Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, la 1 mai 1865, România a fost prima țară din Europa modernă care a abolit pedeapsa cu moartea[1]. Totuși, Codicele de justiție militară din 1881, prevedea următoarele infracțiuni pentru comiterea cărora militarii români puteau fi condamnați la moarte, pe timp de război:
Art. 197 - ridicarea armelor contra României;
Art. 198 - trădarea la inamic a trupei pe care o comandă sau a secretului unei operațiuni; provocarea fugii în fața inamicului;
Art. 199 - comiterea unor fapte de spionaj sau ascunderea, cu bună știință, a spionilor ;
...
„O țară își apără hotarele cu soldați, arme și muniții, dar și cu armamentul cifrelor doveditoare a existenței și dezvoltării sale naționale". (Virgil Madgearu, Recensământul populației - 14 februarie 1940)
Marele ideal al făuririi României Mari a fost înfăptuit alături de dăruirea și jertfa a sute de mii de patrioți și prin jertfa supremă a marilor Constantin Prezan și Ion Antonescu. Într-un succint inventar, pentru perioada participării armatei române la războiul de întregire națională, în plan militar, cuplului de comandă și stat major Constantin Prezan și Ion Antonescu i se datorează: elaborarea planurilor operative ale campaniilor anilor 1916,1917 și 1919, a proiectelor de reorganizare a armatei în 1917 și 1918-1919; coordonarea operațiilor de apărare a Moldovei din 1917 inclusiv a deciziei...
„După 25 de ani de la terminarea răsboiului româo-rus care a avut loc între anii 1941-1944 constatăm că Marele Stat Major Român n-a tipărit și n-a publicat nici o lucrare istorică militară asupra acestui răsboi. Datorită editurii « Carpaţii » de la Madrid, am putut aduce la cunoștință publicului cititor roman din exil, prin lucrarea «Istoria politică şi militară a răsboiului României contra Rusiei sovietice » apărută în anul 1945 , cauzele acestui răsboi și desfășurarea lui de-alungul celor trei ani de eforturi şi sacrificii pentru apărarea frontierei de est a ţării şi a independenţei...
În urmă cu 72 de ani, în ziua de 1 iunie 1946, aproximativ la ora la care încep să scriu aceste rânduri, cădea răpus de gloanţele unui pluton de execuţie de strânsură unul dintre cei mai mari bărbaţi iviţi din mijlocul Neamului Românesc de la începuturi şi până astăzi. Patriot desăvârşit, credincios profund, de o demnitate şi cinste exemplare, modest şi auster, sever, dar drept, şi-a închinat întreaga viaţă slujirii României şi poporului ei.
„Să ne ne toarcem din durere puterea, din exemplul strămoşilor unirea şi din credinţa în Dumnezeu şi Justiţie drumul viitorului". (Ion Antonescu 10 mai 1941)
Biografia celui ce a fost Conducătorul Statului român între anii 1940-1944, Mareșalul Ion Antonescu, este încă departe de a fi complet cunoscută. O importantă pată albă o constituie, prin puținătatea surselor de informare, perioada celor douăzeci de luni în care mareșalul a fost în prizonieratul sovietic.
La 21 noiembrie 1941, Ion Antonescu a pus o rezoluție pe o Notă ce-i fusese înaintă, la 15 noiembrie, în legătură cu noua Lege de organizare a Ministerului de Externe. Mareșalul a criticat dur modul de lucru al unor diplomați români care reprezentaseră România în străinătate în perioada interbelică. Documentul se află în fondul Președinția Consiliului de Miniștri de la Arhivele Naționale Istorice Centrale. (Alesandru Duţu).
