Dupa voinţa falsului „Tribunal al Poporului" din Bucureşti - asemenea celui al soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu -, în conformitate cu litera şi spiritul sentinţei dictate la finele „Procesului" Antonescu, din 6-17 mai 1946. Aşadar, revenim în urmă cu 67 de ani, la închisoarea Jilava. Sâmbată, 1 iunie 1946, puţin după ora 18,00: sub gloanţele unui pluton de execuţie, format exclusiv din indivizi îmbrăcaţi cu uniforme de gardieni, supremă ofensă adusă Armatei Ţării, al cărei ultim Mareşal se afla el însuşi în bataia puşcaşilor nenorociţi selectionaţi pe bază de „voluntariat", cădeau seceraţi...
Un text semnat de Florian Bichir în „Evenimentul zilei" ne-a amintit tuturor (şi mie, desigur) că în urmă cu 67 de ani, la 1 iunie 1946, Mareşalul Antonescu a fost executat la Jilava. Lectura cărţii „Ruşii, masonii, Mareşalul", apărută recent sub semnătura lui Mihai Dimitrie Sturdza (o am, dar n-am citit-o încă, o să-i vină rândul, desigur) îi dă lui Florian Bichir prilejul să-i înţepe polemic pe toţi cei care le spun „fascişti" cercetătorilor interesaţi numai şi numai de Adevărul istoric. Florian Bichir mă pomeneşte şi pe mine - comunist autodeclarat, singurul comunist din România populată...
În seara zilei de 1 iunie 1946, la orele 18,03 minute, Mareşalul Ion Antonescu[1] , Conducărorul Statului Român în perioada 6 septembrie 1940 - 23 august 1944, cădea răpus de gloanţele plutonului de execuţie, în închisoarea Jilava. În vârstă de 64 de ani, Mareşalul României fusese condamnat, la 17 mai 1946, de Tribunalul Poporului, de şase ori la pedeapsa cu moartea, de două ori la temniţă grea pe viaţă, de trei ori la temniţă grea timp de 20 de ani, o dată la detenţie riguroasă timp de 20 de ani şi de 14 ori la degradare civică pe timp de 10 ani.
În întreaga istorie a tuturor popoarelor există o zicală străveche care spune oarecum asemănător același lucru: la vremuri grele, e nevoie de bărbați adevărați. La fel și în cazul nostru, al românilor, de multe ori în vremurile dificile, am avut parte de bărbați adevărați care să-și ia soarta în mâini, a lor și a celor care i-au urmat, și să scrie istoria. Sunt mulți care au rămas necunoscuți, alții au intrat în panteonul eroilor români, unii cunoscuți, alții uitați. Numele lor sunt întipărite pe socluri, plăci memoriale, au nume de străzi sau instituții. Nu avem cum să nu ne amintim de ei...
„Nu mă consider infailibil şi nu vreau să monopolizez politica ţării mele." (Ion Antonescu)
A devenit un fapt cunoscut şi pentru care sunt dovezi incontestabile[1] că imaginea publică a lui Ion Antonescu este o chestiune aflată sub controlul unora dintre învingătorii în Al Doilea Război Mondial, în primul rând a comunităţii evreieşti internaţionale, cea care continuă să controleze corectitudinea politică a numeroaselor popoare din zona de influenţă a S.U.A. Printre altele, regimul politic antonescian a fost apreciat ca unul fascist, iar Ion Antonescu prezentat ca un autocrat absolut. Cu...
„În chestiunile cele mari, în acele de ordin moral care stăpânesc viitorul unui Neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare şi de naţionalitate, nu pot fi preţuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate ca să te hotărască a le compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt şi sigur al principiilor. Oricare ar fi vicisitudinile zilelor şi anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora răsplatei." (Ion I. C. Brătianu)
Dramatism şi sacrificiu - Calvarul românesc - Basarabia
„Din marea unitate etnică ... n-a mai rămas decât mâna aceasta de popor românesc liber, pe petecul de...
