Pantelimon (Pan) Halippa (1.08.1883-30.04.1979) a fost unul din cei mai consecvenţi luptători ai mișcării naţionale din Basarabia la începutul secolului al XX-lea. Alături de C. Stere, I. Inculeţ, S. Pârvan, Şt. Ciobanu, D. Ciugureanu şi alţi deputaţi din sfatul Ţării a adus o contribuţie hotărâtoare la unirea provinciei înstrăinate de neam cu România în primăvara anului 1918. Născut în s. Cubolta din judeţul Soroca, într-o familie a dascălului local Nicolae Halippa. A urmat şcoala primară şi şcoala duhovnicească, şi Seminarul Teologic, şi Studii Universitare în Rusia ţaristă la Dorpat (astăzi Tartu, Estonia). Teza de licenţă în litere a luat-o la Universitatea din Iaşi (1909).

Din anii studenţiei s-a încadrat în mişcarea de renaştere naţională a românilor din Basarabia. A contribuit (1906) la editarea revistei „Basarabia" alături de o echipă de tineri eseri şi intelectuali cu viziuni social-democratice. Sub conducerea avocatului N. Gavriliţa revista era prima publicaţie de limbă română, naţional-democratică, devenită mai apoi „naţional-populară". Cu revenirea reacţiunii în imperiul Rus, Pan Halippa a fost arestat şi deținut la Moscova. „Ohrenca" (poliţia secretă) rusă ne având dovezi că el a fost un membru al partidului social-revoluţionar, precum şi declaraţia dânsului că nu tolerează teroarea ca formă de luptă împotriva potentaţilor ţarişti a fost eliberat şi pus sub supravegherea poliţiei ruse. Cu ajutorul lui Constantin Stere, rectorul Universităţii din Iaşi trece Prutul şi devine student la litere.

În 1913 revine în Basarabia şi cu sprijinul lui Vasile Stroescu înfiinţează o nouă revistă rumânească „Cuvânt Moldovenesc" unde publică un şir de materiale despre drepturile basarabenilor la limba română, cultura şi credinţa milenară, săvârşită pe „înţelesul poporului". În perioada intensificării mişcării naţionale din provincie, ca rezultat a revoluţiei din februarie 1917, şi răsturnarea ţarismului în Rusia P. Halippa s-a impus ca unul din cei mia importanţi lideri. A fost secretar general şi apoi vicepreşedinte al Partidului Naţional Moldovenesc, creat în aprilie 1917. Acest partid în prima etapă a luptat pentru dobândirea autonomiei Basarabiei. Anul 1917 a fost un an deosebit din punct de vedere politic pentru populaţia din Basarabia, şi mai ales pentru românii care alcătuiau majoritatea (peste 70%).

Vara şi toamna au urmat congresele diferitor categorii profesionale, dezbaterile privind soarta Basarabiei, în noile condiţii a avântului revoluţionar, situaţia geopolitică a Europei şi a Romîniei, fruntaşii basarabeni au ajuns la opţiunea unirii acestei provincii cu Romînia, anexate abuziv în 1812 în Imperiul Rus. Petrogradul unde domnea dualitatea puterii, pe de o parte Kerenski cu guvernul provizoriu, pe de o parte bolşevicii lui Vladimir Lenin era des frecventat de diferite delegaţii şi reprezentanţi ai partidelor politice sau organizaţii instituite „ad hoc" din Basarabia pentru a căpăta susţinerea şi rezolvare a problemelor parvenite după căderea imperiului ţarist.

P. Halippa fiind ales delegat la congresul deputaţilor din partea eserilor şi ţăranilor basarabeni a participat la şedinţele acestui forum în care dominau eserii şi bolşevicii. Aceste entităţi politice mai târziu au format guvernul după lovitura de stat din octombrie (7 noiembrie) 1917. Pan Halippa a fost în audienţă la Kerenski, ministru de interne a guvernului provizoriu Axentiev pentru dobândirea autonomiei pentru Basarabia, dar fără de succes. La congresul sovietelor s-a întâlnit de multe ori cu Leon Troţki (Leon David Bronstein), descendent al unei familii de evrei din târguşorul Teleneşti. Halippa nemulţumit de răspunsul lui Kerenski „că guvernul n-are timp să se ocupe de chestiuni mărunte" ca aceasta a moldovenilor din Basarabia şi Transnistria a ridicat problema sa la o şedinţă a secţiei minorităţilor din congres, dar fără succes. L. Troţki l-a îndemnat să se întâlnească cu viitorul conducător al Rusiei - Vladimir Lenin. El trăia în ilegalitate, fiind urmărit de Guvernul Provizoriu. Într-o seară Troţki l-a condus pe Halippa la audienţa cu Lenin.

