul demn de comportare al Conducătorului Statului faţă de adversarii politici, apelul său la raţiune şi apărarea intereselor naţionale, este...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Drapel RomâniaTricolorul - Simbol al unităţii, integrităţii şi suveranităţii naţionale

„Drapelul este România, acest pământ binecuvântat al patriei, udat cu sângele străbunilor noştri şi îmbogăţit cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii noştri. Steagul este încă simbolul devotamentului, credinţei, ordinii şi al disciplinei ce reprezintă oastea. Steagul este totodată trecutul, prezentul şi viitorul Ţării, întreaga istorie a României!” (Al. I. Cuza, 1/13 septembrie 1863)

În istoria civilizaţiei umane simbolurile au ocupat un...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, art-emisConsecinţele ultimatumului sovietic din iunie 1940 în documentele vremii

I

Ministerul Internelor

Direcţiunea Generală a Poliţiei, Arhiva Siguranţei:

Iulie 1940

Dare de seamă asupra actului istoric al cedării Basarabiei şi Bucovinei de Nord din 28 iunie 1940 şi consecinţele lui în politica internă şi externă a României

„În noaptea de 26-27 iunie 1940, guvernul român primeşte ultimatumul U.R.S.S.-ului pentru cedarea imediată a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, cu termen de răspuns chiar în cursul zilei de 27 iunie.

Consiliile de Coroană din 27 şi 28 iunie au hotărât cedarea în...

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
Civili români împuşcaţi de grănicerii ovieticiDe la revoluția bolșevică din 1917, Rusia Sovietică și mai apoi U.R.S.S. au dus o campanie eminamente ofensivă cu mijloace militare. Toate declarațiile și acțiunile lui Lenin  și Trotski sunt circumscrise acestui fapt. Mă refer aici la toate declarațiile acestor lideri, declarații publice care pot fi găsite oriunde în „operele” acestora. Totul merge pe ideea revoluțíei permanente, în ideea de bază conform căreia clasa muncitoare din statele capitaliste va trebui să răstoarne regimul burghez și să întroneze dictatura proletariatului, iar mai apoi să intre benevol în marea familie a republicilor...

ISSN, ISSN-L 2247- 4374

Editorial

Academia Romana
AOSR
Arhiepiscopia Ramnicului
Boromir
Ziarul Natiunea
Clipa.com
Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania
Diana
Ziaristi Online
Grand Hotel Sofianu
UAP Valcea
Editura Fortuna
Muzeul de Arta Craiova

Please publish modules in offcanvas position.