Georges Clemenceau - Măreţia şi amărăciunile unei victorii
De-acum, după ce am păşit într-un nou veac şi mileniu, nu credem să mai persiste îndoieli... Şi anume că secolul al XX-lea a fost, înainte de orice, unul al dezastrelor. Care n-a găzduit „numai" două conflicte globale, succedate - dacă nu cumva, acompaniate?! - de un III-lea, supranumit Război Rece, deşi nu mai puţin cald şi devastator, dar oribilul veac decedat a fost populat de crime şi mercenari, bântuit de lovituri de stat şi holocausturi de toate culorile, de răsturnări spectaculoase politice, militare, economice sau de...
Mannerheim era favorabil discutării şi ajungerii la o înţelegere cu sovieticii pe baza propunerii cu arendarea celor patru insule, menţionând faptul că pentru Finlanda aceste insule nu prea aveau importanţă strategică, fiind demilitarizate, dar dacă ruşii se simţeau mai în siguranţă cu posesia lor, deoarece închideau intrarea în golful Ladoga, puteau să le dea satisfacţie, dar preşedintele şi primul ministru au refuzat spunând că orice guvern care va accepta aşa ceva va fi răsturnat a doua zi. Molotov l-a înlocuit pe Litvinov la 4 mai, dar până atunci Germania a înghiţit şi ce a mai rămas din...
Miercuri, 24 aprilie 2013 este ziua în care istoriografiei naţionale i s-a redat o importanta parte a patrimoniului de cunoştinţe asupra unor adevăruri tulburătoare ascunse în arhivele secrete străine.
Noul volum al cercetătorului americam Larry Watts, „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România şi sfârşitul Războiului Rece", apărut la Editura RAO, este partea a doua a operei istorice deschise cu cele 795 de pagini asupra Războiului clandestin al Blocului Sovietic împotriva României, subtitlul cărţii „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni...", oferit cititorilor de aceeaşi editura în anul 2011,...
Cel puţin într-o privinţă, preşedintele a avut dreptate: ni s-a umplut ţara de experţi. Fel de fel de experţi care vin pe la televiziuni să-şi dea cu părerea, care mai de care, despre evenimente şi fapte, cu o morgă dată de greutatea argumentelor şi cunoştinţelor lor. Mai ales în preajma unor date cruciale, a împlinirii unor ani de la anumite evenimente importante pentru istoria noastră, ecranele televiziunilor sunt invadate de aceşti experţi istorici, strategi sau militari. Nu ştiu pe ce bază se face selecţia acestora, dar am constatat că majoritatea cunosc evenimentele tangenţial, dar îşi dau...
Un lucru cu desăvârşire uitat, România s-a aflat printre primele state care au intrat în luptă deschisă, cu arma în mână, împotriva bolşevismului. Dacă nu chiar primul. S-a recunoscut şi s-a demonstrat prin mii de pagini scrise şi documente care continuă să apară adevărul incontestabil conform căruia comunismul a fost un regim criminal, responsabil de moartea a milioane de oameni, mult mai mulţi decât a reuşit să ucidă nazismul, un regim nu mai puţin odios, dar din fericire care a durat mult mai puţin. Nu mai contenesc laudele către cei ce au contribuit la eliminarea regimului nazist, iar despre...
Marţi, 21 aprilie 1992 - la Ambasadă, care a organizat masa rotundă cu tema Independenţa de stat a României. Relaţiile româno-ruse. 1877-1878, participă circa 50 de persoane, cele mai multe de la Institutul de Slavistică, de la Institutul de Istorie al Federaţiei Ruse şi de la Institutul de Relaţii Internaţionale. O bună parte dintre participanţi îmi sunt cunoscuţi de la comisiile mixte pe linia Ministerului Invăţământului şi a Academiei. Ambasadorul Sandru rosteşte cuvântul de deschidere, după care mă invită pe mine. Reuşesc să mă încadrez în timp, marcând...