După cum relatează în „Amintiri şi vederi din trecut" trimise la Secţia de Propagandă şi Agenţia a CC a P.M.R. (10.07.1965) Halippa: „Când i-am expus lui V. Lenin problema moldovenilor, el, ca om cu judecată logică şi dreaptă a spus limpede că revoluţia socialistă nu-i făcută spre a întrona un alt imperialism în locul celui ţarist, că mai trebuie să facem cum ne dictează conştiinţa naţională şi interesul politic, dar s-a lucrăm prin Sfatul Ţării, unde să fie prezent poporul înarmat, ţărănimea, muncitorimea şi sfaturile judeţene şi orăşeneşti, chemate să organizeze administraţia gospodărească a provinciei noastre". Aici se cere o remarcă: Pantelimon Halippa, Leon Troţki, Vladimir Lenin au fost membri de a lojelor masonice. Halippa a fost iniţiat la Iaşi (probabil în 1913) pe urmă fiind membru al Lojei „Libertatea" din Chişinău. În 1925 făcea partea din Comisia de relaţii externe a Marii Lojii Naţionale din România. A îndeplinit funcţia de garant de amiciţie a Supremului Consiliu de grad 33. V. Lenin a fost iniţiat la Paris în 1914 la Loja „Uniunea din Belleville". Leon Troţki a fost membru al lojei din New-York „Libertatea". Aici putem concluziona că „fraţii în masonerie" s-au ajutat cum le dicta regulile lor interne.

Onisifor Ghibu, cunoscător al activităţii lui P. Halippa în anii 1917-1918, expune varianta auzită de la el despre convorbirea cu V. Lenin „După ce Halippa stabileşte faptul că Lenin a recunoscut unitatea etnică a românilor din Rusia cu cei din România, ne redă convorbirea avută la Petrograd cu fruntaşii bolşevici [...]. Krelenko (corect Krilenco) mi-a spus că V. Lenin îmi trimite sfatul să nu ne pierdem vremea la Petrograd, ci să ne căutăm de treabă în Basarabia, în sensul pregătirii pe baze democratice a autodeterminării acesteia". Acest episod din viaţa lui P. Halippa i-a salvat viaţa. În 1952 sovieticii l-au adus din închisoarea românească în închisoarea K.G.B. din Chişinău. Ministrul securităţii Mordoveţ a raportat despre încarcerarea lui P. Halippa. El era sigur că ancheta şi tribunalul îl vor condamna la moarte. Dar n-a fost să fie aşa după ce Halippa în cadrul interogatoriului (dosar nr. 6253, 26 martie 1952 – 30 aprilie 1952 a comunicat că l-a cunoscut şi s-a întâlnit cu V. Lenin, ancheta a luat o altă direcţie. După informarea Moscovei despre acest fapt ştabii de acolo au hotărât să-i păstreze viaţa lui Halippa, fiind convinşi că el va muri în Gulagul de la Nord (dosarul de urmărire operativă a lui P. Halippa a fost în lucru la securiştii din Chişinău şi Moscova până la moartea sa, în 1979).

Autorităţile sovietice aveau nevoie de mărturiile lui pentru confirmarea faptului că Unirea Basarabiei cu România a fost ilegală, încălcându-se dreptul internaţional, sub ameninţarea armatei române, coruperea deputaţilor şi alte insinuări, ce vor îndreptăţi ocuparea Basarabiei în 1940. Pantelimon Halippa fiind ultimul preşedinte al Sfatului Ţării, un iscusit şi încercat politician a demonstrat că actul Unirii nu a fost o lovitură de culise, o înţelegere a unor grupe de stat, dar a fost o alegere conştientă a unor pături largi de intelectuali şi fruntaşi basarabeni. Conştientizându-şi identitatea românească ei au înţeles mesajul lui Lenin despre dreptul popoarelor la autodeterminare.