5. Unele considerații sociologice
La 1 iulie 1944, George Duca a transmis ambasadoarei sovietice la Stockholm, Alexandra Kollontai, un proiect de plan al „Opoziției patriotice democratice" (Partidul Național-Țărănesc, Partidul Național Liberal, Partidul Social Democrat și Partidul Comunist Român) , elaborat „sub direcția M.S. Regelui", referitor la „înlocuirea regimului actual printr-un guvern care își va asuma sarcina de a organiza ieșirea României din război, ca și încheierea unui armistițiu cu cele trei puteri aliate"
1. Ideea tipăririi primului ziar în limba română din Maramureș
Intrarea României în război la 22 iunie 1941 a constituit un moment fundamental în istoria contemporană românească. Pornind de la obiectivul românesc al angajării militare a ţării alături de Germania împotriva U.R.S.S., cel al eliberării teritoriilor răpite şi reîntregirea naţională, aproape întreg eşichierul politic s-a situat de partea puterii reprezentată de Conducătorul Statului care, pe propria-i răspundere, pe baza înţelegerii cu Hitler, a declarat „războiul sfânt", angajând ţara în cea mai mare conflagraţie a secolului al XX-lea. În raport cu evoluţia acţiunilor militare alături de...
Termenul de Imperiul Bizantin este un termen istoriografic modern, care era necunoscut celor care au trăit în vremurile de glorie ale imperiului (adică Imperiul Roman de Răsărit). Numele original al imperiului în limba greacă era Ρωμανία Romagna sau Βασιλεία Pωμαίων Basileía Romaíon, o traducere din limba latină a numelui Imperiului Roman, Imperium Romanorum.
De multe ori, în țara aceasta a noastră, prejudecățile, clișeele și remarcile pripite țin loc de adevăr, iar adevărul - atât cât este acesta omenește posibil - este obturat, blamat, trunchiat sau ocolit cu bună știință. În acest an al Centenarului Unirii de la 1918, se aud fel de fel de remarci în spațiul public, unele chiar despre țările Țării, despre provinciile istorice (cum li se mai spune), despre temeiurile noastre de a exista ca stat. Cele mai multe și mai aspre privesc Transilvania, dar nici Moldova nu este scutită. Ba, aș spune că cele legate de Moldova sunt mai adânci și mai...
„Dispreţul pentru om - civil sau militar - a atins cote fără precedent". (Acad. Florin Constantiniu)
Cu privire la Cruciada a patra, Henri Gregoire vorbeşte despre „infamia Apusului", Colin Morris consideră că „ocuparea latină a Constantinopolului a fost un dezastru pentru Creştinătate", în vreme ce Steven Runciman, în lucrarea sa clasică despre Cruciade, nu ezită să scrie că „nu a existat până atunci o crimă împotriva umanităţii mai mare decât Cruciada a patra". Este limpede faptul că modul în care s-au comportat cruciaţii după cucerirea oraşului (13 aprilie 1204) justifică aceste consideraţii. „Creştinii" franci au săvârşit fapte de o cruzime şi bestialitate nemaiîntâlnită. Au ucis fără...
Antecedente şi consecinţe
La 12 aprilie 1204, armate cruciaților din Occident au ocupat capitala Imperiului Roman, Constantinopolul ortodox, pe care l-au supus jafului și distrugerii. Papa Inocențiu al III-lea, care inițial a binecuvântat expediția, a descris în termeni duri ocupația catolică a Constantinopolului: „Cum va putea cu adevărat biserica grecilor, indiferent de cât de grav este asaltată de nenorociri și persecuții, să se reîntoarcă în uniune ecleziastică și devoțiune pentru Sfântul Scaun, când ea vede în latini numai un exemplu de pierzanie și de lucrătură a întunericului, așa încât, pe bună-dreptate, acum...
„Totul porneşte de la cap. Conducerea politică a statului şi în consecinţă cea militară nu putea duce decât la ceea ce a dus: la dezastru". (Ion Antonescu)
„Atunci când o unitate se dă înapoi, șefii vor așeza mitraliera în spate și vor trage fără cruțare contra fugarilor". (General Alexandru Ioanițiu)
Iunie-iulie 1941.
După 23 august 1944, când a declanșat lupta împotriva trupelor germane și ungare, până la 12 mai 1945, când au încetat ostilitățile pe frontul european, armata română a capturat 117 798 militari germani și maghiari (66.275 în România, 21.045 în Ungaria și 20.478 în Cehoslovacia). Conform convențiilor și regulilor internationale, aceștia trebuiau să fie puși la dispoziția Înaltului comandament român. În realitate, au fost preluați de către sovietici, de cele mai multe ori fără acte scrise, sau în cel mai fericit caz numeric. Așa a procedat la 3 septembrie 1944 generalul Kolciuk, care a cerut...