Boierii care au apelat la concursul mitropolitului pentru a interveni pe lângă autorităţile de la Sankt Petersburg i-au remis acestuia trei petiţii spre a fi transmise, respectiv, împăratului, ober-procurorului Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse şi înaltului împărătesc „ministerium" (adică, Comitetului de Miniştri). Petiţiile conţineau, ca un fir roşu, cererea să le fie lăsate locuitorilor Basarabiei legile proprii. Primind aceste trei acte, mitropolitul le-a expediat la Sankt Petersburg împreună cu o scrisoare din partea sa, redactată, la 12 februarie 1814, în ruseşte şi adresată...
Pledoarie pentru rejudecarea „Lotului Antonescu" şi pentru anularea sentinţei „Procesului Tribunalului Poporului"
Fapta şi răsplata Istoriei
„În faţa morţii, neclintit/ N-aveai ce o ruga,/ Ai lăcrimat şi i-ai zâmbit/ Ca şi la nunta ta. "
„Să nu uităm că istoria nu va uita pe vinovaţi, şi vinovaţi suntem cu toţii: unii pentru că am tăcut; alţii pentru că am greşit, cu toţii - pentru că am suportat" (Ion Antonescu, Alba Iulia, 1 Decembrie 1940)
Biografiile Mareşalului Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gh. Alexianu şi Constantin (Piki) Z. Vasiliu nu mai au oricum şi pentru ce decade în...
La 1 noiembrie 1991, când am fost numit director general al Arhivelor Statului din România, principiile de bază ale unui acord cu Comitetului de Stat pentru Arhive de pe lângă Consiliul de Miniştri al Federaţiei Ruse (Rosarhiv) erau convenite: reluarea colaborării, aprobarea ca specialiştii să poată cerceta în arhivele celeilalte părţii, schimb de experienţă în domeniul teoriei şi practicii arhivistice. Pentru semnarea acestui acord am efectuat o vizită la Moscova în zilele de 17-24 aprilie 1992. Am fost însoţit de Teodor Mavrodin, şeful Filialei Argeş şi de Liliana...
Valeriu Râpeanu - istoric şi critic literar, profesor universitar şi ziarist, realizator de emisiuni TV, director de editurǎ şi conferenţiar de talent - şi-a dedicat o bunǎ parte din viaţǎ editǎrii operei lui N. Iorga. A fǎcut-o cu profesionalism, animat de voinţa de a reda profesorului, istoricului, memorialistului, activistului pe tǎrâm social (i se spunea „apostol al neamului") locul ce i se cuvine în istoria culturii naţionale şi universale. Sunt convins cǎ a fǎcut-o animat de o acutǎ conştiinţǎ civicǎ, oferind o replicǎ adresatǎ celor care şi-au fǎcut o profesie din a-l denigra pe N...
În martie 1815, şeful administraţiei basarabene a înştiinţat Departamentul al II-lea că a operat două remanieri în sistemul isprăvnicesc: cu ocazia transferării lui Andrei Pizani din postul de ispravnic al ţinutului Soroca în cel de consilier în Departamentul I al Guvernului Regional al Basarabiei, în locul lui a fost numit funcţionarul de clasa a IX-a Aleksei Somov, mutat din postul de pârcălab al ţinutului Hotin, iar în locul acestuia din urmă a fost desemnat maiorul Reimers[1], care a deţinut demnitatea de pârcălab până la 5 iulie 1815, când Harting l-a mutat în acest post pe Andrei Pizani...
Comandant al Wehrmachtului şi unul dintre cei mai temuti lideri militari germani in timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, feldmareşalul Keitel spunea, în timpul procesului de la Nürnberg, adresându-se judecătorilor aliaţi că „dacă soarta razboiului ar fi fost alta, voi ar fi trebuit să vă aflaţi în boxa acuzatilor". Cuvintele celui care ulterior va fi condamnat la moarte şi executat pentru crime de război conţin un mare adevăr, în sensul că, de-a lungul conflictului, armatele aliate s-au făcut responsabile de multe atrocităţi, nefiind însă, niciodată, judecate sau condamnate pentru acestea...