P. Halippa şi toţi cei 86 de deputaţi ai Sfatului Ţării au demonstrat legalitatea actului Unirii. Fiind condamnat la 25 de ani de Gulag la o vârstă onorabilă (69 de ani) a acceptat cu stoicism această nelegiuire, şi a ieşit învingător, confirmând adevărul despre actul Unirii de la 27 martie 1918, aşa cum trebuia să procedeze un adevărat român, apostol al actului istoric - Unirea. Pan Halippa în discursul său la Congresul Militarilor Moldoveni (20 octombrie 1917, Chişinău) a rostit o frază valabilă pentru noi: „Vrăjmaşii noştri stau la hotare - vrăjmaşi cât frunză şi iarbă, la spatele nostru şi înăuntrul ţării noastre, dar cel mai mare duşman este în mijlocul nostru. Acesta este Neunirea. Fraţii mei! Biruiţi acest straşnic duşman şi noi vom birui". În cele ce urmează redau integral amintirile acestui mare român, depuse la C.C a P.M.R.

Secţia de Propagandă şi Agitaţie a C.C. a P.M.R.
Direcţia Treburilor CC. al P.M.R. No. 1319/B/10.VII.1965
Arhiva Biroului Politic al CC. al P.M.R. Nr. 1403/07.08.1965

Amintiri şi vederi din trecut

„În vara anului 1917, Organizaţia socialistă revoluţionară a moldovenilor din Basarabia m-a trimis la Petrograd ca delegat la Primul Congres al Sfaturilor Populare din Rusia. Misiunea mea şi a colegilor mei (Ion Codreanu, Sinicliu şi Andrei Scobioală) era ca noi să găsim o soluţie pentru problema pregătirii profesorilor şi învăţătorilor, pentru ca, din toamnă, învăţătura pentru copiii moldovenilor să se poată face în limba maternă românească. Totodată, se cerea ca noi să obţinem dreptul de a folosi manuale şcolare şi elemente didactice din România, căci noi, românii din Basarabia, cu propriile noastre puteri, n-am fi fost în stare să facem [acest] lucru într-un timp scurt, până la deschiderea şcolilor din toamna anului 1917.

Din proasta înţelegere a lucrurilor de care a dat dovadă guvernul Kerenski, noi rămîneam cu gîndul că zadarnic ne pierdem vremea cu Petrogradul. Tinerii romîni basarabeni pe care i-am găsit la Petrograd - Ion Inculeţ şi Pantelimon Erhan - mai persistau în credinţa că vom putea soluţiona problema romînilor basarabeni în cazul statului socialist al Rusiei, care urma să aranjeze viaţa atîtor naţionalităţi minoritare, mărginaşe, acaparate de imperialismul ţarist. Noi, delegaţii basarabeni, le-am îngăduit să rămîie în credinţa lor numai pînă la momentul cînd guvernul Kerenski ne-a spus-o pe faţă că n-are timpul să se ocupe cu „chestiuni mărunte" ca aceea a moldovenilor din Basarabia şi din Transnistria. Eu ridicasem problema aceasta la una din şedinţele secţiei minorităţilor din Congres, dar fără alt rezultat decît acela că tov: Leon Troţki m-a sfătuit să iau contact cu viitorul conducător al Rusiei - Vladimir Ilici Lenin. Eu nu aveam nimic de pierdut din acest contact, ci poate de cîştigat şi, într-o seară, am fost condus de L. Troţki la V. Lenin. Acesta nu se arăta la şedinţele Congresului şi trăia ascuns, fiind vînat de agentura lui Kerenski. Cînd i-am expus lui V. Lenin problema moldovenilor, el, ca om de judecată logică şi dreaptă a spus limpede că revoluţia socialistă nu-i făcută spre a întrona un alt imperialism în locul celui ţarist, că noi trebuie să facem cum ne dictează conştiinţa naţională şi interesul politic, dar să lucrăm prin Sfatul ţării, unde să fie prezent poporul înarmat, ţărănimea, muncitorimea şi straturile judeţene şi orăşeneşti, chemate să organizeze administraţia gospodărească a provinciei noastre.