„Nu ne amestecăm. Păstrăm rezerve și ne purtăm cu tact. Dezaprobăm ținuta Italiei, dar nu o comentăm". (Mareşal Ion Antonescu)
Tratamentul va fi omenos, conform legilor internaționale și fără nicio exagerare... Să se aplice Convenția și nimic mai mult. Acte de servilism care dezonorează un popor nu trebuiesc făcute".ÂÂÂÂ (Mareşal Ion Antonescu).
Trăiesc în zilele anului Centenarului României Mari cu bucurie, pentru a vedea realizările pentru care au sângerat şi şi-au dat viaţa copiii României în luptele crâncene cu braţul, mintea şi un armament modest, dar cu conştiinţa că-şi apără pământul lor. Aşa s-a întâmplat la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, Odesa, Stalingrad... La Oarba de Mureş în 1944, sacrificiile au fost numeroase. povestite admirabil de Tănasie D. Piţigoi, un ţăran român de pe plaiurile vâlcene din Valea Otăsăului, prin condeiul patriotului român, dascăl şi scriitor, George Voica, care i-a luat interviul. Aceste lupte au fost...
Din cei 1.110 prizonieri americani și englezi existenți în România în august 1944, 110 fuseseră capturați în urma raidului din 1 august 1943, 270 în aprilie 1944 (115 ofițeri și 155 subofițeri), 221 în mai (202 americani - 95 ofițeri și 107 subofițeri - și 19 englezi - 6 ofițeri și 13 subofițeri), 339 în iunie - iulie același an (334 americani - 141 ofițeri și 193 subofițeri - și 5 englezi - 4 ofițeri și 1 subofițer). Majoritatea erau americani, foarte tineri, cu o vârstă medie de 22 de ani, deși unii dintre ei aveau la activ o vechime de 2 - 3 ani.
Miercuri 4 aprilie 2018 vă invit la o plimbare prin Cişmigiu. Pentru ce? Pentru a admira împreună, undeva pe o alee dinspre Bulevardul Schitu Măgureanu, o carte deschisă. Una dăltuită în ardezie. O carte din piatră pe paginile căreia putem citi, încrustate cu dalta întru veşnicie, numele celor 378 de militari americani care „şi-au pierdut viaţa pe teritoriul României în timpul celui de Al Doilea Război Mondial". Prin urmare, plimbarea noastră la mijloc de săptămână are ca scop o vizită la „Monumentul eroilor americani", operă sculpturală dezvelită cu ceremonii militare la data de 9 mai 2002...
Se cuvine să se amintească un trist episod: „Când a murit regretatul George Pop de Băseşti (Badea Gheorghe), ungurii aflând această veste, şi, cum linia frontului trecea la câteva sute de metri de sat, au găsit de cuviinţă să tragă cu mitraliera în convoiul mortuar", în 26 februarie 1919. Ura și sălbăticia acestui neam urma să se reafirme și pe parcursul celui de al doilea război mondial. Cu toate acestea românii nu au răspuns cu aceeași măsură nici pe timp de război și nici pe timp de pace.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, armata română a capturat, între 22 iunie 1941 și 23 august 1944, 91.060 militari sovietici, dintre care au fost internați în România 82.057, în 12 lagăre (Slobozia, Vlădeni-Brașov, Corbeni-Argeș, Crăciunești-Deva, Independența-Covurlui, Maia, Vaslui, Dornești-Rădăuți, Bolgrad, Tighina, Tiraspol și Odessa). Dintre aceștia, 13.682 au fost eliberați (în special cei de origine română din Basarabia și partea de nord a Bucovinei), 5.223 au decedat și 3.331 au evadat. La 23 august 1944 în lagăre se aflau 59.856 prizonieri, dintre care 2.794 ofițeri (15...