La începutul lunii mai 1813, Scarlat Sturza s-a îmbolnăvit grav. Prin certificatul din 17 mai 1813, medicul A. Erlenvein a adeverit următoarele: „Din momentul intrării lui în exerciţiul funcţiunii, guvernatorul civil al Basarabiei a fost împovărat necontenit cu diferite activităţi şi, ca urmare a istovirii sistemului nervos, a suportat un atac de apoplexie, provocându-i o paralizie, din care cauză nu poate mişca mâna dreapta"[1]. La 18 mai, general-maiorului I.M. Harting[2], sosit de la Hotin, i-a fost remis, în calitatea sa de şef militar al Basarabiei...
Savantul Nicolae Iorga a avut un rol important în viaţa politică a ţării, activismul său izvorând din misiunea socială şi morală pe care considera că o are de îndeplinit faţă de poporul român. Profesor la Universitatea din Bucureşti, post ocupat prin concurs în 1894 la doar 24 de ani, membru corespondent al Academiei Române, redactor-şef la reviste patriotice precum „Neamul Românesc", lider al Partidului Naţionalist-Democrat, Iorga a fost ales membru în Parlament, aproape fără întrerupere, până la sfârşitul vieţii încă din anul 1907. Pentru ilustrul om de cultură, a participa la marile probleme...
Un document inedit, existent în Arhivele Naţionale
- Fondul Comitetului Central al P.C.R. -
În istorie, „Nimic nu se schimbă, nimic nu se pierde, totul se repetă". Un punct de vedere fals, tendenţios, calomniator, propriu bolşevismului imperialist, punct de vedere care şi astăzi este vehiculat de către „doctrina" Partidului Comunist existent în Rebublica Moldova (Basarabia) şi, în parte, susţinut de propaganda iredentismului unguresc. În cele ce urmează redăm textul unui document original, existent în Arhiva Naţională a României, care ne/a parvenit prin amabilitatea domnului Mircea...
Amintit în lucrări şi dezbateri, denunţul lui Emil Bodnăraş vizând abateri şi greşeli politice ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi înmânat generalului I.Z. Susaikov, locţiitorul preşedintelui Comisiei Aliate de Control din România, rămâne, practic, necunoscut specialiştilor şi marelui public din pricina barierii limbii: redactat, poate, de Bodnăraş direct în ruseşte, el a fost trimis de generalul Susaikov, la 10 iunie 1947, lui M.A. Suslov, secretar al C.C. al P.C.(b), în limba rusă şi editat ca atare în culegerea de documente Vostocinaia Evropa v dokumentah rossiiskih arhivov, 1944-1953...
Manifestând interes faţă de istoria Basarabiei, vom cunoaşte cu adevărat destinul dramatic al acestei provincii româneşti.
Cuvânt introductiv
În secolul al XIX-lea, numit secolul naţionalităţilor, ca urmare a mişcărilor general europene de transformări multiple de ordin politic, social, economic, cultural, ideologic, s-au desfăşurat procesele de formare a naţiunilor din Europa. În contextul acestor procese de modernizare a societăţilor europene s-au cristalizat limbile literare naţionale. Şi societatea românească, dominată de factorul naţional, s-a încadrat în cuprinsul acestor transformări...
La 22 septembrie 1941, după moartea într-un accident a generalul Alexandru Ioaniţiu, generalul Iosif Iacobici (n. 8 decembrie 1884, Alba Iulia – d. 11 martie 1952, închisoarea Aiud) este numit șef al Marelui Stat Major. Conducerea Ministerului de Război a fost preluată de Mareşalul Ion Antonescu. Pe 22 septembrie, la orele 15.30, Mareşalul pleacă spre Tighina cu un avion militar, unde ajunge la ora 17.15. Oraşul şi fortăreaţa românească de la Nistru se află apoi sub un puternic bombardament al sovieticilor, lansat la orele 3.50 în noaptea de 25 septembrie. Joi, 25 septembrie, Mareşalul...