Cuvîntul lui V. Lenin era aşa de clar, încît şi I. Inculeţ şi P. Erhan au văzut că nu au altceva de făcut, decît să revie în provincia natală şi să lucreze cu toată lumea la organizarea poporului şi ţării. Congresele: cel militar, cel ţărănesc, cel al cooperativelor şi sindicatelor, cel al oraşelor şi judeţelor, cel al clerului şi cele ale minorităţilor - s-au ţinut lanţ şi toate şi-au prezentat delegaţi în Sfatul ţării, care a lucrat din luna octombrie 1917, avînd ca preşedinte pe I. Inculeţ, ca vicepreşedinte pe subsemnatul, ca secretar pe I. Buzdugan, iar ca prim guvern al Basarabiei autonome şi apoi independente (din luna noiembrie 1917) o echipă de „sfătulişti" în frunte cu Pantelimon Erhan, iar apoi cu d-rul Daniel Ciugureanu. Acesta împreună cu preşedintele Sfatului ţării, I. Inculeţ, au fost delegaţi să trateze cu guvernul Romîniei un ajutor cultural şi militar, iar apoi şi Unirea cu Romînia. Unirea s-a votat de Sfatul ţării la 27 martie 1918, formulîndu-se şi condiţiunea ca acest aşezămînt reprezentativ al Basarabiei să funcţioneze pentru pregătirea şi înfăptuirea reformei agrare şi altor legi administrative. Personal am prezidat comisia agrară şi legea naţionalizării pămîntului şi împroprietărirea ţăranilor a fost votată în luna noiembrie 1918.

Sfatul Ţării a votat Unirea Basarabiei cu Romînia liber, pronunţîndu-se împotriva Unirii numai trei voturi şi abţinîndu-se de la vot 36 deputaţi. Majoritatea zdrobitoare, 86 voturi, a fost pentru Unire şi primele alegeri cu vot universal, care au fost un adevărat plebiscit, au dat deputaţi şi senatori, care împreună cu aleşii Romîniei, Bucovinei şi Transilvaniei au ratificat actul Unirii.

Personal nu am a-mi reproşa nimic din nedreptăţile, care s-au produs şi se produc în viaţa statelor. Am fost şi rămân credincios formulei date de V. Lenin, care ne-a recomandat să lucrăm „cum ne dictează conştiinţa naţională şi interesul politic al poporului". În Parlamentul României mereu am fost apostrofat că sunt un bolşevic, în campanii electorale am fost şi sechestrat şi maltratat, dar eu rămân la convingerea, că poporul român are dreptul să-şi trăiască viaţa liber şi ca naţiune a dat şi poate să deie culturii şi civilizaţiei mondiale un grăunte preţios de muncă şi creaţiune, dar pentru aceasta trebuie să fie liber şi cu forţele unite"[1].
Pan Halipa
9.VII.1965

Bibliografie selectivă

- Anatolie Moraru, Pantelimon Halippa „Testament pentru urmaşi". Editura Hiperion. Chişinău 1991.
- Ion Negrei, Dinu Postarencu. „O pagină din istoria Basarabiei, Sfatul Ţării (1917-1918)".
- Onisifor Ghibu. „De la Basarabia rusească la Basarabia românească". Editor îngrijită de dr Marian Radu, Editura Semne . Bucureşti, 1997.
- I.Colesnic. Basarabia necunoscută. Chişinău, 1993.
- I.Colesnic. Chişinău. Enciclopedie – Chişinău. 1997.
- Karl Marx. Însemnări despre români (manuscrise inedite). Acad. Andrei Oţetea şi - S. Schwaun. Editura Academiei Republicii populare Române. Bucureşti, 1964.
- Colesnic. Apostolul Unirii. Pantelimon Halippa. Ulysse. Chişinău, 2006.
- Dr. Emilian M. Dobrescu. „Iluştri Franc-masoni". Editura Nemira. Bucureşti, 1999.

--------------------------------
[1] Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C la P.C.R., Secţia Propagandă şi Agitaţie, dosar nr. 33/1965, p. 17-21.