Da, s-ar putea spune și așa, cadavre ratate!, așa cum ratezi la tir cartușele sau țintele! Le-au procurat - e vorba de cadavre, Dumnezeu știe cum, că nu-i ușor să găsești la dată fixă 18 cadavre nou-nouțe, să pară a fi ieri împușcate sau stâlcite în bătaie, le mai faci și niște incizii, vânătăi sau găuri de glonț, le îmbraci frumos, cu cât mai mult verde pe ele, eventual le pui și o pană de cocoș la pălărie, apoi le convoci pe toate cadavrele, adică le încarci într-un camion cu basculantă pe care îl trimiți a doua zi după „evenimentele" de la Târgu Mureș, pe un...
Reprimarea revoltei populare din decembrie 1989, la Bucureşti şi asasinarea generalului Vasile Milea (7)
Majoritatea martorilor care s-au aflat în C.C., la ora împuşcării lui Milea, au făcut declaraţii contradictorii, au manifestat amnezii, sau au refuzat să vorbească. Apoi, formularea de suspiciuni de trădare a lui Milea este contrazisă de faptele sale, respectiv de faptul că atâta timp cât a fost în viaţă a executat ordinele comandantului suprem, a slujit legislaţia de atunci şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a reprima revolta populară împotriva statului socialist român...
Constantin „Bâzu" Cantacuzino - Prinţul aviaţiei militare române, pilotul care a purtat în suflet, cu nobleţe, albastrul cerului senin
S-au scris atât de multe despre Prințul aerului, încât nu am intenția de a relua date din biografia marelui pilot. E greu de spus cum a simțit și înțeles copilul Constantin războiul cel mare și actul istoric al Marii Uniri de la 1918. În anii înfloritori ai României interbelice, tânărul Cantacuzino și-a consolidat educația la București și Viena. Avantajat de posibilitățile materiale ale familiei sale, viitorul pilot a practicat cu pasiune hocheiul pe gheață...
Reprimarea revoltei populare din decembrie 1989, la Bucureşti şi asasinarea generalului Vasile Milea(6)
Generalul Marin Pancea a declarat că el crede că Milea a fost omorât de unii capi ai Securităţii, ceea ce nu se confirmă, decât în sensul că aghiotantul său, căpitanul de securitate de la Direcţia a V-a, Ioan Vătămănescu, nu l-a apărat şi nu a stat, conform regulamentului, permanent în preajma sa.[1] Dacă Securitatea l-ar fi ucis pe Milea, din iniţiativa ei, această crimă i-ar fi fost sigur pusă în cârcă în perioada marii incriminări a Securităţii pentru represiunea făcută de Armată...
Distanţarea de evenimente, în spaţiu şi în timp, mai cu seamă în cazul celor decisive ori aşa-zis controversate, este netăgăduit în avantajul istoricului. Întrucât beneficiul perspectivei îi îngăduie depăşirea „presiunii" factorilor subiectivi, iar absenţa foştilor „actori" şi obişnuitele condiţionări provocate de anume interese imediate politice, militare, morale, religioase etc. ori, mai rău, dispariţia, provocată sau nu, a unor materiale, toate acestea sunt compensate de deschiderea arhivelor şi de lipsa cenzorilor, reali ori virtuali. Intervin şi alte nenumărate...
Reprimarea revoltei populare din decembrie 1989, la Bucureşti şi asasinarea generalului Vasile Milea (5)
În 22 decembrie 1989, la sediul C.C. al P.C.R., la ora 9.40, deci după aproximativ o oră de la împuşcarea lui Milea, colonelul Gheorghe Pârcălăbescu a intrat la Ceauşescu şi l-a informat că Milea a murit, deşi acesta trăia chiar în biroul lui, iar el ştia bine că ministrul trăia. Pârcălăbescu i-a spus comandantului suprem că ministrul s-a sinucis. Ceauşescu a intrat în panică, semn că el conta pe Milea, orice supărare a sa faţă de ministru fiind nesemnificativă. Ceauşescu a formulat...
De la Istambul - Orașul Sultanilor și Moscova - Orașul Țarilor, la Washington, Davos, Bruxelles, Bilderberg… - centrele „Marii Resetări” și ale Apocalipsei. România se zbate în zodia marii simulări a recalculării pensiilor necalculate, operațiune ce nu se mai…